Imamul Malik bin Anas

 

Musulmanii urmeaza patru scoli de baza in domeniul jurisprudentei islamice (hanafi, maliki, shafi’i si hanbali). Sub aspect cronologic, imamul Malik este al doilea savant dintre cei patru savanti care au pus bazele scolilor de gandire islamica, nascandu-se in Medina in anul 93 h.

Destul de interesant s-a dovedit a fi visul sau din copilarie de a face cariera muzicala, cu ajutorul vocii sale manifestand un talent deosebit pentru acest domeniu. Insa mama sa l-a sfatuit sa se orienteze spre prima scoala si univesitate din Islam, moscheea Profetului din Medina, unde a si inceput sa memoreze Nobilul Coran si relatarile care alcatuiesc Traditia profetica (sunna). Intr-o perioada cand scrierea si materialele didactice constituiau o raritate, atat studentii, cat si profesorii trebuiau sa aiba o memorie puternica pentru conservarea cunostintelor. Iar eroul nostru nu a facut nici el exceptie de la regula. Cunoastem ca in clipa cand auzea la unul dintre profesori relatari profetice obisnuia sa faca un nod pentru fiecare dintre ele, pentru ca ulterior sa le redea singur, in acest mod asigurandu-se ca a retinut pana la ultima relatare. Odata a participat la un seminar unde au fost discutate 30 de relatari profetice (hadisuri). Dupa eveniment eroul nostru si-a verificat retinerea tuturor relatarilor si a constatat ca uitase una singura. A alergat dupa profesorul sau sa-l mai invete inca o data relatarea uitata, lucru care a si avut loc.

Ca un eminent invatat, eroul nostru nu doar ca a participat la lectiile a nu mai putin de 90 de savanti, ci si-a dedicat intreaga sa viata discutand atat cu profesorii si colegii sai sositi la Medina in perioada Pelerinajului, cat si pastrand legatura cu autoritatile din domeniu, raspandite pe tot cuprinsul lumii islamice.

Dupa cum am spus, Malik ibn Anas si-a inceput studiul in moscheea Profetului (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) la o varsta frageda (spre sfarsitul adolescentei sau cand s-a apropiat de implinirea varstei de 20 de ani), insa nu a inceput sa predea altora pana cand nu a avut ca martori nu mai putin de saptezeci dintre profesorii sai, dintre care unii au continuat sa vina la seminariile fostului lor student pentru a invata de la el.

Asemenea unui traditionalist, eroul nostru a pastrat un profund respect fata de Traditia profetica, predand chiar in moscheea Trimisului lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !). Istoricii ne-au furnizat informatia conform careia imamul Malik, inainte de a incepe sa predea relatari, se imbaia si isi lua cele mai bune haine, nepermitand cuiva sa ridice vocea. De asemenea, se stie ca nu calarea niciodata in Medina, spunand ca nu se vede calare intr-un oras in care a fost inmormantat Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !).

Din moment ce eroul nostru a trait 90 de ani a fost martor la schimbarea dinastiei umaiada cu cea abasida, intalnindu-l de multe ori pe califul pe care l-a indrumat prin stiinta si sfaturile sincere oferite din pozitia demna specifica unui savant. Se cunoaste ca in clipa in care renumitul calif Harun Rasid a auzit de `Al-Muwatta` (o carte compilata de eroul nostru) l-a trimis pe ministrul sau sa-l aduca pe imamul Malik pentru a i-o citi. Acesta i-a transmis cu politete : `Transmite-i califului gandurile mele de bine si comunica-i ca stiinta trebuie sa fie cautata, nu ea sa fie cea care-i viziteaza pe oameni. Acestia ar trebui sa mearga inspre ea, nu invers.` Ulterior, cand califul l-a invinuit pe eroul nostru ca nu i se supune, acesta i-a raspuns : `Conducator al celor credinciosi, Allah Preainaltul te-a ridicat in aceasta onorabila pozitie. Nu deveni primul care isi lasa resedinta insultand stiinta si cunoasterea riscand ca Allah Preainaltul sa-ti subrezeasca locul. Nici prin gand nu-mi trece sa-ti arat neascultare, dar mai drag mi-ar fi sa-l vad pe Conducatorul celor credinciosi demonstrand respect fata de stiinta, poate ca Allah dorind sa-ti ridice statutul.` Califul Harun Rasid s-a aratat convins si a mers la casa eroului nostru pentru a-l asculta si a invata din cartea sa.

