Tag: profetul

Drumul Toleranţei

F. Gulen   Incuviinţarea primită în Ceruri aduce întotdeauna o reacţie pozitivă pe Pământ. Există semne clare în acest sens. Semnul cel mai evident este că uşile se deschid mereu în faţa eroilor toleranţei şi ai dragostei. Se poate spune că toleranţa creşte şi înfloreşte. Este un lucru cu atât mai evident cu cât, odată […]

drumul tolerantei

F. Gulen

 

Incuviinţarea primită în Ceruri aduce întotdeauna o reacţie pozitivă pe Pământ. Există semne clare în acest sens. Semnul cel mai evident este că uşile se deschid mereu în faţa eroilor toleranţei şi ai dragostei. Se poate spune că toleranţa creşte şi înfloreşte. Este un lucru cu atât mai evident cu cât, odată cu ivirea anotimpului toleranţei, au fost puse în scenă diverse conflicte pentru a împiedica mersul lucrurilor. Dar grupuri care ani de zile fuseseră privite ca fiind separate au reacţionat cu multă prudenţă şi dezastrul a putut fi evitat.

Cu siguranţă, vor mai exista multe intrigi şi multe încercări de a tulbura pacea generală. Dar noi, cei care am iniţiat acest proces, trebuie să fim ferm hotărâţi să-l ducem până la capăt. Trebuie să acţionăm neabătut, aşa cum ne învaţă Coranul :

Aceia care nu fac mărturie mincinoasă şi dacă trec pe lângă clevetiri, trec cu vrednicie (Al-Furqan 25:72).

Caracterul omului se reflectă în propriile sale acţiuni. Oamenii cu înalte însuşiri au datoria de a acţiona cu blândeţe. Când cineva batjocoreşte Coranul şi dispreţuieşte rugăciunea, postul şi curăţenia trupească, un astfel de comportament trebuie privit ca o indicaţie a stilului şi caracterului acelei persoane. Dar noi, ca dreptcredincioşi, nu trebuie să fim agresivi şi nu trebuie să-i batjocorim pe ceilalţi oameni, nici chiar pe cei cu rele purtări. Nu trebuie să răspundem agresivităţii şi batjocurii cu aceeaşi monedă. Coranul ne învaţă într-un alt verset :

Spune acelora care cred să-i ierte pe aceia care nu nădăjduiesc în zilele lui Allah… (Al-Jathiya 45:14).

Este de fapt vocea conştiinţei noastre. Când vezi un orb, îl îmbrânceşti sau îl apuci de mână, ca să-l ajuţi să îşi găsească calea?

Iată de ce, făuritorii gândirii de mâine au datoria de a aduce armonie în societate, acolo unde nu există decât dezbinare, de a proteja echilibrul pus în primejdie şi de a privi cu înţelepciune incidentele neplăcute. Aşa cum spune proverbul turc: “Alege bucuria şi lasă la o parte mâhnirea”. Tot aşa şi noi, trebuie să rămânem indiferenţi la ceea ce ne supără, să nu provocăm niciun conflict şi nicio tulburare.

Dacă ştim să rămânem dârji, în scurtă vreme vom vedea că am înaintat cu paşi repezi pe calea pe care am pornit. Desigur, vor fi multe încercări de a distruge echilibrul, atât în ţară cât şi peste hotare. Dar din dragoste pentru toleranţă, vom muri de mai multe ori şi vom renaşte de fiecare dată, în străduinţa noastră de a zădărnici aceste încercări. Vor fi noiane de dragoste pretudinteni şi dragostea va ţâşni din ochii şi din inimile oamenilor. Oamenii se vor îmbrăţişa unul pe altul cu dragoste şi, cu voia lui Allah, secolul al XXI-lea se va numi secolul toleranţei. Aştept cu atâta nerăbdare să se întâmple acest lucru, încât un an sau doi de toleranţă nu-mi sunt deajuns. Vrem unul sau două veacuri de toleranţă. De fapt, vrem ca toleranţa să dăinuie până la sfârşitul tuturor timpurilor, vrem să trăim epoci ale toleranţei şi nimic nu ne poate întoarce din acest drum.

