Concepții greșite despre Islam – 3

 

 

 

Islam-blog-picO altă concepţie greşită, care este, de asemenea, exprimată, este că Muhammed (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) nu a făcut nici o minune. De fapt, s-au înregistrat multe minuni pe care le-a făcut, dar, în literatura musulmană, se observă foarte puţine referiri la acestea. Nu se pune nici un mare accent asupra acestora. De ce ? Fiindcă minunile pe care le-a făcut în timpul vieţii au fost considerate ca fiind importante pentru oameni acelor vremuri. Pentru ca o persoană din ziua de azi să creadă într-un miracol care a avut loc pe vremea lui Iisus (pacea fie asupra lui!) este ceva ce e, pur şi simplu, o chestiune de credinţă. Nu există nici o dovadă pentru ca cineva să creadă că ceva s-a petrecut cu adevărat sau nu. În această problemă fie crezi, fie nu. Ceea ce se subliniază de obicei este minunea Quran-ului, fiindcă aceasta este o minune durabilă, fiindcă musulmanii cred că Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), a fost ultimul dintre profeţi. Nimeni nu va mai veni după el. El a lăsat în urma lui un miracol, ce are să reziste până în Ziua Judecăţii, ca dovadă pentru omenirea care căută dovezi, că el era, de fapt, un profet al lui Dumnezeu. Deci, Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut multe minuni, dar cel mai important miracol şi cel cu o importanţă specială pentru noi este cel al Quran-ului în sine. Miracolul Quran-ului constă nu numai în faptul că este o capodoperă literară, ci şi una inimitabilă. Oamenii au încercat să-i imite stilul şi conţinutul în trecut şi au eşuat. Provocarea există în Quran, pentru oricine care nu crede că este revelat de Dumnezeu, să vină cu un capitol, chiar şi din cele mai mici. Provocării i s-a dat curs în arabă, iar aspectul literar al Quran-ului şi miracolul acestuia, se vede în aceea că, pentru o persoană care nu ştie arabă este un pic cam greu să scrie. Dar sunt oameni care au învăţat araba, ca Maurice Boucar, un doctor francez care şi-a făcut timp să studieze limba arabă, să o înveţe şi să citească Quran-ul, astfel el devenind foarte convins că acesta este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Mai sunt o serie de orientalişti occidentali care au studiat limba arabă pe îndelete şi vorbesc elocvent legat de măreţia literară a Quran-ului, în araba originală.

Totuşi, mai sunt şi unele aspecte care sunt mai tangibile pentru indivizii ce nu sunt cititori sau vorbitori de arabă, anume pe linia faptelor ştiinţifice privind informaţii care nu ar fi putut fi dovedite acum 1400 de ani când a fost revelat Quran-ul, informaţii care au fost obţinute numai cu apariţia microscopului, telescopului. S-au scris cărţi, de exemplu, una dintre cele mai cunoscute, intitulată „Quran-ul, Biblia şi Ştiinţa”, în care, acelaşi doctor, Maurice Boucail, a comparat diferitele afirmaţii, din Biblie şi Quran, cu privire la ceea ce se ştie că sunt fapte ştiinţifice moderne şi a arătat, în mod repetat, unde apare că Biblia contrazice ceea ce azi se ştie că sunt fapte ştiinţifice, pe când Quran-ul, în mod constant, este în acord cu acestea.

Ultimul dintre subiectele pe care doream să le menţionez cu privire la credinţe este acela că Islamul este numai pentru arabi. Aceasta este o concepţie pe care o au din greşeală mulţi oameni. Islamul este numai pentru arabi. Totuşi, când vrei să afli numărul tuturor musulmanii, descoperi că arabii din zona Orientului Mijlociu se ridică cam la o sută de milioane, pe când musulmanii din restul lumii sunt cam 900 de milioane. Deci, arabii sunt o minoritate foarte mică printre musulmani. Aşa că nu se poate, în nici un caz, spune că Islamul este pentru arabi; musulmanii şi arabii sunt sinonimi, nu? În unele locuri, unde oamenii au intrat în contact cu Islamul prin turci, cum este cazul, de exemplu, în Iugoslavia, veţi vedea că sârbii au tendinţa să se refere la musulamani ca fiind turci. Ei au făcut ca musulman şi turc să fie sinonime. În alte zone, de exemplu, din Indiile de Vest, Trinidad, Barbados şi Guiana, unde majoritatea musulmanilor erau de origine indiană, aduşi ca muncitori, să lucreze în agricultură acolo, oameni de acolo au avut tendinţa să privească musulmanii ca fiind sinonimi cu indienii, ca şi cum ar fi o religie indiană. Iar, în America, unde anumiţi indivizi au fost promovaţi în frunte ca fiind reprezentanţi ai Islamului, Islamul a fost identificat cu oamenii de culoare. Aceasta este religia negrilor; numele Farrah Khan şi Elijah Mohammed sunt numele ce tind să fie asociate cu Islamul, când, de fapt, nici unul dintre aceşti doi indivizi nu are ceva de-a face cu Islamul. Elijah Mohammed nu ar fi considerat musulman nicăieri. Ei folosesc numele de Islam, dar el şi învătăturile sale nu au de-a face cu Islamul. La fel în privinţa lui Farrah Khan. Acesta este considerat ca un eretic până în punctul de a nu fi deloc legat de Islam. Islamul nu are de-a face cu culoarea, deci, oricare individ care ar încerca să promoveze Islamul ca fiind religia acestui grup sau a altuia, sau a acestei sau a acelei naţionalităţi, de fapt, răspândeşte învăţături eretice.

