Abu Bakr Ruben relatează despre căutarea sa a Adevărului, despre cum a studiat diferite dogme și credințe și cum a ajuns în final să se convertească la Islam. Într-o atmosfera destinsă, pe un ton relaxat și într-un fel amuzant, el ne face să înțelegem prin trăirile lui care au fost motivele care l-au determinat […]
Abu Bakr Ruben relatează despre căutarea sa a Adevărului, despre cum a studiat diferite dogme și credințe și cum a ajuns în final să se convertească la Islam. Într-o atmosfera destinsă, pe un ton relaxat și într-un fel amuzant, el ne face să înțelegem prin trăirile lui care au fost motivele care l-au determinat să îmbrățișeze Islamul și momentele lui de căutare a lui Dumnezeu.
httpv://www.youtube.com/watch?v=QixiCli3rM8
Source LinkViews: 1
Când a fost luat, era un copil sărac, sărman, în zdrenţele cele mai rele. Abia avea ce să mănânce de pe o zi pe alta. A fost crescut la un orfelinat, unde a şi studiat; când s-a văzut că era dotat, i s-a acordat un mare interes. Era foarte deştept şi precoce. A făcut progrese mari […]
Când a fost luat, era un copil sărac, sărman, în zdrenţele cele mai rele. Abia avea ce să mănânce de pe o zi pe alta. A fost crescut la un orfelinat, unde a şi studiat; când s-a văzut că era dotat, i s-a acordat un mare interes. Era foarte deştept şi precoce.
A făcut progrese mari şi rapide la învăţătura, până când a obţinut cele mai mari diplome. Toate acestea le-a obţinut în schimbul religiei căreia credea că îi aparţine. La nevoie, când se uita în jur, nu vedea decât pe vreun Misionar creştin. Apoi, a devenit un preot strălucit în ţara lui, un bun orator, avea un stil atrăgător şi înfăţişare strălucitoare. Ochii luminoşi duceau pe oricine pe un ţărm de vis. Dar, din păcate, această lume a sa era creştinismul.
Câţi musulmani s-au convertit la creştinism datorită lui!
Într-o zi, când Dumnezeu a vrut să-l călăuzescă, a început să se întrebe: „eu nu mi-am părăsit religia din convingere faţă de creştinism, ci foamea este cea care m-a condus, iar nevoia m-a împins. În ciuda vieţii de bunăstare pe care o duceam, nu îmi găseam liniştea şi fericirea. N-am încetat să mă îngrijorez despre ce destin voi avea după moarte. Nu am acostat la un ţărm liniştit, pe un pământ ferm, care să-mi liniştească conştiinţa în ceea ce priveşte lumea de dincolo. De ce nu ştiu eu mai multe despre Islam? De ce să nu citesc eu Quran-ul pur şi şimplu, în loc să mă mulţumesc cu informaţiile despre el ale surselor creştine care nu mi-l arată în adevărata lumină?” De aici a început să citească Quran-ul, să mediteze şi să compare. Şi-a găsit liniştea. I s-au deschis porţile, i s-au netezit drumurile şi a găsit lumina. “Lumina şi Cartea limpede v-au venit de la Dumnezeu!/ Dumnezeu călăuzeşte pe căile Păcii pe cei care caută să-i placă Lui./ El i-a scos din întunecimi către lumină, cu îngăduinţa Sa, şi îi călăuzeşte pe calea dreaptă.”
A luat decizia fermă să se opună tuturor piedicilor care nu-l lasă să se convertească la Islam. Oare ce a făcut?
A făcut conform zicalei care spune să nu te ascunzi, ci să îţi asumi responsabilitatea. S-a dus la biserică la cel mai mare în grad, un mare preot european de-al lor, căruia i-a spus despre decizia luată. Acela a crezut că glumeşte. Sau aşa a vrut să se convingă pe sine. Însă el l-a asigurat că vorbeşte serios. Pe preot l-au apucat năbădăile, a început să ţipe şi să urle.