Imamul MalikAlte doua calitati specifice eroilor savanti ai Islamului si pe care imamul Malik le-a exprimat atat prin vorbe, cat si prin fapte, au fost evlavia si indepartarea de lucrurile incerte. In repetate randuri le-a subliniat studentilor ca pozitia cea mai buna pe care o poate avea un om de stiinta, atunci cand nu este lamurit asupra unei probleme, poate fi curajul de a recunoaste sincer : `Nu stiu`. Chiar exista o relatare conform careia un barbat a venit la eroul nostru, spunandu-i ca a calatorit sase luni pentru a-l intreba despre anumite lucruri. Dupa ce i-a ascultat intrebarile, imamul Malik nu a putut sa-i ofere raspunsurile complete, spunandu-i umil omului : `Nu cunosc raspunsul`. Barbatul a ramas surprins, lamentandu-se : `Ce voi spune oamenilor cand ma voi intoarce acasa ?`. Imamul i-a raspuns : `Transmite-le ca imamul Malik ibn Anas a spus ca nu stie`.

In acelasi spirit al responsabilitatii, eroul nostru i-a invatat pe oameni si le-a oferit verdictele sale religioase (fatwa) dupa ce le cerea sa astepte o anumita perioada de timp, cu toate ca el insuti stransese mai mult de 100.000 de relatari profetice (hadisuri) si studiase in rand cu cele mai importante personalitati in chestiuni religioase.

Malik ibn Anas s-a afirmat in mod special prin voluminoasa sa lucrare intitulata `Al-Muwatta` despre care s-a spus ca este a doua compilatie cu caracter religios din istoria Islamului. Conform unor istorici, munca depusa in culegerea informatiilor s-a intins pe durata a nu mai putin de 40 de ani. In zilele noastre aceasta capodopera reprezinta un reper major pentru vietile a milioane de musulmani care locuiesc in regiunile nordica si subsahariana ale Africii, unde scoala malikita domina gandirea juridica.

Grupul Yahoo IslamRomania

Source Link

Views: 1

Generozitate şi mulţumire – partea 2

Generozitate şi mulţumire – partea 2

 

Donaţiile au fost instituţionalizate în Islam încă de la întemeierea sa, fiind denumite în limba arabă ‒ zakaah (acte de caritate obligatorii). Fiecare credincios cu avere în exces este obligat să dea o anumită parte din ea nevoiaşilor, anual, ca un act de adorare. A nu da zakaah este considerat un păcat major. Oferirea acestei donaţii ajută credincioşii să realizeze că averea lor nu este doar ca s-o folosească cum doresc. Îi învaţă că sunt doar deţinătorii temporari ai acestei averi din care trebuie să ofere o parte celor nevoiaşi. În consecinţă, Dumnezeu îi descrie pe adevăraţii credincioşi ca fiind aceia care recunosc dreptul nevoiaşilor la o parte din averea lor:

,,Şi în averea lor se află un drept pentru cerşetor şi pentru cel nevoiaş.” (Coran 51: 19).

Donaţiile ar trebui să fie un act sincer de mulţumire a lui Dumnezeu şi nu un act făţarnic sau un mod de a-i controla pe alţii. Răsplata pentru actele de caritate este complet pierdută atunci când este făcută pentru câştiguri lumeşti. Allah face referire la această realitate în capitolul Al-Baqara după cum urmează:

,,O, voi, cei care credeţi! Nu faceţi deşarte milosteniile voastre prin pomenirea lor şi prin necăjire.” (Coran 2: 264).

Dorinţa de îmbogăţire este sporită de invidie. În consecinţă, Dumnezeu ne-a poruncit să nu râvnim la ceea ce le-a dat altora. Dumnezeu se referă la această chestiune în capitolul An-Nisa’ al revelaţiei finale după cum urmează:

,,Nu râvniţi la ceea ce Allah a dăruit [cu harul Său] unora dintre voi mai mult decât altora.(Coran 4: 32).

Profetul a reiterat acest sfat, spunând: „Priveşte-i pe cei mai puţin norocoşi decât tine şi nu îi privi pe cei de deasupra ta. Este mai bine pentru tine, pentru a nu nega cele cu care te-a binecuvântat Allah.”

Când oamenii îşi concentrează atenţia asupra acelora care sunt mai bogaţi decât ei, invidia începe să se dezvolte. Ei simt şi exprimă astfel faptul că Dumnezeu a fost nedrept cu ei. În ultimă instanţă, ei ar putea comite multe păcate pentru a-şi îndeplini dorinţa de a avea ceea ce au alţii. În loc de aceasta, Dumnezeu îi sfătuieşte să se gândească la cei mai puţin norocoşi decât ei. Indiferent de cât de dificile ar fi circumstanţele, există întotdeauna alţii în situaţii mai dificile. În consecinţă, a reflecta cu privire la alţii mai puţin norocoşi le aminteşte fiinţelor umane de multiplele recompense cu care i-a binecuvântat Dumnezeu. În această luptă spirituală de a evita invidia se dezvoltă cea mai importantă calitate, aceea a mulţumirii. Mai mult decât atât, potrivit învăţăturilor profeţilor, posesiunile materiale nu constituie adevărata bogăţie a acestei lumi. Abu Hurayrah a relatat spusele ultimului Profet: „Bunăstarea nu este măsurată în proprietăţi, ci în mulţumire.”

