stiinta islam - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Mari matematicieni ai lumii – 4

Mari matematicieni ai lumii – 4 Abū al-Wafā’ Būzjānī Pe numele său complet – Abu Al Wafa Muhammad ibn Muhammad ibn Yahya ibn Isma il ibn al- Al Abbas- Buzjani, matematicianul musulman persan s-a născut în 940 la Buzjani (de aceea mai este recunoscut ca Al Buzjani) în Nishapur, dar a trăit în zona […]

Mari matematicieni ai lumii – 4

Abū al-Wafā’ Būzjānī

Pe numele său complet – Abu Al Wafa Muhammad ibn Muhammad ibn Yahya ibn Isma il ibn al- Al Abbas- Buzjani, matematicianul musulman persan s-a născut în 940 la Buzjani (de aceea mai este recunoscut ca Al Buzjani) în Nishapur, dar a trăit în zona Irak-ului de azi (pe vremea acea, in Imperiul Islamic). Este cunoscut atât ca astronom cât şi ca matematician.

El a trăit în timpul dinastiei Buyzilor care a avut o perioadă de maximă amploare în timpul domniei lui Ad – Adud Dawlah (949-983). Acesta a fost un mare patron al artelor şi ştiinţelor şi i-a sprijinit pe mulţi matematicieni printre care şi pe Abu Al-Wafa. Sharaf al Dawlah, fiul lui Adud, a devenit calif în 983. El a continuat să sprijine matematica şi astronomia iar Abu al Wafa a rămas la curtea din Bagdad şi a lucrat pentru noul calif. Sharaf a construit un nou observator astronomic în grădina palatului său din Bagdad, care a fost deschis oficial în prezenţa numeroşilor cărturari precum Al-Quhi şi Abu Al-Wafa.

Printre instrumentele observatorului erau un cadran de peste 6 metri şi un sextant de 18 metri, Abu Al-Wafa a construit primul cvadrant de perete pentru observarea şi studierea stelelor (cvadrantul este un instrument astronomic alcătuit dintr-un sfert de cerc şi o lunetă). Dar când peste un an califul a murit, succesorii săi au închis observatorul.

A scris mai multe cărţi dintre care majoritatea nu mai există: Kitab ‘Ilm al Hisab (carte de aritmetică), Kitab al Handasiyya (carte de geometrie)şi Al Kitab al Kamil (un fel de compendiu, o versiune simplificată a cărţii lui Ptolemeu, Almageste).

Prima dintre ele era o carte de aritmetică pentru cărturari şi oameni de afaceri. În introducere el scria că aceasta cart „cuprinde tot ce trebuie să ştie un novice în aritmetică”. Este interesant că el şi-a scris textele fără a folosi cifrele, toate numerele fiind scrise în cuvinte şi toate calculele erau făcute mintal, deşi el era un expert în utilizarea cifrelor indiene deja încetăţenite. dar după cum spunea, carte se adresa novicilor în ale matematicii dar necesară în mediul de afaceri şi trebuia bine înţeleasă. Lucrarea are şapte capitole: despre rapoarte (despre fracţiile ), despre înmulţire şi împărţire, despre măsurarea distanţelor, ariilor şi volumelor, despre impozitare, despre schimbul banilor, despre plata soldaţilor, despre permise de navigare şi de comerţ. Deosebit de interesant este faptul că în această carte apare pentru prima dată noţiunea de număr negativ, în legătură cu „datoriile”, şi de fapt este singurul manuscris arab în care se găsesc referiri la numerele negative.

Kitab al Handasiyya descrie construcţiile geometrice necesare pentru un meşter constructor. Cartea are 13 capitole şi descrie instrumentele folosite în construcţii, construcţia unghiului drept, trisecţia (aproximativă) a unghiului, construcţia unei parabole prin puncte (ca rezultat al rezolvării ecuaţiilor de forma

construcţia unor poligoane regulate (chiar dificila construcţie a heptagonului), poligoane regulate înscrise şi circumscrise, poligoane înscrise în alte poligoane, triunghiuri sferice. El a avut ca preocupare esenţială construcţiile geometrice cu ajutorul riglei negradate şi a compasului. Când acest lucru nu era posibil găsea metode de aproximare foarte bune.

Pentru calculele din astronomie a avut nevoie de valori cât mai exacte ale funcţiilor trigonometrice. Astfel el a alcătuit tabele de valori din 15’ în 15’, şi mai mult aceste valori aveau câte opt zecimale exacte faţă de trei câte a dat Ptolemeu.

