Tag: Islamic

Locul individului in cadrul shari’ah

Khurram Murad   Sistemul general al Şariei şi prevederile ei diverse sunt determinate în mare măsură de modul în care Islamul rezolvă tensiunea eternă dintre individ şi societate şi de rolul esenţial atribuit familiei. Individul şi accentul pus pe realizările individuale nu sunt concepte produse de gândirea occidentală, aşa cum mulţi oameni cred. Individul a […]

Khurram Murad

 

pusselSistemul general al Şariei şi prevederile ei diverse sunt determinate în mare măsură de modul în care Islamul rezolvă tensiunea eternă dintre individ şi societate şi de rolul esenţial atribuit familiei.

Individul şi accentul pus pe realizările individuale nu sunt concepte produse de gândirea occidentală, aşa cum mulţi oameni cred. Individul a reprezentat întotdeauna piatra de temelie în cadrul sistemului general al Islamului şi al perspectivei sale asupra dreptăţii, deşi într-un mod complet diferit faţă de conceptul occidental. Statutul şi realizările individului nu depind şi nici nu pot fi măsurate conform standardelor valorilor de „consum“. Pentru Allah, progresul uman autentic este unul moral, nu material; evaluarea sa reală e posibilă în Viaţa de Apoi, nu în lumea aceasta.

Această perspectivă este menţionată în Coran într-un mod atât de elocvent şi evident, încât nu mai necesită comentarii. În Ziua Judecăţii, nu grupurile sau societăţile, ci indivizii, conform propriilor lor însuşiri, vor fi responsabili şi vor da seama de ceea ce au făcut pe pământ.

Şi fiecare dintre ei va veni la EL în Ziua Învierii singur. (Maryam: 95).

Şi acum aţi venit la Noi, singuri, precum v-am creat pe voi la început. (Al–An’am: 94).

Aceasta se întâmplă pentru că individul a fost înzestrat cu liber arbitru, simţ moral şi cu cunoaşterea binelui şi a răului.

În consecinţă, este la fel de important ca fiecărei persoane să i se permită să-şi atingă scopul şi să-şi manifeste întregul potenţial. Acesta pare a fi firul principal care străbate întreaga ţesătură a Şariei. Viaţa, persoana, libertatea, averea şi onoarea individului sunt sacre şi inviolabile: nicio fiinţă umană, nici chiar cel mai puternic conducător nu are dreptul, privilegiul sau autoritatea – cu excepţia cazurilor în care se acţionează conform legii lui Allah – de a lua viaţa cuiva, de a răni pe cineva fizic, de a-i fura averea sau a-i întina onoarea.

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 1

Caracteristicile mărfurilor

  CARACTERISTICILE DE BAZĂ ALE MĂRFURILOR DIN PUNCT DE VEDERE ISLAMIC Dan Michi Pentru ca o marfă să poată fi vândută, se cuvine să aibă anumite caracteristici. Tradiția profetică ne pune la dispoziție informații suficiente încât să ne permitem următoarea clasificare a acestor caracteristici. Ulterior, savanții musulmani au detaliat aceste categorii. a) materialul din care […]

 

