Tag: carne

Vietuitoarele marilor – permise sau nu?

Vietuitoarele marilor – permise sau nu? Adnan Ash-Shareef     Vânatul pe mare vă este îngăduit, iar mâncarea lui este pentru voi, ca şi pentru călători, merindă. (Al-Ma’ida: 96). Coranul cel Sfânt a permis consumarea cărnii proaspete din vânatul de mare, aşa după cum spun cuvintele lui Allah Preaînaltul: El este Cel care a supus marea, […]

Vietuitoarele marilor – permise sau nu?

Adnan Ash-Shareef

 

 

topex_fish_browseVânatul pe mare vă este îngăduit, iar mâncarea lui este pentru voi, ca şi pentru călători, merindă. (Al-Ma’ida: 96).

Coranul cel Sfânt a permis consumarea cărnii proaspete din vânatul de mare, aşa după cum spun cuvintele lui Allah Preaînaltul:

El este Cel care a supus marea, pentru ca voi să mâncaţi din ea carne proaspătă.  (An-Nahl: 14);

Cele două mări nu sunt la fel; aceasta este bună, dulce, plăcută la băut, iar aceasta este sărată şi amară. Şi, totuşi, din fiecare [dintre cele două] mâncaţi carne proaspătă. (Fatir: 12).

Tradiţia nobilă a detaliat sensul cărnii proaspete, precizând: „Mâncaţi ceea ce a fost viu când l-aţi pescuit şi apoi a murit, dar, nu mâncaţi ceea ce aruncă marea şi pluteşte la suprafaţa ei!” (Transmis de Jabir).

Legea divină a îngăduit, de asemenea, călătorilor sămănânce vânatul din mare. Dar acest lucru este condiţionat de conservarea peştelui, astfel încât să nu se altereze şi de prelucrarea lui, aşa cum se procedează astăzi. Toate aceste lucruri sunt clare, nu au nevoie decât de o explicare simplă, dar ceea ce ne atrage atenţia aici, este pronumele afix din expresia „mâncarea ei”. Oare el se referă la vânat, adică la mâncare sau la mare? Dacă se referă la vânat, atunci care este mâncarea pe care ne-a îngăduit-o Domnul? Dacă pronumele se referă la mare, atunci care este mâncarea mării, în afară de peştele pe care-l vânăm?

a) Mâncarea vânatului de mare:

Peştele pe care-l vânăm se hrăneşte cu planctonul, alcătuit din specii mici şi microscopice de peşti şi crustacee. Specialiştii în biologia marină au descoperit recent că sute de miliarde de tone din aceste vietăţi mici, care constituie hrana vânatului de mare, se ridică în fiecare noapte din adâncul oceanelor la suprafaţa apei şi se hrănesc cu ele peştii mici şi mijlocii, iar la ivirea zorilor coboară din nou în adâncuri. S-a constatat, de asemenea, că planctonul, care reprezintă hrana peştilor, este una dintre sursele alimentare cele mai bogate în proteine şi, de aceea, omul îl pescuieşte, îl prelucrează şi-l împarte cu peştii, ajungând aproape să-i priveze de el, dar să se priveze şi pe sine, în consecinţă, de toate bunurile mărilor!

b) Mâncarea mării în afară de peşte:

