Tag: credinta

Domnul lumilor – partea 4

    A fost consemnat de Tirmidzy cum ca profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Oare sa nu va indrum pe voi spre „saiid al-istighfaar” ( = cea mai buna ruga pentru a cere iertarea de la Allah) – „Allahumma anta rabbi, la ilaha illa anta… ” – „O, Allah, […]

A fost consemnat de Tirmidzy cum ca profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Oare sa nu va indrum pe voi spre „saiid al-istighfaar” ( = cea mai buna ruga pentru a cere iertarea de la Allah) – „Allahumma anta rabbi, la ilaha illa anta… ” – „O, Allah, Tu esti Domnul meu, nu exista alta divinitate in afara de Tine…”(pana la sfarsitul acestui hadis).

Si obisnuia profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) daca se aseza sa doarma sa spuna: „O, Allah, Domnul cerurilor si Domnul pamanturilor …”(pana la sfarsitul acestui hadis)

Si daca incepea rugaciunea de noapte (Qyam al-layl) obisnuia sa spuna ca si ruga de deschidere a acesteia: „O, Allah, Domnul lui Jibriil si al lui Mikail si al lui Israfil, Facatorul cerurilor si al pamantului…”(pana la sfarsitul acestui hadis)

Si obisnuia sa se roage in momentele grele spunand: „Nu exista alta divinitate in afara de Allah, Cel Bland, Cel Intelept, nu exista alta divinitate in afara de Allah, Domnul tronului cel maret, nu exista alta divinitate in afara de Allah Domnul cerurilor si al pamantului si Domnul tronului cel nobil.”

Si alte numeroase consemnari care au venit pe aceeasi tema.

Si dintre aspectele deosebit de importante cu privire la acest nume al lui Allah Preaslavitul si Preainaltul il reprezinta si interdictia pe care a emis-o profetul Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) cu privire la posibilitatea denumirii de catre un sclav a stapanului sau – „domnul meu / suveranul meu = rabby”, si a spus: „Sa nu spuna vreunul dintre voi: Serveste-i mancarea (da-i sa manance) domnului tau, spala-l pe domnul tau…”, ci sa spuna: „Stapanul meu, patronul meu ( = sayydy, maulaay). Si sa nu spuna vreunul dintre voi „roaba mea” sau  „robul meu” (=’abdy), ci sa spuna „fata mea, baiatul meu” (in casa, care ma serveste). (traducere aprximativa a hadisului)

Si au considerat invatatii in islam cum ca aceeasta interzicere s-a facut datorita faptului ca nu exista nimeni care sa detina intru adevar atributul de domn si suveran in afara de Allah Preainaltul; pentru ca ” rabb”-ul cuiva este stapanul si sustinatorul si sprijinitorul lui si nu exista cu adevarat stapan si nici sustinator si sprijinitor in afara de Allah Preaslavitul si Preainaltul; si totodata, pentru a nu da curs unor eventuale formule care contravin monoteismului – shirk – pentru ca Allah este unicizat ca si Domn si Suveran, asa cum este unicizat si ca Divinitate Unica.

Acesta a fost periplul nostru de astazi in incercarea deslusirii sensurilor si semnificatiilor preafrumosului si absolutului nume al lui Allah Preainaltul de „Ar-Rabb”.

Nu vom incheia insa inainte de a ne opri pentru o vreme asupra sensurilor si semnificatiilor uneia dintre cele mai marete sure din Nobilul Coran, o sura pe care fiecare musulman o recita de cel putin 17 ori pe zi in plinirea rugaciunilor obligatorii, o sura care incepe tocmai cu un verset in care Allah Preainaltul se preamareste pe Sine Insusi prin intermediul preafrumosului si absolutului Sau nume de „Ar-Rabb”. Vom poposi, asadar, asupra semnificatiilor Surat Al-Fatihah, pe marginea interpretarii expuse de marele invatat al islamului Ibn Kathir.

Sura Al-Fatihah are diferite denumiri, dintre care amintim Deschizatoarea Cartii, Sura cu care incepe Rugaciunea, Mama Cartii,  cele sapte versete care se repeta si Coranul Cel Glorios, fiind numita, de asemenea, si Al-Hamd si As-Salah = Rugaciunea deoarece recitarea ei este o conditie pentru corectitudinea rugaciunilor; si a fost numita, de asemenea „Ash-Shifa”(Vindecatoarea), Remediul (leacul).