Source Link

Views: 7

Un exemplu

F. Gulen   Aşa precum se ştie, ipocriţii au făcut acuzaţii calomnioase cu privire la ‘A’isha, soţia castă a Profetului şi mama spirituală a tuturor credincioşilor. ‘A’isha se bucură de un loc de seamă printre soţiile caste ale Profetului, pentru că Profetul a fost primul bărbat care i s-a înfăţişat ochilor după ce ‘A’isha a […]

F. Gulen

 

Aşa precum se ştie, ipocriţii au făcut acuzaţii calomnioase cu privire la ‘A’isha, soţia castă a Profetului şi mama spirituală a tuturor credincioşilor. ‘A’isha se bucură de un loc de seamă printre soţiile caste ale Profetului, pentru că Profetul a fost primul bărbat care i s-a înfăţişat ochilor după ce ‘A’isha a ieşit din copilărie pentru a deveni femeie. Astfel, ‘A’isha a intrat în casa curată a Profetului şi a cunoscut acolo o atmosferă de castitate şi onoare.

Şi totuşi ‘A’isha, care era un exemplu de castitate, a fost supusă curând unei campanii de defăimare. Atât ea cât şi familia ei, precum şi Profetul, au avut mult de suferit de pe urma acestor calomnii. Versetul revelat cu o lună mai târziu a afirmat cu tărie puritatea şi nevinovăţia fără de pată a soţiei Profetului. Abu Bakr, tatăl ei, care îl sprijinise cu bani pe unul dintre detractori, a jurat să nu o mai facă. Dar versetul revelat îl îndemna totodată pe prietenul cel mai credincios al Profetului, Sultanul Toleranţei, să fie mai îndurător[1]. Versetul spune:

Să nu jure cei înzestraţi cu belşusg şi cu bogăţie dintre voi că ei nu vor mai da [nimic] rudelor, sărmanilor şi celor care purced pe calea lui Allah! Ci să ierte şi să miluiască. Oare nu voiţi voi ca Allah să vă ierte vouă? Iar Allah este Iertător, Îndurător (An-Nur 24 : 22).

Aş vrea să mă opresc în special asupra expresiei de la sfârşitul acestui verset: « Oare nu voiţi voi ca Allah să vă ierte vouă? Iar Allah este Iertător, Îndurător ». Într-adevăr, Îndurătorul Allah, Cel a Cărui îndurare este fără egal şi face ca întreaga îndurare din lume să pară o simplă picătură într-un ocean, ne iartă. În ciuda a orice, El ne iartă totul, de la cuvintele necuviincioase care ne pătrund în urechi şi până la urâciunea care ne vine de pretutindeni din univers, şi pe care o redăm unei societăţi întinate. Întrebarea Lui « Oare nu voiţi voi ca Allah să vă ierte vouă?”, adresată unor oameni ca noi, mereu în nevoie de a ne purifica, este o întrebare benefică şi sinceră, o întrebare la care trebuie să reflectăm. Allah ne arată în acest verset că, tot aşa cum El ne iartă, şi noi trebuie să ne iertăm unul altuia greşelile, şi acest lucru este ilustrat ca virtute coranică în caracterul lui Abu Bakr. În mesajele Profeţilor, mesaje care vin din surse divine şi celeste, iertarea şi toleranţa au un loc de primă importanţă. Un profet are datoria de a-i educa şi de a-i pregăti pe ceilalţi. Pentru ca adevărurile pe care le transmite să poată influenţa inimile oamenilor, inima lui trebuie să bata în ritmul iertării şi al toleranţei. Când greşeala, care derivă din propria natură a omului, este învăluită de atmosfera tolerantă creată de un om al adevărului, ea se risipeşte şi piere ca un meteor. Legiunile luminii, care sunt asemeni lămpilor din nopţile de sărbătoare, nu spintecă şi nu sfâşâie, ci alină ochiul şi bucură inima. Aşa cum am mai spus, această virtute divină ne este înfăţişată într-un hadith al Profetului nostru: “Ia asupra-ţi virtutea lui Allah.”[2] Allah Însuşi nu le iartă mereu celor care nu cred în El? La nivel cosmic, o asemenea crimă şi răzvrătire sunt de neiertat. Dar priviţi nemărginita iertare a lui Allah. În ciuda nerecunoştinţei robilor Lui, Allah spune:

Negreşit Îndurarea Mea vine înaintea Mâniei Mele.[3]

Şi, totodată:

… iar îndurarea Mea cuprinde toate lucrurile (Al-Araf 7 : 156).

un exemplu de iertareCu Îndurarea Sa, El hrăneşte şi ocroteşte toţi oamenii fără deosebire, de fapt, toate fiinţele, dăruindu-i până şi pe cei care nu cred în El.

Am putea oferi aici exemple din învăţăturile tuturor profeţilor, dar ne vom mărgini la câteva exemple din învăţătura Profetului Muhammed.