După ce s-a liniştit, i-a amintit care-i sunt responsabilităţile, despre harul şi prosperitatea destinului. A început să-l momească cu bani, că o să-i mărească salariul, o să-i dea primă şi o să-i mărească sporul anual. O să-i acorde mai multă autoritate. Şi câte şi mai câte. Dar zadarnic. Căci focul credinţei îi pătrunsese în inimă, i se implementase în străfundurile conştiinţei. O dată pătrunsă în inimă, a şi rămas acolo. După cum a spus Iuliu Cezar care i-a spus lui Abu Sufian aşa cum a povestit Al-Bukhari: „Atunci dă-ne înapoi tot ce ţi-am dat, lipseşte-te de tot ce ai; nu am cum să schimb trecutul, dar ceea ce e în prezent, luaţi tot”.
Avea patru maşini la dispoziţie şi o vilă mare, etc. Dar a semnat că renunţă la tot. Aceasta ne aminteşte de faptele nobile ale lui Abu Yahia Sahib Ar-Roumiy (Dumnezeu să fie mulţumit de el!) pe când îl opriseră necredincioşii din Quraiş pe drumul Higirei şi îi spuseseră: „Ai venit la noi un amarât şi un sărac, apoi te-ai îmbogăţit şi jurăm pe Dumnezeu că nu-ţi dăm drumul până nu ne laşi toţi banii”. Atunci s-a răscumpărat de la ei, le-a arătat unde sunt banii în schimbul chemării la credinţă. „Dumnezeu a cumpărat de la credincioşi sufletul şi bunurile lor, dându-le în schimb Raiul.”
Marele preot s-a enervat, l-a deposedat până şi de haine şi l-a gonit din biserică în ultimul hal, crezând că nu o să reziste în
sărăcie nici două zile şi o să se întoarcă să ceară iertare.
Fratele nostru a ieşit din biserică spunând: „n-o să mă
îmbrac decât atât cât să-mi acopăr goliciunea, dar o să am măreaţa religie a Islamului.”
<În acel moment am simţit că sunt cel mai fericit om de pe pământ>. Şi a plecat mai departe, spre moscheea mare pe mijlocul drumului. Oamenii treceau pe lângă el, miraţi. Unii spuneau: “Preotul a înnebunit”. Dar el nu răspundea nimănui.
Apoi a ajuns la moschee. Când a încercat să intre a fost oprit şi întrebat: “Încotro?”. Atunci a răspuns cutremurător: „Am venit să-mi fac publică credinţa în Islam!” Ce uluitor! Celebrul preot datorită căruia se creştinaseră sute de oameni, care aparea la televizor de două ori pe săptămână şi care reprezinta creştinismul din ţară, …care..care…vine azi, să-şi facă publică credinţa în Islam. Este o fericire care nu se poate exprima în cuvinte. O fericire supremă. Un eveniment strălucitor. Ca şi cum istoria striga: „cât de puternic este Islamul!” Nu vrem să facem o comparaţie dar, Dumnezeu în Islam este o Divinitate Unică, care atrage la sine convertirea la Islam a sutelor de oameni şi mântuirea zecilor de pe căile rătăcirii şi ale întunericului care pune capăt ereziei şi desfrânării. Musulmanii erau fericiţi. Unul i-a dat un pantalon şi altul i-a dat o cămaşă, iar altul i-a dat un şal şi a intrat în moschee unde a ţinut un discurs fierbinte musulmanilor în care şi-a făcut public Islamul; după aceea s-au auzit strigăte „Allahu Ekbar”. Vocile s-au ridicat urându-i bun venit şi spunând: „Ce minune a făcut Dumnezeu”. Musulmanii erau fericiţi de Islamul celui care până acum îi dusese pe un drum greşit, iată-l astăzi îi cheamă la dreapta călăuzire şi Islam. În două zile, mulţi din cei care se creştinaseră s-au întors la oaza Islamului sub aripile lui ocrotitoare, duc o viaţă în bunăstare pe drumul drept al liniştei, al moralei şi al conştiinţei şi al sufletului împăcat. Spune Allah Preaînaltul în Quran-ul cel Sfânt: “pe cei care cred şi ale căror inimi îşi află tihna în amintirea lui Dumnezeu, nu-şi află inimile tihna în amintirea lui Dumnezeu, oare?” După două zile de la mărturisirea sa publică, au început creştinii care-l urau, să-l caute ca să-l omoare. L-au ameninţat în tot felul. Atunci, apărut la televizor pe canalul Consiliului Musulman a spus că el va ţine un discurs comunităţii Islamice cu ocazia convertirii sale la Islam. Toţi au aşteptat cu nerăbdare această ştire; iar creştinii erau şi ei printre cei care aşteptau. Am crezut că el va ataca biserica într-un mod violent şi va divulga multe din secretele sale de faţă cu toată lumea. La aceasta se aştepta biserica. Înainte de susţinerea acestui discurs, biserica a pregătit o pagină în care au scris că l-au găsit sărac şi vai de lume, dar l-au ajutat, l-au adoptat, l-au crescut şi l-au educat, până a ajuns la cel mai înalt nivel academic. Iar el este nerecunoscător şi le înşeală buna lor credinţă, răsplăteşte binele cu răul şi nu-i recunoaşte pe cei care au avut grijă de el.
