europa - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Multiculturalitatea în spațiul european – 1

Istoricii menționează primele contacte ale musulmanilor cu Europa ca fiind reprezentate de formarea statului musulman omeyad Andaluzia. Este conscut faptul că din sec. al VIII-lea și pînă în sec. al XV- lea, lumea islamică era superioară lumii creștine în cele mai multe aspecte. Nenumărați istorici, sociologi, cercetători și academicieni menționează rolul cel puțin însemnat al Islamului în renașterea civilizației Europene. Astfel că operele de artă inedite, centrele de traduceri ale operelor clasice din greaca veche în arabă, lucrările în diferite domenii ale savanților musulmani ai vremii, contribuția fundamentală în domenii precum medicina, geografia, astronomia, chimia, botanica, matematica au continuat să fie amintite până în zilele noastre. Statul Andaluzian rămâne în istorie și unul dintre puținele state care a reușit să creeze o adevărată comunitate interculturală în care creștini, musulmani și evrei au format o societate puternică cu principii indivizibile. A urmat mai târziu o perioadă în care și-a lăsat Imperiul Otoman amprenta multiculturalismului. În momentul de față Islamul în Europa se află tot în ascensiune prin fenomenul de imigrație al musulmanilor ce a început în anii ’50 – ’60. Din păcate, islamul nu a revenit în atenția Europei prin prisma științei, culturii, progresului civilizațional și a bunăstării, ci a început să fie eticheta terorismului. Atacul asupra Statelor Unite de la 11 septembrie 2001 a devenit punct de referință pentru întreaga lume, reprezentând momentul din care musulmanii au început să fie etichetați drept teroriști, violenți, radicali, extremiști. Atacurile teroriste din Madrid, Londra, Bali sau Istanbul au pătat destul de mult imaginea toleranței islamice și a conviețuirii interculturale.

La momentul acestor atacuri în Europa trăiau zeci de milioane de musulmani proveniți din diverse culturi, procentul lor diferind de la stat la stat. Dacă în 1950 în Europa trăiau 800.000 de musulmani, astăzi numărul lor se ridică la peste de 50.000.000 (conform statisticilor oferite de Federtația Organizațiilor Islamice din Europa).

Deși poate că în unanimitate musulmanii din Europa și-ar exprima dezacordul față de invadarea Irakului și a Afganistanului, tot la fel, în unamitate ar refuza să catalogheze guvernele respective guverne sioniste cruciate. Musulmanii au condamnat acele atacuri, cu atât mai mult cu cât cei care se pare că au săvârșit acele atacuri sunt considerați păcătoși conform Coranului și în niciun caz nu „eroici mujahedini”, iar atacul un atac terorist condamnabil, și nu un „atac militar slăvit” sau un „atac binecuvântat”.

Pentru prevenirea radicalizării noului terorism în spaţiul UE au fost stabilite unele direcţii prioritare: dezvoltarea dialogului inter-cultural, în interiorul şi în afara spaţiului european; promovarea democraţiei, educaţiei şi prosperităţii economice în statele UE, dar şi în statele asistate de către aceasta; dezvoltarea unei strategii media şi de comunicare adecvate unei mai bune înţelegeri a politicii UE în domeniu.

Organizațiile islamice și comunitățile musulmane din Europa și din întreaga lume au condamnat atacurile teroriste într-o voce cu autoritățile europene, indiferent care au fost autorii lor sau pretextele care au orbit mintea și sufletele acelora care au crezut că prin aceste acte o cauză a lor va găsi soluția. Musulmanii din Europa sunt și ei vizați odată cu europenii de acest tip de atacuri care nu semnează în numele unei religii sau culturi anume, așa cum țintele lor se știe că nu sunt îndreptate asupra unor religii sau culturi anume.

Source Link

Occidentul si Islamul – partea 1

M. ‘Imarah Europocentrismul, care i-a dat Occidentului impresia că el reprezintă începutul civilizaţiei – care ar fi inceput cu grecii şi romanii – şi că el ar reprezenta şi sfârşitul istoriei, a determinat cultura occidentală să tăgăduiască diversitatea lumii şi existenţa unor civilizaţii numeroase, distincte şi independente. Acest europocentrism a pretins că […]

M. ‘Imarah

Europocentrismul, care i-a dat Occidentului impresia că el reprezintă începutul civilizaţiei – care ar fi inceput cu grecii şi romanii – şi că el ar reprezenta şi sfârşitul istoriei, a determinat cultura occidentală să tăgăduiască diversitatea lumii şi existenţa unor civilizaţii numeroase, distincte şi independente.

