Secretul sacrificării islamice a animalelor

Secretul acestei junghieri şi explicaţia ei Yusuf Al-Qardawi   Secretul acestei junghieri, din câte se pare, este uciderea animalului cât mai repede şi cu cât mai mici chinuri. De aceea s-a pus condiţia existenţei unui instrument ascuţit, care este mai eficient, şi condiţia junghierii în gât – locul cel mai apropiat de inimă , pentru […]

Secretul acestei junghieri şi explicaţia ei

Yusuf Al-Qardawi

4173986334_273df2e04c

 

Secretul acestei junghieri, din câte se pare, este uciderea animalului cât mai repede şi cu cât mai mici chinuri. De aceea s-a pus condiţia existenţei unui instrument ascuţit, care este mai eficient, şi condiţia junghierii în gât – locul cel mai apropiat de inimă , pentru a se pune capăt vieţii cât mai uşor. A fost respinsă sacrificarea cu ajutorul dinţilor şi a unghiilor, fiindcă acestea provoacă chinuri animalului şi conduce în cele mai multe cazuri la asfixiere. Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a poruncit ca lama să fie ascuţită şi ca animalul sacrificat să fie ferit de chinuri: ’’Allah a prescris buna împlinire a oricărui lucru. Dacă omorâţi, faceţi în aşa fel încât omorârea să fie cât mai bună! Dacă junghiaţi, faceţi astfel încât junghierea să fie cât mai bună! Unul dintre voi să ascută lama sa şi să ferească animalul sacrificat de chinuri!’’.

 

Ibn Omar, la rândul său, a relatat că Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a poruncit ca lamele să fie ascuţite şi să fie ascunse de animale, zicând: ’’Când unul din voi se prăgăteşte de junghiere, să o facă astfel încât animalul să moară!’’ .

 

Ibn Abbas a relatat că un bărbat a trântit o oaie la pământ şi apoi s-a apucat să-şi ascută cuţitul. Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – i-a zis: ’’Vrei să o omori de mai multe ori? De ce nu ţi-ai ascuţit cuţitul înainte de a o trânti la pământ?’’.

 

Omar a văzut un bărbat târând o oaie de picior pentru a o înjunghia şi i-a zis lui: „De ce faci asta? Condu-o pe ea către moarte frumos!”.

 

Ideea generală care se degajă din aceste relatări, este aceea a necesităţii recurgerii la blândeţe faţă de animalul necuvântător şi a feririi lui de chinuri, în măsura în care omul poate face acest lucru.

 

În perioada anterioară Islamului, păgânii tăiau cocoaşele cămilelor şi cozile groase ale oilor, păstrând animalele în viaţă, ceea ce le provoca mari chinuri. Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a interzis această practică, spunând: ’’Ceea ce este tăiat de la vita vie este mortăciune!’’.

 

 

_____________

(extract din cartea “Permis şi Interzis în Islam”, autor Dr. Yusuf Al-Qardawi, cap. II “Lucrurile permise si interzise in viata credinciosului musulman”, Editura Islam, 1999, Liga Islamică şi Culturală din România)

Source Link

Views: 2

De ce jertfim animalul în numele lui Allah?

  Explicaţia rostirii numelui lui Allah la junghierea animalului Yusuf Al-Qardawi   Cererea de a se rosti numele lui Allah la junghierea unui animal are o semnificaţie adâncă, ce merită toată atenţia. Pe de o parte, acest lucru este contrar practicii păgânilor din perioada anterioară Islamului, care pomeneau numele pretinselor lor divinităţi la sacrificarea animalelor. […]

Explicaţia rostirii numelui lui Allah la junghierea animalului

Yusuf Al-Qardawi

Cererea de a se rosti numele lui Allah la junghierea unui animal are o semnificaţie adâncă, ce merită toată atenţia. Pe de o parte, acest lucru este contrar practicii păgânilor din perioada anterioară Islamului, care pomeneau numele pretinselor lor divinităţi la sacrificarea animalelor. Dacă poleteistul rostea numele idolului său în acest loc, atunci cum să nu rostească dreptcredinciosul numele Domnului său?

Pe de altă parte, aceste animale au în comun împreună cu omul faptul că ele sunt create de Allah şi că sunt fiinţe vii care au suflet. De ce ar fi omul stăpânul lor absolut şi ar avea dreptul de a lua sufletele, dacă acest lucru nu i-ar fi îngăduit lui de Creatorul său şi Creatorul lor, care este Stăpân peste toate cele de pe pământ? Rostirea numelui lui Allah în această situaţie înseamnă anunţarea acestei îngăduinţe venite de la Allah şi este ca şi cum omul ar zice: Eu nu săvârşesc aceasta pentru a nedreptăţi aceste fiinţe, nici pentru că le-aş socoti pe ele slabe, ci junghii în numele lui Allah, vânez în numele lui Allah, mănânc în numele lui Allah.

(extract din cartea “Permis şi Interzis în Islam”, autor Dr. Yusuf Al-Qardawi, cap. II “Lucrurile permise si interzise in viata credinciosului musulman”, Editura Islam, 1999, Liga Islamică şi Culturală din România)

Source Link

Views: 0