Tag: profetul

Allah este Dumnezeu

Allah este Dumnezeu Ma numesc Florentina M. si sunt musulmana de 18 ani. Inainte de a deveni musulmana credeam ca musulmanii cred in alt dumnezeu, pe care ei il numesc Allah. Abia apoi am aflat că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Lui. Am aflat ca musulmanii cred […]

Allah este Dumnezeu

Ma numesc Florentina M. si sunt musulmana de 18 ani. Inainte de a deveni musulmana credeam ca musulmanii cred in alt dumnezeu, pe care ei il numesc Allah. Abia apoi am aflat că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Lui.

Am aflat ca musulmanii cred ca atunci când a creat omul, Allah a pus în el şi lumina credinţei.

…îi vei vedea pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase cu lumina alergând pe faţa lor. (Al-Hadid 57:12)

Am aflat ca si crestinii de origine araba il numesc Allah pe Dumnezeu si ca in Biblia dn limba araba sta de foarte multe ori scris numele Allah.

Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus:

„Inimile oamenilor sunt de patru feluri: şlefuite şi strălucitoare precum o lampă care luminează; pecetluite, cu noduri strânse în jurul peceţii; inimi întoarse cu susul în jos şi inimi învăluite. Cât despre inimile şlefuite, ele sunt acelea ale credincioşilor şi lumina lămpii este lumina credinţei. Inimile pecetluite sunt cele ale necredincioşilor. Inimile întoarse cu susul în jos sunt cele ale ipocriţilor incurabili, pentru că ei au primit cunoaştere, o înţeleg, o recunosc ca fiind adevărată, dar o resping. Cât despre cei cu inimi învăluite sunt aceia în ale căror inimi se află şi credinţă şi ipocrizie….”

Allah este Dumnezeu

Afirmaţia Nu există altă divinitate în afară de Allah Preaînaltul este piatra de temelie a Islamului şi pe ea s-a construit esenţa acestuia, diferența dintre musulmani şi ne-musulmani constand în acceptarea conştientă a acestei expresii şi aplicarea ei în viaţa de zi cu zi.

In Nobilul Coran sta scris:

Allah a creat cerurile şi pământul cu [chibzuinţă] adevărată şi în aceasta este un semn pentru cei credincioşi. (Al-`Ankabut 29:44),

sunset desert with muslim mosque foreground 1385 1 Allah este Dumnezeuiar în capitolul Ar-Rum, versetele 20 – 28 ne spune:

Printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat pe voi din ţărână şi apoi iată-vă pe voi oameni care v-aţi răspândit [pe pământ]. Şi printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc. Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre. Intru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu. Şi printre semnele Lui sunt somnul vostru în timpul nopţii şi în timpul zilei şi căutarea de către voi a harului Său. Intru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care aud. Şi printre semnele Lui este [acela] că El vă arată vouă fulgerul, cu teamă [de trăsnet] şi cu nădejde [în ploaie], şi că pogoară apă din cer, cu care învie pământul, după moartea lui. Intru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care pricep. Şi printre semnele Lui este [acela] că cerul şi pământul există prin porunca Sa, iar dacă vă va chema pe voi cu o chemare, veţi ieşi voi din pământ. Ai Lui sunt cei din ceruri şi de pre pământ şi toţi Ii sunt Lui supuşi. El este Cel care creează prima oară făpturile şi apoi le face din nou – şi aceasta este şi mai uşor pentru El – şi a Lui este pilda cea mai înaltă din ceruri şi de pre pământ şi El este Atotputernic [şi] Inţelept [Al-‘Aziz, Al-Hakim]. El vă va face vouă pildă din voi înşivă: Aveţi voi dintre cei pe care-i stăpânesc mâinile voastre drepte asociaţi la cele cu care v-am înzestrat pe voi şi sunteţi voi întru aceasta de o seamă cu ei? Vă temeţi de ei aşa cum este teama voastră de voi înşivă? Astfel tâlcuim Noi semnele pentru un neam [de oameni] care pricep. (Ar-Rum 30:20-28)

 