Pentru a determina aceste valori a avut nevoie de relaţii între diferite funcţii trigonometrice. Astfel el a stabilit şi câteva formule trigonometrice deosebit de importante:

a folosit formulele pentru

Totodată el a stabilit definiţiile funcţiilor trigonometrice ca segmente a căror variaţie dădea şi variaţia funcţiilor.

Dacă M este un punct variabil pe cercul trigonometric atunci

iar

şi

A stabilit şi o relaţie deosebit de interesantă pe triunghiul sferic:

(triunghiul sferic este triunghiul de pe sferă format de intersecţia arcelor cu vârfurile în a, B şi C.

Abu al Wafa a dat o construcţie interesantă a unui triunghi echilateral ale cărui vârfuri se află pe laturile unui pătrat.Se construiesc arcele de cerc cu centrele în A şi respectiv C şi de raze AC şi respectiv CA. Acestea se taie în E şi F. Mijloacele segmentelor CF şi CEsunt M şi respectiv N în care se ridică perpendiculare pe CF şi CE, care taie laturile pătratului în M₁ şi N₁. Atunci triunghiul AM₁N₁ este echilateral (Construcţia nu este unică).

O altă construcţie care-i poartă numele, creată în aceleaşi scopuri practice, se referă la construcţia unui triunghi echilateral înscris în acelaşi cerc în care există un pătrat.

fig. 14. Al Wafa - triunghiul lui Abu al wafa

Evident se poate imediat construi şi hexagonul regulat. Şi anume, în cercul de centru O şi rază dată a se duc două diametre perpendiculare care vor determina vârfurile pătratului înscris ANQR. Cu centrul în Q şi aceeaşi rază se trasează al doilea cerc ce îl va intersecta pe primul în punctele B şi C. ABC va fi triunghiul echilateral căutat. Pentru demonstraţii este suficient să se observe că BQCO este un romb (laturi egale şi diametre perpendiculare) Deci

adică tot atât cât apotema triunghiului echilateral înscris.

Construcţiile geometrice ale lui Abu al-Wafa au avut un scop precis: ele foloseau în construcţii şi pentru crearea arabescurilor. În Mesquitta del Divendres din Isfaham un motiv atrage atenţia în mai multe locuri de pe faţada sa sau de la boţile porţilor. Ea este inspirată de celebra demonstraţie a teoremei lui Pitagora datorată lui Abu al-Wafa dată în Kitab al Handasiyya.

În semn de omagiu pentru contribuţia sa la dezvoltarea matematicii un crater de pe Lună îi poartă numele iar formula dezvoltării în serie a funcţiei secantă se numeşte formula lui Al-Wafa

sursa: simina-harmonie.blogspot.ro

Source Link

Abentofal

’Abū-Bakr bin Tufayl al-Qaysi (care a trait intre 1105 si 1185), cunoscut în latina medievală sub numele de Abentofal sau Abubacer, este unul din marii gânditori arabi andaluzi. Ibn Tufayl s-a născut la Wadi-’Aș (Cadiz), în provincia Granada din Andaluzia, în jurul anului 1105. Studiază medicina, matematica, filosofia, astronomia, precum și limba și […]

’Abū-Bakr bin Tufayl al-Qaysi (care a trait intre 1105 si 1185), cunoscut în latina medievală sub numele de Abentofal sau Abubacer, este unul din marii gânditori arabi andaluzi.

Ibn Tufayl s-a născut la Wadi-’Aș (Cadiz), în provincia Granada din Andaluzia, în jurul anului 1105. Studiază medicina, matematica, filosofia, astronomia, precum și limba și literatura arabă. Este menționat de contemporanii săi mai ales ca medic, filosof și poet. Pentru o vreme lucrează ca medic în Granada, după care devine sfetnic al guvernatorului acestei provincii. Se mută, apoi, la Marrakech unde devine vizir și medic al celui de-al doilea suveran din dinastia almohazilor, ’Abū -Ya‘qūb Yūsuf (1163-1184). În 1182, îi oferă locul său de medic de curte, discipolului său Ibn Rușd (Averroes). Moare în 1185.

Opera lui Ibn Tufayl s-a pierdut în cea mai mare parte. Se spune că ar fi scris poeme ce însumează circa șapte mii de versuri, de asemenea, un tratat despre suflet Risalat fi al-nafs (Epistolă despre suflet), precum și un tratat de medicină Rajaz fi at-tibb (Rajaz în medicină). Singura carte rămasă de la Ibn Tufayl este Hayy bin Yaqzan ‘aw min ‘asrar al-hikma al-mașriqiyya (Hayy bin Yaqzan sau despre tainele înțelepciunii răsăritene), considerată a fi una dintre cele mai desăvârșite piese de literatură arabă, deopotrivă, operă beletristică și operă mistico-filosofică.