In privinta virtutiilor Surat Al-Fatihah a fost relatat ca Abu Said bin Al-Mu’alla (Allah sa fie multumit de el!) a spus: “ In timp ce ma rugam profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) m-a chemat si nu i-am raspuns pana ce nu am terminat rugaciunea. M-am dus apoi la el, iar el (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) mi-a spus: ”Ce te-a impiedicat sa vii?” Am spus: “O, trimis al lui Allah, ma rugam.” El (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a raspuns: „Oare nu spune Allah : ” O credinciosule! Raspunde-I lui Allah prin a-I fi supus si Trimisului sau cand te cheama la ceea ce iti da viata.”?! Apoi a zis: “ Te voi invata cea mai mareata sura din Coran inainte de a parasi Moscheea. Apoi mi-a tinut mana si cand a dat sa paraseasca Moscheea am spus: “O, trimisule! Ai spus ca ma vei invata cea mai mareata sura din Coran. El a spus “Da! – “Al-hamdulillahi-Rabbi-l-‘alamin”. (hadis consemnat de Bukhary, Abu Dawud, Nasa’i si Ibn Maajah).

De asemenea, s-a relatat ca Abu Hurayrah (Allah sa fie multumit de el!) a spus : „Trimisul lui Allah a iesit in timp ce Ubayy bin Ka’ab se ruga si a spus “O, Ubayy!” Ubayy nu i-a raspuns. Profetul l-a mai strigat o data , iar Ubayy s-a rugat mai repede si apoi s-a dus la Trimis spunand :” Pacea fie asupra ta, trimis al lui Allah! Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus “Pacea fie asupra ta, o, Ubayy! Ce te-a impiedicat sa imi raspunzi cand te-am chemat? Ubayy a raspuns “ O, trimis al lui Allah, ma rugam. El a spus: “ Oare nu ai citit ceea ce Allah mi-a trimis mie –
“Raspunde-I lui Allah supunandu-I-te si trimisului Lui cand te cheama la ceea ce iti da viata”?!  Ubayy a spus :” Da, o, trimis al lui Allah! Nu o sa se mai intample”. Profetul a spus : “Oare ti-ar place sa te invat o sura cum nu a mai fost alta revelata nici in Tora, nici in Biblie, nici in Psalmi, si nici in Coran asemenea ei?” El a raspuns: ”Da, Trimis al lui Allah!” Trimisul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus atunci: “ Sper ca nu vei iesi pe aceasta usa pana cand nu ai fi invatat-o.” El (ibn Ka’ab) a spus: “Profetul mi-a tinut mana in timp ce vorbea cu mine. Intre timp am incetinit de teama ca as putea ajunge la usa inainte de a isi fi terminat conversatia. Cand am ajuns aproape de usa, am spus :” O, Trimis al lui Allah! Care este sura despre care mi-ai spus ca ma vei invata?” El a spus :” Cea pe care o citesti in rugaciune. Ubayy a spus “ Si atunci i-am recitat Mama Coranului “ El (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a zis:
“ (Jur) pe Cel in mainile Caruia este sufletul meu! Allah nu a pogorat in Tora, si nici in Biblie, si nici in Psalmi, si nici in Indreptar (Al-Furqan = Coran) asemenea ei – (ea este) cele 7 versete repetate care mi-au fost date”.
De asemenea , Imam Ahmad a relatat ca Ibn Jabir a spus: “M-am dus la trimisul lui Allah dupa ce si-a turnat apa pentru purificare si am zis: ”Pacea fie asupra ta, o, mesager al lui Allah! Nu mi-a raspuns. Am mai zis o data, dar nu mi-a raspuns, i-am mai zis inca o data si iar nu mi-a raspuns. Trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!)  a plecat iar eu l-am urmat, pana ce a ajuns acasa. Am plecat la moschee si am stat acolo trist si suparat. Trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a iesit afara dupa ce si-a facut ablutiunea si a zis :” Pacea si mila lui Allah fie asupra ta! Pacea si mila lui Allah fie asupra ta! Pacea si mila lui Allah fie asupra ta!” Apoi a zis: “ O, Abdullah bin Jabir, vrei sa iti spun cea mai buna sura din Coran?” Am zis : Da, o, trimis al lui Allah!” El a zis:” Citeste : Alhamdulillahi Rabbi-l-‘alamin, Ar-Rahmani – r-Rahim…” pana la sfarsit…”

