Viața Profetului Muhammad – partea a 8-a

 

Atat evreii, cat si crestinii erau obligati sa plateasca un impozit – capitatia sau jizya. Nu era foarte diferit de impozitele patite de musulmani. Deoarece musulmanilor nu le era ingaduit sa imprumute bani cu dobanda, primii camatari au fost evreii si crestinii. Musulmanii aveau dreptul de a mosteni bani si bunuri de la evrei si crestini. Acestia din urma insa nu puteau mosteni bani de la musulmani.

Desi legea ii favoriza pe musulmani , evreii si crestinii nu erau persecutati. In cele mai multe localitati, toate cele trei grupuri religioase traiau, studiau si munceau impreuna, in armonie. Califii ii incurajau pe invatatii evrei sa studieze limbile straine. Ei au tradus multe texte, in special din limba greaca in limba araba. Unele dintre cele mai mari realizari in stiinta si medicina au fost rezultatul colaborarii dintre invatati.

Convietuirea dintre diferite grupuri religioase nu a fost insa intotdeauna pasnica. In anumite perioade, atat evreii, cat si crestinii au fost nevoiti sa respecte anumite reguli.

Evreii, de exemplu, erau parte a comunităţii, ei erau „dhimmi “, ceea ce înseamnă „oameni protejaţi“, atât timp cât se conformau legilor ei. Acesta a stabilit un  precedent pentru tratarea cetăţenilor pe timpul cuceririlor de mai târziu. Creştinii şi evreii, în schimbul unei taxe anuale, li se permitea libertate religioasă şi, atât timp cât îşi menţineau statutul lor de nemusulmani erau membri asociaţi ai statului musulman.

Ibn Ishaq, unul dintre cei mai timpurii scriitori ai biografiei Profetului, indica aproximativ  această perioadă ca fiind aceea in care Muhammed a trimis scrisori conducătorilor lumii – regele Persiei, împăratul Bizanţului, lui Negus al Abisiniei, şi guvernatorului Egiptului printre alţii – invitându-i să se supună Islamului.

Muhammed a construit propriu-zis în primii ani ai mesajului islamic o serie de alianţe între triburi şi beduini, pentru ca în anul 628, el împreună cu 1500 de adepţi ai Islamului să poată controla accesul la Ka’ba pe timpul negocierilor cu meccanii. Aceasta reprezintă un moment foarte important în istoria musulmanilor. Cu doar puţin timp în urmă, Muhammed trebuia să îşi părăsească oraşul lui natal de teamă pentru viaţa sa. Acum el era tratat de către conducătorul duşman ca un lider cu toate drepturile ce revin acestei pozitii.

Un an mai târziu, în 629, el a reintrat şi, în fapt, a cucerit Mecca fără vărsare de sânge şi într-un spirit de toleranţă care a stabilit un ideal pentru viitoarele cuceriri. El a distrus de asemena idolii ( statuile) din Ka’ba, pentru a pune un sfârşit definitiv practicilor păgâne de acolo.

În acelaşi timp, Muhammed a câştigat credinţa lui ‘Amr ibn al-‘As, viitorul cuceritor al Egiptului, şi a lui Khalid ibn al-Walid, amândoi îmbrăţişând Islamul şi alăturându-se lui Muhammed. Convertirea lor a fost remarcabilă în special pentru că aceşti oameni s-au aflat printe cei mai înverşunaţi opozanţi ai lui Muhammed cu doar puţin timp în urmă.

Pe de o parte, întoarcerea lui Muhammed la Mecca a reprezentat punctul culminant al misiunii sale . În 623, peste trei ani, el se îmbolnăveşte brusc şi pe data de 8 iunie a acelui an, în braţele celei de-a treia soţii, trimisul lui Allah moare.

