Tag: musulmanul

Primul sol al Islamului – partea a 3-a

Primul sol al Islamului – partea a 3-a

 

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi companionii săi au inspectat câmpul de luptă şi şi-au luat rămas bun de la martiri. În faţa corpului lui Mus’ab, din ochii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au curs şiruri de lacrimi.

 

Khabbaab Ibn Al-Arat a relatat: „Noi am emigrat cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru cauza lui Allah şi astfel răsplata noastră a venit din partea lui Allah. Unii au murit fără a se bucura în această viaţă de răsplata Lui, iar unul dintre ei a fost Mus’ab Ibn ’Umair care a murit pentru cauza lui Allah în ziua bătăliei de la Uhud. El nu a lăsat nimic nimic în urma sa, în afara unei haine uzate de lână. Dacă i-am fi acoperit capul cu ea, picioarele i-ar fi rămas descoperite, iar dacă i-am fi acoperit picioarele, capul ar fi rămas descoperit. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne-a spus: „Acoperiţi-i capul cu ea şi puneţi frunze de lămâi peste picioarele sale.”

 

În pofida profundei şi tristei dureri pe care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a suferit-o odată cu pierderea unchiului său, Hamzah, al cărui cadavru fusese mutilat de către politeişti, fapt ce l-a făcut pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să lăcrimeze cu inima sfâşiată, deşi câmpul de bătălie era presărat cu cadavrele companionilor, al tuturor acelora care reprezentau apogeul adevărului, evlaviei şi iluminării, în pofida tuturor acestora, el s-a oprit la cadavrul primului său trimis, luându-şi rămas bun de la el și plângând amarnic. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a stat lângă rămăşiţele lui Mus’ab Ibn ’Umair spunând, cu ochii în lacrimi, plin de iubire şi sinceritate: „Între drept-credincioşi sunt oameni care au fost sinceri în legământul pe care l-au făcut faţă de Allah.” (Coran 33: 23).

 

Apoi a aruncat o privire plină de tristeţe către veşmântul în care acesta era învelit şi a spus: „Te-am văzut în Mekka, iar acolo nu exista o bijuterie mai preţioasă şi nici mai distinsă decât tine şi iată-te acoperit într-un asemenea veşmânt!” Apoi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a privit către martirii de pe câmpul de luptă şi a spus: „Profetul lui Allah mărturiseşte că voi sunteţi martiri ai lui Allah în Ziua de Apoi.” Apoi şi-a adunat companionii rămaşi în jurul său şi a spus: „O, oameni, vizitaţi-i, veniţi la ei şi salutaţi-i! Pe Allah, niciun musulman nu-i va saluta fără ca ei să nu-l salute înapoi.”

 

Pacea fie asupra ta, o, Mus’ab! Pacea fie asupra voastră, o, martirilor! Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra voastră!Source Link

Views: 1

Cum mi-am marturisit credinta – 1

Cum mi-am marturisit credinta

  • partea intai –

 

At-Tufail a crescut in ţinutul Daws într-o nobilă şi respectată familie. A fost înzestrat cu talent poetic, faima şi excelenţa sa răspândindu-se printre triburi. În timpul sezonului ’Ukaadh, când poeţii arabi veneau de peste tot iar oamenii se adunau pentru a-şi face cunoscute poeziile, At-Tufail obişnuia să îşi ocupe locul printre primii.

 

Obişnuia să meargă în Mekka şi în alte momente decât cu ocazia ’Ukaadh-ului. Odată a vizitat Mekka atunci când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de abia începuse să îşi declare misiunea, iar tribului Quraish i-a fost frică de faptul că At-Tufail îl va întâlni şi va fi determinat să se convertească la Islam, iar apoi îşi va pune talentul poetic în serviciul Islamului. Acesta ar fi constituit un blestem asupra tribului Quraish şi asupra idolilor lor. Din această cauză, ei s-au adunat în jurul său şi l-au tratat cu ospitalitate, asigurându-i tot confortul necesar. Apoi l-au avertizat în privinţa întâlnirii cu Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Ei i-au spus: „El are un discurs fermecător asemeni magiei şi desparte un om de fiul său, un altul de fratele său şi un altul de soţia sa. Mi-e frică de el pentru tine şi pentru oamenii tăi. Deci nu vorbi cu el şi nici nu asculta nicio discuţie despre el.”

 

Să îl ascultăm pe însuşi At-Tufail istorisind restul poveştii: „Astfel, pe Allah, ei insistau încontinuu să nu ascult nimic de la el şi să nu îl întâlnesc. Când am mers la Ka’bah, mi-am umplut urechile cu vată pentru a nu auzi nimic din ce avea de spus, atunci când a vorbit. L-am găsit acolo, rugându-se la Ka’bah şi am stat aproape de el. Allah nu a refuzat nimic, însă m-a determinat să aud o parte din ceea ce citea el. Am auzit un discurs plăcut şi mi-am spus: «O, pot să îmi pierd mama! Într-adevăr, sunt un poet inteligent. Nu aş eşua în a distinge binele de rău. Ce mă împiedică să îl ascult pe acest om şi ceea ce spune? Dacă ceea ce aduce el este bun, voi accepta, iar dacă este rău…»

 

Am rămas până când Muhammad a plecat acasă. L-am urmat până când a intrat în locuinţa sa şi am intrat după el şi i-am spus: «O, Muhammad, cu adevărat, oamenii tăi mi-au spus multe lucruri despre tine. Pe Allah, au tot încercat să mă determine să îmi fie frică de tine, într-atât încât mi-am astupat urechile cu vată pentru a nu-ţi auzi cuvintele. Însă Allah a voit ca eu să îţi aud cuvintele, deci am auzit un discurs plăcut. Vorbeşte-mi despre mesajul tău.»

semilla 960x623 Cum mi-am marturisit credinta - 1

Astfel, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mi-a prezentat Islamul şi mi-a recitat din Coran. Pe Allah, nu am auzit niciodată nişte vorbe mai bune decât acestea sau o chestiune mai dreaptă decât aceasta! Astfel că m-am supus şi am mărturisit adevărul.