În apa mării se află resurse alimentare uriaşe. Alături de peşte, de crustacee şi de mâncarea lor, vegetaţia marină reprezintă o sursă de energie alimentară ce nu este de neglijat. De câţiva ani, Japonia singură extrage 140000 de tone dintr-un anumit soi de alge, numite “wakme“, care au o valoare nutritivă înaltă,întrucât sunt alcătuite din 20 % substanţe proteice, pe lângă sărurile minerale, vitamine, sodiu, fier, potasiu şi calciu. Ele au şi unele efecte terapeutice, întrucât reduc grăsimile şi scad tensiunea sangvină. Există un soi de alge uriaşe, numite kelp, care cresc cu o viteză de 60 de centimetri pe zi şi pe care omul a început să le exploateze, extrăgând din ele substanţe chimice folosite în producerea energiei, aşa cum este gazul metan. Vietăţile marine animale şi vegetale conţin substanţe chimice folosite în combaterea  diverselor boli. Din unele soiuri de alge roşii s-a extras substanţa chimică “acidul cianic”, folosit pentru distrugerea unor viermi care trăiesc în aparatul digestiv. Din alte alge şi ciuperci s-au extras antibiotice cu un efect puternic în combaterea microbilor care atacă vieţuitoarele. Dar şi mai interesant este faptul că aceste substanţe au fost găsite în ciupercile care cresc în jurul gurilor canalelor de scurgere a apelor murdare şi a gunoaielor, fiindcă acţiunea acestor ciuperci este curăţirea mărilor de microorganism ele dăunătoare care se înmulţesc cu o viteză uimitoare în apele murdare. Omul nu a extras până în momentul de faţă decât puţine medicamente din surse marine şi este posibil să fie descoperite mii de alte medicamente în vieţuitoarele marine. Este suficient  să menţionăm că în apa mării trăiesc sute de specii de peşti, crustacee şi moluşte otrăvitoare, din al căror venin se pot extrage zeci de medicamente  eficace.

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 2

Secretul sacrificării islamice a animalelor

Secretul acestei junghieri şi explicaţia ei Yusuf Al-Qardawi   Secretul acestei junghieri, din câte se pare, este uciderea animalului cât mai repede şi cu cât mai mici chinuri. De aceea s-a pus condiţia existenţei unui instrument ascuţit, care este mai eficient, şi condiţia junghierii în gât – locul cel mai apropiat de inimă , pentru […]

Secretul acestei junghieri şi explicaţia ei

Yusuf Al-Qardawi

4173986334_273df2e04c

 

Secretul acestei junghieri, din câte se pare, este uciderea animalului cât mai repede şi cu cât mai mici chinuri. De aceea s-a pus condiţia existenţei unui instrument ascuţit, care este mai eficient, şi condiţia junghierii în gât – locul cel mai apropiat de inimă , pentru a se pune capăt vieţii cât mai uşor. A fost respinsă sacrificarea cu ajutorul dinţilor şi a unghiilor, fiindcă acestea provoacă chinuri animalului şi conduce în cele mai multe cazuri la asfixiere. Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a poruncit ca lama să fie ascuţită şi ca animalul sacrificat să fie ferit de chinuri: ’’Allah a prescris buna împlinire a oricărui lucru. Dacă omorâţi, faceţi în aşa fel încât omorârea să fie cât mai bună! Dacă junghiaţi, faceţi astfel încât junghierea să fie cât mai bună! Unul dintre voi să ascută lama sa şi să ferească animalul sacrificat de chinuri!’’.

 

Ibn Omar, la rândul său, a relatat că Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a poruncit ca lamele să fie ascuţite şi să fie ascunse de animale, zicând: ’’Când unul din voi se prăgăteşte de junghiere, să o facă astfel încât animalul să moară!’’ .

 

Ibn Abbas a relatat că un bărbat a trântit o oaie la pământ şi apoi s-a apucat să-şi ascută cuţitul. Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – i-a zis: ’’Vrei să o omori de mai multe ori? De ce nu ţi-ai ascuţit cuţitul înainte de a o trânti la pământ?’’.

 

Omar a văzut un bărbat târând o oaie de picior pentru a o înjunghia şi i-a zis lui: „De ce faci asta? Condu-o pe ea către moarte frumos!”.

 

Ideea generală care se degajă din aceste relatări, este aceea a necesităţii recurgerii la blândeţe faţă de animalul necuvântător şi a feririi lui de chinuri, în măsura în care omul poate face acest lucru.

 

În perioada anterioară Islamului, păgânii tăiau cocoaşele cămilelor şi cozile groase ale oilor, păstrând animalele în viaţă, ceea ce le provoca mari chinuri. Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a interzis această practică, spunând: ’’Ceea ce este tăiat de la vita vie este mortăciune!’’.

