Omul față de sine

  A. A. Mawdudi   Este un adevăr de necontestat faptul că omul constituie cel mai crud şi cel mai nedrept duşman al său personal. La prima vedere acest lucru s-ar părea ceva incredibil. Cum de este posibil ca omul să fie nedrept faţă de el însuşi, mai ales că o sumedenie de exemple arată […]

 

A. A. Mawdudi

 

indivEste un adevăr de necontestat faptul că omul constituie cel mai crud şi cel mai nedrept duşman al său personal. La prima vedere acest lucru s-ar părea ceva incredibil. Cum de este posibil ca omul să fie nedrept faţă de el însuşi, mai ales că o sumedenie de exemple arată că el se iubeşte mult pe sine. Cum de poate fi propriul său duşman? Apar destul de ilogice aceste afirmaţii, dar la o gândire mai aprofundată ne dăm seama că lucrurile, din păcate, stau aşa.
Partea cea mai slabă a omului este că el nu poate rezista, întotdeauna, unor tentaţii, devenind victima acestora, cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie. Sunt oameni care sunt cuprinşi de patima băuturii. Aceştia după ce consumă băuturi alcoolice îşi pierd judecata şi echilibrul. Cei care sunt cuprinşi de acest viciu nu mai ţin cont de nimic, mergând până la distrugerea lor biologică. Există oameni care, consumând alimente în cantităţi exagerate, îşi periclitează propria sănătate. Unii oameni sunt sclavii propriei lor pasiuni sexuale, din care se degradează în ultimul hal.
În acelaşi timp mai există un soi de oameni care sacrifică totul în numele aşa-zise înălţări spirituale. Ei neglijează, în întregime, cerinţele lor fizice, ţin sub control strict pasiunile, îşi leapadă îmbrăcămintea, îşi abandonează casa şi familia, refugiindu-se în munţi, în păduri. Aceştia sunt animaţi de convingerea că lumea nu are niciun sens pentru ei şi nutresc un sentiment de degust faţă de orice este pământesc.
Aceste exemple reprezintă dovezi, de necontestat, ale slăbiciunii umane, care de cele mai multe ori îi conduc la distrugerea personală. Asemenea dovezi de slăbiciune ne este dat să întâlnim la tot pasul.
Islamul propovăduieşte numai şi numai binele şi prosperitatea omului. Scopul lui este de a stabili un echilibru şi o stabilitatea în viaţă. Tocmai de aceea este necesar să arătăm că Șari’ah are un rol aparte în modelarea sufletului fiecărui musulman.
Șari’ah interzice cu desăvârşire orice lucru care prejudiciază grav existenţa fizică, intelectuală şi morală a omului. Se consideră haram (spurcat, nepermis) consumarea sâgelui, băuturile alcoolice, cărnii de porc, cărnii animalelor de pradă otrăvitoare şi murdare şi de asemenea consumarea mortăciunilor, întrucât toate acestea au efecte nocive asupra stării fizice intelectuale, morale şi spirituale ale omului. Interzicând consumarea tuturor acestora, islamul îndeamnă, în acelaşi timp oamenii să consume alimente şi băuturi curate, salubre şi folositoare.
Islamul interzice goliciunea şi îndeamnă oamenii să se îmbrace decent. Condamnă lenevia şi viaţa fără muncă, propovăduind necesitatea de a munci pentru asigurarea celor trebuincioase traiului.
Islamul nu îndeamnă nici la înăbuşirea pornirilor, dorinţelor sexuale. Cere doar ca aceste porniri să se afle tot timpul sub control, subliniind în acest sens importanţa căsniciei.
Islamul interzice cu desăvârşire înrădirile morale şi intelectuale pe care şi le impune omul singur. Permite, chiar porunceşte ca fiecare om să se bucure de binefacerile vieţii, îndemnându-l să lupte pe căi cinstite, să dobândească o viaţă cât mai plăcută.
Nu e neapărat nevoie să părăseşti această lume pentru înălţarea spirituală, puritatea morală, apropierea de Allah, se realizează aici, pe pământ şi de aceea el trebuie să trăiască, supunându-se legilor Lui. Calea izbăvirii nu se află în afara greutăţilor vieţii, ci se află în miezul acestor greutăţi şi în modul cum noi ne achităm de datoriile noastre faţă de Allah.
Islamul interzice cu desăvârşire sinuciderea şi îi înştiinţează pe oameni că viaţa lor aparţine lui Allah. Viaţa este darul dat de către bunul Allah oamenilor, pentru ca ei să se bucure de ea o perioadă de timp determinată. Ea nu ne-a fost dată pentru ca noi s-o prăpădim fără niciun rost.