Hamza a fost unul dintre Însoţitorii pe care Profetul i-a iubit cel mai mult. Nu era doar un însoţior, ci şi unchiul Profetului, şi amândoi avuseseră aceeaşi doică. Înfrânându-şi mândria, acest om curajos ca un leu a pătruns în atmosfera spirituală a Trimisului. Şi-a sprijinit nepotul şi a spus “Sunt cu tine” într-un un moment critic, în care musulmanii erau puţini la număr, şi prin aceasta şi-a sporit valoarea de mai multe ori. Demonstrând apropierea sa de Trimisul lui Allah şi în plan spiritual, nu numai prin legăturile sângelui, Hamza a atins culmi ale măreţiei care păreau cu neputinţă de neatins. Desigur, loialitatea acestui mare erou a fost răsplătită de Profet. Hamza a suferit martiriul în bătălia de la Uhud. Ucigaşii săi nemiloşi juraseră să treacă prin foc şi sabie Medina şi fiecare locuitor al ei. Prins de ucigaşii cu ochi şi gânduri însetate de sânge, Hamza a fost ciopârţit în bucăţi. Sfinţii lui ochi i-au fost scoşi din orbite, urechile şi buzele tăiate, pântecele despicat, ficatul smuls din trup şi muşcat. Când Trimisul lui Allah, al cărui piept era locaş al compasiunii şi îndurării, a văzut aceste imagini înfricoşătoare, ochii i s-au învăluit într-un nor de lacrimi. Şaptezeci au fost cei care au suferit martiriul în bătălia de la Uhud—răniţi, de două ori mai mulţi. Văduve şi orfani au rămas în urma lor. Privită cu compasiunea unui profet, scena era de nesuportat. Copii lui Hamza şi copii celorlalţi martiri, tremurând ca nişte pui ieşiţi din găoace, i s-au înfăţişat Trimisului. Aşa cum ni se relatează în lucrările biografice, odată ce i s-a înfiripat gândul “Ca pedeapsă pentru ceea ce aţi făcut…”, Profetul a primit revelaţia următorului verset:

Dacă pedepsiţi, atunci pedepsiţi cu ceea ce voi aţi fost pedepsiţi, iar dacă răbdaţi, e chiar mai bine pentru cei răbdători (An-Nahl 16 : 126).

Prin acest verset, Profetul era călăuzit spre un orizont al înţelegerii la îndemâna lui. Cu alte cuvinte, Allah i-a spus: “Nu gândi aşa”. Acest soare al blândeţii şi al toleranţei şi-a înăbuşit durerea în suflet şi a ales calea răbdării.

Profetul şi-a împletit întreaga viaţă cu toleranţa, nu numai acea clipă. Nici un necaz şi nici o suferinţă nu i-au fost cruţate din partea politeiştilor. Aceştia l-au alungat din ţinutul său natal, au ridicat armate împotriva lui şi l-au atacat. După cucerirea cetăţii Mekka, pe când păgânii aşteptau neliniştiţi să vadă ce soartă vor avea, ca semn a vastei sale compasiuni şi îndurări, Profetul a spus:

Vă vorbesc aşa cum Iosif le-a vorbit fraţilor lui: Nu e pricină împotriva voastră azi (pentru ce aţi făptuit). Allah vă va ierta şi El. El este Cel Mai Îndurător dintre cei îndurători. Mergeţi; sunteţi liberi[4].

Coranul este un izvor de blândeţe şi de toleranţă, şi pentru că aceste concepte au venit către noi ca un şuvoi de la cel care ne-a adus Coranul, nu putem gândi altfel. Orice idee contrarie ar însemna că nu cunoaştem Coranul şi nu-l cunoaştem pe Trimisul lui Allah. Pentru că toleranţa derivă din Coran şi din Sunna, ea este o virtute naturală a musulmanilor şi totodată o virtute permanentă, datorită surselor din care derivă. Pactul de înţelegere cu creştinii şi evreii al Trimisului lui Allah este demn de toată atenţia (textul original al acestui pact se păstrează în ziua de azi în Anglia). Dacă reflectăm asupra principiilor enunţate de Profetul nostru, înţelegem că omenirea de azi nu a ajuns la nivelul lui nici prin declaraţiile drepturilor omului de la Haga, nici de la Strasbourg şi nici de la Helsinki. Acest Om cu o Mare Îndurare a trăit strâns alături de oamenii Scripturii la Medina. A reuşit să găsească puncte comune şi cu sufletele negre care, deşi spuneau “suntem musulmani”, nu încetau să creeze fricţiuni şi să asmută oameni cu conştiinţe curate unul împotriva celuilalt. Trimisul lui Allah i-a privit pe toţi cu ochii îndurării. La moartea lui Abdullah ibn Ubayy, cel care îi fusese duşman de o viaţă, Profetul şi-a dăruit cămaşa ca milostivenie şi, arătându-şi astfel respectul pentru cel răposat, a spus: “Dacă nici o revelaţie nu-mi porunceşte altfel, voi veni la înmormântarea lui”[5]. Nu există mesaj de o valoare egală sau măcar similară cu mesajul către omenire al Profetului Muhammed. De aceea, cei care se străduiesc să urmeze “exemplul cel mai înalt” nu pot gândi altfel decât a gândit Muhammed.

