Igiena rasială și nazismul

  S-a scris mult despre unul dintre cei mai infami fii ai fascismului, Adolf Hitler. Felul în care i-a tratat acesta pe evrei poate fi atribuit, cel puţin în parte, credinţei lui în evoluţie. P. Hoffman scrie în „Siguranţa personală a lui Hitler” (Pergamon, 1979, pagina 264): „Hitler a crezut în luptă, ca şi principiu […]

 

soulmates_xlargeS-a scris mult despre unul dintre cei mai infami fii ai fascismului, Adolf Hitler. Felul în care i-a tratat acesta pe evrei poate fi atribuit, cel puţin în parte, credinţei lui în evoluţie. P. Hoffman scrie în „Siguranţa personală a lui Hitler” (Pergamon, 1979, pagina 264): „Hitler a crezut în luptă, ca şi principiu darwinist al vieţii umane, care-l forţa pe fiecare om să încerce să-i domine pe toţi ceilalţi; fără luptă ar fi putrezit şi pierit….Chiar şi în propria înfrângere în aprilie 1945, Hitler şi-a exprimat credinţa în supravieţuirea celui mai puternic şi a declarat că popoarele slavice s-au dovedit mai puternice.”

Sir Arthur Keith, un evoluţionist bine cunoscut, explică faptul că Hitler a fost doar consistent în ceea ce le-a făcut evreilor – el a aplicat principiile evoluţionismului darwinist. În „Evoluţie şi etică”, (New York, Putnam, 1947, pagina 28), el scrie: „Pentru a vedea măsuri evoluţioniste şi moralitate tribal aplicată în mod viguros în afacerile unei mari naţiuni moderne, trebuie să ne întoarcem din nou în Germania anului 1942. Îl vedem pe Hitler convins deplin că evoluţia este singura care produce o bază reală pentru politica naţională… Mijlocul pe care l-a adoptat pentru a asigura destinul rasei şi poporului său a fost  măcelul organizat care a scăldat în sânge Europa… Un asemenea comportament este foarte imoral când este măsurat conform oricărui standard etic, şi totuşi Germania îl justifică; este în consonanţă cu moralitatea tribală şi evoluţionistă. Germania s-a reîntors la trecutul tribal şi demonstreză lumii metodele evoluţiei în ferocitatea lor nudă.”

Politica pe care a urmat-o Hitler şi naziştii se bazează pe atitudinea amorală, pe care o dezvoltaseră gânditorii darwinişti din Germania în timpul primului război mondial. Conform acesteia, pretinsul „bine” pentru rasă era singurul criteriu pentru activitatea statului şi a „iginei rasiale”. Aceasta a fost folosită pentru justificarea omorurilor în masă, ale persoanelor definite ca „nevrednice de a trăi”, ca în „Acţiunea T4”, şi crudele experimente umane din diferitele lagăre de concentrare.

Mulţi s-au întrebat cum o naţiune, care i-a dat pe Bach, Goethe şi Schiller, a putut să permită ca un om ca Hitler să devină liderul suprem. Cercetările lui Weickart, (De la Darwin la Hitler), arată cum schimbarea treptată a gândirii a fost urmată de o degenerare a aprecierii vieţii umane care continuă până în ziua de azi. Selecţia – dreptul celui mai puternic asupra celui mai slab, contrazice diametral imaginea biblică a omului.

Nu doar mişcarea naţional-socială a lui Hitler a fost puternic influenţată de către Darwin. După ce Karl Marx a citit „Despre originea speciilor” a lui Darwin, i-a scris lui Friedrich Engels:
„Deşi a fost scrisă într-un mod englezesc stângaci, aceasta este cartea care conţine fundamentul istoriei naturii, în conformitate cu punctul nostru de vedere.” (ibid, pag.4)
Darwinismul a marcat vizibil gândirea politică şi a contribuit la fascism, comunism şi la cele două războaie mondiale. Richard Weikart, profesor de istorie modernă europeană la universitatea de stat din California, Stanislaus, a dovedit temenic rădăcinile darwiniste ale multor forme de manifestare ale terorii naziste, în cartea sa „De la Darwin la Hitler”.

Ideile lui Darwin erau răspândite în cercurile academice germane, în principal, prin publicaţiile lui Ernst Haeckel, care a falsificat într-un mod neruşinat desenele embrionilor şi astfel a stabilit legea fundamentală a biogenezei. Acesta susţine că omul repetă, în timpul creşterii sale în uter, dezvoltarea evoluţionară de la peşte la om. Aceasă teză a fost infirmată deja în timpul vieţii lui Haeckel. Totuşi prezentarea ei se găseşte şi astăzi în multe manuale şcolare.

Haeckel este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanţi precursori ai „igienei rasiale/eugeniei” din Germania. Termenul „eugenie” a fost creat de către Sir Francis Galton, un văr de-al lui Darwin, pentru a desemna îmbunătăţirea „materialului” genetic al populaţiei. Adepţii eugeniei s-au bazat pe idei social-darwiniste, totuşi au considerat că „procesul natural al evoluţiei” este prea lent pentru a acoperi nevoile moderne. Noua ştiinţă a eugeniei avea menirea de a susţine guvernele în aplicarea de măsuri social-politice care, prin intervenţia social activă, să împiedice degenerarea.

În cartea „Minunile vieţii” (1904), Haeckel scrie:


„Prin urmare, se poate ca şi omorârea nou-născuţilor infirmi, cum era practicată, de exemplu, de spartani cu scopul de a selecta pe cel mai puternic, să nu intre în mod rezonabil sub incidenţa omorului, aşa cum se întâmplă încă în codurile noastre moderne de legi. Mai mult, trebuie să o încuviinţăm ca fiind o reglementare utilă, oportună, atât pentru cei implicaţi, cât şi pentru societate.”
Haeckel a exercitat o influenţă puternică asupra lui Alfred Ploetsch. Acesta a fost întemeietorul societăţii germane pentru igiena rasei, prima organizaţie eugenică a lumii. Această societate l-a primit pe Julius Lehmann ca membru conducător. Acesta era eugenist-rasial şi un editor cunoscut de manuale de medicină şi ştiinţele naturii, păstrând un contact extins cu Hitler din 1920.

Soucre Link

Views: 1

0Shares