Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) s-a născut în anul 570, într-o familie nobilă din Mekka şi a fost descendentul profetului Avraam / Ibrahim (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!). Rămas fără tată încă de dinainte de naşterea sa şi fără mamă de la vârsta de şase ani, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a fost un tânăr cinstit care a lucrat ca păstor, apoi şi-a ajutat unchiul în afaceri, iar la vârsta adolescenţei a respins practicile imorale şi lipsite de logică ale poporului său, precum şi idolatria în care ei erau cufundaţi.
A fost supranumit Al-Amiin − Cel demn de încredere, cel cinstit.
La vârsta de 25 de ani s-a ocupat de afacerile unei văduve bogate, în vârstă de 40 de ani, pe nume Khadijah; impresionată de onestitatea şi caracterul lui, ea i-a propus să se căsătorească şi el a acceptat. În ciuda diferenţei de vârstă, au avut o căsătorie fericită şi au fost binecuvântaţi cu şase copii. A fost un tată şi un soţ iubitor şi grijuliu, iar familia sa i-a fost devotată, în pofida sărăciei benevole; el şi-a pus în practică întotdeauna propriul sfat – „Cel mai bun dintre voi este cel care e cel mai bun cu propria sa familie.”
Dar să trăim pe scurt, împreună cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!), evenimentele prin care a trecut de la naşterea şi până la moartea sa, să urmărim aspectele importante din viaţa acestui profet demn de cinste.
Profetul se năştea, luni 12 Rabi-ul Awwal, 571. Tatăl lui murise cu două luni înaintea naşterii sale.
− Imediat după naşterea sa, plină de miracole, a fost trimis să-şi petreacă copilăria (aşa cum era tradiţia tuturor quraişiţilor), departe de viaţa de la Mekka, undeva prin satele din jurul oraşul, pentru a profita de aerul curat, mediul sănătos şi, nu în ultimul rând, de elocvenţa şi retorica arabilor beduini. Arabii beduini erau buni vorbitori şi cunoscători de limbă arabă.
− La 6 ani rămâne orfan de mama sa, Amina, şi astfel trece în custodia bunicului său. Allah a ales pentru Trimisul Său cel mai bun educator, cel mai bun îndrumător; Allah a ales ca El însuşi să-l educe pe alesul Său.
− La 8 ani, bunicul său, Abdul Muttalib, părăseşte această lume, dar nu înainte de a-i asigura nepotului său un adăpost. Unchiul său îl primeşte în casa sa deja plină de copii. Aici el se bucură de o primire pe cinste; i se permite să se aşeze în locul unchiului său, loc unde nu aveau voie să se aşeze proprii săi fii.
− La această vârstă fragedă conştientizează situaţia dificilă în care se afla unchiul său şi decide să-l ajute. Hotărăşte să participe şi el alături de unchiul său la potolirea foamei unui număr mare de membrii ai familiei; astfel începe viaţa lui de păstor.
− La 12 ani, unchiul său îl ghidează către viaţa de comerciant, luându-l ca însoţitor; el începe o nouă viaţă şi face astfel primul pas în prima călătorie de afaceri.
− Cu toate că nu a continuat practica de comerciant, renumele său de om cinstit, onest şi demn de încredere a determinat-o pe bogata văduvă Khadijah să-l angajeze ca responsabil de caravana sa; astfel, la vârsta de 24 ani, începe a doua călătorie de afaceri în Siria, pentru Khadijah.
− La numai un an după această călătorie, frumoasa şi bogata văduvă Khadijah devine soţia lui. La 25 de ani se căsătoreşte, aşadar, cu o văduvă mai mare ca el cu 15 ani şi împreună au 6 copii: Qasim, Abdullah, Zainab, Ruqiyyah, Umm Kulthum, Fatimah. La 40 de ani obişnuia să se izoleze în peşterile din Mekka unde medita asupra creaţiei universului. În timpul unei astfel de meditaţii, îngerul Gavriil îl vizitează prin porunca lui Allah şi îi transmite prima revelaţie. Astfel, în anul 610, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) devine profet. Prima revelaţie divină a răsunat în sufletul acestui nobil Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) de-a lungul vieţii sale; prima întâlnire cu îngerul Gavriil avea să ţină vie în memoria sa cuvintele lui Allah:
„Citeşte! În numele Domnului tău care a creat, care l-a creat pe om din sânge închegat! Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil, este Cel care l-a învăţat cu tocul [de scris], l-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut!”
− În primii trei ani de profeţie mesajul său era răspândit pe străzile şi potecile din Mekka pe ascuns, pentru ca spre sfârşitul celui de-al treilea an al profeţiei să aibă loc chemarea deschisă la Islam, pe muntele Safa.
− Urmează ani grei, plini de chin, durere şi omoruri. Ostilitatea necredincioşilor mekkani devine insuportabilă pentru acel grup mic şi neajutorat de musulmani. Astfel încât cei neajutoraţi şi slabi, la sfatul şi îndrumarea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!), caută adăpost la regele Etiopiei, un rege care „nu nedreptăţeşte pe nimeni”, aşa cum le vestise Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!).