Hayy bin Yaqzan (Cel viu fiul Celui treaz) este povestea unui om care crește singur, pe o insulă pustie, din fragedă pruncie până la adânci bătrâneți. Hayy bin Yaqzan începe cunoașterea lumii de la stadiul de beznă. Încetul cu încetul, el descoperă diversele laturi ale acestei lumi, ajungând să înțeleagă manifestările diferite ale materiei în cele trei regnuri, mineral, vegetal și animal. Datorită hazardului, Hayy bin Yaqzan își dă seama de existența sufletului, atunci când mama lui adoptivă, gazela, moare, iar trupul ei inert îl duce cu gândul că ceva trebuia să fi animat acel trup. Încet, pornind de la această descoperire, și întrebându-se asupra rostului acestei lumii, intuiește necesitatea existenței unui Creator pe care îl denumește Al-mawjūd al-wajib al-wujūd (Existentul necesar existenței) și cu care stabilește o legătură spirituală. Ajuns la această ultimă treaptă a evoluției sale spirituale, înțelege că există o legătură calitativă între lucrurile din lumea percepută prin simțuri și cele din lumea care nu poate fi percepută senzorial. Calitățile tuturor lucrurilor din lumea perceptibilă conduc la cunoașterea lucrurilor din lumea imperceptibilă și vice-versa. Astfel, prin ascensiunea către lumea imperceptibilă, el dobândește știința perceptibilului, după cum prin intuiție asupra perceptibilului, reușește să pătrundă imperceptibilul. Prin reflecțiile sale asupra naturii și stărilor propriei sale ființe, înțelege esența umană, strădania acesteia de a atinge desăvârșirea divină. Intuind teofania universală, realizează că întreaga ființă vine de la Unul, că aceasta îmbracă o formă materială de care apoi se leapădă, întorcându-se iarăși la Unul, Existentul necesar existenței.

Ibn Tufayl nu a influențat numai gândirea arabă islamică, fie direct prin opera sa, fie indirect prin discipolul său Averroes, ci și gândirea altora. Un exemplu în acest sens este marele erudit iudeu andaluz, Maimonide (Moșe ben Maimon, 1134-1204), care în lucrarea More nebuchim (Călăuza celor rătăciți) care face dese referiri la această operă a lui Ibn Tufayl. Hayy bin Yaqzan este citat în în operele lui Albert cel Mare (Albertus Magus) (1207-1280) și în lucrarea Contra Gentiles a lui Toma de Aquino (1225-1274) .

Reflexe ale lucrării Hayy bin Yaqzan – care circula în diverse versiuni latine – se regăsesc la filosoful francez, René Descartes (1596-1650), cu precădere în cunoscuta sa teorie cu privire la conștiința de sine a eului (Cogito ergo sum).

De asemenea, filosoful Baruch Spinoza (1632-1677) este influențat de Hayy bin Yaqzan în Capitolul V din Etica – De potentia intellectus, seu de libertate humana – unde apar o serie de ideii deja enunțate de Ibn Tufayl cum ar fi aceea că Dumnezeu este substanța universală și că toate lucrurile existente nu ar fi altceva decât manifestări ale acesteia.

De asemenea, un alt mare filosof, reprezentantul cel mai de seamă al Iluminismului german, Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716), și-a exprimat admirația față de Hayy bin Yaqzan, căruia i-a acordat un interes deosebit.

Nu numai partea spirituală a acestei opere a fost fructificată de a lungul vremii în diverse culturi, ci și partea materială, lumească, care a fost sursa de sursa de inspirație pentru celebrul roman de aventuri a lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe (1719) și a operei lui Rudyard Kipling, Cartea Junglei.