A fi mulţumit nu înseamnă că fiinţele umane trebuie să accepte orice circumstanţă în care se găsesc şi să nu încerce să-şi îmbunătăţească situaţia. A fi mulţumit înseamnă că, după ce individul se străduieşte să obţină un standard ridicat de viaţă, el trebuie să accepte cu conştiinţa curată ceea ce doreşte Allah. Doar prin a lăsa chestiunile personale în mâinile lui Dumnezeu, după ce s-a făcut un efort, inimile găsesc odihnă și se îndepărtează de la plăcerile acestei lumi. În această privinţă, Dumnezeu afirmă în capitolul Ar-Ra’d al revelaţiei finale:

,,Prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile.” (Coran 13: 28).Source Link

Views: 2

Generozitate şi mulţumire – partea 1

Generozitate şi mulţumire

 

CULTIVATING A SPIRIT OF GENEROSITY Blog.jpg.optimal Generozitate şi mulţumire - partea 1Spre exemplu, în toate societăţile umane, generozitatea şi mulţumirea sunt considerate cele mai nobile caracteristici. Niciuna dintre aceste trăsături nu se poate dezvolta dacă toată lumea are acelaşi nivel de bunăstare. Generozitatea poate fi atinsă doar atunci când sufletul uman, conştient că a împărţi bunurile sale cu cel nevoiaş este un lucru bun, luptă împotriva sentimentului de posesiune asupra lucrurilor. Pe de altă parte, mulţumirea este produsă atunci când sufletul înfrânge demonii invidiei şi ai lăcomiei. Creatorul stabileşte cu înţelepciune cadrul pentru aceste lupte spirituale prin distribuirea inegală a bunăstării în această lume. În capitolul An-Nahl al revelaţiei finale, Allah spune:

Allah i-a pus pe unii dintre voi înaintea altora în privinţa celor necesare vieţuirii.” (Coran 16: 71).

Lăcomia şi zgârcenia sunt forme corupte ale dorinţelor umane naturale de a poseda. Credincioşii sunt informaţi prin revelaţii că bunăstarea este o dovadă de încredere oferită de către Dumnezeu omenirii. Lucrurile există în lume înainte ca oamenii să se nască şi rămân acolo după ce ei mor. Dacă bunăstarea este folosită conform instrucţiunilor divine, ea aduce beneficii în ambele lumi celor care o posedă. Dar dacă este folosită în mod egoist, devine un blestem în această viaţă şi un motiv pentru pedeapsă în următoarea. În capitolul Al-Anfal al revelaţiei finale, Dumnezeu îi avertizează pe credincioşi să fie conştienţi de pericolele bunăstării şi ale copiilor:

„Şi să ştiţi că bunurile voastre şi copiii voştri nu sunt decât o încercare.” (Coran 8: 28).

Dumnezeu îi atenţionează mai departe pe credincioşi, în capitolul Al-Munafiqun, să nu-şi lase dorinţa pentru bunăstare şi copiii să-i distragă de la supunerea în faţa Lui, pentru că acesta este testul posesiunii:

,,O, voi cei care credeţi! Să nu vă abată averile voastre şi copiii voştri de la pomenirea lui Allah!” (Coran 63: 9);

,,V-a ridicat pe unii dintre voi deasupra altora, în trepte, pentru a vă cerca întru ceea ce v-a dat.” (Coran 6: 165).

Dorinţa de a acumula bogăţii nu poate fi satisfăcută în această viaţă. Cu cât au mai mult, cu atât fiinţele umane vor mai mult. Profetul a spus: „Dacă un om ar avea o vale de aur, şi-ar dori o alta, pentru că nimic nu i-ar umple gura decât pământul [mormântului său]. Allah îi iartă pe toţi cei care se căiesc în mod sincer.”

Această dorinţă negativă poate fi depăşită doar prin a oferi averea pe care cineva o posedă, ca un act caritabil. Aşadar Allah a poruncit profeţilor să ceară donaţii de la cei mai bogaţi dintre adepţii lor pentru a le distribui celor săraci:

Ia din bunurile lor milostenie prin care să-i curăţeşti şi să-i binecuvântezi.” (Coran 9: 103).Source Link

Views: 1