Source Link

Views: 3

Simț și rațiune

Simț și rațiune O serie de oameni au tăgăduit existenţa lui Allah atât în antichitate, cât şi în vremurile moderne, întrucât nu L-au putut percepe cu ajutorul simţurilor proprii, închipuindu-şi că aceasta este calea către El. Ei i-au acuzat pe cei care au crezut în El că ar avea iluzii, că ar fi rătăciți, că […]

Simț și rațiune

O serie de oameni au tăgăduit existenţa lui Allah atât în antichitate, cât şi în vremurile moderne, întrucât nu L-au putut percepe cu ajutorul simţurilor proprii, închipuindu-şi că aceasta este calea către El. Ei i-au acuzat pe cei care au crezut în El că ar avea iluzii, că ar fi rătăciți, că ar fi superstiţioşi, că ar fi tulburaţi mintal, că ar gândi neştiinţific şi au continuat şirul lung al injuriilor, batjocurii şi dispreţului manifestat faţă de credincioşi, din cauza faptului că aceştia au crezut în Allah fără să fi recurs la calea simţurilor.

Aceia care pretind că nu cred decât în ceea ce percep simţurile lor sunt contrazişi de realitatea materială pe care o trăiesc, căci ei cred, de exemplu, în existenţa gravitaţiei şi în legile ei fără să o fi văzut, ci prin prisma efectelor ei, cred în validitatea raţiunii fără să o fi văzut, ci doar pentru că i-au constatat efectele, cred în magnetism pentru că fierul este atras de fier, fără să fi văzut cauza acestei atracţii, cred în existenţa electronului şi a neutronului, fără să fi văzut vreun electron sau vreun neutron.

Aceste fapte dovedesc că ei cred în nişte lucruri pe care nu le-au perceput cu ajutorul simţurilor proprii, dar ale căror efecte i-au făcut să ia cunoştinţă de ele şi să creadă în existenţa lor cu certitudine, ceea ce înseamnă că aceştia cred în multe dintre faptele existenţei doar pentru că le-au perceput efectele, fără să le fi perceput substanţa sau esenţa.

Aşadar raţiunea – şi nu simţurile – l-a ajutat pe om să le cunoască. Simţurile au constituit instrumentul care i-a furnizat raţiunii datele necesare emiterii unei judecăţi, dar nu ar fi fost emisă nicio judecată şi nu ar fi existat nicio cunoaştere dacă nu ar fi existat raţiunea.

Realitatea este că simţurile ne oferă uneori imagini deformate, iluzii şi noi cunoaştem adevărul numai cu ajutorul raţiunii: băţul introdus în apă pare frânt, liniile paralele despărţite de alte linii nu mai par paralele, cifrele albe par mai mari decât cifrele negre, impresia că mergem întotdeauna cu capul în sus, indiferent dacă ne aflăm la Polul Nord, la Polul Sud sau la Ecuator. Toate aceste exemple ne arată limpede că, dacă nu ar fi existat raţiunea, simţurile ne-ar fi oferit erori în loc de adevăruri; dacă nu ar exista raţiunea, nu am dispune de nicio cunoştinţă.

Simț și rațiune

Oare au avut dreptate aceia care au limitat întreaga cunoaştere la simţuri?

Oare au fost logici atunci când au respins credinţa în Allah pentru că nu L-au perceput cu simţurile proprii, cu toate că ei au crezut numai datorită consecinţelor şi efectelor în toate realităţile nevăzute şi care constituie cele mai multe fapte cunoscute de om?

Această viziune referitoare la calea cunoaşterii lui Allah, atât în vechime, cât şi în prezent, este unul dintre cele mai importante elemente care i-a îndepărtat pe mulţi oameni de calea adevăratei credinţe în Allah, deşi această perspectivă nu este corectă, întrucât raţiunea prin intuiţia ei judecă şi constată că Allah este creatorul materiei şi nu este o materie, fiindcă materia nu creează materie, iar dacă numai materia concretă este lucrul pe care îl pot percepe simţurile, atunci ele nu-L vor putea percepe pe Allah.