 

Am spus: «O, Profet al lui Allah, într-adevăr, sunt un om de încredere printre oamenii mei şi mă întorc la ei pentru a-i invita la Islam, de aceea invocă-L pe Allah pentru a face pentru mine un semn care mă va ajuta pentru a-i chema.» El a spus: «Fă un semn pentru el!»”

Source Link

Views: 1

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ – 3

    Probabil că cele mai importante motive ale atitudinii total antireligioase ale acestei civilizaţii, atât în ceea ce priveşte conceptele, cât şi metodele ei, se datorează moştenirii de către Europa a civilizaţiei romane, cu orientarea sa total materialistă raportat la viaţa umană şi la propria sa valoare, cu revolta naturii umane împotriva dispreţului creştinismului […]

 

 

Probabil că cele mai importante motive ale atitudinii total antireligioase ale acestei civilizaţii, atât în ceea ce priveşte conceptele, cât şi metodele ei, se datorează moştenirii de către Europa a civilizaţiei romane, cu orientarea sa total materialistă raportat la viaţa umană şi la propria sa valoare, cu revolta naturii umane împotriva dispreţului creştinismului faţă de această lume şi împotriva reţinerii dorinţelor fireşti şi eforturilor legitime ale omului. Această revoltă a atins un astfel de succes încât a constrâns sectele şi bisericile creştine să adapteze treptat unele dogme la condiţiile sociale şi raţionale schimbătoare din Europa. În felul acesta, creştinismul, în loc să influenţeze viaţa socială a adepţilor săi şi să o schimbe – aşa cum cere prima îndatorire religioasă – a păstrat tăcerea în legătură cu ceea ce a impus cutuma şi s-a transformat într-un paravan pentru proiectele politice. Creştinismul are astăzi – după părerea marii majorităţi – doar un sens formal, aşa cum a fost şi situaţia zeilor romani, cărora nu li se îngăduia şi de la care nici nu se aştepta să aibă vreo influenţă reală asupra societăţii.        Fără îndoială că există în Occident numeroşi indivizi care simt şi gândesc într-o manieră religioasă şi depun eforturi disperate pentru a pune convingerile lor în acord cu spiritul civilizaţiei lor, dar aceştia sunt doar excepţii. Europeanul obişnuit cunoaşte o singură religie pozitivă: adorarea progresului material; adică acea convingere că viaţa nu are niciun alt ţel în afară de a deveni din ce în ce mai uşoară, sau, aşa cum se afirmă printr-o expresie uzuală ,,liberă de nedreptatea naturii“. Templele acestei religii sunt marile uzine, cinematografele, laboratoarele chimice, sălile de dans sau centralele electrice…, iar preoţii acestei religii sunt inginerii, stelele de cinema, conducătorii industriei şi eroii aviatori… Consecinţa inevitabilă în această situaţie este efortul de a dobândi putere şi plăcere, iar acest lucru creează grupări adverse, înarmate până în dinţi, hotărâte să se elimine una pe alta, atunci când interesele lor ajung să se ciocnească.

    rationalitate      În plan social, rezultatul acestei situaţii constă în crearea unui model uman a cărui filozofie morală se limitează la problemele avantajului practic şi pentru care progresul material reprezintă cel mai înalt criteriu al deosebirii dintre bine şi rău. În momentul de faţă, în schimbarea fundamentală de care depinde viaţa socială din Occident găsim acea filozofie morală clădită pe avantaj, devenind din ce în ce mai influentă, iar toate virtuţile considerate până astăzi strict morale – cum ar fi iubirea paternă şi castitatea – îşi pierd cu repeziciune valoarea, deoarece nu oferă societăţii un avantaj material concret“.

,,Ceea ce numim orientare religioasă în om este rezultatul firesc al situaţiei sale raţionale şi biologice. Omul nu poate descoperi enigmele vieţii, nici secretul naşterii şi morţii, nici secretul infinitului şi veşniciei. Gândirea sa se ciocneşte de nişte ziduri de nepătruns, dar omul poate cel puţin să facă două lucruri. Primul dintre acestea este evitarea oricărei încercări de a înţelege viaţa în ansamblul său şi, în acest caz, se bazează doar pe dovezile vieţii aparente şi limitează orice concluzie la propriul său cadru şi, în felul acesta, devine apt de a înţelege nişte frânturi dispersate din viaţă, al căror număr şi a căror claritate sporesc mai repede sau mai încet în funcţie de sporirea cunoaşterii naturii de către om. Dar această înţelegere se limitează în orice caz la nişte fărâme dintr-un ansamblu a cărui înţelegere continuă să rămână deasupra capacităţii raţiunii umane. Aceasta este calea pe care o urmează ştiinţele naturale.

          Cea de a doua opţiune, care poate să existe alături de varianta ştiinţifică, este calea religiei (credinţa). Ea îl călăuzeşte pe om de cele mai multe ori pe calea variantei afective a explicării complete a vieţii, construite în cea mai mare parte a sa pe ipoteza existenţei unei puteri creatoare care orânduieşte această lume după o poruncă predestinată, dar cunoaşterea ei este peste puterea de înţelegere a omului. Această opinie nu-l obligă pe om să se abţină de la căutarea adevărurilor vieţii şi a componentelor lor, atunci când acestea se descoperă  privirii, căci nu există o contradicţie între opinia aparent «ştiinţifică» şi opinia afectivă, «credinţa».

Source Link

Views: 1