În acest sens, toleranţa nu poate fi gândită ca ceva separat de fiinţa noastră. Ea este doar un ton şi o culoare diferită pentru simţămintele şi gândurile noastre. Va trebui de acum încolo să creăm şi să dezvoltăm în societatea noastră nuclee ale toleranţei. Toleranţa trebuie răsplătită, trebuie să i se acorde precedenţă în orice ocazie, iar celor care se poartă cu toleranţă faţă de alţii trebuie să li se acorde şansa de a se exprima.

[1] Bukhari, Shahadah, 15 : 30; Muslim, Tawbah, 56.
[2] Mansur Ali Nasif, al-Tac, 1 : 13.
[3] Bukhari, Tawhid 15, 22, 28, 55, Badi’ul’-Halk 1; Muslim, Tawba 14, (2751); Tirmidhi, Daawat 109, (3537).
[4] Ibn al-Athir, Usd al-Ghabah, 1 : 528-532.
[5] Bukhari, Janaiz, 85; Tafsir al-Baraa, 12; Muslim, Fadail al-Sahaba, 25.

Source Link

Views: 1

Coranul

F. Gulen   Coranul se cristalizează în inimă, luminează mintea şi scoate la iveală adevăruri, de la început şi până la sfârşit; numai credincioşii care pot vedea toată frumuseţea universului într-o singură floare şi torente într-un strop de apă pot cunoaşte şi înţelege adevărata sa esenţă. Coranul are un astfel de stil încât lingvişti arabi […]

F. Gulen

Coranul se cristalizează în inimă, luminează mintea şi scoate la iveală adevăruri, de la început şi până la sfârşit; numai credincioşii care pot vedea toată frumuseţea universului într-o singură floare şi torente într-un strop de apă pot cunoaşte şi înţelege adevărata sa esenţă.

Coranul are un astfel de stil încât lingvişti arabi şi străini, precum şi literaţi care i-au auzit versetele, bărbaţi şi femei, s-au plecat în faţa lui; cei care i-au recunoscut adevărul şi i-au prins înţelesul s-au plecat în faţa acestei capodopere de elocinţă.

Musulmanii pot dobândi unitatea numai mărturisind cre-dinţa în Coran; cei care nu o pot face nu pot fi musulmani şi nici nu pot făuri vreo unitate durabilă între ei.

A spune că „credinţa ţine de conştiinţă” înseamnă a spune: „Mărturisesc credinţa în Allah, în Profetul Lui şi în Coran” cu vorbele şi cu conştiinţa mea; fiecare act de venerare înde­plinit în acest spirit este o manifestare a acestei afirmaţii.

Când omenirea se zbătea în brutalitatea neştiinţei şi a necredinţei, Coranul a izvorât ca un potop de lumină care a scu­fundat lumea în strălucirea sa; Coranul a adus o revoluţie fără de asemănare şi fără de egal, aşa cum istoria o mărturiseşte îndeajuns!.

Coranul îi învaţă pe oameni în chipul cel mai cumpătat sensul şi natura umanităţii, adevărul şi înţelepciunea, precum şi Esenţa, atributele şi numele lui Allah; nici o altă carte nu are egal prin aceasta; vezi înţelepciunea sfinţilor învăţaţi şi filo-sofia adevăraţilor filosofi, şi vei înţelege.

Coranul este singura carte care, ocrotindu-l pe orfan, pe să-rac şi pe nevinovat, îi aşează pe acelaşi scaun pe rege şi pe rob, pe comandant şi pe soldatul simplu, pe reclamant şi pe pârât, şi numai apoi îi judecă.

