Hijabul este pentru a onora femeile

Hijabul este pentru a onora femeile Aishah Haider Dupa cum stim, Islamul prevede cateva indrumari referitoare la codul vestimentar atat pentru barbate, cat si pentru femei. Acestea sunt destinate promovarii modestiei, totodata permitand o societate sanatoasa si practica. Am auzit si citit cateva istorisiri si am observant atitudinea multor frati:  ca indrumarile islamice pentru imbracamintea […]

Hijabul este pentru a onora femeile

Aishah Haider

Dupa cum stim, Islamul prevede cateva indrumari referitoare la codul vestimentar atat pentru barbate, cat si pentru femei. Acestea sunt destinate promovarii modestiei, totodata permitand o societate sanatoasa si practica. Am auzit si citit cateva istorisiri si am observant atitudinea multor frati:  ca indrumarile islamice pentru imbracamintea femeii si modestia exista in mare parte in scopul  protejarii barbatului de Fitnah (care în limba arabă înseamnă  încercare spirituală, calamitate).

Exista unii oameni care catalogheaza drept fitnah pe femeile musulmane imbracate inadecvat din punct de vedere islamic sau se poarta in vreun fel nepotrivit. Cateva dintre aceste comentarii evidentiaza o intelegere care este deviată de principiile islamice sanatoase. : “O , frate, aceste fete sunt o fitnah.”, “Daca un baiat se uita la tine mai mult decat o data , inseamna ca nu esti acoperita adecvat. ”, “Daca un baiat te place, atunci esti o fitnah in societate. ”, “Daca faci fitnah la scoala, este mai bine pentru tine sa parasesti scoala. ”, “Acopera-te adecvat incat sa nu fii un test pentru baieti” și așa mai departe.

Aceste comentarii lovesc in nesiguranta, aspiratiile religioase, respectul  de sine al surorilor noastre intr-un mod in care Islamul niciodata nu l-a dorit. Aceasta ambianta poate rezulta in cateva finaluri:

Primul, o persoana va decide ca nu vrea sa aiba de a face cu o versiune practicanta a Islamului si va parasi cercurile practicante, hotarand sa aiba o cale proprie. De ce ar dori cineva sa se afle intr-un mediu care judeca?

Al doilea, poate fi atrasa in aceasta versiune a “Islamului” si dezvolta nesiguranta si aspecte pe care o abordare naturala, ghidata profetic, stiintifica a Islamului nu ar permite-o.

In Islam hijabul nu este solicitat femeilor de catre barbati.

Hijabul si modestia sunt poruncite femeilor de catre Cel Milostiv, Vesnic, Cel Atoatevăzător, Dumnezeu, ca o protectie, ca o bariera care infraneaza actiuni nedorite care sunt în mod clar în detrimentul femeii.  Este un simbol exterior al unei realitati spirituale interioare si aspiratie. Nu este un steag politic pentru un stat Islamic, nu este un semn al subjugarii femeilor de catre barbati, nu este o proba decisiva pentru religiozitate si nu este o masura a pietatii unei femei, a fundalului familial sau un semn al educatiei ei.

Este o fapta, un rezultat al unei porunci a lui Allah. Toata lumea incearca sa-L asculte, toti dintre noi suntem deficienti. Asa cum un invatat musulman (Ulama) spunea:  ”Un pacat public al unei persone nu este mai grav decat pacatul lui făcut în privat. ”

Înțelegerea hijabului si codului vestimentar islamic drept o protectie pentru barbati, este un mod întru totul eronat și limitat de înțelegere a lui. Cum ne dăm seama de asta? Haideti sa căutăm în  Cartea lui Allah Preaînaltul:

O, Profetule! Spune soatelor tale si copilelor tale si femeilor dreptcredinciosilor sa se inveleasca in jilbaburile lor, caci astfel vor fi mai bine distinse sa fie cunoscute si sa nu li se pricinuiasca necazuri! (Al-Ahzab 33:59)

Din acest verset putem înțelege cauza sau, în arabă, illa din spatele acestei porunci: ”asa incat ele sa fie recunoscute si sa nu fie abuzate. ”Vedeti ca versetul nu are nici o referire la barbat. Este despre protejarea sigurantei fizice a femeii si prezentei sale fata de barbati, nu vorbeste în vreun fel de protejarea starii spirituale a barbatului de femei.