Acest europocentrism a pretins că civilizaţia occidentală ar fi civilizaţia universală, că ştiinţa şi civilizaţia ar fi început cu grecii şi ar fi luat sfârşit cu renaşterea occidentală modernă, că acele contribuţii pe care le-au adus ceilalţi – şi îndeosebi musulmanii – nu ar fi decât asemenea “contribuţiei” unui mesager poştal care a transportat tezaurul grecilor în Europa în perioada Renaşterii şi a Iluminismului.

Din cauza acestei tendinţe europocentriste, colonialismul occidental – care extermina structurile de civilizaţie şi de cultură ale popoarelor şi ale naţiunilor care au avut de suferit de pe urma lui – vrea să-şi aroge rolul de stăpân al “mesajului civilizator şi al realizării progresului”. El este cel mai puternic, iar cel mai puternic este întotdeauna mai bun şi mai demn de supravieţuire, conform teoriei şi filozofiei legii luptei pentru supravieţuire pe care Darwin (1809-1882) a aplicat-o în lumea fiinţelor vii. În conformitate cu această tendinţă centralistă, cel mai puternic îl doboară pe cel slab, civilizaţia puternică invadatoare elimină structurile moştenite ale civilizaţiei invadate – tezaurul celuilalt – şi transformă lumea – prin colonizare şi mai nou prin globalizare – într-un singur tipar de civilizaţie, cultură şi valori.

Această moştenire deformată şi duşmănoasă de care este împresurată cultura Occidentului, în diversele sale domenii, faţă de Islam, de locurile sale sfinte, de naţiunea lui şi de civilizaţia lui i-a garantat Occidentului “liniştea conştiinţei” – sau moartea ei! – în timp ce a practicat această agresiune împotriva celuilalt – în speţă “celuilalt musulman”. Aceasta moştenire continuă să fie activă în mass-media şi în învăţământul occidental, în cercurile ideologice, ştiinţifice şi la factorii de decizie, până în momentul de faţă!

În cultura populară occidentală, masele învaţă din epopeea lui Ronald (circa 1000 d.Chr.) că musulmanii îi adoră pe Triada Apollin, Tervagant şi Muhammed şi că musulmanii respecta ziua de vineri pentru că ea este ziua zeiţei iubirii -Venus, în vreme ce creştinii respectă ziua de duminică pentru că ea este ziua Domnului!

Această imagine care s-a raspândit în cultura populară europeană a jucat rolul său în sporirea urii oamenilor de rând în timpul campaniilor cruciate împotriva Islamului, a comunitătii sale, a lumii şi civilizaţiei sale. Această epopee a lui Roland vorbeşte despre musulmani spunând oamenilor: ”Priviţi la acest popor blestemat! El este un popor necredincios, care nu are nici o legatură cu Dumnezeu şi numele lui va fi şters de pe faţa pământului plin de viaţă pentru că el se închina la idoli! El nu poate avea parte de izbăvire. El a fost condamnat. Să începem aşadar executarea sentinţei, în numele lui Dumnezeu!”. Apoi au urmat cruciadele, după citirea acestui episod din epopeea lui Roland.

Poetul italian Dante (1295-1321) – care reprezintă o mare autoritate în cultura occidental – îi plasează pe Trimisul Islamului Allah şi pe Ali ben Abi Talib în cea de-a doua groapă din cel de al optulea cerc al Infernului, fiindcă ei – în opinia lui iluministă! – fac parte din adepţii gâlcevei şi făţărniciei şi ale căror trupuri au fost tăiate în bucăţi în Infernul “Divinei comedii”.

Pentru scriitorul german Goethe (1749-1832), Muhammad “i-a învăluit pe arabi într-un veşmânt religios trist şi a ştiut cum să ascundă de ei speranţa în orice progres adevărat”.

va urma…

Source Link

Igiena rasială și nazismul

S-a scris mult despre unul dintre cei mai infami fii ai fascismului, Adolf Hitler. Felul în care i-a tratat acesta pe evrei poate fi atribuit, cel puţin în parte, credinţei lui în evoluţie. P. Hoffman scrie în „Siguranţa personală a lui Hitler” (Pergamon, 1979, pagina 264): „Hitler a crezut în luptă, ca şi principiu darwinist al vieţii umane, care-l forţa pe fiecare om să încerce să-i domine pe toţi ceilalţi; fără luptă ar fi putrezit şi pierit….Chiar şi în propria înfrângere în aprilie 1945, Hitler şi-a exprimat credinţa în supravieţuirea celui mai puternic şi a declarat că popoarele slavice s-au dovedit mai puternice.”

