Materialismul orb

Materialismul orb Credinţa falsă despre care vorbim aici este filozofia materialistă, care susţine că materia a existat dintotdeauna şi că nu există altceva în afara materiei. Teoria evoluţiei este aşa-numitul „fundament ştiinţific“ pentru această filozofie materialistă, iar această teorie este apărată cu o îndârjire oarbă pentru a putea susţine această filozofie. Atunci când ştiinţa invalidează […]

Materialismul orb

Credinţa falsă despre care vorbim aici este filozofia materialistă, care susţine că materia a existat dintotdeauna şi că nu există altceva în afara materiei. Teoria evoluţiei este aşa-numitul „fundament ştiinţific“ pentru această filozofie materialistă, iar această teorie este apărată cu o îndârjire oarbă pentru a putea susţine această filozofie. Atunci când ştiinţa invalidează afirmaţiile evoluţionismului – şi acesta este punctul la care s-a ajuns spre sfârşitul secolului al XX-lea – atunci se caută modalităţi prin care datele obţinute să fie denaturate şi astfel să poată susţine evoluţionismul care, la rândul său, va menţine materialismul în viaţă.

Vă vom oferi în continuare câteva rânduri scrise de un eminent biolog evoluţionist din Turcia, drept un bun exemplu care să ne permită să vedem modul în care au fost afectate judecata şi puterea sa de a discerne datorită acestei devoţiuni oarbe. Acest om de ştiinţă prezenta probabilitatea formării accidentale a citocromului C, una dintre enzimele care au un rol esenţial pentru viaţă, după cum urmează:

Probabilitatea formării secvenţei citocromului C este foarte aproape de zero. Aceasta înseamnă că, dacă viaţa necesită o anumită secvenţă, atunci este posibil ca această probabilitate să se realizeze o singură dată, în întreg universul. Altfel, ar trebui să admitem că au existat anumite puteri metafizice dincolo de limitele impuse de noi, care au acţionat pentru formarea acelei secvenţe. Iar acceptarea acestor forţe nu este propriu scopurilor ştiinţei. Prin urmare, trebuie să ne aplecăm asupra primei ipoteze.

bilim adamı, michale behe

Michael Behe

Acest om de ştiinţă găseşte că este „mult mai ştiinţific“ să accepte o posibilitate care este foarte aproape de zero, decât să accepte creaţionismul.

Totuşi, conform cu regulile ştiinţifice, dacă există două explicaţii alternative pentru un anumit fenomen, şi dacă una dintre ele este „foarte aproape de zero“ ca probabilitate de realizare, atunci explicaţia corectă va fi cealaltă. Şi totuşi, viziunea dogmatică şi materialistă interzice acceptarea unui Creator care este superior. Această interdicţie este cea care îi face pe oamenii de ştiinţă – cât şi pe mulţi alţii care cred în aceeaşi dogmă materialistă – să accepte afirmaţii care nu au nicio logică.

Oamenii care cred şi au încredere în asemenea oameni de ştiinţă devin şi ei, la rândul lor fermecaţi şi orbiţi de aceeaşi vrajă materialistă, şi adoptă apoi aceeaşi indiferenţă atunci când le citesc cărţile şi articolele.

Acest punct de vedere dogmatic şi materialist este motivul pentru care mulţi oameni distinşi din comunitatea ştiinţifică sunt atei. Iar cei care scapă de sclavia acestei vrăji şi încep să gândească liber, cu o minte deschisă, nu ezită să accepte existenţa unui Creator. Biochimistul american dr. Michael J. Behe, unul dintre numele de seamă care susţin mişcarea de apărare a faptului creaţiei, ce a început în ultima vreme să devină din ce în ce mai acceptat, îi descrie în modul următor pe oamenii de ştiinţă care rezistă credinţei în crearea organismelor vii:

„În ultimii douăzeci de ani, biochimia modernă a dezvăluit secretele celulei. Pentru aceasta, a fost necesar ca zeci de mii de oameni să îşi dedice cea mai mare parte a vieţii lor dificilei şi meticuloasei munci de laborator… Rezultatul acestor eforturi cumulative de investigare a vieţii la nivel molecular este un strigăt puternic, clar şi răsunător că aceasta are la bază un proiect, un plan bine determinat! Rezultatul este atât de lipsit de ambiguităţi şi de semnificativ încât ar trebui să fie considerat drept una dintre cele mai mari realizări din istoria ştiinţei… Cu toate acestea, o tăcere stranie, stânjenitoare înconjoară adevărata complexitate a celulei. De ce oare comunitatea ştiinţifică nu îmbrăţişează cu aviditate această uluitoare descoperire care-i aparţine în totalitate?”

