Tag: viata profetului

Pe scurt, viața profetului Muhammad

  Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) s-a născut în anul 570, într-o familie nobilă din Mekka şi a fost descendentul profetului Avraam / Ibrahim (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!). Rămas fără tată încă de dinainte de naşterea sa şi fără mamă de la vârsta […]

 

Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) s-a născut în anul 570, într-o familie nobilă din Mekka şi a fost descendentul profetului Avraam / Ibrahim (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!). Rămas fără tată încă de dinainte de naşterea sa şi fără mamă de la vârsta de şase ani, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a fost un tânăr cinstit care a lucrat ca păstor, apoi şi-a ajutat unchiul în afaceri, iar la vârsta adolescenţei a respins practicile imorale şi lipsite de logică ale poporului său, precum şi idolatria în care ei erau cufundaţi.

A fost supranumit Al-Amiin − Cel demn de încredere, cel cinstit.

La vârsta de 25 de ani s-a ocupat de afacerile unei văduve bogate, în vârstă de 40 de ani, pe nume Khadijah; impresionată de onestitatea şi caracterul lui, ea i-a propus să se căsătorească şi el a acceptat. În ciuda diferenţei de vârstă, au avut o căsătorie fericită şi au fost binecuvântaţi cu şase copii. A fost un tată şi un soţ iubitor şi grijuliu, iar familia sa i-a fost devotată, în pofida sărăciei benevole; el şi-a pus în practică întotdeauna propriul sfat – „Cel mai bun dintre voi este cel care e cel mai bun cu propria sa familie.”

Dar să trăim pe scurt, împreună cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!), evenimentele prin care a trecut de la naşterea şi până la moartea sa, să urmărim aspectele importante din viaţa acestui profet demn de cinste.

 

Profetul se năştea, luni 12 Rabi-ul Awwal, 571. Tatăl lui murise cu două luni înaintea naşterii sale.

−   Imediat după naşterea sa, plină de miracole, a fost trimis să-şi petreacă copilăria (aşa cum era tradiţia tuturor quraişiţilor), departe de viaţa de la Mekka, undeva prin satele din jurul oraşul, pentru a profita de aerul curat, mediul sănătos şi, nu în ultimul rând, de elocvenţa şi retorica arabilor beduini. Arabii beduini erau buni vorbitori şi cunoscători de limbă arabă.

−  La 6 ani rămâne orfan de mama sa, Amina, şi astfel trece în custodia bunicului său. Allah a ales pentru Trimisul Său cel mai bun educator, cel mai bun îndrumător; Allah a ales ca El însuşi să-l educe pe alesul Său.

−  La 8 ani, bunicul său, Abdul Muttalib, părăseşte această lume, dar nu înainte de a-i asigura nepotului său un adăpost. Unchiul său îl primeşte în casa sa deja plină de copii. Aici el se bucură de o primire pe cinste; i se permite să se aşeze în locul unchiului său, loc unde nu aveau voie să se aşeze proprii săi fii.

−   La această vârstă fragedă conştientizează situaţia dificilă în care se afla unchiul său şi decide să-l ajute. Hotărăşte să participe şi el alături de unchiul său la potolirea foamei unui număr mare de membrii ai familiei; astfel începe viaţa lui de păstor.

−   La 12 ani, unchiul său îl ghidează către viaţa de comerciant, luându-l ca însoţitor; el începe o nouă viaţă şi face astfel primul pas în prima călătorie de afaceri.

−   Cu toate că nu a continuat practica de comerciant, renumele său de om cinstit, onest şi demn de încredere a determinat-o pe bogata văduvă Khadijah să-l angajeze ca responsabil de caravana sa; astfel, la vârsta de 24 ani, începe a doua călătorie de afaceri în Siria, pentru Khadijah.

