Tag: popor

Poporul și autoritățile

    Mustafa Sibaee   Impactul civilizației islamice asupra istoriei  Conceptia despre stat si legatura dintre popor si autoritati:   Lumea antica si medievala contesta dreptul poporului de a supraveghea actiunile guvernantilor sai, considerand relatia dintre el si carmuitor ca pe o relatie intre rob si stapan. Carmuitorul era stapanul absolut care dispunea de popor […]

Mustafa Sibaee

Impactul civilizației islamice asupra istoriei

 Conceptia despre stat si legatura dintre popor si autoritati:

Lumea antica si medievala contesta dreptul poporului de a supraveghea actiunile guvernantilor sai, considerand relatia dintre el si carmuitor ca pe o relatie intre rob si stapan. Carmuitorul era stapanul absolut care dispunea de popor dupa bunul lui plac. Regatul, era socotit proprietate privata a monarhului, pe care o lasa mostenire ca pe oricare altul dintre bunurile sale. In acest scop socoteau permisa purtarea de razboaie intre state pentru dobandirea dreptului unei printese la tron sau din cauza unui diferend privitor la mostenirea rudelor prin alianta.

In ceea ce priveste relatia dintre natiunile beligerante, invingatorului ii era permis sa dispuna de tot ceea ce posedase cel invins in patria sa: bunuri materiale, onoare, libertate si demniate. Lucrurile au continuat in felul acesta pana cand civilizatia islamica a proclamat printre alte principii ale sale ca poporul are dreptul de a-i controla pe carmuitorii sai si ca acestia nu sunt decat niste salariati care trebuie sa vegheze la interesele poporului si la demnitatea lui cu fidelitate si onestitate. In felul acesta, un individ ii cere socoteala pentru prima oara carmuitorului in legatura cu ceea ce imbraca si in legatura cu modul cum a dobandit lucrurile pe care le poseda, fara sa fie condamnat la moarte, nici condus la inchisoare, nici trimis la surghiun, ci carmuitorul ii da socoteala astfel incat sa fie convins atat el cat si ceilalti oameni. Si tot pentru prima oara in istorie unul dintre supusi se adreseaza carmuitorului sau suprem cu aceste cuvinte:”Buna ziua, salariatule!”, iar carmuitorul recunoaste ca el este un salariat al poporului si ca, asemenea oricarui salariat, trebuie sa-si indeplineasca slujba cu loialitate si sa-i sfatuiasca pe supusi cu fidelitate. Civilizatia islamica a proclamat acest lucru printre altele pe care le-a proclamat si le-a aplicat dupa aceea si iata ca adierea libertatii si constiintei sufla peste popoarele vecine cu societatea islamica, iar ele murmura, apoi se miscca, se revolta si se elibereaza. Astfel s-a intamplat in Europa. Occidentalii au venit in Tara Samului in timpul cruciadelor, dupa ce vazusera mai devreme in regatele din califatul Andaluziei ca popoarele ii controleaza pe carmuitorii lor si ca acestia nu se supun controlului nimanui altcuiva in afara popoarelor proprii. Monarhii occidentali au facut comparatie intre eliberarea regilor arabi si musulmani de sub puterea lor fata de putereea de la Roma si intimidarea lor cu privarea si cu detronarea in orice clipa, daca nu se supun monarhului religios de la Roma, iar cand sau intors in tarile lor s-au revoltat si s-au eliberat, apoi s-au razvratit popoarele lor impotriva lor si au devenit libere. Revolutia franceza care a avut loc dupa aceea, nu a proclamat mai multe principii decat cele proclamate de civilizatia Islamica in urma cu douasprezece veacuri!

In ceea ce priveste regulile razboiului, civilizatia islamica a proclamat respectarea intelegerilor, protejarea religiilor si pastrearea templelor lor de adorare, garantarea libertatilor si demnitatii oamenilor. Ea a respectat demnitatea popoarelor infrante, dovedindu-si umanismul generos.