Aceasta este situaţia penibilă în care se află aceşti oameni de ştiinţă ateişti, adepţi ai evoluţionismului, pe care îi vedeţi în reviste, la televizor şi ale căror cărţi probabil că le citiţi! Toate cercetările ştiinţifice realizate de către aceşti oameni le demonstrează existenţa lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ei au devenit atât de insensibili şi de orbiţi de educaţia dogmatică şi materialistă pe care au preluat-o, încât continuă să persiste în refuzul lor de a accepta realitatea.

bilim adamı, richard dawkins
Oamenii care desconsideră în mod constant semnele şi dovezile clare ale existenţei Creatorului ajung în timp să devină complet insensibili. Prinşi în capcana unei stări ignorante de încredere în propriile forţe, generată de propria lor insensibilitate, ei pot chiar să sfârşească prin a susţine o absurditate ca şi când ar fi o virtute. Un bun exemplu în această direcţie este ateistul evoluţionist Richard Dawkins care le recomandă creştinilor să nu creadă că au fost martorii unui miracol nici dacă ar fi să vadă o statuie care le face semn cu mâna. După cum spune Dawkins: „Probabil că din întâmplare, toţi atomii constituenţi ai mâinii statuii s-au mişcat în aceeaşi direcţie; aceste incident are o probabilitate extrem de mică de apariţie, dar cu toate acestea, nu este imposibil.

Dar psihologia necredinciosului nu este un model nou în istorie, căci aceştia au existat dintotdeauna. Prin urmare, gândirea dogmatică a evoluţioniştilor nu este un mod original de gândire, şi nu este nici măcar ceva distinctiv în cazul lor. De fapt, ceea ce oamenii de ştiinţă evoluţionişti susţin nu este un mod ştiinţific de a gândi, ci unul ignorant ce a fost păstrat din vremea celor mai necivilizate comunităţi păgâne.

Source Link

Views: 3

Existența Creatorului

  Cum dovedeşte Universul existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى)? Prin însăși fenomenele care îl caracterizează! Primul fenomen – Apariţia Universului Primul fenomen care dovedeşte existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este chiar apariţia Universului, care are un Creator. Argumente Cu cât ştiinţa progresează mai mult, cu atât dovezile acestui fapt sunt mai exacte, mai profunde şi […]

 

Cum dovedeşte Universul existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى)?

Prin însăși fenomenele care îl caracterizează!


Primul fenomen – Apariţia Universului

Primul fenomen care dovedeşte existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este chiar apariţia Universului, care are un Creator.

Argumente
Cu cât ştiinţa progresează mai mult, cu atât dovezile acestui fapt sunt mai exacte, mai profunde şi mai convingătoare.

Spre exemplu: Legile termodinamicii, legile atomului, energia solară, fiecare dintre acestea oferă dovezi clare în acest sens.

Legile termodinamicii

Lecomte du Nouy, conducătorul secţiei de fizică de la Institutul Pasteur şi al secţiei de filosofie de la Universitatea din Sorbona, afirmă în lucrarea sa intitulată Soarta omenirii:

Carnot-Clausius„Unul dintre marile succese pe care le-a înregistrat ştiinţa modernă este corelarea legii Carnot-Clausius (numită şi cea de a doua lege a termodinamicii, considerată cheia înţelegerii materiei fără viaţă) cu teoria probabilităţilor.

Marele fizician Boltzmann a confirmat că:

evoluţia materiei lipsite de viaţă corespunde unei evoluţii din ce în ce mai probabile a materiei, care se caracterizează prin sporirea simetriei şi a echilibrului forţei. Aşadar Universul înclină spre echilibru şi spre dispariţia tuturor asimetriilor existente în momentul de faţă, astfel încât, în final, toate mişcările se vor opri şi se va aşterne întunericul total.”