−  La numai un an după această călătorie, frumoasa şi bogata văduvă Khadijah devine soţia lui. La 25 de ani se căsătoreşte, aşadar, cu o văduvă mai mare ca el cu 15 ani şi împreună au 6 copii: Qasim, Abdullah, Zainab, Ruqiyyah, Umm Kulthum, Fatimah. La 40 de ani obişnuia să se izoleze în peşterile din Mekka unde medita asupra creaţiei universului. În timpul unei astfel de meditaţii, îngerul Gavriil îl vizitează prin porunca lui Allah şi îi transmite prima revelaţie. Astfel, în anul 610, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) devine profet. Prima revelaţie divină a răsunat în sufletul acestui nobil Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) de-a lungul vieţii sale; prima întâlnire cu îngerul Gavriil avea să ţină vie în memoria sa cuvintele lui Allah:

„Citeşte! În numele Domnului tău care a creat, care l-a creat pe om din sânge închegat! Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil, este Cel care l-a învăţat cu tocul [de scris], l-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut!”

−  În primii trei ani de profeţie mesajul său era răspândit pe străzile şi potecile din Mekka pe ascuns, pentru ca spre sfârşitul celui de-al treilea an al profeţiei să aibă loc chemarea deschisă la Islam, pe muntele Safa.

− Urmează ani grei, plini de chin, durere şi omoruri. Ostilitatea necredincioşilor mekkani devine insuportabilă pentru acel grup mic şi neajutorat de musulmani. Astfel încât cei neajutoraţi şi slabi, la sfatul şi îndrumarea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!), caută adăpost la regele Etiopiei, un rege care „nu nedreptăţeşte pe nimeni”, aşa cum le vestise Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!).

−   Anul al VI-lea este caracterizat de acceptarea Islamului de către Hamza şi Omar, un an în care mulţi dintre musulmanii sărmani s-au bucurat de lumina zilei şi mulţi dintre cei slabi au găsit adăpost. Politeiştii, ori de câte ori încercau să-i asuprească pe cei slabi, se ciocneau de doi munţi: Omar şi Hamza.

−   Între anii VII-IX ai profeţiei, mekkanii necredincioşi pun boicot economic musulmanilor. Durerea musulmanilor devine insuportabilă; odată cu ei suferă şi rudele lor necredincioase care, dominate de sentimentul legăturii de sânge, nu s-au lepădat de neamurile lor care erau acum musulmanii.

−   Anul al X-lea este numit şi anul tristeţii sau durerii: în acest an se sting din viaţă cei doi stâlpi pe care se sprijinea Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) − Abu Talib, unchiul său, şi Hadigea, soţia sa. Tot în acest an, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) caută o alinare pentru durerea suferită şi face o călătorie la Taif, unde încearcă să găsească noi susţinători, noi adepţi care să-i deschidă larg braţele, însă încercarea sa este mai grea: în loc de adăpost şi ospitalitate el este batjocorit şi alungat. La întoarcere, când toate porţile lumeşti se închideau în faţa sa, Allah îi deschide lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) porţile cerului. Din această călătorie nocturnă, ’Isra’, şi din ascensiunea / Miraj spre ceruri, Profetul aduce credincioşilor mai multe daruri divine.

− Anul al XI-lea: o delegaţie formată din doisprezece bărbaţi din Medina se întâlneşte cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) la Mekka, în timpul pelerinajului, şi astfel are loc primul legământ de la Akabeh (anul 621).

−  În cel de al XII-lea an al profeţiei, o altă delegaţie mai mare (şaptezeci de bărbaţi şi două femei) se întâlneşte cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!); ei depun al doilea legământ de la Aqabah. Astfel, Medina îşi deschidea porţile slujitorilor lui Allah.

− În cel de al XIII-lea an are loc emigrarea musulmanilor spre Medina, conform înţelegerii lor de la Aqabah. După ce majoritatea musulmanilor, toţi musulmani slabi şi neajutoraţi, au emigrat către Medina, era rândul „căpitanului” să părăsească Mekka. După o călătorie lungă şi plină de greutăţi, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) ajunge la Medina, unde întemeiază primul stat islamic, construieşte moscheea, deschide o nouă piaţă comercială şi semnează primul tratat de colaborare cu evreii.