CARACTERISTICILE DE BAZĂ ALE MĂRFURILOR
DIN PUNCT DE VEDERE ISLAMIC
Dan Michi
Pentru ca o marfă să poată fi vândută, se cuvine să aibă anumite caracteristici. Tradiția profetică ne pune la dispoziție informații suficiente încât să ne permitem următoarea clasificare a acestor caracteristici. Ulterior, savanții musulmani au detaliat aceste categorii.
3.2.2.40-Western-Market_03ba) materialul din care sunt fabricate respectivele mărfuri trebuie să fie unul curat din punctul de vedere al cerințelor religioase, practic din perspectiva sistemului legislativ islamic și, desigur, să aibă un cost corect determinat, care să-l facă vandabil. Mai multe practici profetice ne atenționează asupra interdicției de comercializare a acelor mărfuri a căror natură este nepermisă religios, cum ar fi : câinii (cu excepția celor de vânătoare), băuturile alcoolice, porcii, oasele animalelor care nu sunt sacrificate islamic, idolii etc. Acestea nu aduc niciun beneficiu, fiind respinse de credința musulmanului.
Companioni precum ‘Umar ibn al-Khatab, Abu Huraira, Aișa, ‘Abd Allah ibn ‘Umar au considerat că, pentru a fi pusă în circulație, substanța viitoarei mărfi trebuie să fie curată din perspectiva practicii religioase. Prin urmare, orice materie primă neconformă practicii religioase și legale nu poate fi comercializată, așa fiind alcoolul, oasele animalelor nesacrificate islamic, sângele etc. Și totuși, ‘Umar ibn al-Khatab a permis vânzarea băuturilor alcoolice și a cărnii de porc către populația nemusulmană care locuia în teritoriile islamice (ahl al-zimma), plecând de la premisa că acele mărfuri le aparțineau.
Dintre urmașii companionilor, Muhammed ibn Sirin și Masruq ibn al-Ajda au subliniat că substanța mărfii se cuvine să fie curată din perspectivă teologică, niciun obiect care nu respectă această cerință neputând să fie tranzacționat.
b) acele lucruri care sunt de folos, prin urmare, posedând o anumită valoare intrinsecă pot fi vândute, cum este cazul câinilor de vânătoare. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a permis acest gen de tranzacții.
c) marfa trebuie să fie în proprietatea celui care o vinde, în sensul deplin al acestei calități juridice. Printre arabii din perioada preislamică exista răspândită practica vânzării unor mărfuri care nu se aflau nici de față și nici în proprietatea comercianților. Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) i-a instruit pe oameni să revândă alimentele numai dacă ele se află în proprietatea lor, tranzacție finalizată doar după ce s-a furnizat produsul clientului, respectiv proprietarul a încasat prețul convenit. Aceast tip de act de comerț a fost denumit ulterior istifa sau taqabud. S-a relatat că Profetul a spus : “Acela care vinde alimente să nu o facă până când nu va intra în posesia lor” și “până când nu va accepta [prețul oferit]”.
Și mai știm că Hakim ibn Hizam tocmai cumpărase ceva marfă din al-Jar, o așezare în apropierea Medinei, în vremea califului ‘Umar ibn al-Khatab, intenționând să o revândă. Califul i-a dat ordin să nu vândă nimic până când nu va intra efectiv în posesia respectivelor mărfuri. Zaid ibn Thabit, ‘Abd Allah ibn ‘Umar și ‘Abd Allah ibn ‘Abbas au susținut aceeași linie ca și ‘Umar, subliniind că proprietarul trebuie să fie adevăratul deținător al produselor. În caz contrar, nu are voie să se implice în nicio tranzacție. ‘Abd Allah ibn ‘Abbas a extrapolat practica profetică relatată la orice fel de marfă, căreia ar trebui să i se aplice aceleași reguli ca în cazul prouselor alimentare.

Qatada ibn Di’ama, Muhammed ibn Sirin și Sa’id ibn al-Musayyab, asemeni companionilor, au continuat să respingă contractele încheiate înainte ce bunurile să intre efectiv în posesia cumpărătorului. Cu toate acestea, Qatada ibn Di’ama a fost și deschis, considerând că nu este niciun păcat dacă un bun este comercializat  înainte, cu condiția ca vânzătorul să fi fost împuternicit să procedeze astfel. Mergând mai departe, Muhammed ibn Sirin nu a îngăduit nicio tranzacție în care bunurile urmau să fie livrate până într-un an, dacă nu era stabilită o dată certă a acestei livrări. Cu alte cuvinte, o asemenea înțelegere este încheiată înainte ca bunurile să fi intrat în posesia vânzătorului. Urmașii acestora au nuanțat reglementarea acestei chestiuni. Conform lui Ta’us și Qatada, dacă bunurile erau deteriorate înainte să fie plătite, se considera că îi aparțineau vânzătorului. Dar dacă erau stricate după promisiunea cumpărătorului de a le cumpăra, atunci ele îi erau ca și vândute, vânzătorului revenindu-i sarcina înlocuirii acestora. Aceste opinii le aparțin lui Ta’us, Qatada, Ibrahim al-Nakha’i, Muhammed ibn Sirin și al-Hassan al-Basri. Mai mult, conform lui Muhammed ibn Sirin, dacă oricare dintre părțile contractuale s-au angajat să înlocuiască bunurile deteriorate, atunci sarcina îi revine celui care s-a obligat.