De asemenea, exista evidente pertinente privind binefacerile terapeutice ale Surat al-Fatihah si folosirea ei ca si „ruqiah” – tamaduirea prin intermediul recitarii anumitor versete din Nobilul Coran.

sursa: cineesteallah.blogspot.com

Source Link

Views: 2

Domnul lumilor – partea 9

      Robul are nevoie de Allah Preainaltul in fiecare clipa a vietii sale pentru a-l ajuta sa ramana ferm pe calea cea dreapta si pentru a-l face mai puternic si perseverent pe aceasta cale si robul nu are nici o putere de a-si face siesi rau sau bine, decat cu permisiunea lui Allah. […]

Robul are nevoie de Allah Preainaltul in fiecare clipa a vietii sale pentru a-l ajuta sa ramana ferm pe calea cea dreapta si pentru a-l face mai puternic si perseverent pe aceasta cale si robul nu are nici o putere de a-si face siesi rau sau bine, decat cu permisiunea lui Allah. De aceea, Allah l-a indrumat pe supusul Sau sa Il invoce in mod constant, pentru a-i asigura ajutorul Sau cu fermitate si success, pentru ca un om fericit este cu adevarat numai acela pe care Allah l-a ghidat sa Ii ceara indrumarea Sa, si acesta pentru ca fiecare este neincetat intr-o nevoie stringenta de a fi ajutat de Allah. Si a spus Allah:

“O voi, cei credinciosi! Credeti in Allah, si in Trimisul Sau, si in Carte (Coran) care a fost coborata Trimisului Sau, si in Scripturile pe care Le-a coborat celor de dinaintea (lui)”, poruncindu-le dreptcredinciosilor sa creada, si aceasta porunca nu este de prisos atata vreme cat dezirabila este fermitatea si continuitatea actelor de adorare care sa il ajute pe credincios sa ramana pe calea cea deapta, corecta.

De asemenea, Allah a poruncit robilor Sai credinciosi sa se roage spunand:
Doamne! Nu duce în rãtãcire inimile noastre, dupã ce Tu ne-ai cãlãuzit
si dã-ne nouã îndurarea Ta, cãci Tu esti Cel Darnic [Al-Wahhab]! (3:8)
Si aceasta este inca un indiciu pentru faptul ca ”pe drumul drept Tu fi-ne calauzitor” inseamna de fapt – “fa-ne pe noi fermi pe calea cea dreapta si nu ne lasa sa deviem de la ea.”

“Drumul celor cu care fost-ai Tu dãruitor” defineste calea, ia cei cu care Allah a fost daruitor sunt tocmai cei pe care Preainaltul i-a mentionat in Surat An-Nisa’, cand spune:

Cei care se supun lui Allah si Trimisului, aceia vor fi împreunã cu cei pe care i-a binecuvântat Allah cu harul Sãu, ca si profetii, adevãratii evlaviosi, martirii si cei piosi.Si ce buni tovarãsi vor fi acestia)! . Acest har este de la Allah si Allah este de ajuns ca Atoatestiutor [‘Alim]!
„Nu al celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici al rãtãcitilor” inseamna calauzeste-ne pe noi pe calea corecta, calea celor asupra carora ai pogorat mila Ta, pentru ca acestia sunt oamenii indrumati, sinceri si supusi lui Allah si trimisilor Sai. Ei sunt oamenii care respecta poruncile lui Allah si se feresc sa comita ceea ce El a interzis si care in acelasi timp se roaga sa fie ajutati sa nu ajunga pe calea celor pe care Allah s-a maniat, adica al celor care desi stiu adevarul au deviat de la acesta, si de asemenea, se roga sa fie indepartati de calea celor care au fost deviati, care au pierdut adevarata stiinta si au devenit astfel rataciti, incapabili intru a gasi adevarata cale. Si Allah ne-a instiintat cum ca aceste doua cai  sunt amandoua gresite, iar calea credinciosilor unica este cea dreapta si ea este cunoasterea adevarului si practicarea lui.

Concluzionand, asadar, Surat Al-Fatiha contine sapte versete ce cuprind lauda si multumirea aduse lui Allah, glorificarea si elogierea  Lui prin mentionarea celor mai frumoase nume ale Sale si a celor mai inalte atribute. Este amintita, de asemenea cealalta lume – Ziua de Apoi si il indeamna pe supus sa se roage numai lui Allah, sa-L invoce si sa il elogieze declarand ca toata puterea si forta vin numai de la El.

