Am cautat adevarul …
Ma determina sa scriu aceste randuri un mesaj postat pe Facebook si foarte mult sharuit de toti. Este vorba despre stirea in legatura cu baietelul musulman suspectat ca ar fi adus la scoala o bomba… si, totusi, copilul lucrase la un proiect de inventare a unui ceas sub coordonarea profesorului sau de la scoala. Copilul a fost incatusat si retinut pentru o perioada in arestul politiei pentru ca fusese suspectat de punerea la cale a unui act terorist. Pana sa se elucideze problema, pana sa fie copilul eliberat, fapta fusese consumata. Un copil fusese abuzat, agresat de niste autoritati, numit “terorist”… Toate acestea cand, de fapt, el era un copil ca oricare altul, in formare, cu visuri si sperante pentru o viata mai buna si pentru o lume creativa.
Aemanatoare erau si vremurile in care, nelamurit de toata campaniile duse impotriva musulmanilor in media si nu numai, am hotarat sa cercetez mai mult aceste valori. Auzeam la toate buletinele de stiri cate ceva impotriva musulmanilor, despre situatii ingrozitoare prin care treceau musulmani, despre permanentele razboaie de la “ei”, dar chiar si inalte personalitati care faceau catalogari si prejudecati grosolane. Desi mass-media pretindeau obiectivitatea, foloseau fara jena sloganuri islamofobe si etichetari in masa atunci cand vorbeau despre musulmani, sau, mai grav, atunci cand se refereau la credinta islamica (si inca mai fac asta, din pacate).
Am inceput sa citesc niste articole, iar mai apoi am gasit carti care au avut o abordare mai larga. Trebuie sa spun ca eu nu am crezut inainte in Dumnezeu… cel putin nu asa cum il vedeam “limitat” de fiecare religie pe care incercam sa o inteleg. Dumnezeul despre care vorbeau ei parea ca se adreseaza doar lor, ca doar prin manifestarile specifice lor Dumnezeu putea fi adorat in mod perfect. Insa, am gasit in Bucuresti un profesor de limba araba, fost imam, care m-a ajutat sa gasesc esenta lucrurilor, sa inteleg mesajul cuprinzator al Islamului pentru omenire si sa incerc sa il deslusesc.
Desi nu imi dadeam seama si ma consideram o persoana foarte deschisa, veneam si eu incarcat de tot felul de prejudecati. Credeam ca stiu (sau ca e totul dupa cum citesc) cam ce cred musulmanii, cate ceva din comportamentul lor, ca nu consuma porc si alcool pentru ca sunt haram, ca nu au voie muzica si alte forme de arte, stiam despre circumcizie, despre poligamie, despre valul femeilor….
Dar una cate una am inceput sa le deslusesc mai bine. Imamul (mie imi place sa ii spun asa, chiar daca nu mai practica asta) mi-a explicat ca notiunile de haram sau halal nu trebuiesc privite superficial. Ca este la fel de haram sa nu ai grija de pamantul pe care calci, de sufletele vietatilor dimprejurul tau, ca este foarte haram (daca pot sa zic asa) sa ii nedreptatesti pe ceilalti, ca circumcizia barbatilor nu este obligatorie (si ca a femeilor nu ar trebui sa existe in cazuri normale), …, ca valul femeilor este un act de credinta, asadar un manifest intre ele si Creatorul lor (si atat!), ca poligamia este exceptia atunci cand vorbim de casatoriile musulmanilor.
Insa ceea ce m-a determinat sa imbratisez Islamul a fost modul in care m-am simtit atunci cand am pus capul la sujud in rugaciune, legatura profunda pe care mi-am creat-o cu Dumnezeu prin invataturile islamice, perspectiva asupra vietii pe care mi-am dobandit-o si educat-o odata ce am avut acces la sursele adevarate ale Islamului. Ii multumesc lui Allah ca profesorul meu a fost cel care m-a indrumat in tot acest proces si constientizez ca fara un ajutor al unui om precum domnia sa, as fi putut cadea prada unor idei nepotrivite despre ceea ce este “islamic” si sa inteleg in mod eronat mesajul Islamului.
Islamul este pace si credinta care te face mai bun si mai folositor societatii in care traiesti!
Source LinkViews: 6
