Tag: fiinta

Dacă…

Dacă…

  1. Cel Milostiv [Ar-Rahman]
    2. L-a învăţat [pe om] Coranul.
    3. El l-a creat pe om
    4. Şi l-a învăţat pe el vorbirea limpede.
    5. Soarele şi Luna urmează o rânduială,
    6. Iar ierburile şi arborii se prosternează.
    7. Şi cerul El l-a înălţat Şi El a stabilit balanţa…,     (Ar-Rahman 55:1-7)

Allah este Cel care face să se crape seminţele şi sâmburii. El dă viaţă la ceea ce este mort şi face să moară ceea ce este viu. Acesta este Allah! Cum, atunci, vă lăsaţi voi abătuţi [de la El]? El face să se ivească zorile şi a statornicit noaptea pentru odihnă şi Soarele şi Luna pentru socotirea [timpului]. Aceasta este hotărârea şi rânduiala Celui Puternic [şi] Atoateştiutor [Al-‘Aziz, Al-‘Alim]. El este Cel care v-a făcut stelele, pentru ca să vă călăuziţi după ele în întunericurile uscatului şi ale mării. Noi am tâlcuit semnele pentru oamenii care ştiu. El este Cel care v-a creat dintr-un singur suflet şi v-a dat loc de odihnă şi loc de repaus. Noi am tâlcuit semnele pentru oamenii care pricep. (Al ‘An’am 95 – 98)
El este Cel care a întins pământul şi a aşezat pe el munţi şi râuri. Şi din toate roadele a făcut pe el câte o pereche. El lasă ca noaptea să acopere şi să ascundă ziua. In acestea sunt semne pentru cei care cugetă. (Ar-Ra’d)

 

El a aşezat pe pământ munţi statornici, ca să nu se clatine cu voi, râuri şi drumuri, poate că voi veţi fi călăuziţi.

Şi semne osebite. Şi după stele se călăuzesc. Şi oare cel care creează este la fel ca acela care nu creează? Oare voi nu sunteţi cu luare aminte? Şi de aţi [vrea să] socotiţi binefacerile lui Allah, voi nu veţi izbuti să le număraţi. Allah este Iertător, Indurător [Ghafur, Rahim]. (An-Nahl 16- 18)
şi multe alte vresete asemenea….

UniversInvăţaţii în ştiinţa tawɧiyd-ului descriu Universul, precum îl descriu şi cercetătorii, îl caracterizează ca fiind format din posibile existenţe, ţinând cont de teoria probabilităţii, astfel: „fiinţa (existenţa ca atare a ceva) este posibilă, poate fi pereche, şi au ca atribute generale, existenţa şi inexistenţa. Timpurile, locurile, direcţiile, precum şi atributele lor sunt considerate în mod rațional ca fiind posibile şi finite.” Dacă acest Univers este alcătuit din lucruri posibile, fiecare lucru posibil poate să existe, poate să nu existe, poate să aibă o singură calitate sau nenumărate calităţi, poate să aibă loc într-un anumit timp, poate să aibă loc în alte timpuri, poate să se afle într-un loc sau poate să se afle în alte locuri, poate să aibă o anumită cantitate sau poate să aibă alte cantităţi. In consecinţă, oricărei părţi din Univers i se pot aplica aceste sensuri.
Dacă toate aceste lucruri posibile ar fi apărut în mod empiric, prin hazard, şi nu prin actul de creaţie al Fiinţei Necesare, atunci regulile care reglementează acest Univers ar fi la fel de haotice şi totul ar fi contrar la ceea ce cunoaştem azi.
Dovada este că teoriile salafilor asupra verstelor din Sfântul Qurân privind ordinea şi funcţionarea precisă şi interdependentă a existenţelor din Univers sunt susţinute de cercetători.

 

sursa: rasarit.comSource Link

Views: 2

Omul

  Ibram Nuredin   Omul este reprezentantul lui Allah pe pământ, împuternicitul Său (khalifa). El, a fost înzestrat cu putere de cunoaştere şi judecată, a fost dăruit cu capacitatea de gândire şi pricepere, cu abilitatea de a deosebi binele de rău. Omul a primit darul de a discerne şi a diferenţia, ca şi libertatea de […]

 

Ibram Nuredin

 

creationOmul este reprezentantul lui Allah pe pământ, împuternicitul Său (khalifa). El, a fost înzestrat cu putere de cunoaştere şi judecată, a fost dăruit cu capacitatea de gândire şi pricepere, cu abilitatea de a deosebi binele de rău.