De asemenea, aceasta nobila sura cheama la sinceritatea in adorare numai a lui Allah, acceptandu-L numai pe el ca Unica Divinitatea crezand in absolutul, perfectiunea si unicitatea Sa, Cel lipsit de nevoia de avea orice asociat, Cel fara de rival si fara de egal.

Surat Al-Fatihah indeamna  dreptcredinciosii spre a-L invoca pe Allah cerandu-i indreptarea si indrumarea catre calea cea dreapta, care nu este alta decat religia cea adevarata si pentru a-i ajuta sa ramana pe aceasta cale toata viata, cat si in a-i ajuta sa treaca cu succes peste Sirat (podul peste iad pe care toti cei ce vor ajunge in rai trebuie sa-l treaca) in Ziua Judecatii, ziua in care dreptcredinciosii vor fi indreptati inspre gradinile confortabile ale Paradisului  in compania profetilor,  a celor plini de adevar, a martirilor pe calea lui Allah si a celor drepti, fie ca Allah Preainaltul sa ne faca dintre acestia, amin!

Aceasta sura indeamna, de asemenea, la facerea cat mai multor fapte bune si avertizeaza asupra urmarii cailor catre devieri, astfel incat omul sa se poata insoti cu cei dreptcredinciosii in ziua judecatii si sa nu sfarseasca in compania celor pacatosi printre care si cei asupra carora a coborat mania lui Allah si cei rataciti.
Asadar, sa ne pastram consecventi in cererea calauzirii pe calea cea dreapta pentru ca aceasta calauzire nu vine decat si numai de la Allah Preaslavitul si Preainaltul, asa cum gasim expus si in Cuvantul lui Allah:

Cel pe care îl cãlãuzeste Allah este bine cãlãuzit, iar aceluia pe care El îl duce în rãtãcire tu nu-i vei gãsi nici un ocrotitor cãlãuzitor. (18:17)
Si, de asemenea:
Aceia pe care Allah îi duce în rãtãcire nu au ocârmuitor, iar El îi lasã sã rãtãceascã în nelegiuirea lor. (7:186)

Vom incheia, cu voia lui Allah, calatoria noastra prin lumea minunatelor sensuri si semnificatiei ale uneia dintre cele mai marete sure ale Nobilului Coran  cu cele care au fost spuse de catre invatatii in islam cu privire la rostirea „Amin!” la sfarsitul recitarii Surat Al-Fatihah.

A fost consemnat astfel cum ca este recomandat sa spunem „amin” dupa ce am recitat Surat Al-Fatiha, ceea ce inseamna “ O, Allah, accepta ruga noastra.” Evidenta care sustine ca a spune „amin” este recomandat este continuta in aceea ca a fost consemnat cum ca trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a fost auzit recitand “Drumul celor cu care fost-ai Tu dãruitor, nu al celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici al rãtãcitilor” si a spus apoi „Amin” alungind litera „ya” in pronuntia cuvantului si radicand putin vocea, astfel incat cei care se aflau in prima linie a celor ce faceau rugaciunea in spatele sau (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) sa il poata auzi.
De asemenea, trebuie ca cei care fac rugaciunea in grup sa rosteasca „amin” dupa imam, conform hadisului in care profetul Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: “Cand Imamul spune „amin”, spuneti „amin” deoarece cine spune „amin” spune impreuna cu ingerii si (astfel) toate pacatele sale de mai inainte ii vor fi iertate.”
De asemenea, a fost consemnat de Muslim cum ca trimisul lui Allah(Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus : “Cand Imamul (conducatorul rugaciunii) spune „ua la-d-daallin” spune „amin” si Allah iti va raspunde rugii.”

De asemenea, Imam Ahmad a notat ca sotia profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) – A’isha (Allah sa fie multumit de ea!) a spus ca atunci cand cineva aducea vorba despre evreii in prezenta profetului (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) acesta spunea: “ Nu ne vor invidia (ei) pentru nimic mai mult decat (invidia lor) pentru ziua de vineri catre care am fost calauziti, in acelasi timp in care si ei au fost calauziti catre ea, si pentru Qibla spre care am fost indreptati, in timp ce si ei au fost indepartati catre ea, si pentru „Amin” in spatele imamului.”
Intr-o alta relatare, profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) ar fi spus: “ Evreii nu v-au invidiat niciodata mai mult decat pentru „salam” si „amin”.”

