Tag: evolutionism

Teoria evoluţiei – mit sau realitate?

Teoria evoluţiei – mit sau realitate?

Bogdan Mateciuc

 

  1. Introducere

Teoria evoluţiei este predată astăzi în şcoli ca fiind un adevăr dovedit şi de necontestat cu privire la originea speciilor, inclusiv a omului.

Deşi promovarea ei comportă un caracter absolut, asemănător unei dogme religioase, teoria are numeroase lacune, recunoscute chiar de către promotorii ei. În acelaşi timp, există acreditată ideea că cei care resping teoria evoluţiei nu pot fi decât nişte fanatici religioşi, care refuză să cunoască „dovezile ştiinţifice”. În realitate, nu este nevoie să fii religios ca să te îndoieşti de această teorie. Totodată, multe persoane religioase resping evoluţionismul tocmai pentru că au cercetat aşa-zisele dovezi propuse de acesta.

În acest material vom prezenta aceste probleme şi vom arăta că adeziunea la această teorie este mai degrabă un act de voinţă şi credinţă, decât o concluzie logică dedusă din realitatea de pe teren.

  1. 2. Charles Darwin şi teoria sa

În urma unor călătorii de observaţie biologică în anii 1830, în timpul cărora întâlneşte în diferite locuri ale lumii numeroase varietăţi de insecte, plante şi animale, naturalistul britanic Charles Darwin formulează teoria potrivit căreia formele de viaţă inferioare au evoluat, prin nenumărate forme intermediare, către forme de viaţă superioare. Această transformare ar fi început acum 5-6 milioane de ani, timp în care pământul a fost populat de o multitudine de forme intermediare care s-au născut, au trăit şi, evident, au murit. Darwin a publicat această teorie în 1859, sub titlul „Originea speciilor”.

  1. 3. Ce afirmă teoria evoluţiei

Teoria evoluţiei există în două variante principale.

În prima variantă (lansată de Darwin), se afirmă că organismele şi formele de viaţă inferioare au evoluat liniar (lent) către forme superioare. Mai precis, populaţii întregi din fiecare specie s-au „deplasat” treptat, trecând prin numeroase forme intermediare de-a lungul a milioane de ani, către forme superioare.

Dacă e să reprezentăm evoluţia unei specii către o altă specie, pentru înţelegerea teoriei vom reprezenta specia iniţială cu o culoare şi specia finală cu altă culoare – vezi figura de mai jos. Specia iniţială neagră se transformă lent şi trece printr-o mulţime de forme-nuanţe intermediare până devine specia nouă albă. Aşa ar fi evoluat toate speciile, fiecare având sute de mii de exemplare care au parcurs această evoluţie.

Doi ar fi fost determinanţii principali ai acestor transformări:


natural-selectionSelecţia naturală. În urma unui proces aleatoriu, formele de viaţă inferioare s-au adaptat şi transformat la condiţii de mediu în schimbare, apărând astfel forme noi de viaţă, dintre care au supravieţuit doar cele capabile – cele superioare.

Mutaţiile genetice. Pentru evoluţionişti, asemănările dintre codurile genetice ale unor specii sunt o dovadă a transformării unora din altele. În urma influenţei unor virusuri sau a radiaţiilor (cosmice, etc…) asupra formelor inferioare, la nivelul ADN-ului au apărut mutaţii genetice care au transformat nişte specii în alte specii.

A doua versiune a teoriei, apărută mai recent din cauza problemelor puse de prima, afirmă că evoluţia a avut loc nu liniar, ci în salturi.

Vom explica mai jos problemele ambelor versiuni ale teoriei.

  1. 4. Lipsa formelor intermediare

Principala problemă a teoriei evoluţiei este lipsa formelor intermediare, atât moarte, cât şi vii.

Dacă la fiecare moment de pe parcursul evoluţiei treptate au existat numeroase forme intermediare vii, care au trăit pe pământ cel puţin în câteva generaţii, după care au murit, ar trebui ca fosilele acestora să le găsim astăzi în stratele pământului, şi aceasta nu doar pentru o specie, ci pentru toate speciile, din moment ce afirmăm că toate speciile au evoluat – vezi figura de mai sus. Însă, ceea ce găsim astăzi în stratele geologice sunt fosile ale unor specii distincte, aflate de mare depărtare una de alta, care nu mai există în ziua de azi, dar despre care evoluţioniştii încearcă să afirme că ar fi evoluat unele din altele.