Dar Dumnezeu le-a stricat planurile şi le-a închis drumurile, pentru că prietenul nostru a ţinut discursul total diferit de cum şi-au închipuit ei. El a început să le mulţumească pentru tot ce au făcut pentru el; a menţionat grija şi adăpostul oferit, pentru educaţie şi toate celalalte. A spus că, după Dumnezeu, le este dator lor pentru ceea ce au făcut pentru el. A arătat, într-un mod foarte elegant, dovadă a inteligenţei sale, că libertatea şi credinţa religioasă nu au nimic de a face cu sentimentele, nu se abordează orbeşte căci meritele lui Dumnezeu sunt deasupra tuturor meritelor, iar harul lui Dumnezeu este deasupra oricărui har.
Aceasta într-un mod care face pe oricine care a fost ajutat de biserică să-şi mai arunce o privire către acest ajutor şi această protecţie. Aceasta nu este decât o măsură a corectitudinii credinţei. Nu este factorul probabil pentru a-ţi alege o religie.
A lovit biserica în punctul cel mai vulnerabil, dejucându-i planurile; a arătat că religia musulmană nu le acceptă credincioşilor săi să arate nerecunoştinţă faţă de faptele bune, ci religia musulmană îi învaţă loialitatea, şi nu vrea ca ei să uite binele facut “în aceasta sunt semne pentru cei care meditează”.
La această serbare au fost prezenţi preşedintele Republicii Sierra Leone, un grup de demnitari şi un grup de reprezentanţi ai bisericii, pe care îi invitase universitatea pentru a pune bazele împăcării religioase şi a realiza o acalmare a situaţiei apărute în urma discursului pe care îl ţinuse preotul care Quran-ului, Sheikhul Taiys Al-Jamily, Dumnezeu să-l aibă în paza Sa, reprezentantul musulmanilor din Africa a luat cuvântul şi a arătat cum s-a convertit la Islam acel preot, a mai spus: “Tu vei afla că cei mai aprigi oameni în duşmănie faţă de credincioşi sunt evreii şi închinătorii la idoli şi vei afla că cei mai apropiaţi lor în prietenie sunt cei care spun :” Noi suntem nazareeni!”, căci vei afla printe ei preoţi şi călugări care nu vor fi plini de trufie” Vei vedea ochii lor plini de lacrimi când aud ceea ce i-a fost pogorât Trimisului, căci ei recunosc Adevărul în el. Ei spun: ”Domnul nostru! Noi credem ! Scrie-ne printre cei care mărturisesc!”
Aceasta este situaţia lui şi ceea ce s-a întâmplat. Când a început să explice acest verset, a ajuns cu explicaţia până la a spune „că îi vezi cum le curg lacrimile din ochi”, iar translatorul traducea imediat, a spus: „i-am văzut pe preoţii prezenţi cum îşi scoteau batistele şi îşi ştergeau ochii, mişcaţi sau se prefăceau, Dumnezeu ştie mai bine.”
Unul dintre preoţi i-a spus colegului care stătea lângă el: „Îţi jur că ăsta e cel care l-a îndrumat pe preot să-şi compună discursul şi ne-a făcut să ne simţim prost”, unul din musulmanii care stăteau lângă ei le-a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru victoria religiei lui. Dumnezeu este Mare şi slavă Lui!”