Source Link

Al-Biruni – Parintele farmaciei arabe – 1

Al-Biruni – Parintele farmaciei arabe Michel Soulard Un studiu original al dl Michel Soulard, membru al “Pharmaciens sans Frontières Union France”, personalitate marcanta care in 2003 a vizitat Romania In Occidentul nostru francofon, a face un studiu despre Al-Birûni este un fel de prinsoare. Deosebit de Louis Massignon, autorii care s-au interesat de Al-Birûni sunt […]

Al-Biruni – Parintele farmaciei arabe

Michel Soulard

Un studiu original al dl Michel Soulard, membru al “Pharmaciens sans Frontières Union France”, personalitate marcanta care in 2003 a vizitat Romania

In Occidentul nostru francofon, a face un studiu despre Al-Birûni este un fel de prinsoare. Deosebit de Louis Massignon, autorii care s-au interesat de Al-Birûni sunt mai ales germani, englezi sau rusi. Numeroase tari au vrut sa si-l insuseasca si au sarbatorit un mileniu de la nasterea sa, la date diferite: URSS, Iran, Afganistan; dar Pakistanul a dat cea mai mare stralucire acestui Milenar in 1973. Ce va fi la un mileniu de la moartea sa in 2011, adica peste 9 ani, in timpurile tulburi pe care le traim actual in aceasta parte a Orientului?

Viata lui Al-Birûni, intr-adevar, s-a desfasurat in acea parte a Orientului delimitata de Lacul Aral, Marea Caspica, Platoul Iranului, Indus si Himalaya. Abu-L-Rayan Muhamad Ibn Ahmaed, Al-Birûni, s-a nascut in 973 la Kath in Delta raului Amu-Daria, aproape de Lacul Aral, la limitele dintre Imperiul Persan (Iran) in Khawarezm, astazi Republica Uzbekistan, regiune cunoscuta din Evul Mediu sub numele de Hanatul de Kiva. El s-ar fi nascut intr-un cartier din Kath (“Birun” in persana), de unde si numele de Al-Birûni.
A fost un spirit universal al carui geniu a imbratisat toate stiintele si a participat activ la stralucirea Lumii Islamice din vremea sa. In contrast cu epoca aceea, marea teama a anului 1000 facea ravagii in Lumea Occidentala. In Franta, Hugo Capet va fi rege, in Rusia, Vladimir cel Mare va primi botezul in 988 si va impune poporului sau crestinismul bizantin. In Africa de Nord si in Egipt domnea dinanstia Fatimizilor (venita din Kairouan, in actuala Tunisia) care isi va intinde dominatia peste Mecca, Medina si Yemen. Egiptul cunostea atunci o mare prosperitate. Abasizii si vasalii lor domneau in Orientul Mijlociu.
Toti musulmanii din Evul Mediu, de orice origine ar fi fost ei, impartaseau convingerea ca apartineau unei civilizatii puternice si clare care reflecta vointa Creatorului. Al-Birûni a dat expresia, poate, cea mai perceptibilila. El scria: “Religia noastra si Imperiul nostru sunt arabe si gemene, una care protejeaza puterea lui Dumnezeu si alta mana Cerului. De cate ori triburile supuse nu s-au inteles intre ele in intentia de a da statului un caracter nearab! Dar niciodata ele nu au putut sa-si atinga scopurile lor”. Al-Birûni vedea in araba, limba religiei si a stiintei, factorul esential de coeziune a Lumii Arabe si el exprima in acesti termeni respectul sau pentru ea: “Eu prefer sa fiu blamat in araba decat sa fiu laudat in persana” (1).

Al-Birûni (973-1051) a petrecut primii 25 de ani din viata in patria sa unde a primit formatia sa stiintifica pe langa maestri ca Abu Nasr Mansur Ben Ali Irak Djilani matematicianul, a inceput sa publice cateva lucrari si a intrat in corespondenta cu Avicena (Ibn Sina 980-1037) , elev al sau, mai mic decat el cu 7 ani (2).
Datorita lui Al-Birûni ne-au parvenit numeroase opere ale antichitatii grecesti si din primul secol al erei noastre, cum ar fi “De Materia Medica” de Dioscoride. El a fost un savant totodata botanist, farmacolog, fizician, mineralog, astronom, geograf, istoric si chiar poet. Pentru el “Universul si istoria lui sunt un obiect stiintific de observatie fara ca pentru atat sa faca sa uite valorile umaniste”. Opera sa constituie unul dintre monumentele istoriei, ideilor si doctrinelor Lumii Arabe.

Cativa autori nu ezita sa spuna ca sfarsitul secolului al X-lea si prima jumatate a secolului XI-lea pot fi numite “Secolul lui Al-Birûni” cum se vorbeste de “Secolul lui Ludovic al XIV-lea” sau “Secolul Luminilor”. Aceasta a fost varsta de aur a stiintei islamice. In cartea sa “Medici si Medicina islamica”, Sleim Amar vorbeste de Al-Birûni ca “genial contemporan al lui Avicena”, prodigiosul savant enciclopedist pe care profesorul german Edward Sachen (1845-1930) il va considera drept “cea mai mare inteligenta pe care istoria a cunoscut-o vreodata” si care totusi va deveni “Maitre Aliboron” al Fabulelor lui Jean de la Fontaine (3). Dar pentru ce Maistrul Aliboron? Iata ceea ce a spus despre asta Mohamed Souissi: “Mesajul lui Al-Birûni nu a fost inteles.