Darwin a fost conştient de la început de problema lipsei fosilelor, dar şi-a mărturisit credinţa că acestea vor fi găsite în cele din urmă. Această descoperire încă se lasă aşteptată. De exemplu, dacă în stratul geologic A găsim fosile din specia X şi în stratul C găsim fosile din specia Z, care se trage (indirect) din specia X, ar trebui ca în stratul B, care corespunde perioadei intermediare, să găsim fosile dintr-o ipotetică specie Y intermediară. Însă, acolo nu găsim aceste fosile intermediare, ci tot fosile de tip X sau Z şi fosile de alte specii, fără legătură, de tip V, W etc. Mai mult, arheologii au descoperit că în perioada Cambrian apar brusc, ca din nimic, o mulţime de specii, în cadrul unui fenomen numit astăzi „explozia din Cambrian”.

Evoluţia lentă de la o specie la alta implică o mulţime de forme intermediare. Sutele de mii de exemplare de la fiecare nivel intermediar nu se regăsesc însă la nivelul fosilelor.

 

sursa: Odaia de susSource Link

Views: 0

Frauda evoluţionistă

 

Frauda evoluţionistă

Mulţi oameni, adepţi ai materialismului şi lucrurilor palpabile, incapabili să priceapă semnele lui Alllah subhanahu wa ta’ala, au pus ei la cale o teorie care să infirme miracolul creării vieţii aşa cum e descris el în Cărţile Sfinte revelate Profeţilor, şi să arate lumii că viaţa a apărut sponta, întâplător, dintr-un elemet comun.

Nici acum nu ştiu evoluţioniştii să explice, ce a apărut mai întâi, oul sau găina!

Nobilul Quran spune:

” Noi l-am creat pe onm din apă aleasă venită din lut, / Apoi l-am făcut Noi o picătură într-un singur loc / Apoi am făcut din picătură un cheag….” sura Muminun, 12-14
In contra-partidă apar “savanţi”, care în căutare de glorie lumească şi amăgiţi de şaitan, “descoperă” ei “pătratul rotudului”

Primul mistificator al Adevărului a fost Charles Darwin, care a iniţiat teoria evoluţionsită, carea avut şi are o extraordinară aderenţă la mase; Teorie de care nici măcar autorul nu era sigur că e bună, căci, în 1859, în cartea sa «Originea speciilor», Charles Darwin scria: “De ce, dacă speciile au descins din alte specii, prin gradaţii insensibile care ţin de detaliu, (de ce), nu vedem peste tot nenumărate forme de tranziţie?”. Acest lucru este scris în capitolul VI – Dificultăţi ale teoriei.

Oameni de “știință”, atât dintre cei moderni cât şi dintre cei contemporani, care cred “adevărul şi realitatea” evoluționismului au plecat în căutarea acestor forme de tranziţie şi, de atunci, tot caută…dar nu au găsit nimic.
Şi dacă nu au fost găsite formele de tranziţie mult râvnite…atunci au fabricat ei fosile şi le-au prezentat ca forme de tranziţie.

Intâi, ca să îşi susţină teoria, trebuiau să d.emonstreze că regnul animal are un strămoş comun, în regnul ANIMAL, fiind inclus şi omul.

Aşadar, omul trebuia să aibă ceva comun şi cu peştele şi cu porcul şi cu găina. Ce putea oare fi comun lor, căci omul nu trăieşte nici în apă, nici nu zboară şi nici nu râmă! Şi aită că auu găsit – embrionul!

Frauda evoluţionistă în embriologie, a fost implementată cu extraordinar succes de către Ernst HaeckelErnst Haeckel

 

 

 

 

 

 

Source Link

Views: 0

Fosilele index si teoria uniformitatii – 1

    Nu va fi necesar sa urmarim lista scriitorilor care au sustinut geologia potopului. Cativa sustinatori tarzii au continuat pana la anul 1830, cand Sir Charles Lyell a inceput sa publice conceptii si teorii ca acelea care sunt sustinute acum, ca procesele actuale din natura au existat intotdeauna in trecut. Aceasta se numeste teoria […]

 

 

Nu va fi necesar sa urmarim lista scriitorilor care au sustinut geologia potopului. Cativa sustinatori tarzii au continuat pana la anul 1830, cand Sir Charles Lyell a inceput sa publice conceptii si teorii ca acelea care sunt sustinute acum, ca procesele actuale din natura au existat intotdeauna in trecut. Aceasta se numeste teoria uniformitatii si neaga realitatea unui potop universal. Asa cum se poate presupune, nu se poate trasa o linie precisa intre sfarsitul credintei in geologia potopului si inceputul conceptiei moderne, sau evolutioniste. Cele doua se suprapun pentru un timp de aproape un secol. Dar acum va fi necesar sa retrasam oarecum istoria si sa culegem inceputurile teoriilor anti-teologice, care astazi sunt sustinute atat de universal in toata lumea civilizata.

Larg raspandita miscare sceptica care a precedat Revolutia franceza, cunoscuta sub numele de iluminism, avea numai slabe fundamente in stiinta naturala si nici o baza in geologie, deoarece geologia ca stiinta nu exista pe atunci. Dar cativa popularizatori ai stiintelor in curs de dezvoltare, care se ocupau de plante si animale, cum ar fi Buffon, care facea speculatii si cu privire la fosile, aveau, fara indoiala, o oarecare influenta.

