Noe – Pacea asupra lui! -1

 

Partea întâi

Ibn Kathir

 

Acesta este Noe bin Lameh bin Matusalem bin Enoh (Idris) bin Iared bin Maleleil bin Cainan bin Enos bin Set bin Adam.

Noe s-a născut la o sută douăzeci şi şase de ani de la moartea lui Adam, aşa cum a relatat Ibn Jarir.

După menţionările din Tora există o sută patruzeci şi şase de ani între moartea lui Adam şi Noe. Ibn Hibban a relatat în cartea sa Sahih că între aceştia era o diferenţă de zece secole, aşa cum relatează şi Abu Umama. Un om a întrebat: „O, Mesager al lui Allah! A fost Adam profet?” Profetul a răspuns: „Da, un profet către care Allah grăieşte!” Omul a întrebat apoi: „Ce diferenţă de ani a fost între Adam şi Noe?” Profetul a răspuns: „Zece secole”. Acest Hadis este relatat de imamul Muslim.

Imamul Bukhari a relatat de la Ibn Abbas că Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască – a spus: „Au existat zece secole între Adam şi Noe şi ei au trăit urmând calea islamului.”

Dacă se referă la o sută de Qarn (secole), aşa cum termenul este menţionat în Hadis, atunci înseamnă că trebuie să fi existat cel puţin o mie de ani între Adam şi Noe. Cu toate acestea, ar putea să însemne şi mai mult, aşa cum a menţionat Ibn Abbas referitor la aceste zece secole, acestea fiind în conformitate cu islamul. Aşadar trebuie să existe şi secole în care oamenii nu au trăit urmând învăţăturile islamice, fiind necesară trimiterea unui mesager.

Dar dacă prin Qarn se înţelege o generaţie de oameni, aşa cum este interpretat uneori şi în Coran, atunci ar putea fi mii de ani între Adam şi Noe, căci generaţiile de dinainte de Noe trăiau o perioadă foarte mare de timp.

Coranul spune:

Dar câte neamuri am nimicit Noi după Noe! Iar Domnul tău este îndeajuns Ştiutor [şi] este Cel care Vede păcatele robilor Săi. [Coran 17:17]

De asemenea în versetul următor se spune:

Iar după ei am făcut Noi să se ivească mai apoi un alt neam. [Coran 23:31]

 

… ca de altfel şi în acest verset:

 

573_203 What can we learn from the story of NoahŞi Neamurile ’Ad şi Thamud şi pe oamenii din Ar-Rass şi multe alte neamuri între acestea!… [Coran 25:38]

 

Şi în acest verset se spune:

 Ci câte neamuri am nimicit Noi înainte de ei! Mai simţeşti vreun singur [om] din ele? Sau mai auzi tu cea mai mică şoaptă a lor? [Coran 19:98]

 

Chiar şi Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască – a folosit cuvântul Qarn cu sensul de „generaţie”, „neam” şi a zis: „Şi cel mai bun neam este neamul meu…”

Allah l-a trimis pe Noe atunci când oamenii începuseră să slăvească idoli şi zei, adâncindu-se şi mai tare în rătăcire şi ignoranţă. Noe a fost primul mesager ce a fost trimis pe pământ. Allah Preaputernicul a menţionat povestea sa şi pe cea a neamului său. A spus şi cum a trimis Potopul drept pedeapsă asupra celor ce au refuzat chemarea Sa. A menţionat de asemenea şi cum l-a salvat pe Noe şi pe cei din arca sa, în diverse sure din Coran: Al-A’raf, Yunus, Hud, Al-Anbiya, Al-Mu’minun, Aş-Şu’ara, Al-Ankabut, As-Saffat, Al-Qamar şi Nuh – un întreg capitol.