Faptul ca aceasta protectie poate exista este un beneficiu al hijabului pentru comunitate, nu scopul lui. De aici putem deduce 4 puncte care sunt critice pentru o intelegere islamica adecvata a hijabului.

1. Hijabul nu este pentru a proteja barbatii. Daca tu crezi ca este acolo pentru a te proteja pe tine ca barbat, atunci am facut ca o fapta facuta pentru Allah sa fie o fapta facuta pentru noi. Este acolo pentru a proteja femeile, deci nu schimba in rau scopul acestei porunci a lui Allah.

Fara indoiala ca avem de-a face cu indecenta promovata prin intermediul mass-media, la scoala, la serviciu si peste tot. Nu ar trebui sa folosim faptul ca o sora este imbracata intr-un fel care nu este conform cu poruncile lui Allah (sau interpretarile noastre personale ale poruncilor lui Allah) intr-un motiv de a ne purta urat, nerespectuos si fara umilinta spirituală.

Bărbații care se întâlnesc cu situații în care surori ale lor întru credință sunt îmbrăcate inadecvat, ar trebui sa-si plece privirile si sa meargă mai departe. Nu este nevoie sa comenteze despre cum aceasta este fitnah sau sa își exprime „pietatea” cu voce tare  (de exemplu, să rostească “Astagfirullah!”), incat cei din jur sa îl auda si sa aprecieze cat de piosi ar fi ei.

Surorile care intentioneaza sa sfatuiasca pe cineva cu prvire la hijab ar trebui să se întrebe întâi pe ele însele despre intenția sinceră care se ascunde în spatele acelui sfat. Să se întrebe: „O sfatuiesc pentru ca ma face sa ma simt pioasa? Sau o sfatuiesc pentru ca tin la aceasta persoana si vreau sa fie o buna prietena si simt acest lucru ca pe o responsabilitate a mea, de sora a ei  in chemarea ei spre multumirea lui Allah?”

Majoritatea surorilor care decid sa poarte hijab la maturitate nu o fac pentru ca cineva le-a constrans sau le-a tachinat. Ele o fac deoarece au fost capabile sa recunoasca frumusetea acestui hijab dupa ce  au petrecut timpul cu persoane care il purtau cu demnitate si au fost modeste nu doar in imbracaminte, dar si in caracter.

2. Barbatii ar trebui sa incadreze chestiunea cu fitnah femeilor in mediul lor ca un factor al apropierii lor de Allah.

Noi suntem constienti de societatea in care traim si de scolile la care mergem. Aceasta n-a fost niciodata o surpriza. Taqwa (evlavia) este factorul care ne protejeaza , așadar să ne concentram pe aceasta latura.

Exista atatea discutii si seminare referitoare la relatiile intre sexe in comunitatile musulmane incat aproape ca il induce in eroare pe cel din afara. Cum e posibil ca un grup de oameni care se considera indrumati si care au calea Paradisului stabilita de catre Cel mai bun om (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui), au probleme in intelegerea lucrurilor esentiale in a interactiona unul cu altul in mod profesional si cu respect?

Chestiunea cu lupta contra dorintelor, asa cum este mentionata in cartea Imamului Ghazali “Breaking the 2 desires” este una legata de relatia persoanei cu Allah. Sufletul este ceva ce a fost creat de Allah si pentru a-l mari si apara de dorintele de baza ale corpului, el trebuie hranit. Asa cum Shah Waliullah a scris, ceva ce este creat din lumea spirituala nu poate fi hranit cu lucruri materiale. Daca vrem sa reducem dorintele corpului nostru (sex, confort, mancare) si sa crestem disciplina spirituala si constiinta de Allah in sufletele noastre, secretul este sa dezvoltam o relatie si o conexiune cu Cartea lui Allah, cu casele lui Allah (moscheile), cu oamenii credinciosi si cu pomenirea lui Allah.

A ne plange despre cum unele femei din mediul nostru nu se imbraca corespunzator si ca din cauza asta noi avem framantari spirituale, asta este o scuza ieftina. Asa cum multi dintre invatatii nostri au spus de secole, primul pas in a castiga apropierea de Allah este de a intelege ca unul trebuie sa-si invinovateasca sufletul ei sau al lui si sa-si constientizeze propriile deficient inainte de a-l cauta pe Cel Fara Deficiente. Aceasta se face prin Tawbah-a se intoarce la Allah spre iertare.