Eduard Loskill a subliniat că această lege a termodinamicii confirmă că Universul are un început:

„S-ar putea ca unii să considere că acest Univers s-a autocreat, în vreme ce alţii socotesc că această convingere în legătură cu caracterul etern al Universului nu este mai credibilă decât convingerea că există un Dumnezeu etern, însă cea de a doua lege a termodinamicii d e m o n strează că opinia respectivă este greşită. Ştiinţele d e m o n strează cu toată claritatea că acest Univers nu poate fi etern. Are loc o trecere continuă de la corpurile calde la corpurile reci, iar o evoluţie în sens invers nu poate avea loc în mod spontan. Aceasta înseamnă că Universul se îndreaptă către o situaţie în care temperatura tuturor corpurilor se egalizează şi în care sursele de energie se epuizează. Atunci nu vor mai avea loc procese chimice sau fizice şi nu va mai exista vreo formă de viaţă în acest Univers. De aceea noi concluzionăm că acest Univers nu poate fi etern; în caz contrar, energia lui ar fi fost consumată cu mult timp în urmă şi orice activitate ar fi încetat să existe.”

In felul acesta oamenii de ştiinţă au ajuns, poate fără să aibă intenţia acestei d e m o n straţii, la concluzia că Universul are un început şi au confirmat, astfel, existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), fiindcă ceea ce are un început nu putea să înceapă de la sine, ci trebuie să fi avut un impuls iniţial sau un Creator.

Savantul biofizician Frank Allen a demonstrat şi el caracterul neetern al Universului prin aceeaşi lege, afirmând:

„Deseori se spune că acest Univers material nu ar avea nevoie de un Creator, dar dacă admitem că acest Univers există, atunci se pune întrebarea cum de există şi cum a apărut.
Există patru posibile răspunsuri la această întrebare:
a. fie că acest Univers este doar o închipuire şi o iluzie, dar acest lucru vine în contradicţie cu chestiunea pe care am admis-o în legătură cu existenţa lui;
b. fie că acest Univers a apărut automat din neant;
c. fie că este etern şi nu are un început;
d. fie că are un Creator.

a. Prima posibilitate nu ne ridică nicio problemă, în afară de cea a percepţiei şi a simţurilor, ceea ce înseamnă că felul în care noi percepem acest Univers şi schimbările care se produc în el nu reprezintă decât o închipuire sau o iluzie, fără niciun suport real. Opinia că acest Univers nu ar avea o existenţă efectivă, că el ar fi doar o imagine în minţile noastre şi că noi am trăi într-o lume iluzorie nu merită să fie discutată.

b. Cea de a doua opinie, după care lumea – inclusiv materia şi energia – a apărut singură, din neant, opinie care nu este mai puţin stupidă decât prima şi nici ea nu necesită să fie subiect de discuţie sau analiză.

c. Cea de a treia opinie, conform căreia acest Univers este etern şi nu are un început, se întâlneşte cu opinia potrivit căreia acest Univers are un Creator într-un singur punct, adică are un caracter etern. Aşadar, fie că atribuim calitatea eternităţii unei lumi moarte, fie că o atribuim unui Dumnezeu viu care creează.

d. Nu există nicio dificultate de raţionament în acceptarea celei de a patra dintre aceste posibilităţi, mai mult decât în acceptarea celei de a treia, deoarece legile termodinamicii dovedesc că elementele componente ale acestui Univers îşi pierd în mod treptat căldura, îndreptându-se în mod inevitabil către o zi în care corpurile se vor caracteriza printr-o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut; o zi în care energia va dispărea şi viaţa va deveni imposibilă, iar producerea acestei stări, în care energia va dispărea şi temperatura corpurilor va scădea până la zero absolut, este inductivă odată cu trecerea timpului. Soarele arzător, stelele strălucitoare şi pământul plin de forme de viaţă reprezintă dovada clară a faptului că originea Universului este legată de un timp care a început într-un anumit moment şi, în consecinţă, apariţia Universului nu reprezintă o întâmplare. Aceasta înseamnă că la originea Universului trebuie să se afle un Creator etern, care nu are un început, Atoateştiutor, înzestrat cu o putere fără limite, şi că acest Univers a fost creat de Mâinile Sale. Aşadar legea menţionată anterior confirmă faptul că Universul, de vreme ce are căldură, nu poate să fie etern, întrucât căldura nu mai poate exista după răcirea lui şi, dacă ar fi fost etern, ar fi fost rece.”

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 1