F. Gulen

Democraţia este un sistem care îi oferă celui care se pune la adăpostul ei putinţa de a-şi exprima propriile gânduri şi sentimente. Toleranţa constituie una din dimensiunile importante ale democraţiei. De altfel, se poate spune că nu poate fi vorba de democraţie acolo unde nu există toleranţă.

Dar priviţi-i pe cei care, pe de o parte vorbesc de democraţie şi, pe de altă parte, ar vrea să-i sece izvorul. Într-o ţară democratică, toţi oamenii trebuie să poată profita de drepturile şi responsabilităţile democratice. Dacă un anume segment al societăţii se simte perturbat de existenţa altui segment, atunci devine evident faptul că cei care se simt perturbaţi nu sunt sinceri, ca să nu folosim un alt cuvânt, în pretenţiile lor de “democraţi şi apărători ai democraţiei”. Cum am spus mai sus, democraţia nu poate prinde rădăcini acolo unde nu există toleranţă. De fapt, susţinătorii democraţiei trebuie să-i accepte şi pe cei care nu le împărtăşesc ideile şi să-şi deschidă inimile către toţi.

Trebuie să subliniem un lucru. A-i accepta pe oameni aşa cum sunt nu înseamnă a-i pune pe credincioşi şi pe necredincioşi de aceeaşi parte a balanţei. Conform felului nostru de a gândi, poziţia credincioşilor şi a necredincioşilor are propria sa valoare specifică. Mândria Omenirii are un loc aparte în inimile noastre, deasupra tuturora. În acest sens, aş vrea să vă împărtăşesc propriile mele sentimente. Reîntocându-mă dintr-un pelerinaj la mormântul Profetului nostru, m-am simţit cuprins de tristeţe că viaţa mea nu s-a sfârşit. Mă gândeam că dacă îl iubesc cu adevărat, ar fi trebuit să-mi încleştez mâinile de zăbrelele de fier şi să pier acolo. Crezusem până atunci că ataşamentul meu faţă de Profet este mare. Desigur, el are un loc foarte înalt în inimile noastre şi vrem ca nimeni să nu-i aducă vreo atingere, dar simţămintele mele puternice faţă de el şi gândurile mele nu mă împiedică să intru în dialog cu cineva care nu gândeşte şi nu crede la fel ca mine.

Cu siguranţă, timpul va limpezi lucrurile şi va da dreptate celor care au pornit această mişcare pentru toleranţă. Timpul va arunca la gunoi resentimentele şi gândurile de răzbunare. Vor dăinui în noi numai sentimentele care se hrănesc din dragoste, iertare, toleranţă şi dialog. Oamenii toleranţei vor construi o lume bazată pe toleranţă. Cei care nu aleg toleranţa se vor îneca în propria lor răutate, ură şi mânie. Dorinţa mea este ca astfel de oameni să se trezească şi să nu se scufunde în mlaştina în care au căzut. Altfel, va trebui să plângem şi pentru ei. Deja simt cum această durere mă apasă!

Nu am pierdut numai Paradisul, am pierdut şi parte din valorile noastre cele mai înalte. Cunoaşterea, cercetarea, munca, metoda de lucru, organizarea locului de muncă, ajutorul acordat unul altuia şi citirea cărţii universului sunt câteva dintre lucrurile pe care le-am pierdut. Printre multele lucruri pe care le-am pierdut, primul şi cel mai important este toleranţa. Cuvântul acesta înseamnă a-i îmbrăţişa pe oameni indiferent de diferenţele de opinie, concepţie generală asupra lumii, ideologie, apartenenţă etnică sau credinţă. Mai înseamnă să acceptăm ceea ce ne nemulţumeşte, găsindu-ne puterea într-o conştiinţă înaltă, în credinţă şi într-o inimă generoasă, sau prin forţa simţămintelor noastre. Mai înseamnă, în cuvintele celebrului poet turc Yunus, să iubim creaţia din dragoste pentru Creator.