3. Hijabul este despre Fiqh-ul (Jurisprudența)  femeilor, nu este purificarea spirituala a barbatilor. Ar trebui sa nu facem nici o greseala. Opinia legala a Islamului normativ, din timpul Profetului pana azi este nedivizată in parerea ca femeile trebuie sa-si acopere parul si sa se imbrace modest in prezenta barbatilor straini. Invatatii sunt de asemenea neimpartiti in parerea ca tu si eu  nu ar trebui sa le vorbim urât parintilor, sa juram pe vreme, sa tratam oamenii dur, sa bem alcool, sa pierdem rugaciunile, sa vorbim infam cu altii, sa barfim sau sa judecam alti oameni fara a le sti situatia.

Barbatul musulman trebuie sa se focalizeze pe spiritualitatea sa prin companie buna, rugaciune si toate celelalte practici pe care trebuie sa le implinim si lasand aceasta sa fie o chestiune a legii femeii si nu a spiritualitatii barbatului.

Din cauza comentariilor critice si duritatii, si cateodata viclene si aluziilor adresate surorilor noastre, multi imami, da’yi (oameni care ii cheama pe altii la Islam), profesori si sfatuitori bine intentionati au probleme in a aborda chestiunea hijabului. Oricine o discuta este catalogat drept un critic. Aceasta se intampla chiar si cand propovăduitorul sau profesorul face acest lucru cu cele mai bune maniere si cu o buna cunoastere. Acest defect este in toti cei implicati, bineinteles, acei dintre noi responsabili de raspandirea unui mediu plin de duritate si cei responsabili de judecarea tuturor figurilor religioase ca fiind dure si greu de tratat cu ele.

Relele maniere ale unora dintre noi in “impunerea binelui” au facut imposibil pentru profesorii nostri si oamenii invatati sa impuna acest lucru corect, deoarece oamenii ii catalogheaza pe toti care discuta  pe acest subiect si pe alte chestiuni la fel. Acest lucru le permite celor care incearca sa afirme ca hijabul nu este o parte din Islam, sa-si faca auzita ignoranta, pe cand invatatii sunt impiedicati de la a-si raspandi cunoasterea.

4. Barbatii ar trebui sa le sfatuiasca pe femeile din familiile lor si sa  le incurajeze in acest subiect  intr-un mod apropiat de caracterul Profetului. Nimeni nu ar trebui sa creada ca hijabul nu este o parte importanta a obligatiilor femeii musulmane fata de Allah. De fapt aceasta este cheia spre Allah. Hijabul nu trebuie privit ca un simbol care ridica pozitia religioasa a unei familii a femeii, nu un steag al Islamului politic, nu o unealta de a-si arata pietatea, nu o carpa a vinei care o face sa-l urasca. De fapt, este o porunca de la Allah care vine in cea mai frumoasa maniera, pentru propria ei protectie. pentru elevarea ei si propria ei demnitate.

In incheiere, ar trebui sa tinem minte ca daca facem ceva bun si suntem apti sa facem-nu trebuie sa respingem acea fapta buna deoarece noi tocmai am realizat ca intentia noastra initiala nu a fost doar pentru Allah. Chiar daca purtam hijab, ne rugam în mod regulat, vorbim frumos, dam de pomana sau facem alta fapta buna care a inceput cu o intentie care nu a fost cinstita sau focalizata spre  Allah, ar trebui sa nu-l lasam pe Shaytan sa ne pacaleasca in a inceta fapta buna.

In schimb, ne putem intoarce spre Domnul nostru. sa-I cerem sa ne purifice intentiile si sa ne dedicam toate faptele noastre Lui.

Aceasta este o religie a comunității. Asa cum Domnul nostru spune in Surah Al-Hujurat , noi nu suntem altceva decat frati si surori unii altora. Ar trebui sa ne sfatuim unii pe altii spre bine, dar facand-o cu o  corecta intelegere a bazei legale, aceea spre care chemam, de asemenea cu o corecta intelegere a manierelor care se potrivesc mesajului nostru.