−   În cel de al doilea an după hijrah: musulmanii nu au avut parte de linişte nici aici; un grup de 3000 de necredincioşi mekkani asaltau oraşul Medina pentru a extirpa enclava musulmană. Bătălia de la Badr era inevitabilă, dar, cu ajutorul lui Allah, musulmanii au ieşit învingători.

−  În cel de al treilea an după hijrah: o altă oaste păgână, mult mai numeroasă, înainta către Medina. Musulmanii, la rândul lor, pentru a diminua pagubele acestui război nedorit, au ieşit în afara oraşului ca să întâmpine duşmanul. Războiul se derula în favoarea musulmanilor, dar nerespectarea poruncii Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) de către detaşamentul care avea datoria de a păzi spatele armatei a schimbat deznodământul luptei în favoarea necredincioşilor; războiul de la Uhud înceta cu promisiunea de revenire a mekkanilor.

− În anul al V-lea după hijrah: necredincioşii din Mekka au revenit cu o armată numeroasă pentru a continua fapta neterminată de la Uhud. Neînţelegerile dintre ei, precum şi sprijinul lui Allah (vremea nefavorabilă, ploaia şi vântul puternic) i-a determinat pe necredincioşi să se retragă disperaţi.

Au urmat ani grei şi plini de confruntări; atacurile şi asalturile veneau ca un val greu de oprit, însă musulmanii, încrezători în puterea lui Allah, reuşeau de fiecare dată să respingă armatele. După ani grei de confruntări şi pierderi, musulmanii intrau cuceritori în Mekka. Cu toate acestea, porunca Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a  fost una plină de milostenie, reprezentând un exemplu dăinuitor:„Plecaţi în linişte! Voi sunteţi liberi!”.

După trudă şi osteneală, voinţă şi cucerire, patimă şi răbdare, durere şi suferinţă, atunci când statul era întemeiat, legislaţia divină era bine stabilită, oamenii Îl adorau pe Allah, era timpul ca Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) să înapoieze amanetul, era timpul ca trupul bătrân şi ostenit de răbdare şi trudă al Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) să elibereze sufletul către primul său Stăpân − era timpul să se întoarcă la Allah. Moartea profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a petrecut pe 12 Rabi-ul Awwal, anul 11 după hijrah / 632.nur dagi Pe scurt, viața profetului Muhammad

Source Link

Views: 2

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -1

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -1 partea intai   Perseverenţa Profetului  în privinţa adevărului, stăruinţa în privinţa mesajului şi răbdarea sa în perioada marilor nenorociri erau cu toate de dragul lui Allah şi nu pentru beneficiul său personal. Toate acestea erau conectate pentru a atrage minţi strălucite şi pentru a trezi oameni conştienţi […]

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -1

partea intai

 

Perseverenţa Profetului  în privinţa adevărului, stăruinţa în privinţa mesajului şi răbdarea sa în perioada marilor nenorociri erau cu toate de dragul lui Allah şi nu pentru beneficiul său personal. Toate acestea erau conectate pentru a atrage minţi strălucite şi pentru a trezi oameni conştienţi care să urmeze lumina care îi chema şi să se grăbească către onestul şi adevăratul Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care a venit pentru a purifica sufletele şi pentru a îndruma. Oamenii l-au văzut în momentul în care răul îl ataca din toate părţile. Refugiul pe care l-a căutat la unchiul său, Abu Taalib, şi la soţia sa, Khadiijah, i s-a refuzat, pentru că amândoi au murit la interval de numai câteva zile unul de celălalt.

 

Oricui doreşte să-şi imagineze proporţiile persecuţiei şi ale războiului lansat de către tribul Quraish împotriva Profetului neînarmat îi este de ajuns să ştie că însuşi Abu Lahab, care i-a fost cel mai înverşunat rival şi inamic, a fost atât de impresionat de ceea ce a văzut, încât a anunţat că îl va proteja pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), îl va ajuta şi va înfrunta orice agresiune împotriva lui. Însă Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a refuzat protecţia şi a rămas devotat mesajului său. Nimeni nu-l putea feri de rău, pentru că nimeni nu îndrăznea! Chiar şi distinsul Abu Bakr nu putea face altceva decât să lăcrimeze.

