Tag: profetul

Exemplu demn de urmat

  F. Gulen   O altă problemă care se pune în legătură cu scopul trimiterii profeţilor este însuşirea lor de a fi un frumos exemplu pentru comunitate. În Coran se spune: ” Aceştia sunt cei pe care Dumnezeu i-a călăuzit şi tu condu-te după călăuzirea lor! (An’am [Vitele], 6/90). Trebuie să ne gândim că, după […]

 

F. Gulen

 

O altă problemă care se pune în legătură cu scopul trimiterii profeţilor este însuşirea lor de a fi un frumos exemplu pentru comunitate.

În Coran se spune: ” Aceştia sunt cei pe care Dumnezeu i-a călăuzit şi tu condu-te după călăuzirea lor! (An’am [Vitele], 6/90).

Trebuie să ne gândim că, după ce Domnului nostru i-au fost enumeraţi toţi profeţii de dinainte, i s-a spus că trebuie să fie pe potriva lor. În Coran ni se atra-ge atenţia asupra acestui lucru: “Voi aveţi în trimisul lui Allah o frumoasă pildă pentru voi, pentru cel care nădăjduieşte la Allah şi la Ziua de Apoi şi ce Îl aminteşte întotdeauna pe Allah.” (Ahzab [Alianţele], 33/21).

Pentru noi, profeţii sunt nişte lideri şi imami. Aşa cum în timpul rugăciunilor trebuie să ne conformăm imamului, tot aşa, în fiecare perioadă a vieţii, îl urmăm pe El. Deoarece, pentru noi, El şi ceilalţi profeţi reprezintă viaţa reală. Cei care au cunoscut prima perioadă a İslâmului, l-au urmat milimetru cu milimetru pe Me-sagerul lui Allah. De aceea, ei, ca şi cei care i-au urmat, au avut fericirea de a as-culta expunerea Mesagerului lui Allah. Da, El a spus:

” Va veni un timp, când o comunitate de oameni va lupta pentru credinţă şi vor fi întrebaţi:

-Există printre voi cineva care să-L vi văzut pe Mesagerul lui Allah? Iar ei:

-Da! vor răspunde. Şi astfel, biruinţa îşi va face efectul asupra lor. Apoi, o altă comunitate va lupta pentru credinţă. Şi ei vor fi întrebaţi:

-Există printre voi cineva care să fi văzut un companion al Mesagerului lui Allah?

-Da! se va răspunde. Din nou biruinţa îşi va face efectul asupra lor. Apoi, încă o comunitate va lupta pentru credinţă. Vor fi întrebaţi la rândul lor:

-Există printre voi cineva care să fi fost prieten cu cei care erau companio-nii Mesagerului lui Allah? Ei:

-Da! vor răspunde. Şi pentru ei se vor deschide porţile cetăţii, fiind impre-sionaţi de biruinţă.”

Într-un alt hadis, Domnul nostru a zis:

“Cei mai buni dintre oameni vor împărţi cu mine aceeaşi epocă. Apoi cei care vor veni în urma lor, iar mai apoi, cei care vor veni în urma acestora“.

Who_is_Prophet_Muhammad_001Prin aceste cuvinte semnala virtutea epocilor apropiate Lui. Deoarece, ei erau foarte sensibili în a-şi potrivi viaţa, sentimentele, gândirea după viaţa, sentimen-tele, gândirea Mesagerului lui Allah. Important era ca, asemănarea cu omul pe care Allah (c.c) îl alesese ca model şi exemplu, să-şi atingă scopul.

Desigur că, la acest subiect, companionii, cei care ascultau hadis-uri de la cei care-l văzuseră pe Muhammed (s.a.s), cei care povesteau hadis-uri auzite de la o altă persoană care-l văzuse pe Muhammed (s.a.s), erau cei mai sensibili. În acest sens, ei erau mai buni decât oamenii care vor trăi în diferite epoci. Măreţul Mesia zicea: ” În mâinile sfinţilor este stindardul.” Prin cuvântul Kudsî, desemna comunitatea Domnului nostru. Acest lucru denota un mare respect.

Într-un hadis, Mesagerul lui Allah zicea: “Clerul credincioşilor mei este ase-menea profeţilor israeliţi.” Da, ei atinseseră un asemenea punct al asemănării cu Mesagerul lui Allah, încât de cealaltă parte a acestui punct începeau hotarele profeţiei.