Centrul Cultural Islamic IslamulAzi
Source LinkViews: 1
Ceea ce vreau să spun, deja ştiţi cu toţii, şi anume, să confirm mesajul Profetului Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască) după cum a fost dat de Dumnezeu religia Adevărului. Ca fiinţe umane, ne-au fost date conştiinţa şi simţul datoriei care ne situează în vârful creaţiei. Omul a fost creat pentru a fi […]
Ceea ce vreau să spun, deja ştiţi cu toţii, şi anume, să confirm mesajul Profetului Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască) după cum a fost dat de Dumnezeu religia Adevărului. Ca fiinţe umane, ne-au fost date conştiinţa şi simţul datoriei care ne situează în vârful creaţiei. Omul a fost creat pentru a fi reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. Este important să realizăm obligaţia de a scăpa de toate iluziile şi să facem din vieţile noastre o pregătire pentru viaţa viitoare. Oricine pierde această şansă, nu i se va 
da alta, şi nu va fi adus înapoi iarăşi şi iarăşi; pentru că se spune în Coranul cel Sfânt, atunci când omul este adus în faţa Judecăţii de Apoi, el spune: “O, Doamne, adu-mă pe mine înapoi, pentru ca eu să fac bine, în cele ce le-am lăsat!” „Nicidecum!” (Al-Mu’minun:9-10)
Educaţia mea religioasă
M-am născut într-o lume modernă, luxoasă, sub lumina reflectoarelor spectacolelor. M-am născut într-o casă creştinească, dar ştim cu toţii că orice copil se naşte cu propria sa natură şi depinde de părinţii acestuia de a-l iniţia într-o anume religie. Eu am fost educat în spiritul religiei creştine şi am gândit astfel. Am fost învăţat că Dumnezeu există, dar nu există un contact direct cu El, aşa că trebuie să intrăm în contact cu El prin Isus, care este de fapt poarta spre Dumnezeu. Acest lucru l-am acceptat mai mult sau mai puţin, dar nu am fost în întregime convins.
M-am uitat la nişte statui care îl reprezentau pe Isus; erau numai nişte pietre, fără viaţă. Şi atunci când mi se spunea că Dumnezeu este acolo, am fost mirat, dar nu am comentat. Am crezut mai mult sau mai puţin, pentru că respectam credinţa părinţilor mei.
Pop Star
Treptat, m-am detaşat de această educaţie religioasă. Am început să creez muzică. Doream să fiu un mare star. Toate acele lucruri pe care le văzusem în filme şi presă m-au acaparat şi, poate, că am crezut că acesta este Dumnezeul meu- scopul de a face bani. Aveam un unchi care avea o maşină frumoasă: “Ei bine, mi-am spus, s-a realizat, are o mulţime de bani”. Lumea din jurul meu m-a influenţat în acest sens şi am crezut că această lume era Dumnezeul lor.
Am decis atunci că aceasta trebuie să fie şi viaţa mea, să
fac o mulţime de bani, să am “o viaţă grozavă”. Acum exemplele mele erau star-urile pop; am început să scriu cântece, dar în adâncul sufletului meu aveam un sentiment umanist, un sentiment că, dacă voi deveni bogat, îi voi ajuta pe cei săraci (se spune în Quran-ul cel Sfânt că facem promisiuni şi, atunci când realizăm ceea ce ne-am propus, devenim zgârciţi şi nu ne respectăm promisiunile).
Am devenit foarte cunoscut, pe când eram încă un adolescent, numele şi fotografiile mele erau în toată mass-media.
Succesul era tot mai mare şi singura cale către această viaţă am găsit-o în băutură şi droguri.
În spital
După un an de succes financiar şi high’life, m-am îmbolnăvit de T.B.C. şi am fost internat. Atunci, am inceput să mă gândesc: “Ce mi se întâmplase? Eram numai un corp şi scopul meu în viaţă era numai să satisfac acest corp?” Am realizat că această nenorocire era, de fapt, o binecuvântare pe care mi-o dăduse Allah Preaînaltul, o şansă pentru a deschide ochii, de ce sunt aici, de ce zac în pat? Şi am început să caut răspunsurile. Pe atunci, se acorda mult interes misticismului estic. Am început să citesc şi primul lucru de care am devenit conştient a fost moartea şi, de faptul că, sufletul este nemuritor. Simţeam că am ales calea fericirii şi a marilor realizări. Am început să meditez şi chiar am devenit vegetarian. Acum cred în pace şi în înflorirea puterii şi aceasta era tendinţa generală. Dar ceea ce am crezut în mod special a fost faptul că nu eram doar un corp; această descoperire am făcut-o în spital.