Pentru prima oara in istorie, parintele celui invins s-a plans carmuitorului invingator de faptul ca un copil al carmuitorului l-a lovit pe copilul sau cu biciul de doua ori in cap, pe nedrept, iar seful supreme al statului i-a cerut socoteala copilului carmuitorului si l-a pedepsit, mustrandu-l si dojenindu-l pe carmuitor, zicandu-i: „De cand i-ati transformta pe oameni in robi, de vreme ce mamele lor i-au nascut pe ei liberi?” Acesta este un spirit nou pe care l-a trezit civilizatia islamica in randul indivizilor si popoarelor, caci un astfel de parinte care s-ar fi plans de lovirea fiului sau ar fi fost inainte de aparitia acestei civilizatii batut si deposedat de avere, persecutat in privinta religiei sale, fara sa se revolte, fara sa se indurereze si fara sa simta ce este mandria si demnitatea. Cand a rasarit soarele civilizatiei islamice, el si-a ridicat glasul, spunand emirului credinciosilor:” Eu caut aparare la Allah si la tine impotriva nedreptatii. Iar nedreptatea de care se plangea nu era nici varsarea sangelui, nici incalcarea onoarei, nici lipsirea de religie, nici violarea unui teritoriu, ci erau cele doua lovituri pe care un copil le primea de la un alt copil!”

Occidentalii au intrat in contact cu civilizatia islamica in Evul Mediu prin intermediul Levantului si al Andaluziei, iar inainte de acest contact, ei nu cunosteau revolta regelui impotriva sefului unei religii, nici revolta unui popor impotriva unui rege si nu considerau ca ar avea dreptul sa ceara socoteala unui carmuitor sau, sa ajute pe cineva care era nedreptatit ci atunci cand aveau divergente unii cu altii in privinta religiei si a doctrinei, se injughiau unul pe altul asa cum injunghie macelarul oile sale. Dupa ce au intrat in contact cu noi, a inceput Renasterea lor, revolutia lor si apoi a avut loc eliberarea lor. Dupa toate acestea, mai poate cineva tagadui impactul pe care civilizatia islamica la avut asupra eliberarii lumii si a izbavirii popoarelor?

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 2

Relația dintre popor și autorități

  Mustafa Sibaee   Impactul civilizației islamice asupra istoriei   Conceptia despre stat si legatura dintre popor si autoritati:   Lumea antica si medievala contesta dreptul poporului de a supraveghea actiunile guvernantilor sai, considerand relatia dintre el si carmuitor ca pe o relatie intre rob si stapan. Carmuitorul era stapanul absolut care dispunea de popor […]

 

Mustafa Sibaee

 

Impactul civilizației islamice asupra istoriei

 

Conceptia despre stat si legatura dintre popor si autoritati:

 

old-baghdadLumea antica si medievala contesta dreptul poporului de a supraveghea actiunile guvernantilor sai, considerand relatia dintre el si carmuitor ca pe o relatie intre rob si stapan. Carmuitorul era stapanul absolut care dispunea de popor dupa bunul lui plac. Regatul, era socotit proprietate privata a monarhului, pe care o lasa mostenire ca pe oricare altul dintre bunurile sale. In acest scop socoteau permisa purtarea de razboaie intre state pentru dobandirea dreptului unei printese la tron sau din cauza unui diferend privitor la mostenirea rudelor prin alianta.

In ceea ce priveste relatia dintre natiunile beligerante, invingatorului ii era permis sa dispuna de tot ceea ce posedase cel invins in patria sa: bunuri materiale, onoare, libertate si demniate. Lucrurile au continuat in felul acesta pana cand civilizatia islamica a proclamat printre alte principii ale sale ca poporul are dreptul de a-i controla pe carmuitorii sai si ca acestia nu sunt decat niste salariati care trebuie sa vegheze la interesele poporului si la demnitatea lui cu fidelitate si onestitate. In felul acesta, un individ ii cere socoteala pentru prima oara carmuitorului in legatura cu ceea ce imbraca si in legatura cu modul cum a dobandit lucrurile pe care le poseda, fara sa fie condamnat la moarte, nici condus la inchisoare, nici trimis la surghiun, ci carmuitorul ii da socoteala astfel incat sa fie convins atat el cat si ceilalti oameni. Si tot pentru prima oara in istorie unul dintre supusi se adreseaza carmuitorului sau suprem cu aceste cuvinte:”Buna ziua, salariatule!”, iar carmuitorul recunoaste ca el este un salariat al poporului si ca, asemenea oricarui salariat, trebuie sa-si indeplineasca slujba cu loialitate si sa-i sfatuiasca pe supusi cu fidelitate. Civilizatia islamica a proclamat acest lucru printre altele pe care le-a proclamat si le-a aplicat dupa aceea si iata ca adierea libertatii si constiintei sufla peste popoarele vecine cu societatea islamica, iar ele murmura, apoi se miscca, se revolta si se elibereaza. Astfel s-a intamplat in Europa. Occidentalii au venit in Tara Samului in timpul cruciadelor, dupa ce vazusera mai devreme in regatele din califatul Andaluziei ca popoarele ii controleaza pe carmuitorii lor si ca acestia nu se supun controlului nimanui altcuiva in afara popoarelor proprii. Monarhii occidentali au facut comparatie intre eliberarea regilor arabi si musulmani de sub puterea lor fata de putereea de la Roma si intimidarea lor cu privarea si cu detronarea in orice clipa, daca nu se supun monarhului religios de la Roma, iar cand sau intors in tarile lor s-au revoltat si s-au eliberat, apoi s-au razvratit popoarele lor impotriva lor si au devenit libere. Revolutia franceza care a avut loc dupa aceea, nu a proclamat mai multe principii decat cele proclamate de civilizatia Islamica in urma cu douasprezece veacuri!