 

 

suhaibwebb.com

Source Link

Views: 5

Verset despre violenta domestica? – 2

Zainab Alwani   cercetătorul contemporan Abdul-Hamid Abu Sulayman notează că cea mai corectă înțelegere a cuvântului daraba în versetul 4: 34 (adesea tradus ca a bate) este înțelesul de a separa. După o analiză amănunțită a celor șaptesprezece cazuri în care Coranul folosește termenul daraba, el concluzionează că înțelesul general al cuvântului rădăcină daraba este […]

Zainab Alwani

 

cercetătorul contemporan Abdul-Hamid Abu Sulayman notează că cea mai corectă înțelegere a cuvântului daraba în versetul 4: 34 (adesea tradus ca a bate) este înțelesul de a separa. După o analiză amănunțită a celor șaptesprezece cazuri în care Coranul folosește termenul daraba, el concluzionează că înțelesul general al cuvântului rădăcină daraba este de a separa, distanța, pleca, abandona șamd.[1]

451499148 Verset despre violenta domestica? – 2

După ce a analizat versetul 4: 34 în contextul general al Coranului, Abu Sulayman a concluzionat că în acest context, cuvântul arăbesc daraba nu înseamnă „bate”, ci mai degrabă separarea temporară a soțului de soția sa.[2]

 

Această înțelegere este susținută de faptele Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) cum am explicat mai sus. Chiar și când soția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), Aișa (Allah să fie mulțumit de ea!) a fost acuzată de adulter de unii membri ai comunității, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) niciodată nu a ridicat mâna sau chiar vocea la soția sa.[3] În schimb, i-a permis Aișei să stea în casa tatălui ei timp de o lună la cererea ei, până ce inocența ei a fost stabilită de către Coran.[4] Cum am explicat mai devreme, când soțiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) s-au plâns de el, el le-a oferit opțiunea să stea cu el sau să îl părăsească.

 

Într-un context istoric în care bărbatul nu avea nevoie de permisiunea de a-și bate nevasta, Coranul a restricționat violența domestică prin prescrierea anumitor proceduri pentru decizia referitoare la o dispută conjugală în care soțul avea o temere de conduită indecentă a soției sale. În primul rând, este important de notat că aplicarea versetului 4: 34 este restricționată la o situație specifică în care se crede că soția este vinovată de rebeliune (nushuz) sau de comportament indecent. În al doilea rând, Coranul a stabilit anumite proceduri pe care soțul să le respecte dacă se confruntă cu asemenea situație. Prima, este să o sfătuiască. Dacă o femeie nu dă atenție sfătuirii verbale sau mustrării, atunci soțul poate să răspundă gravității situației prin a nu dormi cu ea, dându-i șansa să realizeze riscurile implicate dacă nu își reia obligațiile față de căsătorie.

A treia și ultima, termenul daraba (adesea tradus greșit ca „a bate”) sugerează că soțul ar putea să o lovească simbolic prin folosirea unui lucru foarte ușor, cum ar fi un șervețel, care este cea mai tradițională interpretare. Cu toate acestea, chiar și când cea mai tradițională interpretare a cuvântului daraba se aplică, în nici un caz această interpretare permite un comportament abuziv, cum clar specifică faptul că înțelesul cuvântului daraba este de a acționa simbolic în acest context. Savanții tradiționali au pus atât de multe condiții la această „lovire” sau „atingere” ușoară încât au făcut-o pur și simplu simbolică. Printre aceste condiții este aceea că soțul poate folosi doar un siwak sau o batistă împăturită și nu poate lovi fața sau lăsa vreun semn. În această privire, acest verset funcționează ca o restricție la folosirea violenței și nu ca o autorizație. Așa cum punctează Jamal Badawi,[5] acest verset limitează severitatea acestei acțiuni, astfel prevenind oamenii de un abuz excesiv, care poate apărea dacă pașii nu ar fi fost specificați și limitați.