Acestea sunt cateva dintre semnificatiile prezentate in interpretarea Surat al-Fatihah. Fie ca, cu voia lui Allah, cunoasterea semnificatiilor acestei minunate si marete sure sa ne ajute intru a fi mult mai piosi si mai apropiati in rugaciunile noastre de Unicul nostru Domn si Stapanitor – Allah, obtinand astfel o rasplata cat mai are pentru actele noastre de adorare, amin.

Il rugam pe Allah Preaslavitul si Preainaltul sa ne sporeasca pe noi in stiinta si in credinta si sa ne faca noua pasii stabili pe calea ce dreapta si sa ne departeze de tot ce e rau, si sa ne dea numai binele, atat in aceasta viata, cat si in viata de apoi.

De asemenea, Il rugam pe Domnul nostru, Unic Stapanitorul, sa ne binecuvanteze pre noi, cat si pe cei dragi noua, cu o viata lunga ca un prilej de a face cat mai multe fapte bune si sa ne binecuvanteze, dupa o viata lunga, in momentul mortii noastre cu marturisirea de credinta, si sa faca mormintele noastre o gradina dintre gradinile Paradisului, si sa ne rasplateasca cu Raiul fara a fi socotiti si cu compania profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!)) in cea mai inalta treapta a Paradisului si cu bucuria de a privi la minunata fata a lui Allah preaslavitul si Preainaltul in paradis, amin.

sursa: cineesteallah.blogspot.com

Source Link

Views: 2

Evlavia – partea 1

    -TAKWA este un concept central care traversează toate surele din Coran, în special acele versete care tratează comportamentul individului şi relaţiile sociale. Nişte echivalente ale cuvântului TAKWA ar fi prietenie, grija pentru păstrarea codului moral, atitudinea de a se teme de Allah. Dar toate aceste traduceri redau doar parţial adevăratul înţeles al conceptului […]

-TAKWA este un concept central care traversează toate surele din Coran, în special acele versete care tratează comportamentul individului şi relaţiile sociale. Nişte echivalente ale cuvântului TAKWA ar fi prietenie, grija pentru păstrarea codului moral, atitudinea de a se teme de Allah. Dar toate aceste traduceri redau doar parţial adevăratul înţeles al conceptului TAKWA. Aş vrea să definesc Takwa ca o atitudine care combină elementele de frică faţă de Allah, cu grija sau teama de a-L mînia şi, mai ales (deasupra tuturor acestora), conştiinţa permanentă a existenţei lui Allah.

– Aţi putea să ne explicaţi care sunt elementele acestui concept?

De exemplu, ce înseamnă “teama de Allah”? Oare Allah ne sperie?

– În concepţia islamică, atunci cînd folosim cuvîntul “teama” în legătură cu TAKWA, nu înseamnă că suntem speriaţi, pentru că nu am putea fi speriaţi, având totodată un sentiment de dragoste şi respect. Oamenii pot să se sperie de un monstru, dar nu pot să-l iubească sau nu pot să aibă nici un fel de afinitate faţă de acest monstru. Acesta nu este felul de frică despre care vorbim noi. Teama de Allah include frica de a fi pedepsit în Ziua Judecăţii de Apoi. Cu siguranţă aceasta face parte din frica de Allah şi nu este nimic rău în aceasta. Este o parte a responsabilităţii umane şi fară această responsabilitate orice persoană ar putea face orice ar dori. Această frică de Allah, include, de asemenea, frica de a pierde acele binecuvântări, acele daruri pe care ni le-a dat Allah. Faptul de a fi privat de binecuvântările lui Allah, atunci când acţionezi contra voinţei Lui, îl face pe individ să urmeze calea stabilită. Dar, pe lângă aceasta, mai există şi un alt înţeles al fricii de Allah, care este complet diferit de aceste prime două înţelesuri. Este o frică superioară, mult mai nobilă decât primele două tipuri. Să dăm un exemplu.