Se pare că nu există nicio naţiune şi niciun necredincios care să nu aibă această suspiciune în legătură cu dimensiunea senzorială a căii de cunoaştere a esenţei divine. Am auzit, în vremurile noastre, de existenţa unor indivizi care consideră imposibilitatea vederii esenţei divine drept o justificare a ateismului, după cum am auzit şi state declarând acest lucru, aşa cum declara un  post de radio cu ocazia lansării primului satelit artificial sovietic în cosmos.

sursa: islamulazi.ro

Source Link

Views: 3

Cucerirea Meccăi

Cucerirea Meccăi   Conform calendarului gregorian, la 1 ianuarie (20 Ramadan conform calendarului islamic) se comemoreaza cucerirea Meccai de catre Profetul Muhammad, cucerire care nu a implicat nicio forma de violenta, de agresiune fizica sau de orice alt fel. Profetul Muhammad s-a intors in Mecca cuceritor, dupa ce fusese constrans, chiar in pericol de a […]

Cucerirea Meccăi

 

Conform calendarului gregorian, la 1 ianuarie (20 Ramadan conform calendarului islamic) se comemoreaza cucerirea Meccai de catre Profetul Muhammad, cucerire care nu a implicat nicio forma de violenta, de agresiune fizica sau de orice alt fel.

Profetul Muhammad s-a intors in Mecca cuceritor, dupa ce fusese constrans, chiar in pericol de a isi pierde viata, dupa o perioada de rele tratamente aplicate primilor musulmani, perioada in care Profetul i-a pierdut pe unchiul sau care l-a crescut si pe draga lui sotie, cel mai de seama sprijin al sau de pana atunci.

Cucerirea Meccăi

În anul, al şaselea după Hijra, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), împreună cu 1400 de adepţi, a călătorit la Mekka pentru a îndeplini Umra (pelerinajul), conform mai multor tradiţii din vremea respectivă. Erau neînarmaţi, dar conducătorii quraişiţi, în pofida tuturor tradiţiilor acceptate şi prestabilite, le-au refuzat intrarea.

Oricum, quraişiţii decăzuseră atât de mult din punct de vedere moral şi politic, încât au trebuit să semneze un tratat de pace cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) − tratatul Hudaybiyah.

Deşi termenii tratatului erau extrem de nefavorabili şi chiar umilitori pentru musulmani, s-au obţinut câştiguri imense prin această înţelegere. Cei care au fost exilaţi din Mekka şi atacaţi de trei ori erau recunoscuţi acum ca o forţă egală, trataţi cu respect şi luaţi în serios.

Pacea a fost o oportunitate pentru cei şovăitori şi neutri, chiar ostili în a mărturisi Islamul; mulţi au presimţit victoria iminentă a Islamului. Rezultatul a fost că mulţi oameni din Mekka şi din triburile arabe fie au îmbrăţişat Islamul, fie au făcut pace cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Cucerirea Meccăi

De îndată ce Tratatul de la Hudaybiyah a fost semnat, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a trimis scrisori mai multor conducători arabi şi ne-arabi învecinaţi, inclusiv lui Chosroes din Iran şi lui Heraclit din Imperiul Bizantin. El i-a chemat la religia islamică şi i-a asigurat că nu râvnea la regatele sau bogăţiile lor. Ei le puteau păstra, dacă se dăruiau pe sine pentru a-L servi şi adora pe Unicul Dumnezeu.

Quraişiţii au încălcat curând Tratatul de la Hudaybiyah şi a venit astfel timpul să se acţioneze împotriva ostilităţii lor continue. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a înaintat spre Mekka şi a capturat oraşul.

Cucerirea Mekkăi a făcut dovada unor acte de milă, generozitate şi iertare fără precedent; niciun strop de sânge nu s-a vărsat. Tuturor celor care au rămas în case li s-a garantat protejarea vieţii şi a proprietăţii. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a iertat pe toţi cei care, toată viaţa, îi fuseseră cei mai crunţi duşmani, care îl persecutaseră şi plănuiseră să-l omoare, care îl scoseseră afară din Mekka şi înaintaseră de trei ori spre Medina pentru a-i înfrunta pe musulmani.

 

Source Link

Views: 9