Gottlob_Werner-Denkmal_Freiberg_4Primul nume pe care trebuie sa-l luam in considerare este acela al lui A.G. Werner (1749-1815), un profesor de la o scoala a minelor din Freiberg, Germania. El a detinut postul acesta vreme de peste patruzeci de ani si a exercitat o puternica influenta asupra stiintei mineralogiei si geologiei in curs de dezvoltare, probabil mai mult decat toti contemporanii lui pusi laolalta. El n-a vizitat nici o alta tara in afara de vecinatatea lui ingusta, iar schema lui cu privire la roci pentru tot restul lumii s-a bazat pe ceea ce a gasit acolo, si, dupa cum se exprima Whewell “chiar si din acel camp restrans a adunat prea in graba”. Dar el a fost un profesor cat se poate de entuziast, cu tot dogmatismul unui profet inspirat. Chiar s-a spus ca oamenii de varsta mijlocie din Anglia, din America si din alte tari au invatat limba germana pentru ca intr-o buna zi sa poata migra la Freiberg, ca sa-l asculte pe apostolul noii stiinte a rocilor.

El ignora fosilele si isi intemeia teoriile numai pe ceea ce pretindea el ca este ordinea in care se gasesc diferitele formatiuni de roci. El sustinea ca pamantul a fost candva acoperit de un ocean universal si ca apa continuse in solutie toate materialele care acum intra in componenta rocilor. Aceste minerale s-ar fi precipitat unul dupa altul, avand drept rezultat faptul ca toate felurile mai timpurii erau pretutindeni de jur imprejurul globului, incercuindu-l ca foile unei cepe sau ale anghinarei, de unde si schema lui si-a luat de atunci denumirea de teoria foilor de ceapa. Nu va fi necesar sa dam detalii cu privire la ordinea in care s-au depozitat diferitele minerale sau suite de roci. Dar dupa cum ne spune Sir A. Gekie, el si entuziastii lui adepti “erau tot atat de siguri cu privire la originea si ordinea rocilor ca si cum ar fi fost prezenti la formarea crustei pamantului.”

Intrucat straturile de minerale invelitoare ale lui Werner erau toate concentrice, succesiunea lor trebuie sa arate o cronologie absolut adevarata, si atunci, chiar si mici portiuni vor prezenta date vrednice de incredere si vor putea fi tratate ca minerale index, pentru a dovedi varsta nu numai a lor, dar si a fiecarei formatiuni de roca cu care se aratau a fi intr-o legatura naturala. Astfel, se va vedea ce loc insemnat ocupau mineralele index in aceasta teorie a foilor de ceapa.

Intre timp, un sistem foarte deosebit de geologie se dezvolta sub influenta lui James Hutton (1726-1797) din Scotia, care scotea in evidenta importanta geologica a caldurii interne a pamantului si a actiunii vulcanice, staruind de asemenea si asupra actiunii lente a eroziunii care macina tinuturile si forma roci noi din depozitele formate prin apa in miscare.

Din cauza locului proeminent pe care caldura subterana o detinea in sistemul acesta, adeptii lui Hutton au fost numiti plutonisti sau vulcanisti, facandu-se aluzie la vechea mitologie greaca, in contrast cu discipolii lui Werner, care au fost numiti neptunisti. Timp de peste o generatie s-a dat o batalie strasnica intre aceste doua scoli rivale de geologie, pana ce sistemul prezent, asa cum a fost initiat de Sir Charles Lyell le-a inlaturat pe amandoua, desi era aproape o continuare a vederilor lui Hutton, la care se adauga anumite teorii despre fosile, care vor fi imediat explicate.

Amestecarea teoriilor stiintifice da adesea surprize pe masura ce le urmarim in istorie. Este aproximativ la fel cu amestecurile de substante chimice. Hidrogenul este un gaz foarte inflamabil, iar oxigenul este sustinatorul principal al arderii. Dar cand le unim pe cale chimică, obtinem un lichid, apa, care este agentul principal pe care il folosim la stingerea focului. Sau, daca amestecam sulf, carbune mangal si salpetru, toate acestea fiind solide, obtinem un gaz, si daca nu suntem atenti, s-ar putea chiar sa nu scapam de acolo cu viata.

Adesea pare sa fie la fel in istorie. Teoriile lui Hutton si Werner erau amandoua nelegiuite, sau cel putin nu erau religioase, deoarece se ocupau cu evenimente din istoria pamantului, despre care se presupunea ca au avut loc cu multa vreme inainte de crearea omului si se considera ca nu aveau decat o vaga legatura sau nici o legatura cu religia.

 

– finalul părții întâi –

Source Link

Views: 1