 

 

_____________

(extract din cartea “Permis şi Interzis în Islam”, autor Dr. Yusuf Al-Qardawi, cap. II “Lucrurile permise si interzise in viata credinciosului musulman”, Editura Islam, 1999, Liga Islamică şi Culturală din România)

Source Link

Views: 2

Obligația ritualului sacrificării

    Într-o relatare, Profetul Muhammad ne spune: „Îndepliniţi ritualul sacrificării! Aceasta este tradiţia tatălui vostru, Avram.” (hadis) Musulmanii secolului nostru sunt mai determinaţi decât musulmanii care au trăit în secolele trecute să îndeplinească ritualul sacrificării. Dincolo de condiţiile religioase, naţionale, culturale, economice, sociale şi familiale, există anumiţi factori care-i determină să îndeplinească acest mod de […]

 

 

kurbanÎntr-o relatare, Profetul Muhammad ne spune: „Îndepliniţi ritualul sacrificării! Aceasta este tradiţia tatălui vostru, Avram.” (hadis)

Musulmanii secolului nostru sunt mai determinaţi decât musulmanii care au trăit în secolele trecute să îndeplinească ritualul sacrificării. Dincolo de condiţiile religioase, naţionale, culturale, economice, sociale şi familiale, există anumiţi factori care-i determină să îndeplinească acest mod de a-şi arăta devotamentul faţă de Allah. În esenţa acestor factori stă „conştiinţa de a proteja religia”.

Factorii care-i determină pe musulmanii zilelor noastre să se mobilizeze şi să sacrifice cât mai multe animale sunt următorii:

  • Efortul de a însămânţa, de a extinde şi a-i face pe ceilalţi musulmani să conştientizeze că ritualul sacrificării este un simbol al Islamului care dă naştere numeroaselor beneficii individuale, familiale, sociale, economice şi spirituale.
  • În timpul zilelor Sărbătorii Sacrificiului nu există vreo faptă mai plăcută lui Allah decât îndeplinirea acestui ritual. Convingerea că pe lângă sacrificarea unui animal obligatoriu, sacrificăm şi altele facultativ, nu face altceva decât să intensifice dragostea lui Allah pentru credincioşi.
  • Intenţia de a beneficia de cât mai mult fapte bune, sacrificând mai multe animale decât suntem obligaţi să facem. Cheltuind bani pentru sacrificarea mai multor animale câştigăm titulatura de „persoane care cheltuie din avere pentru a-L mulţumi pe Allah”.
  • Avertizarea şi înştiinţarea musulmanilor, în special a acelora bogaţi, care fie din neştiinţă, ori din ignoranţă nu sacrifică un animal, despre responsabilitatea din punct de vedere religios de a îndeplini acest ritual. De asemenea, prin organizarea unor campanii de conştientizare, nouă ne revine datoria de a le oferi ocazia să recupereze cele trecute.
  • Gândul de a-i ajuta pe cei nevoiaşi, oferindu-le ocazia ca în zilele de sărbătoare să se adune în linişte, pace şi bucurie în jurul mesei îmbelşugate.
  • Întocmai ca Profetul Mohamed (saaws), să arătăm celor sărmani şi nevoiaşi compasiune şi să sacrificăm animale şi în numele lor.
  • Să dăm dovadă de fidelitate şi loialitate faţă de Profetul nostru, învăţaţii musulmani, apropiaţii noştri care au trecut în nefiinţă şi să sacrificăm animale pentru sufletele lor.
  • Scopul de sacrifica mai multe animale este acela ca în Ziua de Apoi să păşim pe Podul Sirat (deasupra Iadului).
  • A oferi bani pentru sacrificarea unui animal nu-i ajutăm numai pe ceilalţi, ci şi pe noi înşine.
  • Dorinţa de a spori numărul faptelor bune prin sacrificarea cât mai multor animale, bazându-ne pe o relatare făcute de Profetul Mohamed conform căreia „acela care sacrifică un animal câştigă tot atâtea fapte bune cât numărul firelor de păr de pe pielea animalului sacrificat.”
  • Crezul potrivit căruia nici carnea şi nici sângele animalului sacrificat nu vor ajunge la Allah. La El va ajunge doar evlavia celui care a sacrificat animalul şi drept urmare, acesta va câştiga mulţumirea Lui.

 

sursa: publicația Zaman

Source Link

Views: 1