Primii credinciosi

Primii credinciosi   Primii credincioşi au fost mai recunoscători pentru discernământul lor, prin care au perceput lucrurile adecvat încă dinainte de venirea lor pe lume, mulţumindu-I lui Allah care i-a îndrumat către credinţă. Ei au fost, de asemenea, conştienţi de faptul că viaţa era cea mai bună dovadă a adevărului Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui […]

Primii credinciosi

 

5f060c9bef9c58f9597dd5219539e7f0 Primii credinciosiPrimii credincioşi au fost mai recunoscători pentru discernământul lor, prin care au perceput lucrurile adecvat încă dinainte de venirea lor pe lume, mulţumindu-I lui Allah care i-a îndrumat către credinţă.

Ei au fost, de asemenea, conştienţi de faptul că viaţa era cea mai bună dovadă a adevărului Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), când el le-a spus: „Eu sunt Profetul lui Allah, trimis vouă.” Viaţa sa a fost cu adevărat remarcabilă. Distincţia şi puritatea constituie cea mai bună dovadă a adevărului marelui învăţător, a nobilului Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Nivelul său de excelenţă şi de distincţie nu s-a diminuat şi nici nu s-a prăbuşit, rămânând constant din leagăn până la moarte.

Întreg parcursul vieţii sale demonstrează clar ca lumina zilei că omul care a dus o astfel de viaţă şi a transmis un astfel de mesaj nu căuta bunăstarea, banii sau puterea. Când acestea i-au fost oferite împreună cu statutul de conducător, el le-a respins pe toate şi a trăit până în ultima clipă cu devotament faţă de Allah, în căinţă şi cinste.

Nu a deviat niciodată de la scopul măreţei sale vieţi nici cât un fir de păr şi nu şi-a încălcat niciodată promisiunea faţă de Allah în privinţa adorării sau a jihaadului.

În cea de-a doua parte a nopţii, se trezea, făcea abluţiunea, obişnuia să rămână treaz invocându-L pe Allah, rugându-se şi plângând.

Munţi de bunuri şi de bani au ajuns în posesia sa şi cu toate acestea nu s-a schimbat niciodată şi nu a luat din ei decât ca cel mai sărac și umil musulman. Apoi a murit, lăsându-şi armura amanet.

Toate statele lumii au reacționat în urma apelului său şi cei mai mulţi regi ai pământului s-au înclinat în faţa mesajului său, prin care îi chema la Islam, cu evlavie şi adorare. Totuşi, el nu a manifestat nici un pic de aroganţă. Când i-a văzut pe oameni apropiindu-se încurcaţi şi derutaţi, cu evlavie şi admiraţie, el le-a spus: „Stați liniștiți, mama mea obişnuia să mănânce carne uscată în Mekka.”

Atunci când toţi inamicii şi-au lăsat deoparte armele şi au plecat capetele aşteptând ca el să-i judece şi în vreme ce zece mii de săbii ale musulmanilor străluceau în Ziua Cuceririi colinelor oraşului Mekka, el le-a spus simplu dușmanilor săi: „Risipiţi-vă, sunteţi liberi!”.

Chiar la apogeul victoriei căreia şi-a dedicat viaţa, și-a păstrat modestia. A mers cu alaiul victorios în Ziua Cuceririi aplecându-şi capul în aşa fel încât oamenii să nu-i poată vedea faţa, repetând imnuri de mulţumire către Allah cu voce slabă, lăcrimând, invocându-L cu smerenie pe Allah până când a ajuns la Ka’bah. Apoi a distrus idolii, le-a făcut ce le-a făcut şi a spus: „A venit Adevărul şi a pierit deşertăciunea! Deşertăciunea este sortită să piară!” (Coran 17: 81).

 

Mai există vreo îndoială în ceea ce priveşte acest mesaj? A fost un bărbat care şi-a dedicat întreaga viaţă unei chemări în urma căreia nu avea de obţinut niciun beneficiu personal, avere, rang, putere. Păstrarea numelui său în istorie era o opțiune care nici măcar nu a fost luată în considerare de către el de vreme ce credea doar în veşnicia vieţii de apoi, atunci când omul se află în Mâinile lui Allah.

 

Şi-a petrecut viaţa, din copilărie până la vârsta de patruzeci de ani, în puritate şi contemplare. Restul vieţii şi l-a petrecut în adorare, îndrumare, jihaad şi luptă şi, când lumea i-a fost deschisă, a respins total falsa glorie urmând calea, adorarea şi mesajul lui Allah. Cum ar fi putut fi mincinos un astfel de om? De ce ar fi spus minciuni? Cu siguranţă, un astfel de om şi un astfel de profet era mai bun de-atât!

 

Source Link

Views: 0

Credinta companionilor Profetului

Credinta companionilor Profetului   Aveau primii credincioşi nevoie de un imbold pentru a-l susţine pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)?   Cel cu conştiinţa trezită nu va fi tulburat de o astfel de scenă unică şi rară? A fost o scenă în care un bărbat cu putere intelectuală deplină şi comportament […]

Credinta companionilor Profetului

 

Aveau primii credincioşi nevoie de un imbold pentru a-l susţine pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)?