 

Într-o zi, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mers la Ka’bah şi, în vreme ce o înconjura, nobilii din Quraish, care îl aşteptau, l-au încercuit spunând: „Tu eşti cel care spune cutare şi cutare lucruri despre zeităţile noastre?” Iar el le-a răspuns cu calm: „Da, am spus asta.” Ei l-au luat de guler, dar Abu Bakr a cerut eliberarea lui, spunând cu lacrimi în ochi: „Aveţi de gând să ucideţi un om pentru faptul că spune: «Allah este Domnul meu?»”

 

Oricine l-a văzut pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în ziua At-Taa’if a fost convins că vede un exemplu al adevărului şi al loialităţii. El şi-a întors faţa către tribul Thaqiif, chemându-i la Allah, Unicul şi Cel Biruitor.

 

Nu era suficient ceea ce primea de la clanul său şi de la rudele sale? Nu l-au prevenit ei în legătură cu un rău din ce în ce mai mare, atunci când acesta vine din partea unor oameni cu care nu are legături de sânge? Cu siguranţă nu, pentru că aceste consecinţe dăunătoare nu erau luate în calcul de către el. Allah Cel Milostiv îi poruncise să transmită mesajul şi aceasta era suficient. Şi-a amintit de ziua în care intransigenţa comunităţii sale a sporit şi a mers acasă, refugiindu-se cu amărăciune în patul său. A auzit vocea Raiului atingându-i inima şi a auzit imediat vocea revelaţiei poruncindu-i acelaşi lucru ca în ziua peşterii: „O, tu cel acoperit! Ridică-te şi îndeamnă!” (Coran 74: 1-2).

 

maxresdefault 1 Din viata Profetului – episodul din Taa’if -1Apoi a trebuit să transmită mesajul şi să avertizeze. Prin urmare, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu s-a temut de rău şi nu a căutat confortul. S-a hotărât atunci să meargă la At-Taa’if să transmită cuvântul lui Allah oamenilor săi. Acolo, nobilii comunităţii sale l-au înconjurat, fiind mai vicleni decât tovarăşii lor din Mekka. I-au instigat pe copii şi pe huligani împotriva lui şi au încălcat cele mai sacre dintre obiceiurile arabilor, ospitalitatea şi protecţia aceluia care solicită ajutor.

 

Ei şi-au trimis huliganii şi tinerii pe urmele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), să arunce cu pietre în el. Acesta era cel pentru care Quraish s-a oferit să colecteze bani pentru a-l face cel mai bogat dintre ei şi pe care să-l desemneze conducătorul şi regele lor! Totuşi, a refuzat, spunând: „Eu nu sunt decât slujitorul lui Allah şi Profetul Său!”

 

Acum îl vedem în At-Taa’if, retras într-o livadă, pentru ca zidurile sale să-l protejeze de urmărirea huliganilor. Mâna sa dreaptă era întinsă înspre cer, rugându-se la Allah în vreme ce mâna sa stângă îl proteja de pietrele aruncate. Se adresa Creatorului şi Domnului său, spunând: „Dacă nu eşti furios pe mine, nu-mi pasă de alte lucruri; faptul că îmi oferi Îndurarea Ta este un lucru prea generos din partea Ta.”

 

Într-adevăr, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a ştiut să se adreseze Domnului său cu politeţe! Când a afirmat că nu-i pasă de cele rele de dragul lui Allah, el a mărturisit însă că are o mare nevoie de îndurare din partea Sa. El nu s-a simţit mândru de rezistenţa şi de curajul său. De aceea cel mai bun mod de a exprima curajul şi rezistenţa într-o astfel de situaţie este rugăciunea şi invocarea.