 

sursa: Liga Islamica si Culturala din Romania

Soucre Link

Visits: 2

Dreptul la libertate

Dreptul la libertate                                     În Islam, fiecare fiinţă umană se naşte liberă şi trebuie să rămână astfel. Nu este Islamul cel care a legiferat sclavia; ea a fost practicată cu mult timp în urmă, înaintea apariţiei Islamului. Sclavia era practicată în Imperiul Roman, existând o lege care permitea luarea în sclavie a unei persoane […]

Dreptul la libertate

 

                                  În Islam, fiecare fiinţă umană se naşte liberă şi trebuie să rămână astfel. Nu este Islamul cel care a legiferat sclavia; ea a fost practicată cu mult timp în urmă, înaintea apariţiei Islamului. Sclavia era practicată în Imperiul Roman, existând o lege care permitea luarea în sclavie a unei persoane care nu-şi plătea datoria sau a prizonierilor de război. Regina Elisabeta I a Marii Britanii a fost unul dintre cei mai activi comercianţi de sclavi. Toată Europa făcea comerţ cu sclavi aduşi din Africa, chiar până în secolul al optsprezecelea. Albii americani obişnuiau să răpească, să fure africani şi să-i ţină în sclavie pentru a munci în fermele lor.

În Islam nu există niciun verset coranic sau vreo tradiţie profetică care să le poruncească oamenilor să îi ia în sclavie pe alţii. Omar Ben Al Khattab, al doilea calif după profetul Muhammad şi unul dintre companionii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!), a rostit celebra afirmaţie: „Nu îi poţi ţine în sclavie pe oameni de vreme ce s-au născut liberi.” Sfântul Coran şi tradiţiile profetului Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) îndeamnă musulmanii să elibereze sclavii şi această eliberare este opţională în unele cazuri şi obligatorie în altele:

 

  1. Dacă un musulman ucide o altă persoană în mod neintenţionat, el trebuie să-şi elibereze sclavul, dacă are unul;
  2. Dacă un musulman nu posteşte în luna Ramadan în mod intenţionat, el trebuie să-şi elibereze sclavul, dacă are unul;
  3. Pentru a se căi pentru pronunţarea neintenţionată a divorţului, musulmanul este îndemnat să elibereze un sclav, dacă are;
  4. Pentru a se căi pentru un jurământ neîndeplinit, musulmanul este îndemnat să elibereze un sclav;
  5. Pentru a se căi pentru pălmuirea sau lovirea unui sclav, musulmanul este îndemnat să-l elibereze;
  6. Pentru a face un act de caritate, musulmanul este îndemnat să elibereze sclavi, dacă sunt sub controlul său sau sub controlul altora;
  7. Islamul spune ca o parte din bugetul alocat daniei să fie cheltuit pentru eliberarea sclavilor.

 

Cu alte cuvinte, Islamul face din eliberarea sclavilor o parte a datoriei omunitatii islamice, precum şi a musulmanilor.

 

Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Vizitează-i pe bolnavi, hrăneşte-i pe flămânzi şi eliberează sclavii.” Aceasta este o poruncă clară de a elibera sclavii, nu de a-i lua drept sclavi pe cei liberi, după cum unii contestatari ai Islamului afirmă în mod fals.

 

Allah spune în Sfântul Coran:

Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam.” (Al-‘Isra’: 70).

În mod evident, a cinsti nu poate implica luarea în sclavie.

Soucre Link

Visits: 2

 Dreptul la demnitate personală

 Dreptul la demnitate personală   În Islam fiecare individ are dreptul să se bucure de demnitate şi respect. Musulmanul este avertizat să nu râdă de alţii, să nu-şi bată joc de ei sau să-i dispreţuiască. Îi este poruncit să nu-i defăimeze pe alţi oameni, să nu le atribuie nume jignitoare, sa nu-i suspecteze, să nu-i […]

 Dreptul la demnitate personală

 

În Islam fiecare individ are dreptul să se bucure de demnitate şi respect. Musulmanul este avertizat să nu râdă de alţii, să nu-şi bată joc de ei sau să-i dispreţuiască. Îi este poruncit să nu-i defăimeze pe alţi oameni, să nu le atribuie nume jignitoare, sa nu-i suspecteze, să nu-i spioneze şi să nu-i bârfească pe alţii.

Allah spune în Sfântul Coran:

                                 „O, voi cei care credeţi! Să nu râ un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici muierile [să nu râdă] de alte muieri, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii.” (Al-Hujurat: 11).

 

Allah mai spune în Sfântul Coran:

O, voi cei care credeţi! Feriţi-vă cu străşnicie de bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcat! Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii!” (Al-Hujurat: 12).

 

Musulmanului îi este poruncit să nu facă rău altora cu fapta sau cu vorba. Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Musulmanul este acela care nu face rău oamenilor cu mâna lui sau prin vorba lui.” Musulmanului i se cere să nu facă rău niciunei persoane, chiar dacă este vorba despre un nemusulman. Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Acela care face rău unui nemusulman este duşmanul meu în Ziua Judecăţii.”

 

Pentru a proteja demnitatea individului, Islamul le porunceşte musulmanilor să respecte toate virtuţile şi să se abţină de la toate viciile, asociind aceste porunci cu răsplata şi pedeapsa în viaţa aceasta şi în cealaltă. Islamul interzice calomnia, bătaia de joc, acuzarea pe nedrept, rănirea sentimentelor altora, spionarea altora şi bârfa. De fapt, aceasta este o caracteristică a Islamului, pentru că nicio lege seculară nu poate pedepsi pentru bârfă, de exemplu, dar musulmanul evită bârfa, pentru că va fi responsabil pentru ceea ce face sau spune în faţa lui Allah, în Ziua Judecăţii.

Soucre Link

Visits: 1