 

În Surat Al-A’raf Allah grăieşte:

Noi l-am trimis pe Noe la neamul său, căruia i-a zis: “O, neam al meu! Adoraţi-L pe Allah! Voi nu aveţi altă divinitate în afara Lui! Eu mă tem pentru voi de chinul unei zile cumplite”. ~ Dar căpeteniile neamului său au răspuns: „Noi te vedem pe tine într-o rătăcire învederată!” ~ El le-a răspuns: „O, neam al meu! Eu nu sunt în rătăcire, ci eu sunt trimis de către Stăpânul lumilor. ~ Eu vă vestesc mesajele Stăpânului meu şi voi să vă povăţuiesc, căci eu ştiu de la Allah ceea ce voi nu ştiţi. ~ Oare vă miraţi voi că v-a venit o îndemnare de la Domnul vostru printr-un om dintre voi, pentru ca să vă prevină, pentru ca voi să fiţi cu frică, în nădejdea că voi veţi avea parte de îndurare?”. ~ Dar ei l-au socotit mincinos. Însă Noi l-am mântuit pe el şi pe cei care au fost cu el în corabie şi i-am înecat pe cei care au socotit semnele Noastre drept minciuni pentru că ei au fost un neam de orbi.  [Coran 7:59-64]

 

În Surat Yunus Allah grăieşte:

 Istoriseşte-le lor povestea lui Noe, când el a zis neamului său: „O, neam al meu! Dacă vă este prea grea şederea mea [printre voi] şi pomenirea de către mine a semnelor lui Allah, atunci să ştiţi că eu în Allah mă încred! Înţelegeţi-vă, aşadar, cu asociaţii voştri şi nu ascundeţi planurile voastre! Apoi luaţi hotărârea în privinţa mea, fără să-mi mai daţi vreun răgaz! [Coran 10:71]

 Iar de vă veţi lepăda voi, eu nu v-am cerut răsplată, căci răsplata mea nu este decât la Allah şi mie mi s-a poruncit să fiu dintre cei supuşi voinţei lui Allah [musulmani]!” ~ Dar ei l-au socotit mincinos. Şi l-am mântuit Noi laolaltă cu cei care au crezut cu el în corabie şi i-am făcut pe ei urmaşi. Iar pe aceia care au ţinut semnele noastre drept minciuni i-am înecat. Deci priveşte cum a fost urmarea celor preveniţi! [Coran 10:72,73]

 

– sfârșitul părții întâi –

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din RomâniaSource Link

Views: 0

Perspectivă asupră sclaviei – 1

Fethullah Gulen

 

Cuvântul sclavie înseamnă regret și dezgust deplin, mai ales când ne gândim la cum erau tratați sclavii în Roma și Egiptul Antic. Ne vin în minte imagini cu oameni ce construiau piramidele, cu gladiatori ce se luptau până la moarte doar pentru amuzamentul spectatorilor și oameni încătușați, prinși în lanțuri în jurul gâtului.

Mai aproape de era noastră, există sclavia vest-europeană. În trecut comerțul avea loc în principal cu africani care erau transportați peste oceane, în vase construite special pentru acest lucru; iar ei erau priviți ca niște animale. Acești sclavi au fost forțați să își schimbe numele, să își abandoneze religia și limba, privați de orice speranță de libertate și ținuți în scopul de a munci sau de a se înmulți. O naștere era privită ca o moarte.

Ne este greu să înțelegem cum unii oameni i-ar putea trata în acest mod pe ceilalți, dar iată că asemenea lucruri s-au întâmplat în trecut. Există dovezi care arată cum șefii de vase aruncau peste bord sclavi pentru a cere recompense. Acei sclavi nu dețineau nici un fel de drepturi, nici măcar legale; ci doar obligații. Stăpânii lor aveau dreptul absolut de a dispune de ei, iar de mamele, surorile, părinții și copiii lor erau separați și le era permis să se vadă doar dacă stăpânul lor dorea.