Când spui despre Coran că este un izvor de superstiţii, nu faci altceva decât să repeţi vorbele unor arabi neînvăţaţi de acum paisprezece secole; asemenea vederi batjocoresc înţe-lepciunea şi adevărata filosofie.

Cei care nu i-au lăsat pe musulmani să înţeleagă Coranul şi să-l cunoască în toată profunzimea sa i-au întors astfel de la spiritul şi esenţa Islamului.

Deşi suntem încă în această lume, când pătrundem în atmo­sfera luminată a Coranului este ca şi cum am trece prin mor­mânt şi prin lumea de mijloc, cea dintre lumea de aici şi lu­mea de dincolo. Trăim Ziua Judecăţii de Apoi, păşim pe Sirat, cutremurându-ne de grozăviile Iadului, şi pătrundem pe tărâmurile molcom vălurite ale Raiului.

Coranul, ale cărui învăţături sunt urmate în ziua de azi de peste un miliard de oameni, este Cartea unică, acea carte cu principii eterne şi imuabile care îi călăuzeşte pe toţi pe dru­mul spre fericire cel mai scurt şi cel mai luminat.

Dacă cei care critică Coranul şi lucrurile aduse de el ar putea oferi în schimb ceva care să asigure ordinea, armonia, pacea şi siguranţa vieţii omeneşti, chiar şi pentru o scurtă durată! Perversitatea şi încrâncenarea civilizaţiilor nefericite şi deze­chilibrate, bazate pe principii altele decât cele ale Coranului, precum şi ale sufletelor chinuite, întristate şi care gem, su­flete ale celor care nu se bucură de lumina lui, sunt greu de înţeles.

Din punctul de vedere al valorii umane, al inimii, al spiritu­lui, al minţii şi al existenţei fizice a omului, Coranul a cobo­rât la noi din Înaltul Înalturilor. Este un corp de Legi Divi­ne, care poartă mesajele cele mai desăvârşite.

În viitorul apropiat, sub privirile uimite şi în laudele omeni­rii, cunoaşterea, tehnica şi arta, ca nişte şuvoaie, se vor în­toarce la însăşi izvorul din care au ţâşnit şi se contopi cu el. Învăţaţi, cercetători şi artişti se vor regăsi atunci uniţi îm-preună, în acelaşi ocean.

De la momentul revelaţiei sale, Coranul a cunoscut multe obiecţii şi critici. A răzbit mereu neatins şi continuă să-şi arate victoria.

Pentru omenire, viaţa cea mai dreaptă este cea pe care o in-spiră Coranul. Într-adevăr, unele dintre lucrurile frumoase, azi unanim admirate şi lăudate, sunt chiar acele lucruri pe care Coranul le încurajează de secole. Din vina cui sunt atunci musulmanii în situaţia nefericită de azi?

Coranul îi ridică pe oameni la statutul lor cel mai înalt, acela de primitori ai cuvântului lui Allah. Oamenii conştienţi de acest loc al lor Îl aud pe Allah vorbindu-le prin Coran, şi dacă fac ju-rământ că vorbesc cu Allah, jurământul lor nu va fi strâmb.

Coranul a fost o sursă de lumină pentru comunităţi glorioa­se şi luminate, care au condus lumea şi care au produs mii de savanţi şi de filosofi. Iată de ce, nicio putere nu este la fel de mare ca puterea sa.

Coranul este Cartea care ne învaţă prin poruncile sale adevărata dreptate, adevărata libertate, echitatea şi echi­librul, binele, onoarea, virtutea şi compasiune pentru întrea­ga creaţie. Este şi Cartea fără egal, care interzice oprimarea, politeismul, nedreptatea, ignoranţa, corupţia, interesul per­sonal, minciuna şi mărturia mincinoasă.

De foarte multe ori, cei care îşi fac o meserie din a critica Sfântul Coran nu-i cunosc scrierile decât vag şi superficial. Este o adâncă ironie faptul că astfel de oameni se simt în-dreptăţiţi să-şi spună părerile, fără a studia mai întâi Coranul şi uneori chiar fără a-l citi. Atitudinea lor nu se deosebeşte cu nimic de încăpăţânarea minţilor înguste care resping şti-inţele pozitive. Trebuie să mai aşteptăm până când oamenii îşi vor deschide ochii şi vor vedea adevărul.

Cei care cred în Profetul Muhammed şi în Coran cred în Allah. Cei care nu cred în Coran nu cred în Profetul Muhammed, iar cei care nu cred în Profetul Muhammed nu cred în Allah. Aestea sunt reperele reale ale unui musulman.

Source Link

Views: 1