In ceea ce priveste regulile razboiului, civilizatia islamica a proclamat respectarea intelegerilor, protejarea religiilor si pastrearea templelor lor de adorare, garantarea libertatilor si demnitatii oamenilor. Ea a respectat demnitatea popoarelor infrante, dovedindu-si umanismul generos.

Pentru prima oara in istorie, parintele celui invins s-a plans carmuitorului invingator de faptul ca un copil al carmuitorului l-a lovit pe copilul sau cu biciul de doua ori in cap, pe nedrept, iar seful supreme al statului i-a cerut socoteala copilului carmuitorului si l-a pedepsit, mustrandu-l si dojenindu-l pe carmuitor, zicandu-i: “De cand i-ati transformta pe oameni in robi, de vreme ce mamele lor i-au nascut pe ei liberi?” Acesta este un spirit nou pe care l-a trezit civilizatia islamica in randul indivizilor si popoarelor, caci un astfel de parinte care s-ar fi plans de lovirea fiului sau ar fi fost inainte de aparitia acestei civilizatii batut si deposedat de avere, persecutat in privinta religiei sale, fara sa se revolte, fara sa se indurereze si fara sa simta ce este mandria si demnitatea. Cand a rasarit soarele civilizatiei islamice, el si-a ridicat glasul, spunand emirului credinciosilor:” Eu caut aparare la Allah si la tine impotriva nedreptatii. Iar nedreptatea de care se plangea nu era nici varsarea sangelui, nici incalcarea onoarei, nici lipsirea de religie, nici violarea unui teritoriu, ci erau cele doua lovituri pe care un copil le primea de la un alt copil!”

Occidentalii au intrat in contact cu civilizatia islamica in Evul Mediu prin intermediul Levantului si al Andaluziei, iar inainte de acest contact, ei nu cunosteau revolta regelui impotriva sefului unei religii, nici revolta unui popor impotriva unui rege si nu considerau ca ar avea dreptul sa ceara socoteala unui carmuitor sau, sa ajute pe cineva care era nedreptatit ci atunci cand aveau divergente unii cu altii in privinta religiei si a doctrinei, se injughiau unul pe altul asa cum injunghie macelarul oile sale. Dupa ce au intrat in contact cu noi, a inceput Renasterea lor, revolutia lor si apoi a avut loc eliberarea lor. Dupa toate acestea, mai poate cineva tagadui impactul pe care civilizatia islamica la avut asupra eliberarii lumii si a izbavirii popoarelor?

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 5

Îndoctrinarea evoluţionistă în masă

Adnan Oktar Unul dintre motivele pentru care oamenii nu pot să vadă realităţile propriei lor existenţe este un fel de „vrajă“ ce îi împiedică să raţioneze. Este aceeaşi „vrajă“ care se află şi la baza acceptării universale a teoriei evoluţioniste. Ceea ce înţelegem aici prin „vrajă“ este o condiţionare ce este obţinută prin îndoctrinare. Oamenii […]

Adnan Oktar

Unul dintre motivele pentru care oamenii nu pot să vadă realităţile propriei lor existenţe este un fel de „vrajă“ ce îi împiedică să raţioneze. Este aceeaşi „vrajă“ care se află şi la baza acceptării universale a teoriei evoluţioniste. Ceea ce înţelegem aici prin „vrajă“ este o condiţionare ce este obţinută prin îndoctrinare. Oamenii sunt expuşi la o îndoctrinare atât de intensă în ceea ce priveşte corectitudinea teoriei evoluţioniste, încât adesea ei nici nu realizează distorsiunile care există.