Într-o zi, când mă plimbam, m-a prins ploaia. Am început să alerg să mă adăpostesc, dar, apoi am realizat: “Stai un pic, corpul meu se udă, corpul meu îmi spune că mă ud.” Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la un proverb: “Corpul este ca un măgar şi trebuie învăţat în ce parte trebuie s-o ia, altfel măgarul te duce unde vrea el”.
Apoi, am realizat că am o dorinţă, un dar lăsat de Dumnezeu: urmează dorinţa lui Dumnezeu. Eram fascinat de noua terminologie. Învăţam despre religia estică. Până acum am fost educat în spiritul Creştinismului. Am început din nou să fac muzică şi, de această dată, am început să reflectez propriile mele gânduri. Îmi amintesc de lirica unuia dintre cântecele mele. Suna aşa: “Aş vrea să ştiu, aş vrea să ştiu cine face Răul, cine face Iadul? O să te cunosc fiind în patul meu sau într-o celulă prăfuită, în timp ce alţii stau în mari hoteluri?” Şi am ştiut că eram pe calea cea bună.
De asemenea, am scris alt cântec “Calea spre a-L găsi pe Dumnezeu”. Am devenit din ce în ce mai cunoscut în lumea muzicii. A fost o perioadă dificilă pentru că mă îmbogăţeam şi, în acelaşi timp, în mod sincer, căutăm Adevărul. Apoi am ajuns în faza în care am decis că Budismul este perfect şi nobil, dar nu eram pregătit să părăsesc lumea, eram mult prea ataşat de lume şi nu eram pregătit să devin un călugăr şi să mă izolez de societate.
Am încercat Zen şi Ching, numerologia, taroturile şi astrologia, am încercat să mă întorc la Biblie şi nu am găsit nimic.
Atunci, nu ştiam nimic despre Islam şi, apoi, s-a petrecut un miracol. Fratele meu a vizitat moscheea din Ierusalim şi a fost foarte impresionat, deoarece, pe de o parte pulsa de viaţă (spre deosebire de biserici şi sinagogi care erau goale), pe de altă parte, de atmosfera de pace şi seninătate degajată.
Quran-ul
Quran-ului, pe care mi-a dat-o mie. El nu a devenit musulman, dar a simţit ceva pentru această religie şi s-a gândit ca eu pot găsi ceva, de asemenea. Când am primit cartea (un ghid care îmi explica totul: cine eram?, care este scopul vieţii?, care era realitatea şi ce ar fi realitatea şi de unde vin?) am realizat că aceasta era adevărata religie- religia nu în sensul pe care îl înţeleg cei din Vest, numai pentru cei în vârsta. În vest, oricine doreşte să îmbrăţişeze o anumită religie şi să aibe propriul său stil de viaţă,
este considerat fanatic. Nu eram un fanatic; la început am făcut confuzie între corp şi suflet. Apoi, am înţeles că sufletul şi corpul nu sunt separate şi nu trebuie să mergi în munţi pentru a deveni religios; trebuie să urmăm dorinţa lui Dumnezeu, apoi vom putea ajunge din ce în ce mai sus, mai sus decât îngerii. Primul lucru pe care am dorit să-l fac atunci a fost să devin musulman.
Am înţeles că totul Îi aparţine lui Dumnezeu, că El vede totul. El a creat totul. În acest moment, am început să îmi pierd mândria, deoarece, credeam că am ajuns unde am ajuns datorită măreţiei mele. Am realizat că nu m-am creat singur şi întregul scop pentru care eram aici era să mă supun învăţăturii care a fost perfectată de către religia cunoscută de noi ca Al-Islam. De atunci, am început să-mi descopăr credinţa, simţeam că eram musulman, în timp ce citeam Quran-ul. Am realizat acum că toţi Profeţii trimişi de Dumnezeu au adus acelaşi mesaj. Atunci, de ce evreii şi creştinii sunt diferiţi? Am aflat acum că evreii nu L-au acceptat pe Isus ca fiind Mesia şi că aceştia I-au schimbat cuvintele. Chiar dacă creştinii au înţeles greşit Cuvintele Domnului şi L-au numit pe Isus fiul lui Dumnezeu. Totul are atâta sens. Aceasta este frumuseţea Quran-ului; îţi cere să reflectezi şi să motivezi, nu să venerezi Soarele sau Luna, ci pe Acela care a creat totul. Quran-ul cere omului să reflecteze asupra Soarelui şi a Lunii şi, în general, asupra creaţiei lui Dumnezeu. Realizezi ce diferit e Soarele de Lună? Sunt la distanţe variabile de Pământ, par de aceeaşi dimensiune şi, câteodată, una pare că se extinde peste cealaltă.