Iată că, Omar (r.a), care, intrând pe uşa robiei, a desfăcut până şi pragul uşii, este cel mai izbitor exemplu! El l-a acceptat pe Profet ca pe un călăuzitor şi lider, trăind o viaţă întrutotul asemănătoare cu viaţa Lui. Era un om fără pereche, care-şi împodobise viaţa după modelui Lui. Porţile Romei şi ale Bizanţului s-au deschis larg în faţa lui şi atunci când ţările şi suveranii lor se întreceau să-l aibă printre ei, în organizarea vieţii lui nu a existat nici un pic de schimbare.

Ierusalimul, Oraşul Sfânt, care astăzi este trist, tulbure, prizonier şi o pată neagră pe fruntea Lumii Islamice, a fost cucerit pe vremea lui. În situaţia în care a realizat o suveranitate armată, un timp preoţii s-au împotrivit să-i predea cheia oraşului, zicând: “Printre voi nu vedem o personalitate care ar putea să ia în pri- mire cheia oraşului, de aceea nu putem da cheia.”

Fiind înştiinţat de această situaţie, Califul porneşte la drum. Nedispunând de o cămilă, împrumută o cămilă, pe care o foloseşte cu schimbul împreună cu robul său şi se duce la Ierusalim. În timpul intrării în cetate era rândul robului, aşa că, califul se dă jos de pe cămilă, şi, cu toate insistenţele robului, îl suie pe cămilă, iar el mână animalul; astfel ei intră în cetate…

Cei care au văzut priveliştea, se topesc precum lumânarea şi zic: “Iată pe omul a cărui înfăţişare este redată în cărţile noastre!” şi îi predau cheia oraşului.

Omar este rănit cu o lovitură de hanger în luptele cu iranienii şi ză-cea în comă. Era inconştient, nu scotea o vorbă şi nici nu percepea ce i se zicea. Atunci când veneau să-l întrebe dacă vrea apă sau mâncare, ori nu răspundea nimic, ori spunea din ochi “nu”. Dar, atunci când i se spunea: “O, emirul credinci-oşilor! Namaz!”, el se scula şi zicând: “Uite, acum mă scol. Cel care nu-şi face rugăciunea, nu are parte de İslâm!”, îşi făcea rugăciunea, cu sângele picurându-i din râni.

El aşa proceda, deoarece toate acestea le văzuse întocmai la profetul Muhammed. Cu El se asemăna şi îi era apropiat, fiind un exemplu pentru urmaşi. Da, unul din scopurile trimiterii Profetului era de a fi exemplu comunităţii credincioşilor…

 

Source Link

Views: 4

Drumul Toleranţei

F. Gulen   Incuviinţarea primită în Ceruri aduce întotdeauna o reacţie pozitivă pe Pământ. Există semne clare în acest sens. Semnul cel mai evident este că uşile se deschid mereu în faţa eroilor toleranţei şi ai dragostei. Se poate spune că toleranţa creşte şi înfloreşte. Este un lucru cu atât mai evident cu cât, odată […]

drumul tolerantei

F. Gulen

 

Incuviinţarea primită în Ceruri aduce întotdeauna o reacţie pozitivă pe Pământ. Există semne clare în acest sens. Semnul cel mai evident este că uşile se deschid mereu în faţa eroilor toleranţei şi ai dragostei. Se poate spune că toleranţa creşte şi înfloreşte. Este un lucru cu atât mai evident cu cât, odată cu ivirea anotimpului toleranţei, au fost puse în scenă diverse conflicte pentru a împiedica mersul lucrurilor. Dar grupuri care ani de zile fuseseră privite ca fiind separate au reacţionat cu multă prudenţă şi dezastrul a putut fi evitat.

Cu siguranţă, vor mai exista multe intrigi şi multe încercări de a tulbura pacea generală. Dar noi, cei care am iniţiat acest proces, trebuie să fim ferm hotărâţi să-l ducem până la capăt. Trebuie să acţionăm neabătut, aşa cum ne învaţă Coranul :

Aceia care nu fac mărturie mincinoasă şi dacă trec pe lângă clevetiri, trec cu vrednicie (Al-Furqan 25:72).

Caracterul omului se reflectă în propriile sale acţiuni. Oamenii cu înalte însuşiri au datoria de a acţiona cu blândeţe. Când cineva batjocoreşte Coranul şi dispreţuieşte rugăciunea, postul şi curăţenia trupească, un astfel de comportament trebuie privit ca o indicaţie a stilului şi caracterului acelei persoane. Dar noi, ca dreptcredincioşi, nu trebuie să fim agresivi şi nu trebuie să-i batjocorim pe ceilalţi oameni, nici chiar pe cei cu rele purtări. Nu trebuie să răspundem agresivităţii şi batjocurii cu aceeaşi monedă. Coranul ne învaţă într-un alt verset :

Spune acelora care cred să-i ierte pe aceia care nu nădăjduiesc în zilele lui Allah… (Al-Jathiya 45:14).

