Credința mea

Credința mea de  una din surorile noastre întru Islam   Pe data de 30 iulie 2006, cu voia lui Allah Preainaltul, mi-am marturisit credinta. Si cred ca acesta este destinul meu, acela de a deveni musulman, de a reveni la religia mea adevarata. Povestea mea sta, asadar, in fata ochilor vostri, pentru a mi-o citi. […]

Credința mea

de  una din surorile noastre întru Islam

 

Pe data de 30 iulie 2006, cu voia lui Allah Preainaltul, mi-am marturisit credinta. Si cred ca acesta este destinul meu, acela de a deveni musulman, de a reveni la religia mea adevarata. Povestea mea sta, asadar, in fata ochilor vostri, pentru a mi-o citi.

Nu am prea multe sa spun in legatura cu mediul religios in care am crescut. Desi am fost botezata ca si crestin ortodoxa, rar se intampla sa intru intr-o biserica. In Romania, in vremea cand eram mica, religia era mai mult un subiect tabuu si aceasta din cauza regulilor comuniste stricte. Dar in ciuda prabusirii acestui regim totalitar cand implinisem 11 ani si a faptului ca multi oameni si-au reintors fetele spre religie, parintii mei continuau sa nu-i ofere nicio o atentie. Si toate acestea in contextul mentinerii Secularismului in aproape toata tara.

Singurele momente cand mama frecventa biserica erau cele cand se oficia fie vreo casatorie religioasa, fie o slujba funerara, fie cand avea loc botezul unui nou-nascut. Se mai intampla sa ma ia la biserica pentru a aprinde o lumanare in memoria celor morti sau pentru cei vii. Poate sa va para ciudat, insa niciodata nu am suportat mirosul de lumanari arse, dar in general „atmosfera” dintr-o biserica ortodoxa imi displacea.

Intr-o biserica ortodoxa tipica, comuna, din tara mea, nu exista niciun paravan de protectie si cand sosea timpul predicii, enoriasii obisnuiau sa se ingramadeasca pentru a ocupa un loc cat mai aproape de altar. In perioada predicii, picioarele iti puteau fi ranite atat de mult, pana cand puteai sa ajungi in acel punct cand concentrarea asupra predicii devenea mai mult o chestiune de vointa. Pe scurt, niciodata nu mi-a placut cum suna predica; cei mai in varsta aveau obiceiul de a incepe sa barfeasca, toate pe fondul unei imbulzeli generale, atmosfera care nu m-a determinat vreodata sa simt cat de putin vreo „chemare” religioasa inspre Crestinism.

Acasa, doua dintre cele mai bune prietene ale mele erau musulmance, chiar daca nici ele nu erau practicante. Am mai luat parte si la cateva casatorii de-ale musulmanilor si, la una dintre ele, am fost chiar martorul din partea unei mirese musulmance ! Am trait atunci o experienta interesanta. Au urmat studiile universitare in Regatul Unit al Marii Britanii, unde am avut parte de colegi de pe toate meridianele Globului, cativa dintre ei fiind musulmani.

Si printr-o coincidenta, am fost atrasa mai mult de unul din Maroc si doi din Indonezia. Motivul era simplu : ei erau calmi, fericiti, cu picioarele pe pamant, aveau alte preocupari interesante si nu obisnuiau sa consume alcool, cum faceau majoritatea studentilor. Eu personal, rar am baut. Pot chiar sa numar pe degetele de la maini de cate ori am consumat alcool in cantitati infime.
ce555d9445a677be46132299b03808f8 690x418 Credința mea
In ultimele luni de master, am intalnit, printr-o pura coincidenta un barbat musulman minunat, care mai tarziu mi-a devenit si sot. Desigur, acum imi imaginez ca toti cei care vor citi acest aspect isi vor spune in sinea lor ca optiunea mea pentru Islam se datoreaza sotului meu. Eu nu as spune asta, ci mai degraba cred ca este vorba aici de caile nevazute ale lui Allah Preainaltul, Cel Care mi l-a scos pe acest om in viata mea pentru a ma ghida pe calea cea dreapta.