Chiar atunci când mulţi dintre astronauţi merg în spaţiu şi văd dimensiunea nesemnificativă a Pământului şi imensitatea spaţiului, ei devin foarte religioşi, pentru că ei au văzut semnele
lui Allah Preaînaltul.
Când am continuat să citesc Quran-ul, era vorba despre rugăciuni, bunătate şi caritate. Nu eram încă musulman, dar am simţit că singurul răspuns pentru mine era Quran-ul şi că Dumnezeu mi l-a trimis şi am păstrat acest secret.
Dar, în Quran, se vorbeşte, de asemenea, despre diferite niveluri. Am început să înţeleg la alt nivel, unde Quran-ul spune: “Aceia care înţeleg nu îi consideră prieteni pe cei care nu înţeleg, iar cei care cred sunt fraţi.” Astfel, în acest moment, am dorit să-mi întâlnesc fraţii musulmani.
Convertirea
Apoi, am decis să plec la Ierusalim (cum a făcut şi fratele meu). La Ierusalim, m-am dus la moschee şi m-am aşezat. Un om m-a întrebat ce doresc. I-am spus că sunt musulman. M-a întrebat cum mă cheamă; I-am spus: „Stevens”. A fost mirat. Apoi, am început să mă rog, chiar dacă nu mă pricepeam prea bine. Când am ajuns înapoi la Londra, am întâlnit o sora, pe nume Nafisa. I-am spus că doresc să devin musulman şi m-a îndreptat către moscheea „New Regent”. Acest lucru se întâmpla în 1977, aproape un an şi jumătate după ce am primit Quran-ul. Acum am înţeles că trebuie să renunţ la mândria mea, la Iblis (Satan) şi s-o iau pe un singur drum. Aşa că, într-o vineri, după Jumah mi-am declarat credinţa, cuvântul trecerii la Islam- („eşhedu en la ilahe illallah wa eşhedu enne Muhammeden rasulullah” care înseamnă „mărturisesc că exista un singur Dumnezeu (Allah) şi că Muhammed este Profetului lui Allah)- în mâinile sale. Ai în faţă pe cineva care a obţinut faima şi bogăţia. Dar direcţia era ceva care îmi scapă, oricât de mult încercasem, până în momentul când mi-a fost arătat Quran-ul. Acum am înţeles că pot intra în contact direct cu Dumnezeu, spre deosebire de Creştinism sau de alte religii. După cum mi-a spus o doamnă hindusă, “Nu-i înţelegi pe hinduşi, noi credem într-un singur Dumnezeu, folosim aceste obiecte (idoli) numai pentru a ne concentra”. Adică pentru a-L întâlni pe Dumnezeu trebuie să-ţi creezi asocieri, cum ar fi idolii în acest scop, dar Islamul înlătură toate aceste bariere. Singurul lucru care îi desparte pe credincioşi de necredincioşi este salatul (rugăciunea). Acesta este procesul de purificare. 
În sfârşit, aş dori să spun că tot ceea ce fac este pentru plăcerea lui Allah şi mă rog să te inspiri din experienţa mea. În plus, aş dori să accentuez că nu am intrat în legătură cu nici un musulman înainte de a trece la Islam. Am citit Quran-ul şi am înţeles că nimeni nu este perfect, şi că, dacă imităm conduita Profetului Muhammed (Sallallahu aleihi wa sellem- Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască) vom avea succes. Poate că Allah Preaînaltul ne va îndruma pentru a urma calea lui Profetului Muhammed (Sallallahu aleihi wa sellem). Amin!
Fratele vostru în Islam
Yusuf Islam (înainte Cat Stevens)
_______________________
Centrul Cultural Islamic IslamulAzi
Source LinkViews: 1