Este de fapt vocea conştiinţei noastre. Când vezi un orb, îl îmbrânceşti sau îl apuci de mână, ca să-l ajuţi să îşi găsească calea?

Iată de ce, făuritorii gândirii de mâine au datoria de a aduce armonie în societate, acolo unde nu există decât dezbinare, de a proteja echilibrul pus în primejdie şi de a privi cu înţelepciune incidentele neplăcute. Aşa cum spune proverbul turc: “Alege bucuria şi lasă la o parte mâhnirea”. Tot aşa şi noi, trebuie să rămânem indiferenţi la ceea ce ne supără, să nu provocăm niciun conflict şi nicio tulburare.

Dacă ştim să rămânem dârji, în scurtă vreme vom vedea că am înaintat cu paşi repezi pe calea pe care am pornit. Desigur, vor fi multe încercări de a distruge echilibrul, atât în ţară cât şi peste hotare. Dar din dragoste pentru toleranţă, vom muri de mai multe ori şi vom renaşte de fiecare dată, în străduinţa noastră de a zădărnici aceste încercări. Vor fi noiane de dragoste pretudinteni şi dragostea va ţâşni din ochii şi din inimile oamenilor. Oamenii se vor îmbrăţişa unul pe altul cu dragoste şi, cu voia lui Allah, secolul al XXI-lea se va numi secolul toleranţei. Aştept cu atâta nerăbdare să se întâmple acest lucru, încât un an sau doi de toleranţă nu-mi sunt deajuns. Vrem unul sau două veacuri de toleranţă. De fapt, vrem ca toleranţa să dăinuie până la sfârşitul tuturor timpurilor, vrem să trăim epoci ale toleranţei şi nimic nu ne poate întoarce din acest drum.

Source Link

Views: 2

Un exemplu

F. Gulen   Aşa precum se ştie, ipocriţii au făcut acuzaţii calomnioase cu privire la ‘A’isha, soţia castă a Profetului şi mama spirituală a tuturor credincioşilor. ‘A’isha se bucură de un loc de seamă printre soţiile caste ale Profetului, pentru că Profetul a fost primul bărbat care i s-a înfăţişat ochilor după ce ‘A’isha a […]

F. Gulen

 

Aşa precum se ştie, ipocriţii au făcut acuzaţii calomnioase cu privire la ‘A’isha, soţia castă a Profetului şi mama spirituală a tuturor credincioşilor. ‘A’isha se bucură de un loc de seamă printre soţiile caste ale Profetului, pentru că Profetul a fost primul bărbat care i s-a înfăţişat ochilor după ce ‘A’isha a ieşit din copilărie pentru a deveni femeie. Astfel, ‘A’isha a intrat în casa curată a Profetului şi a cunoscut acolo o atmosferă de castitate şi onoare.

Şi totuşi ‘A’isha, care era un exemplu de castitate, a fost supusă curând unei campanii de defăimare. Atât ea cât şi familia ei, precum şi Profetul, au avut mult de suferit de pe urma acestor calomnii. Versetul revelat cu o lună mai târziu a afirmat cu tărie puritatea şi nevinovăţia fără de pată a soţiei Profetului. Abu Bakr, tatăl ei, care îl sprijinise cu bani pe unul dintre detractori, a jurat să nu o mai facă. Dar versetul revelat îl îndemna totodată pe prietenul cel mai credincios al Profetului, Sultanul Toleranţei, să fie mai îndurător[1]. Versetul spune:

Să nu jure cei înzestraţi cu belşusg şi cu bogăţie dintre voi că ei nu vor mai da [nimic] rudelor, sărmanilor şi celor care purced pe calea lui Allah! Ci să ierte şi să miluiască. Oare nu voiţi voi ca Allah să vă ierte vouă? Iar Allah este Iertător, Îndurător (An-Nur 24 : 22).