 

Indiferent de interpretarea pe care cineva o aplică, acest verset nu aprobă în nici un caz violența domestică. Prin urmare, câțiva juriști contemporani cum ar fi Dr. Taha Jabir Al-Alwani[6] sugerează că în societățile din ziua de azi, al treilea pas al procesului (adică „lovirea” soției) ar putea să nu fie aplicabil. Dr. Al-Alwani își bazează opinia pe regulile legislative ale companionilor Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) și a altor juriști în materie, ca și a altor domenii a legii islamice în care regulile iau în considerare circumstanțele specifice și elementele unei chestiuni date.[7] Al-Alwani explică faptul că juriștii iau în considerare scopurile căsătoriei când formulează reguli din versete. Scopurile generale ale căsătoriei includ îndeplinirea condițiilor necesare pentru un trai armonios și liniștit, construirea relațiilor de familie și ramificații, și procrearea. Aplicarea învățăturilor din Coran nu pot contrazice sau compromite aceste obiective. Câteodată juriștii aplică înțelesul literal al unui verset când acel înțeles va duce la realizarea acestor obiective; în alte dăți, ei aplică gândirea unui verset dacă înțelesul literal periclitează îndeplinirea acestor obiective.

 

În cazul versetului 4: 34, accentul este pus pe gândirea versetului, care este protecția unității familiale față de un pericol real pentru supraviețuirea sa. În lumea din ziua de azi, lovirea soției va duce cu siguranță la distrugerea unității familiale pe care acest verset caută să o păstreze. Conform metodologiei lui Al-Alwani, ultimul pas în procesul din versetul 4: 34 se poate să nu mai fie aplicabil luând în considerare schimbările contextuale și circumstanțiale.

 

 

[1] Abu Sulayman, Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006, p. 19.

[2] Pentru o analiză completă și discuție, vezi: Abu Sulayman Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006

[3] Adulterul este o ofensă serioasă în contextul islamic. O acuzație de adulter este baza unei acționări legale.

[4] Coran, 24: 11-20.

[5] Jamal Badawi, Egalitatea sexelor în Islam: Principiile de Bază, Plainfield, Publicația American Trust, 1995.

[6] Taha Jabir Al-Alwani, Președintele Școlii de Științe Islamice, Leesburg, Virginia.

[7] Idem.

Source Link

Views: 17

Versetul datoriei

Versetul datoriei   يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا إِذَا تَدَايَنْتُمْ بِدَيْنٍ إِلَىٰ أَجَلٍ مُسَمًّى فَاكْتُبُوهُ ۚ وَلْيَكْتُبْ بَيْنَكُمْ كَاتِبٌ بِالْعَدْلِ ۚ وَلَا يَأْبَ كَاتِبٌ أَنْ يَكْتُبَ كَمَا عَلَّمَهُ اللَّهُ ۚ فَلْيَكْتُبْ وَلْيُمْلِلِ الَّذِي عَلَيْهِ الْحَقُّ وَلْيَتَّقِ اللَّهَ رَبَّهُ وَلَا يَبْخَسْ مِنْهُ شَيْئًا ۚ فَإِنْ كَانَ الَّذِي عَلَيْهِ الْحَقُّ سَفِيهًا أَوْ ضَعِيفًا أَوْ لَا يَسْتَطِيعُ أَنْ يُمِلَّ […]