 

13 Credinta companionilor ProfetuluiCel cu conştiinţa trezită nu va fi tulburat de o astfel de scenă unică şi rară? A fost o scenă în care un bărbat cu putere intelectuală deplină şi comportament desăvârşit, singur dar bine cunoscut de către oameni, le-a adresat celor din jur un apel ce putea dărâma munţii. Cuvintele izvorau din inima şi de pe buzele sale, umile şi splendide, ca şi cum în ele ar fi sălăşluit toată puterea, voinţa şi viitorul şi de parcă ele ar fi exprimat destinul însuşi.

 

Dar ar fi existat și posibilitatea ca Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îşi fi adorat Domnul după cum ar fi voit, lăsând zeităţile oamenilor săi la locul lor, pentru ca aceştia să lase în pace religia comunităţii sale.

 

Dacă un astfel de gând a trecut prin minţile unora din acele vremuri, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a spulberat de îndată. El le-a explicat clar oamenilor săi că era Profet şi că trebuia să transmită mesajul, că nu putea păstra tăcerea şi nu se putea abate de la misiunea sa de vreme ce era îndrumat de adevăr şi lumină. Toate forţele lumii şi ale naturii nu l-ar fi putut determina să păstreze tăcerea şi nu ar fi putut să-l oprească, pentru că Allah era Cel care l-a făcut să vorbească şi să se mişte şi Cel care i-a călăuzit paşii.

 

Reacţia celor din Quraish a venit prompt precum flăcările răvăşite de un vânt violent. Nenorocirile au început să se abată asupra unui suflet neobişnuit cu altceva în afară de graţie absolută. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a început să predea primele sale lecţii cu autoritate deplină şi sinceritate uluitoare. Imaginea acestei scene este recunoscută în toate locurile şi în toate timpurile, precum şi în istorie. Cei cu conştiinţa trează din Mekka, apropiindu-se de el, erau mulţumiţi şi plini de admiraţie. Au văzut în el un bărbat nobil şi măreţ. Ei nu ştiau dacă gâtul său devenise mai lung, într-atât încât să atingă cerul sau dacă cerul a coborât într-atât încât să-i încoroneze capul. Au văzut doar loialitate, statornicie şi nobleţe.

 

Source Link

Views: 4

Soarele în mâna dreaptă şi Luna în stânga

Soarele în mâna dreaptă şi Luna în stânga     A fost măreaţă scena la care au asistat în ziua în care nobilii din Quraish au mers la Abu Taalib, spunând: „Cu adevărat, nu putem tolera o persoană care ne insultă părinţii, îşi bate joc de visele noastre şi găseşte cusur zeităţilor noastre. Fie îl […]

Soarele în mâna dreaptă şi Luna în stânga

 

 

A fost măreaţă scena la care au asistat în ziua în care nobilii din Quraish au mers la Abu Taalib, spunând: „Cu adevărat, nu putem tolera o persoană care ne insultă părinţii, îşi bate joc de visele noastre şi găseşte cusur zeităţilor noastre. Fie îl opreşti, fie vă înfruntăm pe amândoi, până când una dintre părţi va fi distrusă.”

 

Abu Taalib a trimis un mesaj nepotului său, spunând: „Nepotul meu, oamenii tăi m-au abordat şi au vorbit despre chestiunile tale. Trebuie să te gândeşti la mine şi la tine şi să nu mă împovărezi cu ceea ce nu pot îndura.”

 

Care a fost în acest caz atitudinea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)? Singurul bărbat care s-a aflat alături de el părea că-l va abandona sau mai degrabă părea incapabil să se confrunte cu tribul Quraish care se pregătea din ce în ce mai mult de luptă. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu a ezitat să-i răspundă, rămânând la fel de hotărât ca înainte. Nu! Nici măcar nu a căutat cuvinte pentru a-şi arăta fermitatea. Era deja acolo, ridicându-se cu scopul de a oferi una dintre cele mai importante lecţii întregii omeniri şi de a-i prezenta cele mai înalte principii ale sale.

 

sun moon clouds sky stars eclipse Soarele în mâna dreaptă şi Luna în stângaEl a spus: „O, unchiule, pe Allah, nu voi abandona niciodată această chestiune înainte ca Allah să poruncească sau ca eu să mor, nici dacă ei îmi pun soarele în dreapta şi luna în stânga!”

 

Pacea fie asupra ta, o, Profet al Islamului, tu care erai măreţ printre oameni şi cuvintele tale erau măreţe!

 

Abu Taalib şi-a redobândit curajul şi pe cel al strămoşilor săi laolaltă, a strâns mâna dreaptă a nepotului său în mâinile sale şi a spus: „Spune ce vrei, pentru că, pe Allah, nu te voi forţa niciodată să faci ceva.”

 

Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu depindea de unchiul său în privinţa protecţiei şi a siguranţei, deşi unchiul său era capabil să i le ofere, ci el era cel care le oferea oamenilor din jurul său siguranţă, protecţie şi statornicie.

 

Orice persoană onestă care este martora unei astfel de scene nu poate decât să se grăbească să-l iubească, să-i fie loială şi să creadă în Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Source Link

Views: 11