Dacă doi oameni se iubesc cu adevărat şi cu sinceritate, fiecare din cei doi va încerca să facă tot ce-i stă în puteri pentru a-l mulţumi pe celălalt, să evite orice acţiune care ar putea periclita dragostea lor, sau care nu i-ar plăcea celuilalt. În acest caz, oamenii devin foarte grijuli şi le este frică să nu facă ceva neplăcut personei iubite. Dacă aplicăm aceste criterii relaţiilor umane, atunci este mult mai potrivit pentru noi, care suntem credincioşi cu adevărat, să ne fie cu adevărat teamă să facem ceva care nu-I place lui Allah. Pentru că aceasta ar însemna un act de nerecunoştinţă, un act care ar demonstra că am uitat ceea ce Allah ne-a dăruit. Lui Allah îi datorăm viaţa noastră, tot ce avem sub stăpânirea noastră şi mai presus de orice, îndrumarea pe care ne-a acordat-o, posibilitatea de a-L cunoaşte, de a-L adora şi de a avea acest sentiment de pace interioară în relaţia cu El. Astfel, acest gen de teamă nu se bazează pe frica de răzbunare a lui Allah sau pe conceptul că Allah este cel care ne aplică pedepse, ci pe teama de a nu face ceva ce nu-I place lui Allah.

– Mulţumesc. Când ne dădeaţi această definiţie, aţi folosit expresia: “A păzi mereu conştiinţa existenţei lui Allah”. Puteţi să ne explicaţi ce sugerează aceasta?

– Încerc să explic aceasta referindu-mă la o declaraţie a lui Omar ben al-Khattab, cel de-al doilea calif al lui Muhammed (Binecuvântarea lui Allah fie asupra lui). Este vorba de o comparaţie pe care acesta a făcut-o între TAKWA şi grija pe care o persoană care merge pe o cale îngustă, cu tot felul de capcane, bestii, care încearcă să-l apuce. În arabă, îmbrăcămintea este aici asemănată cu caracterul individului care încearcă să-şi apere caracterul moral dăruit de Allah, de orice abateri, tentaţii care-l înconjoară zi de zi. Este o cale delicată cea pe care omul trebuie să meargă, o cale împresurată cu diferite ispite ca: lăcomia, dorinţa de a face bani prin orice mijloc, implicarea intr-o relaţie ilicită, mândria, vanitatea. Persoana care practică TAKWA este acea persoană care trebuie să evite orice lucru care ar putea să-l nemulţumească pe Allah. Deci există condiţii pe care omul le îndeplineşte atunci când are conştiinţa existenţei lui Allah. După propria mea opinie, consider că conştiinţa existenţei lui Allah şi conştienţa măreţiei Lui sunt nucleul conceptului de TAKWA. Acest nucleu conţine conştiinţa individului de existenţa lui Allah, sentimentul că Allah este cu tine, că Te urmăreşte cu privirea Sa, Te aude ce spui, că este prezent mereu la ceea ce faci. Acest sentiment dă naştere dorinţei de a urma calea lui Allah, trezeşte o senzaţie de stânjeneală, ruşine, când face ceva greşit, nepermis în prezenţa lui Allah şi această prezenţă există mereu! Această idee poate fi exemplificată prin următoarea istorioară, care i s-a întâmplat lui Omar, cel de-al doilea calif al profetului nostru Muhammed, Binecuvântarea lui Allah fie asupra lui. Pentru a umple un vas cu lapte, mama unei fetiţe amesteca laptele cu apă.

Fetiţa ei a vazut-o o dată făcând acest lucru şi i-a spus: “Mamă, nu face acest lucru, nu înşela oamenii!”. Maică-sa i-a răspuns atunci: “Suntem la noi acasă.. Omar, conducătorul, nu este aici”.

Tuturor le era frică de Omar, fiindcă era foarte drept. Deci mama ei îi răspunse: “Omar nu ne vede”. Şi atunci fetiţa i-a răspuns: “Da, mamă, Omar nu este aici, dar Allah este aici. Allah este mereu cu noi”. Cu cât este mai înalt gândul conştiinţei existenţei lui Allah, cu atât mergem mai des la locul de adorare al Său, nu doar o dată sau de două ori pe săptămână, ci încercăm să fim conştienţi de prezenţa lui Allah în toate demersurile şi acţiunile noastre, ştiind că Allah este tot timpul cu noi. De aceea, Islamul nu separă activităţile laice de cele religioase. În orice fel de activitate trebuie să ne conducem în conformitate cu sentimentul existenţei lui Allah.

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2