Omul a primit darul de a discerne şi a diferenţia, ca şi libertatea de a alege pentru sine însuşi. El se bucură de autonomie. Prin libera sa voinţă îşi poate folosi puterea latentă în slujba judecăţii sale. De aceea, el, omul este responsabil pentru ceea ce face pentru îndeplinirea sau nu a calităţii de reprezentant al lui Allah, singurul căruia I se cuvine lauda, adoraţia şi supunerea. Omul răspunde de felul în care îşi administrează calităţile şi puterile ce i-au fost dăruite. Apoi se va întoarce la Allah, care-l va judeca în lumina comportamentului şi realizărilor sale. Allah a dat omului şansa de a-i se face cunoscut Calea Dreaptă şi libertatea de a urma această Cale. Numai urmând Calea omul se va salva în Viaţa de Apoi, va avea pacea şi mulţumirea eternă, el va fi musulman (supus lui Allah). Dacă restul lucrurilor sunt musulmane prin dispoziţie, omul poate deveni musulman doar prin (propria) voinţă.

Adam, primul om, s-a bucurat de lumina Cunoaşterii, a primit de la Domnul său Cunoaşterea, „numele tuturor lucrurilor”. El a fost şi primul Profet: recipientul Călăuzirii Divine. Prin revelaţia adamică a fost făcut cunoscut omenirii codul fundamental al Călăuzirii Divine. Profeţii ce au urmat au împărtăşit acest mesaj al supunerii şi păcii (Islam) faţă de Allah generaţiilor următoare. Numai că unii oameni l-au acceptat şi au devenit purtători ai Luminii şi Adevărului, alţii şi-au trăit viaţa în felul lor, au refuzat calea arătată de profeţi, alţii, în fine, au rămas indiferenţi la lupta dintre credinţa (adevărată, a Islamului) şi necredinţă. Uneori mesajul profeţilor a fost schimbat şi denaturat, s-a amestecat cuvântul Domnului cu cel al omului. Ştiinţa adevărului (al-‘ilm) dăruită de Allah a fost poluată cu tot felul de fantezii, superstiţii şi formulări filosofice. Calea Dreaptă, principiile morale revelate divin şi principiile vieţii colective (Shari’a) au fost abandonate. İstoria omenească este astfel o cronică a rătăcirii omului între lumină şi întuneric. Doar Sfântul Coran s-a păstrat nealterat, nemodificat, neschimbat.

Omul este autonom, nu poate fi obligat, forţat să urmeze calea dreaptă. Dar îşi asumă consecinţele încălcării ei, a refuzului de a-i urma pe mesagerii divini.

Omul a fost creat din grabă, a fost creat slab, a fost făcut nestatornic, cu excepţia celor care fac Rugăciunea. Veştmântul smereniei (taqwa) este cel mai bun.

Păcătoşi sunt cei lacomi, cei care aleargă după mai mult, cei nedrepţi în mărturiile lor, cei care nu împlinesc Rugăciunea, cei care nu păzesc ceea ce li se încredinţează, cei care nu cred, sunt mincinoşi.

Păcate mortale sunt necredinţa (kufr), asocierea (shirk) (4:48, 4:116 17, 6:164-165,46:4-6) şi aroganţa. Duplicitarii, una spun, alta fac, se substituie altora, inclusiv lui Allah. Ceea ce este inadmisibil.

Allah i-a creat pe oameni bărbaţi şi femei, a făcut somnul lor pentru odihnă, noaptea lor un veşmânt şi ziua lor un interval de timp potrivit pentru a alegere şi pentru a agonisi hrana. Şi a durat Allah deasupra lor şapte ceruri întărite, fără nici un fel de deschizători în ele şi fără ca ele să fie influenţate de trecerea timpului. A făcut în ele Soarele ca o lampă arzătoare, dătătoare de lumină. (Al-Naba’ 78:8-13)

Bazele virtuţii şi ale religiei sunt credinţa, săvârşirea de fapte bune, îndemnul la adevăr, îndemnul la răbdare.  (Sura Al-‘Asr 103:1-3)

Sura Al-Kawthar (Sura Prisosinţei) spune că i s-a dat omului bine din abundenţă: Coranul, înţelepciunea, profeţia, religia adevărată şi buna călăuzire, în care se află fericirea pentru această viaţă şi pentru Viaţa de Apoi.

Iar Sura Al-Ikhlas (Sura Devoţiunii, al credinţei în Allah) vorbeşte de însuşirile lui Allah Preaputernicul şi Preînaltul, Allah Cel Unic, Stăpânul care întruneşte calităţile perfecţiunii, Cel la care se vine întotdeauna pentru adorare, care nu are nevoie de nimeni altcineva, situat deasupra oricăror cusururi, care nu se aseamănă cu nimeni.

Allah nu este făcut din aur, din argint, din smarald sau safir, El este simplu Allah, Cel Unic, Stăpânitor. El nu zămileşte şi nu este născut şi nu are pe nimeni egal! (Al-Ikhlas 112:1-4).