Sotul meu niciodata nu a facut vreo referire la Islam si niciodata nu a pus presiune pe mine in sensul de a ma converti. Odata chiar l-am intrebat care sunt motivele pentru care nu vorbeste despre Islam si mi-a raspuns ca alegerea religioasa a unei persoane trebuie sa vina din inima, nu sa fie convinsa sau fortata de altii. Si atat timp cat eu apartineam „Neamului Cartii” (cum sunt numiti crestinii si evreii in Coran), el se declara fericit.

In perioada cand ma simteam nesatisfacuta de Crestinism, cu precadere de ceea ce-mi oferea biserica ortodoxa, am continuat sa cred ca exista un Dumnezeu. Si am fost atrasa inspre Islam tocmai ca invataturile sale mi-au creionat un sens al directiei, mi-au oferit sentimentul apartenentei la ceva originar, la ceva pe care il simteam de multa vreme in adancul inimii. Pur si simplu am avut sentimentul ca Islamul era ceea ce lipsea vietii mele.

Ma aflam intr-un centru islamic local, o cladire cu un frumos minaret, chiar langa mare ! Si, in mod surprinzator, de cand ma mutasem in Qatar (unde locuiesc in prezent), mereu admirasem aceasta cladire; imi aduce atat de multa liniste. La inceput credeam ca este vorba de o singura moschee, dar mai tarziu am aflat ca ma aflam in prezenta unui centru islamic care era prezidat de o curte de jurisprudenta (Sharia) si mi-am facut o promisiune, ca daca vreodata voi rosti marturisirea de credinta (Shahada), acest lucru se va petrece in aceasta constructie minunata. Si Allah Preainaltul mi-a indeplinit dorinta.

In dimineata zilei de 30 iulie, fara a sta pe ganduri, mi-am luat masina si nu m-am oprit decat la centrul islamic, unde am spus Shahada. In tot acest timp, sotul meu nu aflase absolu nimic. A aflat mai tarziu, dupa ce l-am invitat in oras tocmai pentru a-i impartasi marea veste. La auzul ei, a ramas faca cuvinte.

Pot spune ca reactia familiei sotului m-a luat pe nepregatite. Ceea ce doream sa impartasesc cu sotul meu a ajuns mai departe la tata socru si la restul familiei. Fericirea si lacrimile de bucurie au constituit reactia lor spontana. In ceea ce priveste proprii parintii, in sha Allah, indiferent cand merg acasa, voi avea un timp alocat doar lor si nimanui altcineva, fara a-i neglija.

Imi doresc ca tot mai multi si mai multi oameni din tara mea sa poata vedea dincolo de zidul pe care mass-media il construieste zilnic in fata Islamului, imi doresc ca acesti oameni sa inceapa sa citeasca Sfantul Coran si sa inteleaga profunzimea acestei frumoase religii, numita Islam.

Pe Allah, daca vor face asta, vor inceta sa mai caute modalitati ilegale de a face tot mai multi si mai multi bani (uneori chiar in detrimentul prieteniei si integritatii morale). Pe Allah, daca vor face asta vor inceta sa se mai lupte si atunci va reveni pacea in lume. Pe Allah, oamenii trebuie sa inceapa sa caute ori sa continue sa raspunda chemarii lor launtrice catre religie.

 

___________

femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 1

Intr-o calatorie in Maroc

Intr-o calatorie in Maroc Ma numesc Violeta, am 37 de ani și locuiesc în Germania. În urma cu cinci ani am descoperit mirajul lumii islamice într-o excursie în Maroc. Cumpărasem bilete de sejur pentru primăvara aceea. Auzisem și citisem încă de mica despre frumusețile locurilor. Bineînțeles, multe dintre cele citite de mine erau fie despre […]

Intr-o calatorie in Maroc

Ma numesc Violeta, am 37 de ani și locuiesc în Germania. În urma cu cinci ani am descoperit mirajul lumii islamice într-o excursie în Maroc. Cumpărasem bilete de sejur pentru primăvara aceea. Auzisem și citisem încă de mica despre frumusețile locurilor. Bineînțeles, multe dintre cele citite de mine erau fie despre aventura în desert, fie despre turismul de litoral marocan, fie despre bucataria traditionala. Însă eu voiam sa merg sa descopăr acea tara dincolo de comercialul evident, sa găsesc sufletul acelor locuri, pulsul vieții sociale sa îl pot simți.