Această îndoctrinare creează un efect negativ asupra creierului şi schilodeşte facultăţile de judecată şi de înţelegere. Ulterior, datorită supunerii creierului unei continue îndoctrinări, acesta începe să perceapă realităţile într-o formă în care acestea nu există, dar care este conformă cu ceea ce a fost îndoctrinat. Spre exemplu, dacă cineva este hipnotizat şi îndoctrinat că patul în care se află este de fapt o maşină, după acea şedinţă de hipnoză el percepe acel pat ca fiind o maşină. El consideră că este o fiinţă foarte logică şi raţională, întrucât el chiar vede lucrurile în acest mod şi nu are nicio îndoială că are dreptate. Exemple precum cel de mai sus, care arată eficienţa şi puterea mecanismului de îndoctrinare, sunt realităţi ştiinţifice care au fost verificate de un număr foarte mare de experimente şi care au fost relatate în literatura ştiinţifică, fiind pe ordinea de zi a manualelor de psihologie şi de psihiatrie. Teoria evoluţionistă şi viziunea materialistă asupra lumii ce se bazează pe ea sunt impuse maselor prin metode asemănătoare de îndoctrinare. Oamenii care dau mereu peste îndoctrinarea evoluţionistă din mass-media, din sursele academice şi din platformele „ştiinţifice“, nu reuşesc să înţeleagă că acceptarea acestei teorii este de fapt contrară celor mai elementare principii ale gândirii. Însă şi oamenii de ştiinţă cad pradă aceleiaşi îndoctrinări. Tinerii care fac primii paşi în carierele lor ştiinţifice adoptă tot mai mult, odată cu trecerea timpului, viziunea materialistă asupra lumii. Prinşi de această vrajă, mulţi oameni de ştiinţă evoluţionişti încep să caute confirmări ştiinţifice pentru afirmaţiile evoluţioniste depăşite şi iraţionale din secolul al XIX-lea, afirmaţii care au fost deja de multă vreme respinse de dovezile ştiinţifice.

În ţările occidentale, un om de ştiinţă trebuie să respecte anumite standarde pentru a fi promovat, pentru a primi recunoaşterea academică sau pentru ca articolele sale să fie publicate în revistele ştiinţifice. Iar acceptarea deschisă a evoluţionismului este criteriul numărul unu. Acest sistem împinge oamenii de ştiinţă atât de departe, încât ei îşi dedică întreaga viaţă şi carieră ştiinţifică unei credinţe dogmatice. Specialistul american în biologie moleculară, John Wells vorbeşte despre aceste mecanisme de presiune în cartea sa, publicată în anul 2000, „Simboluri ale evoluţionismului“ (Icons of Evolution):

anggiokta-2247379

 

„… Darwiniştii dogmatici încep să-şi impună interpretările lor limitate asupra dovezilor evidente, declarând că aceasta este singura modalitate de a face ştiinţă. Afirmaţiile celor care îndrăznesc să-i critice sunt etichetate ca fiind neştiinţifice; articole lor sunt respinse de revistele principale, ale căror consilii editoriale sunt dominate de dogmatici; le este refuzată finanţarea de către agenţiile guvernamentale, care trimit aplicaţiile lor pentru granturi, în vederea unei evaluări aşa-zis ştiinţifice, chiar acestor dogmatici; în final, criticii sunt daţi afară cu desăvârşire din comunitatea ştiinţifică. În timpul procesului, dovezile împotriva viziunii darwiniste dispar pur şi simplu, aşa cum dispar martorii împotriva Mafiei. Sau, dovezile sunt îngropate în publicaţii de specialitate, acolo unde numai un cercetător consacrat le poate descoperi. Odată ce criticii sunt reduşi la tăcere iar dovezile contrare sunt îngropate, dogmaticii anunţă că există o dezbatere ştiinţifică asupra teoriei lor, dar că nu există nicio dovadă împotriva ei.“
Aceasta este realitatea care continuă să existe în spatele afirmaţiei că „evoluţionismul este încă acceptat de către lumea ştiinţei.“ Evoluţionismul este menţinut în viaţă nu pentru că are vreo însemnătate ştiinţifică, ci pentru că este o obligaţie ideologică.

 

Sursa: Asociația Musulmanilor din România

Source Link

Views: 2