Acum, legat de practicile religioase unde putem găsi unele concepţii greşite, cea mai comună este aceea a poligamiei.

De obicei, când o persoană spune că este musulmană, mai ales în Vest, primul lucru despre care este întrebat este poligamia. Ce este cu această poligamie? Ideea din capul oamenilor este că majoritatea musulmanilor sunt poligami. Totuşi, când te deplasezi prin lumea musulmană, ceea ce descoperi este că procentul oamenilor care practică poligamia, deşi este permisă şi se poate practica în orice societate musulmană, nu este mai mare de 10-15% din orice societate ai lua. Motivul este că poligamia nu este doar o permisiune, adică, dacă vreau patru neveste, mă duc şi îmi aleg patru femei şi mă căsătoresc. Cred că oamenii se gândesc mai mult la mormoni. A fost văzut la televizor un individ care la 25 de ani avea 36 de soţii. Ei bine, ideea tuturor acestor soţii şi concepţia despre rolul unui bărbat în relaţia cu soţiile sale este foarte diferită. Nu este ca o permisiune în alb, cum veţi vedea la mormoni sau la alţii. Islamul nu a adus poligamia.

Poligamia se practica deja în Peninsula Arabă şi în toată lumea. Primii creştini au practicat poligamia ca şi evreii. Oamenii din întreaga lume o practicau. Când a venit Islamul în forma finală, a limitat acel număr la patru, şi a definit responsabilităţile. Un om, când îşi ia a doua soţie, aceasta este egală cu prima soţie. El trebuie să o întreţină la fel ca pe prima, echitabil. Nu spun egal, fiindcă nevoile s-ar putea să fie diferite, deci, echitabil. Este, deci, o responsabilitate, nu este o autorizaţie în alb. Aşadar, în situaţia când un bărbat se căsătoreşte cu a doua soţie, el trebuie să ofere o casă acesteia, el trebuie să acopere toate nevoile ei, exact aşa cum le acoperă pe cele ale primei soţii, devenind, în primul rând, o povară economică. Aceasta înseamnă că majoritatea oamenilor din societate, fie nu sunt în stare, fie nu doresc să-şi asume o astfel de sarcină. Deci, chiar dacă şi-ar dori să aibă o a doua soţie şi face parte din natura bărbatului să dorească să aibă încă o însoţitoare, această natură se exprimă fie pe cale legală, ca în cazul Islam, unde a fost legalizată şi s-au definit responsabilităţile, fie se exprimă pe cale ilegală, în cazul societăţile unde se observă că legea este monogamia, dar unde bărbaţii pot avea trei sau zece prietene sau practică ceea ce numim poligamia în serie. Un bărbat se căsătoreşte cu o femeie pentru un timp, apoi divorţează de ea şi se căsătoreşte cu alta pentru un timp. Deci, există această dorinţă de multitudine, de varietate, dar se exprimă prin alte forme. Aşadar, deşi dorinţa ar putea exista, în contextul Islamic, legile sunt foarte clare, legate de responsabilităţi majoritatea musulmanilor pun dorinţa pe un plan secundar. Când bărbaţii se întâlnesc şi vorbesc, conversaţia s-ar putea să alunece spre acel domeniu, şi cineva ar putea spune, aş dori să am o a doua soţie, dar, ştiţi, pur şi simplu, nu mi-o pot permite. Rămâne, deci, de domeniul discuţiei.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 2

Pierre Vogel: Un adolescent accepta Islamul

  Pierre Vogel: Un adolescent accepta Islamul httpv://www.youtube.com/watch?v=XHhh2I_zmOA&list=UUwcUL3Rthv6ReYry6FjPjeg&index=3

 

Pierre Vogel: Un adolescent accepta Islamul

httpv://www.youtube.com/watch?v=XHhh2I_zmOA&list=UUwcUL3Rthv6ReYry6FjPjeg&index=3

Source Link

Views: 2

Multiculturalitatea in spatiul european – 2

    Terorismul şi extremismul, „fundamentalismul islamic”, au devenit teme abordate de fiecare segment al mijloacelor de comunicare în masă. Ştirile centrate pe teroarea generată de actele de terorism, revendicate sau nu, sunt difuzate pe prima pagină a diverselor canale media şi sunt însoţite de comentarii încărcate de stimulente emoţionale. Teroriştii atrag atenţia oamenilor, indiferent […]

