Ingerii Mortii – partea a 2-a

Ingerii Mortii – partea a 2-a

 

Şi Allah spune:

 

„El este stăpânul suprem [Al-Qahir] peste robii Săi. Şi El trimite asupra voastră păzitori. Iar când moartea ajunge la unul dintre voi, pe acela nu îl iau la şi ne trimişii Noştri fără să se neglijeze ceea ce li se porunceşte.”

(Coran 6: 61)

 

În altă parte Allah ne spune:

 

„Dar nu! Când [sufletul] va ajunge la clavicule şi se va zice: “Cine este tămăduitor?” Şi el va crede că aceasta este despărţirea [de viaţă], şi piciorul se va încolăci cu piciorul, în Ziua aceea la Domnul tău va fi condus!”

Coran 75: 26-30

Ceea ce ajunge la clavicula este sufletul.

soul communication Ingerii Mortii - partea a 2-a

Hadis-ul spune clar ca Îngerul Morţii îi da credinciosului veşti referitoare la iertarea şi mulţumirea  lui Allah şi ii spune făcătorului de rău despre supărarea şi furia lui Allah. Aceasta este, de asemenea, clar specificata în mai multe texte din Coran, Allah zice:

 

Însă aceia care zic: “Domnul nostru este Allah!” şi apoi urmează calea cea dreaptă, asupra lor se vor coborî îngerii, [zicându-le]: “Nu vă temeţi şi nu fiţi mâhniţi şi primiţi bunavestire despre Raiul ce vi s-a făgăduit! Noi suntem ocrotitorii voştri în viaţa din această lume şi din Viaţa de Apoi; voi veţi avea în ea ceea ce doresc sufletele voastre şi veţi avea în ea ceea ce veţi cere, Ospeţie de la un Iertător şi Îndurător.”

Coran 41: 30-32

Aceasta coborârea a îngerilor – conform unora dintre exegeti – se petrece la timpul mortii. Fără îndoiala ca la momentul morţii omul este intr-o stare dificila deoarece se teme de ce va urma dar ii este frica şi pentru cei care rămân în urma lui. şi atunci îngerii vin sa ii calmeze temerile şi îl liniştească. Ei ii spun sa nu se îngrijoreze despre viitorul său în Al-Barzakh şi despre Judecâta de Apoi, sa nu fie mâhnit pentru cei pe care ii lasă în urma, familia, copiii sau datoriile. Sa se bucure la auzirea celor mai bune vesti,

 

„…Nu vă temeţi şi nu fiţi mâhniţi şi primiţi bunavestire despre Raiul ce vi s-a făgăduit!”

Coran 41: 30

„Voi veţi avea în ea ceea ce doresc sufletele voastre şi veţi avea în ea ceea ce veţi cere, Ospeţie de la un Iertător şi Îndurător.”

Coran 41: 31

 

„Noi suntem ocrotitorii voştri în viaţa din această lume şi din Viaţa de Apoi…”

Coran 41: 31

Source Link

Views: 1

Moartea – partea 1

Moartea – partea 1

 Al-Mawt din punct de vedere semantic

 

Viaţa şi moartea sunt opuse precum lumina şi întunericul, frigul şi căldura. Astfel, dicţionarele de limba arabă definesc fiecare termen cu ajutorul opusului său. Definiţia cuvântului al-Hayaat (viaţă) este:” al-Hayaat (viaţă) reprezintă opusul cuvântului al-mawt (moarte); cuvântul hayy (viu) este opusul cuvântului mawt (mort); pluralul cuvântului hayy este ahyaa‘.”

Definiţia morţii este:” Al-Mawt este opusul cuvântului al-Hayyat.” Semnificaţia de baza a cuvântului mawt în limba arabă este nemişcare; tot ce s-a oprit din mişcare este mort. Astfel arabii sunt des auziţi spunând: „Maatat an-naar mawtan” adică „focul a murit (s-a stins)” atunci când cenuşa s-a răcit şi nu a mai rămas nici un tăciune aprins. Aceştia mai spun: „Maat al-harr wal-bard” adică „căldura şi frigul au murit” folosit cu sensul de a o lăsa mai moale, „Maatat ar-reeh” adică „vântul a murit” cu sensul că vijelia s-a oprit şi „Maatat al-khamr” adică „vinul a murit” însemnând că vinul a devenit insipid, fără gust. Al-Mawt reprezintă toate lucrurile care nu au suflet.

ws Charming Green Hills Way Trees 1920x1200 Moartea - partea 1

Dacă semnificaţia de bază a cuvântului al-mawt în limba arabă este nemişcarea atunci mişcarea reprezintă semnificaţia de bază a cuvântului al-Hayaat. În cartea Lisaan Al-Arab se spune că „al-hayy (viu, care trăieşte) reprezintă tot ceea ce este capabil să vorbească şi să se exprime. Făcând referinţă la plante al-hayy reprezintă tot ceea ce este proaspăt şi care creşte.”10 Viaţa omenească ia naştere atunci când sufletul este răsuflat asupra corpului fetusului aflat în pântecul mamei iar moartea reprezintă „ruperea legăturii dintre suflet şi corp, o schimbare de situaţie prin care sufletul este separat de corp şi călătoreşte dintr-un tărâm într-altul.”Source Link

Views: 0

Moartea – partea a 2-a

Moartea – partea a 2-a

Moartea mare şi moartea mică

12 secrets to a deeper sleep Moartea - partea a 2-a

Somnul este înrudit cu moartea şi de aici învăţaţii noştri l-au numit moartea mică. Somnul reprezintă o moarte iar trezirea din somn reprezintă o înviere.

 

„El este Cel ce vă ia la şi ne noaptea şi El ştie ceea ce voi aţi dobândit peste zi. Apoi El vă readuce la viaţă în timpul ei…”

(Coran 6: 60)

În timpul somnului sufletele oamenilor sunt ridicate la cer, atunci dacă Allah doreşte, poate să oprească la el un suflet iar daca Allah doreşte ca acea persoană să rămână în viaţă atunci sufletul îi este trimis înapoi, până când timpul său, pe care Allah l-a stabilit, va sosi. Allah spune:

 

„Allah ia la şi ne sufletele, la moartea lor, şi pe cele care nu mor [le ia] în timpul somnului lor. El le ţine la şi ne pe acelea asupra cărora a hotărât moartea, iar pe celelalte le trimite [în trupurile lor] până la un timp hotărât…”

(Coran 39: 42)

Aici Allah ne spune că ambele suflete, cel pe care îl reţine şi cel pe care îl trimite înapoi, mor în moartea somnului, dar cei care mor în realitate (n.r. viaţa lor de pe acest pământ de sfârşeşte) formează un al treilea grup. Asupra acestui grup se face referire la începutul

Aayah-ului: „Allah vine şi le ia sufletele când ei mor…”

(Coran 39: 42)

Allah menţionează două tipuri de moarte, moartea care semnifică sfârşitul vieţii şi moartea somnului; El menţionează că opreşte sufletele celor care trebuie să moară şi le trimite înapoi pe celelalte.

 

Este cunoscut faptul că El ia sufletele celor care mor, indiferent că mor în somn sau înainte de somn, iar El trimite înapoi sufletele care nu mor. Versetul „Allah vine şi le ia sufletele când ei mor…” (Coran 39:42) include ambele situaţii. Când Allah menţionează cele două suflete, El spune că pe unul îl ia iar pe celălalt îl trimite înapoi. Acesta este sensul care reiese din verset şi nu mai este nevoie de alte discuţii.

 

Source Link

Views: 0