Sir Arthur Keith, un evoluţionist bine cunoscut, explică faptul că Hitler a fost doar consistent în ceea ce le-a făcut evreilor – el a aplicat principiile evoluţionismului darwinist. În „Evoluţie şi etică”, (New York, Putnam, 1947, pagina 28), el scrie: „Pentru a vedea măsuri evoluţioniste şi moralitate tribal aplicată în mod viguros în afacerile unei mari naţiuni moderne, trebuie să ne întoarcem din nou în Germania anului 1942. Îl vedem pe Hitler convins deplin că evoluţia este singura care produce o bază reală pentru politica naţională… Mijlocul pe care l-a adoptat pentru a asigura destinul rasei şi poporului său a fost măcelul organizat care a scăldat în sânge Europa… Un asemenea comportament este foarte imoral când este măsurat conform oricărui standard etic, şi totuşi Germania îl justifică; este în consonanţă cu moralitatea tribală şi evoluţionistă. Germania s-a reîntors la trecutul tribal şi demonstreză lumii metodele evoluţiei în ferocitatea lor nudă.”

Politica pe care a urmat-o Hitler şi naziştii se bazează pe atitudinea amorală, pe care o dezvoltaseră gânditorii darwinişti din Germania în timpul primului război mondial. Conform acesteia, pretinsul „bine” pentru rasă era singurul criteriu pentru activitatea statului şi a „iginei rasiale”. Aceasta a fost folosită pentru justificarea omorurilor în masă, ale persoanelor definite ca „nevrednice de a trăi”, ca în „Acţiunea T4”, şi crudele experimente umane din diferitele lagăre de concentrare.

Mulţi s-au întrebat cum o naţiune, care i-a dat pe Bach, Goethe şi Schiller, a putut să permită ca un om ca Hitler să devină liderul suprem. Cercetările lui Weickart, (De la Darwin la Hitler), arată cum schimbarea treptată a gândirii a fost urmată de o degenerare a aprecierii vieţii umane care continuă până în ziua de azi. Selecţia – dreptul celui mai puternic asupra celui mai slab, contrazice diametral imaginea biblică a omului.

Nu doar mişcarea naţional-socială a lui Hitler a fost puternic influenţată de către Darwin. După ce Karl Marx a citit „Despre originea speciilor” a lui Darwin, i-a scris lui Friedrich Engels:
„Deşi a fost scrisă într-un mod englezesc stângaci, aceasta este cartea care conţine fundamentul istoriei naturii, în conformitate cu punctul nostru de vedere.” (ibid, pag.4)Darwinismul a marcat vizibil gândirea politică şi a contribuit la fascism, comunism şi la cele două războaie mondiale. Richard Weikart, profesor de istorie modernă europeană la universitatea de stat din California, Stanislaus, a dovedit temenic rădăcinile darwiniste ale multor forme de manifestare ale terorii naziste, în cartea sa „De la Darwin la Hitler”.

Ideile lui Darwin erau răspândite în cercurile academice germane, în principal, prin publicaţiile lui Ernst Haeckel, care a falsificat într-un mod neruşinat desenele embrionilor şi astfel a stabilit legea fundamentală a biogenezei. Acesta susţine că omul repetă, în timpul creşterii sale în uter, dezvoltarea evoluţionară de la peşte la om. Aceasă teză a fost infirmată deja în timpul vieţii lui Haeckel. Totuşi prezentarea ei se găseşte şi astăzi în multe manuale şcolare.

Haeckel este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanţi precursori ai „igienei rasiale/eugeniei” din Germania. Termenul „eugenie” a fost creat de către Sir Francis Galton, un văr de-al lui Darwin, pentru a desemna îmbunătăţirea „materialului” genetic al populaţiei. Adepţii eugeniei s-au bazat pe idei social-darwiniste, totuşi au considerat că „procesul natural al evoluţiei” este prea lent pentru a acoperi nevoile moderne. Noua ştiinţă a eugeniei avea menirea de a susţine guvernele în aplicarea de măsuri social-politice care, prin intervenţia social activă, să împiedice degenerarea.

În cartea „Minunile vieţii” (1904), Haeckel scrie:

„Prin urmare, se poate ca şi omorârea nou-născuţilor infirmi, cum era practicată, de exemplu, de spartani cu scopul de a selecta pe cel mai puternic, să nu intre în mod rezonabil sub incidenţa omorului, aşa cum se întâmplă încă în codurile noastre moderne de legi. Mai mult, trebuie să o încuviinţăm ca fiind o reglementare utilă, oportună, atât pentru cei implicaţi, cât şi pentru societate.”Haeckel a exercitat o influenţă puternică asupra lui Alfred Ploetsch. Acesta a fost întemeietorul societăţii germane pentru igiena rasei, prima organizaţie eugenică a lumii. Această societate l-a primit pe Julius Lehmann ca membru conducător. Acesta era eugenist-rasial şi un editor cunoscut de manuale de medicină şi ştiinţele naturii, păstrând un contact extins cu Hitler din 1920.

Source Link