 

 

Source Link

Views: 4

Dragostea pentru omenire

  F. Gulen   Dragostea nu este numai un lucru despre care se vorbeşte atât de des în ziua de azi. Este şi un lucru esenţial. Dragostea este trandafirul credinţei noastre, este tărâmul verde al inimii noastre care nu păleşte niciodată. Aşa cum Allah a întins firele universului pe ghergheful dragostei, muzica cea mai fermecată […]

 

F. Gulen

 

dragostea pentru omenireDragostea nu este numai un lucru despre care se vorbeşte atât de des în ziua de azi. Este şi un lucru esenţial. Dragostea este trandafirul credinţei noastre, este tărâmul verde al inimii noastre care nu păleşte niciodată. Aşa cum Allah a întins firele universului pe ghergheful dragostei, muzica cea mai fermecată şi cea mai fermecătoare dinlăuntrul existenţei este şi va fi întotdeauna dragostea. Legătura cea mai puternică dintre cei care alcătuiesc familia, societatea şi naţiunea este dragostea. Dragostea universală se arată în întregul cosmos prin aceea că fiecare particulă ajută şi sprijină o alta.

Dragostea este factorul dominant al existenţei. Fiecare fiinţă, ca parte a corului universal, acţionează şi se comportă în felul ei caracteristic pe ritmul magic care îi vine de la Allah, într-o melodie a dragostei. Dar aceasta infuzie reciprocă de dragoste între existenţă şi omenire, şi de la o fiinţă la alta, se petrece dincolo de voinţa individuală, care este dominată de Voinţa Divină.

Din această perspectivă, omenirea participă „conştient” la această simfonie a dragostei cântată de existenţă. Cultivând dragostea care există în natura lor intrinsecă, fiinţele umane caută să o manifeste în chip omenesc. Aşadar, fără a irosi dragostea din sufletul său şi în numele dragostei care se regăseşte în natura sa intrinsecă, fiecare trebuie să-i ajute şi să-i sprijine pe ceilalţi. Trebuie să ocrotească armonia universală care a fost aşezată la temelia existenţei ţinând seamă de legile naturale şi de legile care au fost făcute să guverneze viaţa oamenilor.

Umanismul este o doctrină a dragostei şi a umanităţii despre care se vorbeşte în mod nechibzuit în ziua de azi şi care poate fi uşor manipulată prin diverse interpretări. Unele cercuri încearcă să promoveze o înţelegere abstractă şi neechilibrată a umanismului, încurcând minţile oamenilor despre jihadul în Islam şi trezind bănuială în inimile lor. E greu de pus pe seama umanismului comportamentul curios al celor care cer „milă şi îndurare” pentru cei care folosesc anarhia şi teroarea pentru a distruge unitatea unei ţări, pentru cei care omoară fără milă oameni nevinovaţi, prin acţiuni care durează de secole şi care urmăresc distrugerea bunăstării unei naţiuni, sau şi mai grav, pentru cei care o fac în numele unor valori religioase şi cei care acuză Islamul că îngăduie atacurile teroriste.

Fiecare credincios trebuie să urmeze exemplul Trimisului lui Allah în rostirea adevărului. Trebuie să nu se oprească niciodată din a le vorbi oamenilor despre fericirea în lumea de aici şi Lumea de Apoi. Însoţirorii, a căror comunitate a fost un exemplu viu al adevărului întrupat de Profet, au fost modele de echilibru şi de cumpătare.

Oameni deosebiţi din generaţia fericită care a urmat Însoţitorilor l-au întrebat pe Calif care le va fi pedeapsa dacă ar omorî fără voie o gâză. Dacă te uiţi la zidurile moscheelor şi la minaretele noastre care strălucesc în lumină, vei vedea mici locaşuri săpate pentru cuiburi de păsări. Este o expresie a profunzimii dragostei strămoşilor noştri. Istoria este plină de astfel de acte. Acte de ocrotire atât a oamenilor, cât şi a necuvântătoarelor.

În contextul principiilor universale ale Islamului, conceptul şi ideea de dragoste sunt foarte echilibrate. Asupritorii îşi reneagă dreptul la dragoste, căci dragostea şi îndurarea arătată asupritorilor îi face şi mai agresivi şi îi încurajează să încalce drepturile celorlalţi. Iată de ce, oamenilor care pun sub ameninţare dragostea universală nu trebuie să li se arate îndurare. Îndurarea faţă de asupritor este actul cel mai nemilos faţă de asuprit. Şi totuşi, trebuie să arătăm îndurare faţă de cei care greşesc fără de voie sau care se căiesc pentru răul făcut. Aşa cum a spus Profetul:

Ajută-ţi fraţii, fie ei asupritori sau asupriţi. Pe asupritori îi ajuţi făcându-i să pună capăt asupririi[1].

 

[1] Bukhari, Mazalim, 4; Tirmidhi, Fitan, 68.

Source Link

Views: 8