Timp de secole a avut loc această practică inumană ce a făcut ca europa-vestică să se îmbogățească de pe urma exploatării sclavilor, a zahărului și a cafelei. Când s-a desființat sclavia, doar deținătorii de sclavi au fost recompensați. Cu alte cuvinte, au rămas vii acele atitudini care au făcut posibilă sclavia.

Sclavia în IslamLa scurt timp după abolirea sclaviei, Africa a fost colonizată de către Europa vestică, prezentând consecințe pentru africani, nu mai presus decât sclavia în sine. Cu toate acestea, descendenții sclavilor continuă să trăiască în condiții sociale și politice josnice, sărace. Cei care trăiesc printre europeni sunt priviți de sus și ocupă o treaptă inferioară în societate. Muzeele din capitalele Europei de Vest și-au închis expozițiile de oase și corpuri mumificate (dar care nu aparțineau albilor) abia acum câteva decenii- expozițiile fiind organizate de oameni de știință, doctori, învățați europeni.

Pe scurt, sclavia ne dezgustă, așa cum o fac și atributele inumanității ce o susțin. Dacă acel mod de sclavie nu mai există, însă există acele atitudini, putem conclude că umanitatea a făcut progrese? Din acest motiv sclavia a fost înlocuită cu exploatare colonială, iar aceasta a fost înlocuită cu datorii internaționale de nesuportat. Sclavia a dispărut, dar structurile inumane, barbare ce o sprijineau, încă mai există.

Înainte de a privi perspectiva islamică asupra sclaviei, să ne aducem aminte de un nume faimos printre europenii vestici: Harun al Rashid. Acest conducător, care s-a bucurat de autoritate și putere asupra musulmanilor, a fost fiul unui sclav, iar el nu este singurul exemplu de acest fel. Sclavii și copiii lor s-au bucurat de un prestigiu, autoritate și respect enorme în sistemele islamice, culturale, politice și în alte sfere ale vieții. Cum a fost posibil acest lucru?

Islamul a amendat instituția sclaviei și a educat stăpânii despre cum ar trebui să își trateze sclavii.

Coranul afirmă adesea că toți provenim dintr-un singur strămoș (Adam) și că el este superior oricărei persoane, indiferent de rasă, apartenență la o anumită națiune sau treaptă socială. Profetul (s.a.a.w.s) a aplicat aceste principii în viața sa, iar Companionii săi le-au acceptat ca pe niște norme și reguli sociale. El a spus astfel:

Cel care omoară un sclav, va fi omorât. Cel care aruncă în pușcărie un sclav și îl lasă să moară de foame, va păți același lucru. Cel care castrează un sclav, va fi castrat.[1]

Toți suntem fii ai lui Adam, iar Adam a fost creat din lut.[2]

Nici un arab nu este superior unui non-arab, așa cum nici un non-arab nu este superior unui arab. Nici un om de culoare albă nu este superior unuia negru, iar unul negru nu este superior unui alb. Superioritatea este bazată doar pe bunătate și frică de Dumnezeu.[3]

Datorită compasiunii sale, atât sclavii cât și săracii au fost respectați de către cei care se bucurau de un statut social[4] înalt. Umar a exprimat un asemenea respect când a declarat: “Stăpânul Bilal, care a fost eliberat de către Stăpânul Abu Bakr.”[5]

 

 

– finalul primei părți –

Source Link

Views: 1

Religie și Știința – partea 1

religion-and-science 

        La 9 noiembrie 1976, o lucrare neobişnuită a fost predată Academiei Franceze de Medicină. Titlul ei era “Date fiziologice şi embriologice din Coran”. Am prezentat studiul bazat pe existenţa unor informaţii sigure privind fiziologia şi reproducerea în Coran. Motivul meu pentru prezentarea acestei lucrări era imposibilitatea explicării faptului cum un text creat în secolul al şaptelea poate conţine idei care aveau să fie descoperite în timpurile moderne.