In Evul Mediu Occidental el a fost contestat; el a aparut dificil, ezoteric. De aici pana la a pretinde ca acest eminent savant nu intrebuinta un limbaj ferm in afara de exprimare obisnuita decat pentru a ascunde vidul continutului nu era decat un pas. De aceea, o deformare a numelui sau adusa intr-o fabula a lui La Fontaine a facut sa fie numita o persoana cu totul inculta si prin urmare un “magar”(4).
Mahomed zice in Coran: “Alah nu a creat boala fara sa-i instituie si un remediu”(5). Al-Birûni a fost si un eminent farmacolog si el ne-a transmis si comentat “Materia Medica” a lui Disocoride.

Dupa numele lui Hipocrat si al lui Galenus nu exista altul mai popular la arabi decat al lui Dioscoride. Cele cinci carti ale lui si “Simplicia” lui Galenus formeaza baza materiei medicale a lor (6). Lucrarea asupra “Drogurilor medicale”, “Kitab al-Saydanah fi al tibb” pe care a scris-o la sfarsitul vietii sale este ultima lucrare pe care ne-a lasat-o Al-Birûni. El a murit probabil dupa 1051 la Ghazni, la sud de Kabul. Cum el a demonstrat in “Kitab al-Saydanah”, Al-Birûni poate fi considerat parintele “Farmaciei Arabe” (7); el a fost fara indoiala primul din Islam care a trasat istoria artei farmaceutice de la origini pana in epoca precrestina.

El l-a definit pe farmacist (Al-Saydaneli) ca pe un profesionist (Al-Muhtarif) care recolteaza drogurile dupa cea mai buna alegere, selectionand cele mai frumoase si cele mai bune varietati de “simplices”. El utilizeaza metodele si tehnicile cele mai abile pentru a forma droguri compuse aceleasi care au fost recoltate si prescrise de primii pionieri ai medicinei (8).

In cartea sa “Farmacia si Medicina de-a lungul anilor”, Hakim Mohamed Said il citeaza pe Dioscoride ca “probabil un contemporan al lui Galenus, care a fost unul dintre primii medici greci si care a fost o autoritate pentru multe secole in materie medicala si farmacie. El a descris cateva mii de droguri cu multe amanunte”.(9) Prin “Tratat de Plante”, Dioscoride are meritul de a fi stabilit una dintre primele clasificari ale drogurilor. Va trebui sa se astepte Carol Linne in Secolul al XVIII-lea pentru a avea o clasificare valabila si astazi. Dioscoride a facut intr-adevar cateva confuzii, dar mai mult in clasificare decat in descrierea drogurilor. In secolul al XIII-lea, botanistul si farmacologul Ibn-Al-Baytar a adus corectii lui Discoride in a sa “Summa Simplices”: “Eu am adaugat, a spus el, la lista <<Simplelor>> stabilita de Dioscoride si Galenus tot ce acestia doi nu au tratat… Eu m-am bazat pe experienta si pe observatie. Eu am citat un mare numar din ele cu numele lor de origine in berbera sau in araba” (10).

Dar primul care a pus putina ordine in clasificarea lui Dioscoride a fost fara indoiala Al-Birûni in al sau “Tratat al drogurilor” sau “Kitab Al Saydanah”. In nomenclatura plantelor pe care o da, el face neincetat referinta la Dioscoride; aproape fiecare capitol, daca nu fiecare paragraf debuteaza cu: “Dioscoride a spus ca…” sau “Dioscoride a scris ca…”. Astfel, privitor la opiu, de exemplu: “Dioscoride a scris ca oamenii inteapa tijele plantei cu un cutit si fac o mica gaura oblica: tot ce curge se culege intr-un recipient”. Al-Birûni comenteaza ca nu este vorba aici de cea mai buna varietate de opiu. Cel mai bun opiu provine dintr-un exudat care se coaguleaza pe loc si care dupa aceea este pus deoparte. Dioscoride scrie mai departe: “Culegatorii de opiu lucreaza cu cea mai mare grija ferind hainele lor deoarece cea mai mica particula de opiu poate sa se lipeasca de ele” (11).

Source Link