Moartea lui Muhammed a fost o mare pierdere. Pentru cei care îl urmau, acest simplu meccan a fost de departe mai mult decât un prieten îndrăgit, de departe mult mai mult decât un  priceput conducător, de departe mult mai mult decât un respectat lider care a format un nou stat din frânturi de triburi războinice.

desert_scenery1  Muhammed a fost de asemenea modelul exemplar al învăţăturilor pe care el le-a adus lor de la Dumnezeu: învăţăturile Coranului, care, de secole, a ghidat gândirile şi acţiunile, credinţa şi caracterul a nen’Omarati barbati si femei, şi care a condus la o eră distinctivă în istoria omenirii. Totuşi, moartea lui a avut un mic efect asupra societăţii dinamice pe care el a creat-o în Arabia, dar nici un efect asupra misiunii lui centrale: transmiterea Coranului lumii întregi. După cum a spus şi Abu Bakr: „Cine l-a adorat pe Muhammed, să afle că Muhammed e mort, dar cine l-a adorat pe Dumnezeu să afle că Dumnezeu trăieşte şi nu moare niciodată.“.

Soucre Link

Views: 0

Viața Profetului Muhammad – partea a 7-a

 

Situatia lui Muhammed era  bine cunoscuta în Medina, deoarece , înainte de Hijrah, oraşul trimisese soli la Mecca creându-i lui Muhammed să medieze o dispută între cele două  mari  triburi. Cele auzite si vazute i-au impresionat pe solii trimisi ceea ce a dus la propunerea acestora facuta lui Muhammed de a se stabilii in Medina. Calităţile excepţionale ale lui Muhammed au impresionat atât  de mult mediniţii, încât triburile rivale şi aliaţii lor au strâns rândurile la 15 martie 624, după Hijrah, dată la care şi Muhammed împreună cu cei care îl susţineau au pornit împotriva păgânilor din Mecca.

Aceasta prima batalie. a avut loc lângă Badr, acum un mic orăşel din sud-vestul Medinei, a avut mai multe efecte importante.

În primul rând, forţele musulmane, depăşite la număr, rata fiind de 3 la 1, i-au învins pe meccani. În al doilea rând, disciplina arătată de musulmani a aratat meccanilor, inca o data abilităţile celui pe care ei îl goniseră din oraş.

În al treilea rând, unul dintre triburile aliate care a promis initial să susţină musulmanii în bătălia de la Badr, dand dovada de indiferenta insa la momentul luptei, după o lună de la bătălie a fost expulzat din Medina. Cei care au pretins a fi aliaţi a musulmanilor, dar s-au opus lor  în mod tacit, erau avertizaţi: pentru a fi membri în cadrul comunităţii impune obligaţia de susţinere totală.

Un an mai târziu, meccanii s-au reîntors. Cu o armată alcătuită din 3000 de oameni, i-au întâlnit pe musulmani pe Uhud, un deal în afara Medinei. După un iniţial succes, musulmanii au fost împinşi inapoi şi însuşi Profetul a fost rănit.

Deoarece meccanii stiau ca musulmanii nu fusesera infranti, ci doar castigasera o batalie, cu o armată ce număra 10.000 de capete, au atacat din nou Medina doi ani mai târziu. Rezultataul de asta data a fost cu totul altul. La Bătălia Tranşeelor, de asemenea ştiută şi ca Bătălia Confederaţiilor, musulmanii au înregistrat o victorie remarcabilă. Din partea Medinei din care se aşteptau a veni atacatorii ei au săpat o tranşee foarte adâncă pentru cavaleria meccană pentru a scăpa de ea fără a se expune arcaşilor aflaţi în spatele fortificaţiilor Medinei. După un asediu neconcludent, meccanii au fost forţaţi să se retragă. După aceasta Medina a fost cu totul în mâinile musulmanilor.

 

old_arabic_document_ic__175x224A fost adoptata Constituţia Medinei sub care clanurile, acceptându-l pe Muhammed ca fiind Profet al lui Dumnezeu, au format o alianţă, sau o federaţie datată din această perioadă. S-a punctat conştiinciozitatea politică a comunităţii musulmane; membrii ei s-au definit ca fiind o comunitate separată de toţi ceilalţi. Constituţia a definit de asemenea rolul nemusulmanilor în cadrul comunităţii. Evreii erau liberi sa isi practice propria religie; la fel si crestinii. Atat evreii, cat si crestinii erau considerati “oameni ai Cartii”. Tora evreiasca, ca si Evanghelia crestinilor erau considerate de catre musulmani carti sacre.