Pentru prima oară am vorbit membrilor unei societăţi medicale culte pe teme ale căror concepte de bază le cunoşteau cu toţii foarte bine, dar puteam, atât de uşor, să punctez enunţuri despre o natură ştiinţifică conţinută în Coran şi alte subiecte specialiştilor din alte domenii.

Astronomi, zoologi, geologi şi specialişti în istoria pământului ar fi cu toţii surprinşi, la fel de mult ca şi doctorii în medicină, de prezenţa în Coran a unor reflectări de o înaltă acurateţe a fenomenelor naturale. Aceste informaţii sunt foarte uimitoare când luăm în considerare istoria ştiinţei, şi pot doar să ne conducă la concluzia că sunt o provocare la explicaţia dată de omenire.

În întreaga istorie nu există vreo lucrare elaborată de om care să conţină informaţii cu un nivel al cunoştinţelor atât de ridicat pentru timpul ei, aşa cum este Coranul. Opiniile ştiinţifice comparabile cu cele din Coran sunt rezultatul cunoaşterii moderne. În comentariile din traducerile Coranului care au apărut în limbile  europene, am putut găsi doar vagi referinţe la ele. Nici comentatorii care au scris în limba arabă nu au susţinut un studiu complet al aspectelor Coranului pe care să-l pună faţă în faţă cu subiectele ştiinţifice. Acesta este şi motivul pentru care ideea unui studiu cuprinzător al problemei m-a preocupat.

Pe lângă aceasta, un studiu comparativ cu date similare conţinute în Biblie (Vechiul Testament şi Evangheliile) mi-a părut că este necesar. Astfel, un proiect de cercetare a fost dezvoltat plecînd de la asemuirile unor pasaje din Sfintele Scripturi ale fiecărei religii monoteiste cu cunoştinţele ştiinţei moderne. Proiectul şi-a găsit finalitatea într-o carte intitulată “Biblia, Coranul şi Ştiinţa”. Prima ediţie în limba franceză a apărut în mai 1976. Ediţiile în limbile engleză şi arabă au fost abia publicate.

 

 RELIGIE ŞI ŞTIINŢĂ

Probabil că nu există o imagine mai clară a legăturilor strânse dintre Islam şi ştiinţă, decât atât de desele citate afirmaţii ale Profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!):

A învăţa este obligaţia fiecărui musulman şi fiecărei musulmane. Cine purcede pe un drum căutînd ştiinţa, Allah Preaînaltul îi va uşura drumul către Rai.

Acestea şi multe alte afirmaţii sunt invitaţii inedite adresate umanităţii pentru îmbogăţirea cunoştinţelor lor din toate sursele. Nu este nici o surpriză în aflarea faptului că religia islamică şi ştiinţa au fost considerate întotdeauna surori gemene şi că astăzi, într-un timp în care ştiinţa face progrese uimitoare, ele continuă să fie asociate. De asemenea nu este nici o surpriză în aflarea faptului că datele ştiinţifice exacte sunt folosite pentru mai buna înţelegere a textului coranic. Mai mult decât atât, într-un secol în care pentru multe persoane, adevărul ştiinţific a dat lovitura în devafoarea credinţelor religioase, este sigur că descoperirile ştiinţei, într-o examinare obiectivă a Scripturii islamice, au scos la lumină natura supranaturală a revelaţiei şi autenticitatea religiei pe care o predă.

Când toate sunt spuse şi făcute, cunoştinţele ştiinţifice par, în ciuda tuturor lucrurilor pe care mulţi le-ar spune sau le-ar gândi, a fi puternic determinante asupra reflectărilor în privinţa existenţei lui Dumnezeu.