Aş vrea să mă opresc în special asupra expresiei de la sfârşitul acestui verset: « Oare nu voiţi voi ca Allah să vă ierte vouă? Iar Allah este Iertător, Îndurător ». Într-adevăr, Îndurătorul Allah, Cel a Cărui îndurare este fără egal şi face ca întreaga îndurare din lume să pară o simplă picătură într-un ocean, ne iartă. În ciuda a orice, El ne iartă totul, de la cuvintele necuviincioase care ne pătrund în urechi şi până la urâciunea care ne vine de pretutindeni din univers, şi pe care o redăm unei societăţi întinate. Întrebarea Lui « Oare nu voiţi voi ca Allah să vă ierte vouă?”, adresată unor oameni ca noi, mereu în nevoie de a ne purifica, este o întrebare benefică şi sinceră, o întrebare la care trebuie să reflectăm. Allah ne arată în acest verset că, tot aşa cum El ne iartă, şi noi trebuie să ne iertăm unul altuia greşelile, şi acest lucru este ilustrat ca virtute coranică în caracterul lui Abu Bakr. În mesajele Profeţilor, mesaje care vin din surse divine şi celeste, iertarea şi toleranţa au un loc de primă importanţă. Un profet are datoria de a-i educa şi de a-i pregăti pe ceilalţi. Pentru ca adevărurile pe care le transmite să poată influenţa inimile oamenilor, inima lui trebuie să bata în ritmul iertării şi al toleranţei. Când greşeala, care derivă din propria natură a omului, este învăluită de atmosfera tolerantă creată de un om al adevărului, ea se risipeşte şi piere ca un meteor. Legiunile luminii, care sunt asemeni lămpilor din nopţile de sărbătoare, nu spintecă şi nu sfâşâie, ci alină ochiul şi bucură inima. Aşa cum am mai spus, această virtute divină ne este înfăţişată într-un hadith al Profetului nostru: “Ia asupra-ţi virtutea lui Allah.”[2] Allah Însuşi nu le iartă mereu celor care nu cred în El? La nivel cosmic, o asemenea crimă şi răzvrătire sunt de neiertat. Dar priviţi nemărginita iertare a lui Allah. În ciuda nerecunoştinţei robilor Lui, Allah spune:

Negreşit Îndurarea Mea vine înaintea Mâniei Mele.[3]

Şi, totodată:

… iar îndurarea Mea cuprinde toate lucrurile (Al-Araf 7 : 156).

un exemplu de iertareCu Îndurarea Sa, El hrăneşte şi ocroteşte toţi oamenii fără deosebire, de fapt, toate fiinţele, dăruindu-i până şi pe cei care nu cred în El.

Am putea oferi aici exemple din învăţăturile tuturor profeţilor, dar ne vom mărgini la câteva exemple din învăţătura Profetului Muhammed.

Hamza a fost unul dintre Însoţitorii pe care Profetul i-a iubit cel mai mult. Nu era doar un însoţior, ci şi unchiul Profetului, şi amândoi avuseseră aceeaşi doică. Înfrânându-şi mândria, acest om curajos ca un leu a pătruns în atmosfera spirituală a Trimisului. Şi-a sprijinit nepotul şi a spus “Sunt cu tine” într-un un moment critic, în care musulmanii erau puţini la număr, şi prin aceasta şi-a sporit valoarea de mai multe ori. Demonstrând apropierea sa de Trimisul lui Allah şi în plan spiritual, nu numai prin legăturile sângelui, Hamza a atins culmi ale măreţiei care păreau cu neputinţă de neatins. Desigur, loialitatea acestui mare erou a fost răsplătită de Profet. Hamza a suferit martiriul în bătălia de la Uhud. Ucigaşii săi nemiloşi juraseră să treacă prin foc şi sabie Medina şi fiecare locuitor al ei. Prins de ucigaşii cu ochi şi gânduri însetate de sânge, Hamza a fost ciopârţit în bucăţi. Sfinţii lui ochi i-au fost scoşi din orbite, urechile şi buzele tăiate, pântecele despicat, ficatul smuls din trup şi muşcat. Când Trimisul lui Allah, al cărui piept era locaş al compasiunii şi îndurării, a văzut aceste imagini înfricoşătoare, ochii i s-au învăluit într-un nor de lacrimi. Şaptezeci au fost cei care au suferit martiriul în bătălia de la Uhud—răniţi, de două ori mai mulţi. Văduve şi orfani au rămas în urma lor. Privită cu compasiunea unui profet, scena era de nesuportat. Copii lui Hamza şi copii celorlalţi martiri, tremurând ca nişte pui ieşiţi din găoace, i s-au înfăţişat Trimisului. Aşa cum ni se relatează în lucrările biografice, odată ce i s-a înfiripat gândul “Ca pedeapsă pentru ceea ce aţi făcut…”, Profetul a primit revelaţia următorului verset:

Dacă pedepsiţi, atunci pedepsiţi cu ceea ce voi aţi fost pedepsiţi, iar dacă răbdaţi, e chiar mai bine pentru cei răbdători (An-Nahl 16 : 126).