 

 

Terorismul şi extremismul, „fundamentalismul islamic”, au devenit teme abordate de fiecare segment al mijloacelor de comunicare în masă. Ştirile centrate pe teroarea generată de actele de terorism, revendicate sau nu, sunt difuzate pe prima pagină a diverselor canale media şi sunt însoţite de comentarii încărcate de stimulente emoţionale. Teroriştii atrag atenţia oamenilor, indiferent de apartenenţa lor politică, religioasă, de nivelul educaţional sau de locul în care locuiesc. Fenomenul terorismului nu se mai limitează la o ţară anume, ci a devenit o problemă internaţională. Tendinţa sa dinamică este alimentată de rolul pe care acesta îl joacă în arena politicii mondiale. Uneori, terorismul capătă semnificaţii generatoare de multiple efecte, la care partidele politice apelează atunci când încearcă să-şi împlinească obiectivele pe fondul tensionat al politicii internaţionale. Pentru unele grupuri politice a reprezentat şi reprezintă în continuare singurul pretext motivabil pentru a-şi exprima poziţia şi a-şi proclama cauza lor politică.
Regretabil este însă că unele canale media încearcă să stabilească anumite relaţii între Islam şi terorism. Scopul acestora este de a defăima şi a păta reputaţia şi imaginea Islamului. Mulţi occidentali au început să promoveze ideea conform căreia terorismul şi extremismul ar reprezenta două trăsături ale musulmanului, indiferent de locul în care acesta ar trăi. Nu există nicio poruncă divină în Islam care să îndemne musulmanii să comită acte de terorism. Din punctul de vedere al Islamului, aceste acte sunt condamnabile, periculoase şi au consecinţe notorii. Comiterea unor astfel de acte este echivalată, în viziunea islamică, cu opresiunea şi păcatul săvârşit împotriva omului, în general. Dacă o persoană cercetează cele două surse principale ale constituirii Islamului – Coranul şi Tradiţia Profetului Muhammed, nu va descoperi niciun fundament al ideii conform căreia ar exista porunci divine, adresate musulmanilor, de a săvârşi acte de violenţă şi terorism. Aceste două surse principale sunt lipsite complet de orice concepte sau expresii care să îndemne musulmanul la încălcarea drepturilor celorlalţi.
În plus, cele mai multe cercetări ne fac să credem – obiectiv şi unanim acceptat – că definiţiile terorismului nu s-au pus întotdeauna de acord. Cineva este terorist, iar altcineva este luptător pentru libertate. Această întrebare primeşte răspuns în funcţie de sistemul de referinţă, dar, în orice caz, este nevoie de o definiţie. Pentru a iniţia o luptă internaţională împotriva terorismului nu este suficient să spunem că cineva arată ca un terorist, că discursul cuiva sună precum al unui terorist sau instigă la terorism. Şi nici nu trebuie să încadrăm în anumite categorii terorismul: intern sau internaţional, tolerabil sau intolerabil. Toate acestea reflectă subiectivismul punctelor de vedere, acest subiectivism neajutându-ne să identificăm adevăratul terorism. O definiţie corectă şi obiectivă a terorismului ar trebui să se bazeze pe legile internaţional acceptate în care să fie specificat clar ce este permis şi ce nu în războaiele convenţionale dintre naţiuni, să fie instituite convenţii care să diferenţieze clar între soldaţi şi criminalii de război care atacă civilii deliberat, între lupta de gherilă şi terorism, între ţintele militare şi cele civile în război.

europa musulmaniDin punctul de vedere al unora dintre europeni valorile islamice nu se suprapun cu democrația și drepturile omului. Însă această imagine a fost creată Islamului și prin influența unor state autoritare, dictatoriale. Realitatea condiției femeii în unele state dictatoriale așa-zis islamice au condus la critici majore din partea europenilor. De asemenea acțiuni neislamice și inumane precum crimele de onoare săvârșite de unii musulmani duc la etichetarea întregii comunități musulmane. Din motive precum acestea, în a doua jumătate a secolului XX, musulmanii au devenit după evrei categoria de “ceilalți” ai Europei. Astfel terorismul, moscheile, minaretele, vălul, burqa și caricaturile Profetului Muhammed au devenit simbolurile acelui Islam înfricoșător dinăuntrul granițelor Europei. Astfel că după atacurile din 11 septembrie musulmanii care ajunseseră în categoria “celorlalți” ai Europei au ajuns țintele a numeroase acte de discriminare. În raportul E.U.M.C. a fost acordat foarte mult spațiu și atenție acestor tipuri de discriminări. În urma anchetelor și cercetărilor făcute a ieșit la iveală faptul că musulmanii în Europa suferă de discriminare în ceea ce privește condițiile de lucru, trai sau educație.

Source Link

Views: 4