Într-o epocă în care lumea a devenit un mare sat şi în care societatea noastră se află în pragul unei mari schimbări şi transformări din punctul de vedere al dialogului cu alte naţiuni, dezacordurile pe care le putem avem unul cu altul nu sunt justificabile. Toleranţa, în acest sens, trebuie răsplătită şi trebuie să pătrundă în întreaga societate. Universităţile trebuie să ofere o atmosferă de toleranţă. Politicienii, să vorbească despre toleranţă. Muzicienii să scrie librete despre toleranţă şi mass media să-şi aducă sprijinul în promovarea toleranţei.

A fi tolerant nu înseamnă a te lăsa influenţat de alţii sau a îmbrăţişa cu totul punctele lor de vedere. A fi tolerant înseamnă a-i accepta pe ceilalţi aşa cum sunt şi a şti să te înţelegi cu ei. În acest sens, nimeni nu are dreptul să critice toleranţa. Fiecare din noi avem propriul nostru punct de vedere. Oamenii cu idei şi gândiri diferite fie vor căută să se înţeleagă cu ceilalţi, în spiritul concilierii, fie se vor lupta neîncetat unul cu altul. Au existat şi vor exista întotdeauna oameni cu moduri de gândire diferite. Este umila mea părere că acei oameni care sunt purtătorii de cuvânt ai unor grupuri marginale, grupuri care nu acceptă nici Cartea Sfântă pe care Allah ne-a trimis-o şi nici realităţile din ziua de azi, oameni care se lasă pradă violenţei din orice pretext, trebuie să-şi regândească atitudinea. O fac în numele a ce? În numele valorilor umane sau tocmai pentru a distruge aceste valori?

Astăzi mai mult decât oricând, societatea noastră are nevoie de toleranţă. Naţiunea noastră trebuie să beneficieze de transformările făcute în numele toleranţei şi să le acorde prioritate. Trebuie să avem reprezentanţi ai toleranţei în întreaga lume, tocmai pentru că glorioşii noştri străbuni au câştigat inimile oamenilor prin toleranţă şi au devenit apărători ai păcii generale. Cea mai lungă perioadă de pace în Balcani şi în Orientul Mijlociu, regiuni care au cunoscut mereu tulburări, s-a datorat marii toleranţe a străbunilor noştri. Din clipa în care această toleranţă şi acei iluştri reprezentanţi au ieşit din istorie, pacea şi mulţumirea au pierit. Prin graţia lui Allah, după mai multe secole de amorţire, marea noastră naţiune a început să renască. Acest mare arbore, ale cărui ramuri încep să înmugurească în inima Anatoliei, prin Graţia şi Dărnicia lui Allah, va trebui din nou să împrospăteze văzduhul cu toleranţă şi să-i înveţe pe oameni să respire toleranţa.

Cetăţenii acestei ţări care trăiesc în diferite locuri din Eeuropa, trăiesc în armonie cu oamenii de acolo numai graţie acestei mari toleranţe.

Aş vrea să mă fac bine înţeles. A fi tolerant nu înseamnă a abandona tradiţiile care ne vin din religia noastră, sau a-ţi abandona naţiunea sau istoria. Toleranţa a existat dintotdeauna. Turcii otomanii au fost credincioşi atât religiei lor cât şi altor valori, şi în acelaşi timp au fost o mare naţiune, care a ştiut să convieţuiască împreună cu alte state. Dacă oamenii de azi, care sunt civilizaţi, luminaţi şi deschişi către lume, se vor arăta mai prejos decât cei care au trăit în veacurile de demult, atunci înseamnă că nu înţeleg epoca în care trăiesc. De aceea, noi, familiile şi societatea, trebuie să hrănim acest proces deja început. Cred din lăuntrul fiinţei mele că şi oamenii care nu ne împărtăşesc sentimentele şi gândirea se vor îmblânzi când vom păşi în întâmpinarea lor. Ne vom putea astfel uni în jurul unor valori comune şi vom putea da mâna cu toţii. Pentru că în ochii lui Allah, cele mai mari valori sunt fiinţele umane, dragostea şi compasiunea.

sursa: Love and tolerance

Source Link

Views: 5