Prin acest verset, Profetul era călăuzit spre un orizont al înţelegerii la îndemâna lui. Cu alte cuvinte, Allah i-a spus: “Nu gândi aşa”. Acest soare al blândeţii şi al toleranţei şi-a înăbuşit durerea în suflet şi a ales calea răbdării.

Profetul şi-a împletit întreaga viaţă cu toleranţa, nu numai acea clipă. Nici un necaz şi nici o suferinţă nu i-au fost cruţate din partea politeiştilor. Aceştia l-au alungat din ţinutul său natal, au ridicat armate împotriva lui şi l-au atacat. După cucerirea cetăţii Mekka, pe când păgânii aşteptau neliniştiţi să vadă ce soartă vor avea, ca semn a vastei sale compasiuni şi îndurări, Profetul a spus:

Vă vorbesc aşa cum Iosif le-a vorbit fraţilor lui: Nu e pricină împotriva voastră azi (pentru ce aţi făptuit). Allah vă va ierta şi El. El este Cel Mai Îndurător dintre cei îndurători. Mergeţi; sunteţi liberi[4].

Coranul este un izvor de blândeţe şi de toleranţă, şi pentru că aceste concepte au venit către noi ca un şuvoi de la cel care ne-a adus Coranul, nu putem gândi altfel. Orice idee contrarie ar însemna că nu cunoaştem Coranul şi nu-l cunoaştem pe Trimisul lui Allah. Pentru că toleranţa derivă din Coran şi din Sunna, ea este o virtute naturală a musulmanilor şi totodată o virtute permanentă, datorită surselor din care derivă. Pactul de înţelegere cu creştinii şi evreii al Trimisului lui Allah este demn de toată atenţia (textul original al acestui pact se păstrează în ziua de azi în Anglia). Dacă reflectăm asupra principiilor enunţate de Profetul nostru, înţelegem că omenirea de azi nu a ajuns la nivelul lui nici prin declaraţiile drepturilor omului de la Haga, nici de la Strasbourg şi nici de la Helsinki. Acest Om cu o Mare Îndurare a trăit strâns alături de oamenii Scripturii la Medina. A reuşit să găsească puncte comune şi cu sufletele negre care, deşi spuneau “suntem musulmani”, nu încetau să creeze fricţiuni şi să asmută oameni cu conştiinţe curate unul împotriva celuilalt. Trimisul lui Allah i-a privit pe toţi cu ochii îndurării. La moartea lui Abdullah ibn Ubayy, cel care îi fusese duşman de o viaţă, Profetul şi-a dăruit cămaşa ca milostivenie şi, arătându-şi astfel respectul pentru cel răposat, a spus: “Dacă nici o revelaţie nu-mi porunceşte altfel, voi veni la înmormântarea lui”[5]. Nu există mesaj de o valoare egală sau măcar similară cu mesajul către omenire al Profetului Muhammed. De aceea, cei care se străduiesc să urmeze “exemplul cel mai înalt” nu pot gândi altfel decât a gândit Muhammed.

În acest sens, toleranţa nu poate fi gândită ca ceva separat de fiinţa noastră. Ea este doar un ton şi o culoare diferită pentru simţămintele şi gândurile noastre. Va trebui de acum încolo să creăm şi să dezvoltăm în societatea noastră nuclee ale toleranţei. Toleranţa trebuie răsplătită, trebuie să i se acorde precedenţă în orice ocazie, iar celor care se poartă cu toleranţă faţă de alţii trebuie să li se acorde şansa de a se exprima.

[1] Bukhari, Shahadah, 15 : 30; Muslim, Tawbah, 56.
[2] Mansur Ali Nasif, al-Tac, 1 : 13.
[3] Bukhari, Tawhid 15, 22, 28, 55, Badi’ul’-Halk 1; Muslim, Tawba 14, (2751); Tirmidhi, Daawat 109, (3537).
[4] Ibn al-Athir, Usd al-Ghabah, 1 : 528-532.
[5] Bukhari, Janaiz, 85; Tafsir al-Baraa, 12; Muslim, Fadail al-Sahaba, 25.

Source Link

Views: 0