Fez 2136web Intr-o calatorie in MarocÎntr-una dintre seri am hotarat cu grupul de prieteni sa mergem sa vizitam medina, sa descoperim stradutele, casele, pietele… Am intrat in acea seara intr-o moschee. Micuta. Dar atat de impunatoare! Am pasit in ea fara sa presimt ca ma vor rascoli sentimente atat de profunde. Am cautat peste tot picturi ale vreunor sfinti, care sa il reprezinte macar pe Profet sau macar cu ingeri. Mi s-a explicat ca in  interiorul moscheilor nu voi vedea niciodata asa ceva, pentru ca musulmanii nu accepta ca ceva sau cineva (adica o creatie a lui Dumnezeu) sa fie adorat. In Islam singurul care merita adoratea si toata lauda este Dumnezeu. El este Cel care ne-a creat, care ne-a dat sufletele, la care ne rugam si  Caruia ii datoram intreaga noastra fiinta. Dar moscheea nu dadea vreo senzatie de gol – deborda in motive geometrice islamice, fermeca prin combinatia de culori si arabescurile parca magice…

Una dintre fetele din grupul nostru era musulmana, dar nu practicanta (in sensul ca nu se ruga zilnic, in unele situatii neconvenabile mințea sau chiar iesea in week-end-uri in cluburi). In acele momente, desi nu ii statea in fire, incerca sa imi explice niste lucruri din Islam. Desi era chiar ea cea care mi le explica, parca si ea auzea pentru prima data. Ii dadeau lacrimile ori de cate ori vorbea de legatura libera si profunda cu Dumnezeu, de modalitatile de rugaciune in Islam… O vazusem pentru prima oara asa, iar trairile ei parca incepeau sa mi se transmita si mie.

Prietena mea a vrut sa se roage scurt in acea moschee  si ne-a cerut permisiunea de a lipsi cateva minute. Atunci am urmat-o si eu la locul de ablutiune si am facut tot ce facea si ea. Mi-a spus ca pot sa fac asta daca vreau neaparat sa experimentez. Spalarea aceea rituala chiar simteam cum ma curata. Ne-am intors in moschee si ne-am retras undeva unde am simtit cum venisem foarte aproape de Creatorul meu. Lacrimile nu imi conteneau pe obraji… Stiam cat de mult gresisem ca nu fusesem aproape de El… ca uitam de multe ori de existenta Lui… ca niciodata nu ma gandeam la Maretia Lui evidenta din tot ce ne inconjoara… Cand am pus fruntea jos in acea moschee, l-am simtit de Dumnezeu. Efectiv ii simteam prezenta in trairile mele, in viata mea…ii constientizam existenta! Asta nu mi se mai intamplase pana atunci.

Am hotarat ca voi continua sa fac acel lucru minunat, sa imi dau in fiecare zi „intalnire” cu Dumnezeu. Am inceput sa aflu din ce in ce mai multe, sa citesc cat mai mult… si, la scurt timp, am hotarat sa devin musulmana. Stiu ca e putin straniu, dar eu chiar am inceput sa ma rog inainte de a deveni literalmente musulmana.

Aceasta este experienta mea cu rugaciunea si cu imbratisarea Islamului. II multumesc lui Allah ca mi-a dat aceasta sansa de a gasi adevarul si ma rog la El Preaputernicul sa ma tina aproape de aceasta cale binecuvantata. Amin!

 

 

Sursa: New-Muslims.info/ro

Source Link

Views: 2

Pacea asupra voastră!

Pacea asupra voastră! Va salut cu salutul lui Allah,salutul oamenilor din Paradis: As-Salamu alaykum wa rahmatullahi wa barakatuhu! Ma numesc Elena Samuila și am 38 de ani . Am descoperit Islamul prin intermediul soțului meu musulman. Da, stiu, suna atât de cliseistic, insă, așa s-a întâmplat. În urma cu 8 ani l-am întâlnit pe soțul […]

Pacea asupra voastră!

Va salut cu salutul lui Allah,salutul oamenilor din Paradis: As-Salamu alaykum wa rahmatullahi wa barakatuhu!

Ma numesc Elena Samuila și am 38 de ani . Am descoperit Islamul prin intermediul soțului meu musulman. Da, stiu, suna atât de cliseistic, insă, așa s-a întâmplat.

În urma cu 8 ani l-am întâlnit pe soțul meu. Eu eram divorțata, aveam un copil și o experiență nu prea plăcută a casatoriei. El avea pe atunci 30 de ani și era neinsurat și foarte dedicat visului sau de împlinire profesională.