Dacă începem să ne întrebăm pe noi înşine, într-un mod imparţial şi fără prejudecăţi, despre temele abstracte provenite din nişte cunoştinţe de astăzi (de exemplu, cunoştinţele noastre despre evoluţia şi transformările celor mai mici componente ale materiei sau întrebările ce înconjoară originea vieţii înăuntrul materiei moarte), chiar am descoperi multe motive pentru a ne gândi la Dumnezeu. Când ne gândim la remarcabila organizare care dirijează naşterea şi menţinerea vieţii, devine clar faptul că probabilitatea ca acestea să fie rezultatul unei şanse oarecare se diminuează considerabil.

Cu cât cunoştinţele noastre despre ştiinţă în diferite domenii sunt mai numeroase, cu atât conceptele certe trebuie să pară din ce în ce inacceptabile. De exemplu, ideea exprimată entuziasmatic de recentul câştigător francez al Premiului Nobel pentru Medicină, că abandonarea materiei a fost autocrearea din simple elemente chimice datorată şansei circumstanţelor. Apoi plecând de la acest lucru este susţinută ideea că lăsarea organismelor să evolueze duce la remarcabila fiinţă complexă, numită “om”. Pentru mine, s-ar părea că progresele ştiinţifice făcute în înţelegerea complexităţii fantastice a fiinţelor superioare, susţin argumente mai puternice în favoarea teoriei opuse: existenţa unei extraordinare organizări metodice prezidînd asupra remarcabilului aranjament al fenomenelor  vieţii necesită existenţa unui Creator. Multe părţi din Carte încurajează acest fel de reflectare generală, dar, de asemenea, conţin date de un infinit de ori mai precise care sunt direct relatate înainte de descoperirile ştiinţei moderne. Sunt exact aceste date care exercită o atracţie magnetică pentru oamenii de ştiinţă de astăzi.

CORANUL SI STIINTA

 

Timp de multe secole, omenirea a fost incapabilă să studieze unele informaţii conţinute în Coran, pentru că nu deţinea suficiente mijloace ştiinţifice. Se înţelege abia astăzi că numeroase versete din Coran au ca subiect fenomenele naturale. O citire a vechilor comentarii asupra Coranului, oricât de specialişti ar fi fost autorii acestora în zilele lor, comportă dovezi solemne pentru o inabilitate totală de a înţelege profunzimea semnificaţiilor în asemenea versete. Aş fi putut chiar merge atât de departe, încât să afirm că în secolul al XX-lea, cu compartimentarea sa de cunoştinţe mereu mai vaste, nu este uşor încă pentru un om de ştiinţă obişnuit, să înţeleagă tot ceea ce citeşte în Coran din unele subiecte, fără să facă apel la cercetăride specialitate. Aceasta înseamnă că pentru a înţelege asemenea versete ale Coranului, cineva necesită astăzi să aibă cunoştinţe total enciclopedice care să cuprindă multe discipline ştiinţifice.

Ar fi trebuit să subliniez faptul că folosesc cuvântul “ştiinţă” cu înţelesul de “cunoaştere care a fost profund dovedită”. Aceasta nu include teoriile care, pentru o vreme, au ajutat la explicarea fenomenului sau a unei serii de fenomene, doar pentru a fi abandonate mai târziu în favoarrea altor explicaţii. Aceste explicaţii mai noi au devenit mai plauzibile, graţie progreselor ştiinţifice. Eu intenţionez numai să mă ocup de comparaţiile dintre afirmaţiile coranice şi cunoştinţele ştiinţifice care nu sunt potrivite a fi subiect la discuţia care urmează. Oriunde introduc realităţi ştiinţifice care nu sunt dovedite încă 100% o voi face foarte clar. Există de asemenea câteva exemple foarte rare ale unor afirmaţii din Coran care nu au fost până acum confirmate de ştiinţa modernă. Trebuie să fac referire la aceasta punctând faptul că toate dovezile valabile astăzi îi lasă pe oamenii de ştiinţă să le privească ca fiind foarte probabile. Un astfel de exemplu este afirmaţia din Coran care se referă la originea acvatică a vieţii:

Oare nu văd cei care nu cred că cerurile şi pământul au fost împreună şi că noi le-am despărţit şi din apă am făcut tot ce este lucru viu? Şi oare tot nu cred ei? (Al-Anbiyaa’ 21:30)

 

Aceste consideraţii ştiinţifice nu ar trebui să ne facă să uităm că această Carte minunată, Coranul, rămâne o carte religioasă “par exelence” şi că nu trebuie să ne aşteptăm să aibă un scop sau rezultat ştiinţific “per se”. În Coran, oricând oamenii sunt invitaţi să reflecteze asupra minunilor creaţiei şi numeroaselor fenomene naturale, ei pot vedea uşor că intenţia evidentă este de a accentua atotputernicia divină. Faptul că în aceste reflectări putem găsi referiri la date legate de cunoştinţe ştiinţifice, este cu siguranţă, un alt dar al lui Dumnezeu a cărui valoare străluceşte mai mult ca sigur într-o epocă în care ateismul bazat pe ştiinţă încearcă să câştige controlul societăţii pe socoteala credinţei în Dumnezeu. Dar Coranul nu are nevoie de caracterisitici neobişnuite cum este acesta de a face natura lui supranaturală simţită. Afirmaţiiile ştiinţifice de genul acesta sunt doar un singur aspect al revelaţiei islamice pe care Biblia nu o împărtăşeşte.

Pe tot cuprinsul cercetării mele am încercat constant să rămân total obiectiv. Cred că am urmărit modul de abordare al studierii Coranului cu aceeaşi obiectivitate pe care o are un doctor atunci când deschide dosarul unui pacient. Cu alte cuvinte, doar analizînd foarte riguros toate simptomele, poate cineva ajunge la un diagnostic corect. Trebuie să admit că nu era cu siguranţă credinţă în Islam ceea ce mi-a îndrumat prima oară paşii, ci era doar o simplă  dorinţă de a căuta adevărul. Astfel o văd eu astăzi. Cu timpul îmi terminasem studiul  şi mi-am dat seama că erau lucrurile care m-au determinat să văd Coranul ca pe un text de o revelaţie divină, aşa cum este, într-adevăr.

 

AUTENTICITATEA CORANULUI

Înainte de a ajunge la esenţa subiectului, exită o chestiune foarte importantă care trebuie luată în considerare: autenticitatea textului coranic. Se ştie că textul Coranului era deopotrivă recitat din memorie, atât timp cât a durat revelaţia, de către Profet şi de credincioşii care erau în jurul lui, şi scris de către scribii numiţi dintre însoţitorii săi. Acest proces a durat aproximativ 23 de ani, timp în care erau făcute o sumedenie de copii neoficiale. O copie oficială [a întregului Coran] a fost făcută în decursul primului an de la moartea Profetului, la instrucţiunile lui Abu Bakr.

Aici trebuie să comentăm o chestiune de o importanţă majoră. Prezentul text al Coranului a profitat în pregătirea originalului de autenticitatea verificată încrucişat atât de textul recitat din memorie, cât şi de textul scris neoficial. Textul memorat a fost de o importanţă majoră într-un timp în care nu toată lumea putea citi şi scrie, dar toată lumea putea memora. Pe deasupra, nevoia unui document era inclusă chiar în textul Coranului. Primele cinci versete ale capitolului “al-’Alaq”, care se întâmplă că reprezintă prima revelaţie făcută Profetului, exprimă aceasta destul de clar:

Citeşte! În numele Domnului tău care a creat, Care l-a creat pe om din sânge închegat! Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil, Este Cel care l-a învăţat cu calemul, L-a învăţat pe om ceea ce nu a ştiut! (Al-`Alaq 96:1-5)

 

Acestea sunt cu siguranţă cuvinte în “lauda condeiului, ca mijloc al cunoaşterii umane”, ca să folosim expresia Profesorului Hamidullah.