Versetul datoriei

يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا إِذَا تَدَايَنْتُمْ بِدَيْنٍ إِلَىٰ أَجَلٍ مُسَمًّى فَاكْتُبُوهُ ۚ وَلْيَكْتُبْ بَيْنَكُمْ كَاتِبٌ بِالْعَدْلِ ۚ وَلَا يَأْبَ كَاتِبٌ أَنْ يَكْتُبَ كَمَا عَلَّمَهُ اللَّهُ ۚ فَلْيَكْتُبْ وَلْيُمْلِلِ الَّذِي عَلَيْهِ الْحَقُّ وَلْيَتَّقِ اللَّهَ رَبَّهُ وَلَا يَبْخَسْ مِنْهُ شَيْئًا ۚ فَإِنْ كَانَ الَّذِي عَلَيْهِ الْحَقُّ سَفِيهًا أَوْ ضَعِيفًا أَوْ لَا يَسْتَطِيعُ أَنْ يُمِلَّ هُوَ فَلْيُمْلِلْ وَلِيُّهُ بِالْعَدْلِ ۚ وَاسْتَشْهِدُوا شَهِيدَيْنِ مِنْ رِجَالِكُمْ ۖ فَإِنْ لَمْ يَكُونَا رَجُلَيْنِ فَرَجُلٌ وَامْرَأَتَانِ مِمَّنْ تَرْضَوْنَ مِنَ الشُّهَدَاءِ أَنْ تَضِلَّ إِحْدَاهُمَا فَتُذَكِّرَ إِحْدَاهُمَا الْأُخْرَىٰ ۚ وَلَا يَأْبَ الشُّهَدَاءُ إِذَا مَا دُعُوا ۚ وَلَا تَسْأَمُوا أَنْ تَكْتُبُوهُ صَغِيرًا أَوْ كَبِيرًا إِلَىٰ أَجَلِهِ ۚ ذَٰلِكُمْ أَقْسَطُ عِنْدَ اللَّهِ وَأَقْوَمُ لِلشَّهَادَةِ وَأَدْنَىٰ أَلَّا تَرْتَابُوا ۖ إِلَّا أَنْ تَكُونَ تِجَارَةً حَاضِرَةً تُدِيرُونَهَا بَيْنَكُمْ فَلَيْسَ عَلَيْكُمْ جُنَاحٌ أَلَّا تَكْتُبُوهَا ۗ وَأَشْهِدُوا إِذَا تَبَايَعْتُمْ ۚ وَلَا يُضَارَّ كَاتِبٌ وَلَا شَهِيدٌ ۚ وَإِنْ تَفْعَلُوا فَإِنَّهُ فُسُوقٌ بِكُمْ ۗ وَاتَّقُوا اللَّهَ ۖ وَيُعَلِّمُكُمُ اللَّهُ ۗ وَاللَّهُ بِكُلِّ شَيْءٍ عَلِيمٌ

O, voi, cei care credeți! Dacă voi contactați o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnați-o în scris! Și să o însemne, între voi, un scrib cu dreptate! Scribul nu are voie să refuze a scrie, așa cum l-a învățat Allah. Așadar, el trebuie să scrie așa cum îi dictează datornicul, care trebuie să fie cu frică de Allah, Stăpânul său, și să nu micșoreze [valoarea datoriei] cu nimic! Dar dacă datornicul este fără judecată sau slab sau nu poate dicta el, atunci să dicteze tutorelui său, cu dreptate.
Și luați drept martori doi dintre bărbații voștri, iar dacă nu sunt doi bărbați, [luați] un bărbat și două muieri, dintre aceia pe care îi acceptați ca martori, așa încât, dacă va greși una dintre ele, să-și aminteascã una celeilalte! Martorii nu au voie să se împotrivească, dacă sunt chemați. Și să nu vă fie urât să însemnați datoria, mică de va fi ori mare, împreună cu termenul ei! Așa este mai drept pentru voi față de Allah și mai de ajutor pentru mărturie și mai aproape de a vă ajuta să nu aveți bănuieli. Dar dacă este un negoț pentru ceva prezent, pe care îl conveniți între voi [pe
loc], atunci nu este nici un păcat dacă nu-l însemnați în scris, dar luați martori, atunci când faceți negoț între voi! Dar să nu fie păgubit nici un scrib sau martor, căci de veți face [asta] înseamnă că ticăloșia este în voi! Și fiți cu frică de Allah și Allah vă învață, căci Allah este Atoateștiutor [‘Alim].”  (Al-Baqarah 2:282)

Versetul datoriei

Versetul 282 din sura Al Baqara este cel mai lung verset din Coran și este cunoscut și sub numele de „versetul datoriei”.
Din câte am observat până acum, ultima parte din capitolul Al Baqara este dedicată sistemului economico-financiar, o economie bazată pe investirea banilor și nu pe camătă, ceea ce scoate în evidență faptul că islamul oferă o alternativă mult mai bună pentru orice faptă interzisă, comportamentul fiind indicat de regulile ce se ocupă de cheltuirea banilor, însemnarea datoriilor și interzicerea cametei.
Chemarea „O, voi, cei care credeți!” este aceeași chemare pe care o regăsim în numeroase versete din Sfântul Coran, în care Allah subhanahu wa ta’ala se adresează tuturor celor care cred, și nu unei anumite categorii de oameni care cred mai mult sau mai puțin, chemându-i de această dată să asculte și să se supună regulilor privind datoriile și împrumuturile dintre ei.
Dacă voi contactați o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnați-o în scris!
مى فَٱكْتُبُوهُۚ ? مسَ ? جَلٍ

Source Link

Views: 2