Ajunsesem la camera de garda cu fetița mea intr-o stare alarmantă, cu febra si stare generala foarte proasta. Soțul meu de atunci ma lăsase în acea stare la mama acasă pentru că el avea alte planuri pentru acea seara. Era un tip exțrem de atasat de prietenii lui și, de cele mai multe ori, ei erau prioritatea pentru el și nu noi. Ieșirile cu prietenii erau mult mai dese decât ieșirile cu noi… Eram in prag de divorț, și el vroia acest lucru. Ma instiintase cu o săptămână în urmă despre procedurile care urmeaza.

De la discuția noastră serioasă, fetița noastră avea o stare din ce in ce mai rea… pe zi ce trecea se simțea mai rau. Nu stiu daca era o coincidență sau nu, dar suprapunerea a condus doar la mai multă tensiune. Credeam ca starea fetiței noastre va fi un semn pentru el și ca va fi mai apropiat de ea si mai sensibil fata de întreaga situatie. In acea vuneri, însă, el a ales să nu își strice programul cu prietenii și, pentru a nu deranja, ne-a lăsat la mama mea acasa. Dar, la ora 10 seara am ajuns la spital…febra nu scădea cu nimic. L-am sunat pentru a ii spune asta și mi-a răspuns că nu trebuia sa ma agit atât, ci doar sa cer telefonic sfatul medicului.

În orele în care fetița dormea ma gândeam la tot felul de lucruri, am avut timp să analizez situația noastră foarte în detaliu. Eram extrem de dezamăgită, dar știam că eu trebuie sa fiu puternică pentru fetița mea!

doctor medical medicine health 42273 Pacea asupra voastră!Medicul fiicei mele era un om extraordinar, arab la origine, extrem de devotat carierei sale si respectat printre colegii lui. De o seriozitate impunătoare, când ma vedea dărâmata, nu ezita sa faca câte o glumă sau sa aduca de la tonomat o cafea. Ma impresionase foarte mult comportamentul lui și mi-am permis sa il intreb de ce face aceste lucruri. Mi-a răspuns că așa este firesc și ca suntem cu toții oameni și cu toții putem avea momente sau perioade dificile. Apoi am văzut că nu facem doar cu mine așa, ci cu toti pacientii. Asistentele și celelalte cadre medicale aveau o atitudine de superioritate și aroganță, pe când el se deosebea cu totul de ei!

La 7 luni dupa ce ne-am externat, l-am sunat. Trecusem intre timp de un divort și de o perioadă extrem de dificilă și sensibilă din viața mea. Nu stiu exact care a fost motivul pentru care am sunat, poate doar pentru ca ma făcea sa ma simt mai bine prin compania lui. L-am vizitat la spital, iar mai apoi am fost fericită că am putut sa il ajut cu redactarea unui proiect.

Am devenit prieteni, iar eu ma îndrăgostise atât de tare de el! Eram parca o altă persoană! Radiam de fericire si imi dădea atâta energie pozitivă în viața mea! Am aflat multe lucruri în acea perioadă despre islam. Vedeam în comportamentul lui valori cu care nu eram familiarizat, valori … atât de mărețe, nobile!

Peste un an ne-am și căsătorit. El o iubea foarte mult pe Alexandra, fiica mea, iar ea la fel! Bineinteles ca am locuit toti trei din prima zi a căsniciei noastre si nici nu ne-am gandit vreodata sa fie altfel.

Am aflat așadar mai întâi despre etica si comportamentul unui credincios și am văzut acest lucru cu ochii mei. Acum avem impreuna un baietel, însă înainte de căsătorie soțul meu a ținut foarte mult ca relatia noastra sa ramana curata. Este un om extraordinar prin care eu am inceput sa descopăr ce este Islamul de fapt. Nu a făcut niciodată diferența între Alexandra si băiețelul nostru! Ii iubeste enorm și mi-a povestit că îngrijirea, educarea si creșterea unui copil este unul dintre cele mai nojile lucruri cate exista. De aceea el este dedicat atât de mult copiilor, familiei.

Ii multumesc lui Allah ca mi-a deschis inima catre islam si ca m-a calauzit…ca a scos în calea mea un om atât de extraordinar de la care sa pot admira caracterul unui adevărat musulman.

Source Link

Views: 2