 

 

Source Link

Views: 2

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -2

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -2     Aşadar a continuat să ceară iertarea lui Allah şi să-L invoce: „O, Allah, Ție mă tânguiesc de slăbiciunea forţei mele, de incapacitatea mea de a găsi o cale şi de umilirea mea de către oameni! O, Preamilostivule, Tu eşti Domnul celor slabi, Tu eşti Domnul […]

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -2

 

 

Aşadar a continuat să ceară iertarea lui Allah şi să-L invoce: „O, Allah, Ție mă tânguiesc de slăbiciunea forţei mele, de incapacitatea mea de a găsi o cale şi de umilirea mea de către oameni! O, Preamilostivule, Tu eşti Domnul celor slabi, Tu eşti Domnul meu. Cui mă încredinţezi? Unei rude îndepărtate care mă ignoră sau unui inamic care are putere asupra mea? Dacă Tu nu eşti furios pe mine, nu-mi pasă de alte lucruri, dar faptul că îmi oferi îndurarea Ta este un lucru prea generos din partea Ta. Caut refugiu în lumina feţei Tale care înlătură întunericul şi compensează greutăţile acestei lumi şi ale următoarei. Nu fi furios sau nemulţumit de mine! Implor binecuvântarea Ta până când vei fi mulţumit de mine. Nu există forţă sau putere decât prin Tine.”

 

Ce devotament avea Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) faţă de misiunea sa! Era o persoană neînarmată care se confrunta cu conflicte peste tot pe unde mergea. Nu avea nimic în viaţa sa care să-l întărească şi, totuşi, a rămas statornic şi loial!

 

189195 10150150419306405 6314917 n Din viata Profetului – episodul din Taa’if -2Oamenii l-au văzut întorcându-se din At-Taa’if la Mekka fără vreun sentiment de deznădejde sau înfrângere, ci mai plin de speranţă, mai optimist şi mai dedicat. Mai mult decât atât, el s-a prezentat pe sine triburilor venind la ele în propriile lor localităţi şi zone. Într-o zi a mers la Bani Kindah, într-o altă zi la Bani Haniifah, apoi la Bani ’Aamir şi, astfel, de la un trib la altul. Le-a spus tuturor: „Eu sunt Profetul lui Allah trimis vouă. El vă porunceşte să Îl adoraţi pe Allah, să nu Îi atribuiţi parteneri şi să abandonaţi idolii pe care îi adoraţi.” La casele triburilor din apropiere, Abu Lahab obişnuia să-l urmeze, spunându-le oamenilor: „Nu-l credeţi, pentru că el vă cheamă la deşertăciune.”

 

Oamenii l-au văzut pe Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în situaţii critice, când căuta credincioşi şi adepţi, fiind însă întâmpinat cu nerecunoştinţă şi duşmănie. L-au văzut refuzând orice târguri şi refuzând să primească un preţ lumesc pentru credinţă.

 

În acele zile arzătoare, s-a prezentat la Bani ’Aamir Ibn Sa’sa’ah şi a stat acolo, vorbind despre Allah şi recitând unele dintre cuvintele Sale. Ei au întrebat: „Crezi că dacă noi te-am susţine în chestiunile tale şi apoi Allah te-ar ridica deasupra celor care ţi s-au opus ţie, noi vom prelua aceasta după tine?” El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns, spunând: „Această problemă se află în mâinile lui Allah. El o oferă oricui doreşte El.” Acolo şi atunci s-au risipit, spunând: „Nu avem nevoie de aceasta.” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a părăsit, căutând credincioşi care nu cumpără sau schimbă credinţa lor pe lucruri neînsemnate.

 

Oamenii l-au văzut, însă puţini au crezut în el. În pofida numărului lor, a găsit în ei alinare şi companie. Dar Quraish a decis ca fiecare trib să aibă sarcina de a da lecţii credincioşilor lui Allah. Aşadar, subit, a apărut persecuţia precum o furtună dezlănţuită şi a lovit toţi musulmanii. Politeiştii nu cunoşteau nelegiuirea, dar o comiteau împotriva musulmanilor. Acum a avut loc o surpriză neaşteptată. Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a poruncit tuturor musulmanilor să emigreze în Abisinia şi a decis să rămână singur să înfrunte agresiunea!

Source Link

Views: 1