− Anul al VI-lea este caracterizat de acceptarea Islamului de către Hamza şi Omar, un an în care mulţi dintre musulmanii sărmani s-au bucurat de lumina zilei şi mulţi dintre cei slabi au găsit adăpost. Politeiştii, ori de câte ori încercau să-i asuprească pe cei slabi, se ciocneau de doi munţi: Omar şi Hamza.
− Între anii VII-IX ai profeţiei, mekkanii necredincioşi pun boicot economic musulmanilor. Durerea musulmanilor devine insuportabilă; odată cu ei suferă şi rudele lor necredincioase care, dominate de sentimentul legăturii de sânge, nu s-au lepădat de neamurile lor care erau acum musulmanii.
− Anul al X-lea este numit şi anul tristeţii sau durerii: în acest an se sting din viaţă cei doi stâlpi pe care se sprijinea Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) − Abu Talib, unchiul său, şi Hadigea, soţia sa. Tot în acest an, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) caută o alinare pentru durerea suferită şi face o călătorie la Taif, unde încearcă să găsească noi susţinători, noi adepţi care să-i deschidă larg braţele, însă încercarea sa este mai grea: în loc de adăpost şi ospitalitate el este batjocorit şi alungat. La întoarcere, când toate porţile lumeşti se închideau în faţa sa, Allah îi deschide lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) porţile cerului. Din această călătorie nocturnă, ’Isra’, şi din ascensiunea / Miraj spre ceruri, Profetul aduce credincioşilor mai multe daruri divine.
− Anul al XI-lea: o delegaţie formată din doisprezece bărbaţi din Medina se întâlneşte cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) la Mekka, în timpul pelerinajului, şi astfel are loc primul legământ de la Akabeh (anul 621).
− În cel de al XII-lea an al profeţiei, o altă delegaţie mai mare (şaptezeci de bărbaţi şi două femei) se întâlneşte cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!); ei depun al doilea legământ de la Aqabah. Astfel, Medina îşi deschidea porţile slujitorilor lui Allah.
− În cel de al XIII-lea an are loc emigrarea musulmanilor spre Medina, conform înţelegerii lor de la Aqabah. După ce majoritatea musulmanilor, toţi musulmani slabi şi neajutoraţi, au emigrat către Medina, era rândul „căpitanului” să părăsească Mekka. După o călătorie lungă şi plină de greutăţi, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) ajunge la Medina, unde întemeiază primul stat islamic, construieşte moscheea, deschide o nouă piaţă comercială şi semnează primul tratat de colaborare cu evreii.
− În cel de al doilea an după hijrah: musulmanii nu au avut parte de linişte nici aici; un grup de 3000 de necredincioşi mekkani asaltau oraşul Medina pentru a extirpa enclava musulmană. Bătălia de la Badr era inevitabilă, dar, cu ajutorul lui Allah, musulmanii au ieşit învingători.
− În cel de al treilea an după hijrah: o altă oaste păgână, mult mai numeroasă, înainta către Medina. Musulmanii, la rândul lor, pentru a diminua pagubele acestui război nedorit, au ieşit în afara oraşului ca să întâmpine duşmanul. Războiul se derula în favoarea musulmanilor, dar nerespectarea poruncii Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) de către detaşamentul care avea datoria de a păzi spatele armatei a schimbat deznodământul luptei în favoarea necredincioşilor; războiul de la Uhud înceta cu promisiunea de revenire a mekkanilor.
− În anul al V-lea după hijrah: necredincioşii din Mekka au revenit cu o armată numeroasă pentru a continua fapta neterminată de la Uhud. Neînţelegerile dintre ei, precum şi sprijinul lui Allah (vremea nefavorabilă, ploaia şi vântul puternic) i-a determinat pe necredincioşi să se retragă disperaţi.
Au urmat ani grei şi plini de confruntări; atacurile şi asalturile veneau ca un val greu de oprit, însă musulmanii, încrezători în puterea lui Allah, reuşeau de fiecare dată să respingă armatele. După ani grei de confruntări şi pierderi, musulmanii intrau cuceritori în Mekka. Cu toate acestea, porunca Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a fost una plină de milostenie, reprezentând un exemplu dăinuitor:„Plecaţi în linişte! Voi sunteţi liberi!”.
După trudă şi osteneală, voinţă şi cucerire, patimă şi răbdare, durere şi suferinţă, atunci când statul era întemeiat, legislaţia divină era bine stabilită, oamenii Îl adorau pe Allah, era timpul ca Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) să înapoieze amanetul, era timpul ca trupul bătrân şi ostenit de răbdare şi trudă al Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) să elibereze sufletul către primul său Stăpân − era timpul să se întoarcă la Allah. Moartea profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a petrecut pe 12 Rabi-ul Awwal, anul 11 după hijrah / 632.
Source Link
Views: 2