sursa: economie-islamica.blogspot.com
Source Link

Views: 5

Dar al-Nadwa și capitalul meccan

  Dan Michi   După spusele unor învățați, nomazii acelor timpuri au căutat Mecca pentru bunurile aduse aici din diferite locuri. Până la sfârșitul sec. al VI-lea meccanii au câștigat controlul întregului comerț din Peninsula Arabă și regiunile învecinate, cu toate că existau și alte centre comerciale regionale.1 Astfel, ei au obținut supremația în fața […]

 

Dan Michi

 

old caravanesDupă spusele unor învățați, nomazii acelor timpuri au căutat Mecca pentru bunurile aduse aici din diferite locuri. Până la sfârșitul sec. al VI-lea meccanii au câștigat controlul întregului comerț din Peninsula Arabă și regiunile învecinate, cu toate că existau și alte centre comerciale regionale.1 Astfel, ei au obținut supremația în fața târgului de la Ta’if, un alt important centru comercial și financiar.

În acea perioadă locuitorii Meccăi erau caracterizați printr-o anume naturalețe arabă în conduită, dar și în capacitatea de a asimila o cantitate apreciabilă de cunoștințe în urma contactelor cu ceilalți membri ai triburilor arabe, cu romanii, sasanizii și abisinienii, în special în materie comercială și de relații diplomatice.

Printre cei mai influenți meccani putem găsi oameni de afaceri cu fler speculativ, buni manipulatori ai creditului, în special al împrumuturilor cu dobândă, într-o permanentă căutare de afaceri profitabile oriunde în regiune. Activitățile financiare s-au extins nu doar în sânul meccanilor, ci deopotrivă la figurile reprezentative pentru triburile din afara orașului.

În Mecca s-a pus problema înființării unei instituții care să vegheze la aplicarea tratatelor sau înțelegerilor comerciale. Astfel, Senatul sau Consiliul Suprem (Dar al-Nadua), în ciuda autorității morale cu care era înzestrat, a fost implicat în chestiuni de planificare și îndrumare comercială a comunității, fiind și beneficiarul profiturilor obținute din expertizele făcute.

Dar al-Nadua era punctul de plecare pentru caravanele din Mecca. Toate taxele comerciale erau colectate prin intermediul unui birou deschis în acest scop. De asemenea, în magazinele meccane, pe lângă cărțile pentru contabili, se găseau atât instrumente pentru măsurarea și verificarea plăților în orice tip de tranzacție, cât și cântare pentru bunuri.

Monedele aflate în circulație pe piață nu erau numeroase, fiind completate cu metale prețioase, lingouri de aur și argint și praf de aur (tibr). În această situație, instrumentele de măsurare puteau să determine valoarea. În cazurile mai complexe sau delicate se putea apela la serviciile unui cantaragiu expert (uazzan).

Capitalul meccan se bucura de o viteză ridicată de circulație, oamenii de afaceri beneficiind de resurse nelimitate în activitățile de creditare. Agenții comerciali, asemenea marii majorități a populației, trăiau din credit sau împrumuturi, în acest timp practicându-se pe scară largă contractul tip mudaraba. Era vorba de un parteneriat în care se investea o anumită sumă (capital). Ca urmare a flexibilității acestei forme de asocieri, oricine putea să participe, inclusiv săracii, și să contribuie cu oricât, chiar și cu o jumătate de dinar (un nashsh), însă partea leului revenea unui grup restrâns de antreprenori.

 

 

1. În afară de Mecca, ‘Ukaz era un alt centru comercial situat între Mecca și al-Ta’if, care găzduia, deopotrivă, întâlniri de afaceri și științifice

 

 

sursa: economie-islamica.blogspot.com

Source Link

Views: 2