Musulmanii nu au incercat sa isi impuna religia  in fata altor popoare. Evreii, ca si crestinii aveau libertatea de a-si practica religia in sinagogile si bisericile lor.Soucre Link

Views: 0

Viața Profetului Muhammad – partea a 6-a

 

După ce Muhammed a propovăduit în mod public timp de mai mult de un deceniu, opoziţia împotriva lui s-a intensificat atât de mult încât, temându-se pentru siguranţa lor, el şi-a trimis unii dintre  adepţi în Etiyopia, unde conducătorul creştin, un rege-preot, cunoscut pentru bunatatea si simtul au de dreptate, şi-a extins protecţia asupra lor, a cărui memorie a fost păstrată de către musulmani mereu. La nasterea Islamului, primii musulmani aflati in suferinta au fost ajutati de un crestin si acest lucru este mai mult decat semnificativ.

Quraisitii, surprinsi de aceasta plecare, si-au trimis solii la Negus, cu atat mai mult cu cat erau in bune relatii cu el, datorita calatoriei cu scopuri negustoresti din fiecare iarna. Negusul i-a primit, dar a refuzat sa-i predea pe fugari inainte de a asculta pledoaria fiecarui grup. Hotararea pe care a luat-o a fost in favoarea musulmanilor, care au trait in pace si siguranta sub domnia lui. La moartea Negusului, Profetul Muhammed a oficiat in mocheea sa din Medina o rugaciune speciala de inmormantare denumita „rugaciunea celui absent”. Aceasta afinitate si aceasta subtila prietenie dintre crestini si musulmani nu a fost niciodata exploatata si nu este nici astazi. Ostilitatile dintre aceste doua mari religii au aparut abia mai tarziu si din cauza unei rivalitati mai degraba politice decat doctrinare.

In Mecca persecuţiile s-au intensificat, cei care îl urmau pe Muhammed fiind chinuiţi, abuzaţi, şi chiar torturaţi.

Intr-un final, Muhammed şi-a trimis şaptezeci dintre cei care îl urmau în nord, în oraşul Yathrib, care avea să fie numit mai apoi „Medina“ (Oraşul). Mai târziu, în toamna timpurie a anului 622, el a aflat de un complot de asasinat împotriva lui, şi împreună cu cel mai apropiat prieten al lui, Abu Bakr As-Siddiq, s-a decis să îi urmeze pe emigranţi.

În Mecca, cei care ii pusesera la cale asasinarea, au ajuns acasă la Muhammed şi l-au gasit pe vărul lui, Ali, dormind în patul lui. Înfuriaţi, meccanii au pus un preţ pe capul lui Muhammed şi au pornit în urmărirea lui.

desert_ProductiveMuslim-300x225Totuşi, Muhammed şi Abu Bakr s-au refugiat într-o peşteră ascunzându-se de cei care îi urmăreau’ la intrarea in pestera, miraculos pentru timpul scurt scurs, un păianjen a ţesut o pânză. Când au văzut că pânza nu  era ruptă, meccanii au trecut pe lângă peşteră, considerand locul neumblat iar Muhammed şi Abu Bakr şi-au continuat drumul spre Medina, unde au fost primiţi cu bucurie atât de o mulţime de mediniţi, cât şi de meccanii care plecaseră dinainte pentru a pregăti drumul.

 

Aceasta a fost Hijrah (622), Hegira dupa pronuntia anglo-saxona, dar incorect tradusă ca „Zborul“, de fapt, Hijrah nu a fost un zbor, ci o emigrare plănuită cu grijă, care marchează începutul erei islamice si  de asemenea un nou mod de viaţa pentru Muhammed şi musulmani.

De aici înainte,  principiul organizaţional al comunităţii nu a fost înrudirea de sânge, ci o înfrăţire mai nobilă a tuturor musulmanilor. Cei care l-au însoţit pe Muhammed în Hijrah au fost numiţi „muhajirun“ – care înseamnă „cei care au făcut hijrah“ sau „emigranţii“-, pe când cei din Medina care deveniseră musulmani au fost numiţi „ansar“  sau „ajutătorii“.Soucre Link

Views: 0