Apoi a venit califatul lui ‘Uthman (care a durat din al 12-lea an până la al 24-lea an după moartea lui Muhammed – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). În decursul primilor 2 ani ai conducerii califului ‘Uthman, au fost reproduse 7 copii oficiale din textul oficial, şi au fost distribuite pe o zonă largă a lumii care intrase sub stăpânirea islamică. Toate copiile neoficiale care existau la vremea aceea aufost distruse şi toate copiile viitoare aveau să fie făcute după cele 7 copii oficiale.

În cartea mea, “Biblia, Coranul şi Ştiinţa”, am citat pasaje din Coranul care vine din perioada anterioară Hijrei (emigrarea Profetului de la Mekka la Medina din anul 622) şi care se referă la scrierea Coranului înainte de plecarea Profetului din Mekka.

Pe lângă acestea, erau multe dovezi pentru transcrierea imediată a revelaţiei coranice. Profesorul Jacques Berque îmi spusese mie despre marea importanţă pe care el o acordă acestui lucru, în comparaţie cu lunga pauză care separă scrierea revelaţiei iudeo-creştină de faptele şi evenimentele pe care le relatează. Să nu uităm că astăzi avem de asemenea şi noi un număr de manuscrise ale primei versiuni scrise ale Coranului care erau dintr-o perioadă foarte apropiată timpului revelării.

De asemenea, trebuie să subliniez un alt fapt de o mare importanţă. Trebuie să examinăm enunţuri din Coran care astăzi apar pur şi simplu pentru a indica adevărul ştiinţific, dar din care oamenii în timpurile vechi erau capabili să înţeleagă numai înţelesul aparent. În unele cazuri, aceste enunţuri erau total de neînţeles. Este imposibil de imaginat că dacă existau orice modificări de texte, aceste pasaje neclare se împrăştiau pe tot cuprinsul textului din Coran şi puteau toate să evite manipularea umană. Cea mai mică modificare aspura textului ar fi distrus în mod automat remarcabila coerenţă care este caracteristică lor. Schimbarea în orice text ne-ar împiedica de la dovedirea conformităţii lor totale cu ştiinţa modernă. Prezenţa acestor enunţuri răspândeşte pe tot aspectul Coranului (pentru observatorul imparţial) o marcă evidentă a autenticităţii lui.

Coranul este o revelaţie făcută cunoscută oamenilor în decursul a 23 de ani. A întors două perioade de aproape aceeaşi mărime pe fiecare parte a Hijrei. Dată fiind aceasta, era normal ca reflectările care aveau caracter ştiinţific să fie răspândite pe tot cuprinsul Cărţii. Într-un studiu ca şi cel făcut de noi, a trebuit să regrupăm versetele conform subiectului materie, adunîndu-le capitol cu capitol.

Cum ar trebui să fie ele clasificate? N-aş putea găsi nici un fel de indicaţii în Coran sugerînd vreo clasificare mai specială, aşa că am decis să le prezint conform eului meu personal.

Mie mi s-ar părea că primul subiect cu care ar trebui să ne ocupăm este Facerea. Aici putem compara versetele care se referă la acestn subiect cu ideile generale predominante astăzi asupra formării Universului. În continuare, am categorisit versetele sub următoarele titluri generale: Astronomie, Pământul, Împărăţia animalelor şi Împărăţia plantelor, Oameni, şi Reproducerea umană îndeosebi. Pe deasupra, m-am gândit că este de folos o comparaţie făcută între naraţiunea coranică şi cea biblică pe aceleaşi teme din punctul de vedere al cunoaşterii moderne. Aceasta a fost făcută în părţile Creaţia, Potopul şi Exodul. Motivul pentru care aceste teme au fost alese este acela că, cunoştinţele căpătate astăzi pot fi folosite în interpretarea textelor.

 

Sursa: Ligaislamica.mdSource Link

Views: 2