Femeile și copiii

  Compasiunea şi mila cu care Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Sa)  înconjura tot ceea ce are viaţă, a cuprins în scurt timp şi femeile. Eliberându-le de sub zdrobirea picioarelor oamenilor, Profetul a afirmat că: “Raiul se află sub tălpile mamelor noastre”. Astfel, iubitul nostru profet  le slăveşte poziţia  şi ne condiţionează […]

0Shares

Compasiunea şi mila cu care Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Sa)  înconjura tot ceea ce are viaţă, a cuprins în scurt timp şi femeile. Eliberându-le de sub zdrobirea picioarelor oamenilor, Profetul a afirmat că: “Raiul se află sub tălpile mamelor noastre”. Astfel, iubitul nostru profet  le slăveşte poziţia  şi ne condiţionează intrarea in Rai, dacă primim binecuvântarea mamelor. Profetul Muhammed, îşi iubea nespus familia şi îşi trata soţiile cu deosebită afecţiune şi compasiune.

Profetul  le cerea companionilor să se comporte frumos cu soţiile lor şi îi sfătuia astfel: “Vă sfătuiesc să vă comportaţi frumos cu soţiile voastre”. De asemenea, referitor la acelaşi subiect a spus: “Cel mi bun dintre credincioşi este cel care se comportă cel mai frumos cu soţia lui”.“Cel mai evlavios dintre cei credincioşi este cel care are o educaţie frumoasă. Cel mai bun, este cel care se comportă frumos cu femeile”.

Deseori iubitul nostru Profet  îşi ajuta soţiile la treburile casnice. Mulsul oilor, curăţenia casei, cârpirea hainelor şi a încălţămintelor, adăpatul cămilelor, participarea la educarea şi îngrijirea copiilor  nu erau rezultatul compasiunii lui? De asemenea, Profetul Muhammed nu alegea mâncarea. Se aşeza la masă şi servea din mâncarea pe care soţia sa o gătea, fără să aibă alte pretenţii, şi îi mlţumea lui Allah pentru această binecuvântare.

Compasiunea Profetului faţă de orfani

Copiii care şi-au pierdut unul sau ambii părinţi, la o vârstă fragedă, sunt mai vulnerabili şi au nevoie de mai multă afecţiune şi compasiune. Au nevoie de îngrijire, de sfaturi bune, de educaţie. Orfanii simt mai intens lipsa de afecţiune decât lipsurile materiale. Deoarece şi-a pierdut tatăl înainte de naştere şi mama când avea doar şase ani, Profetul Muhammed înţelegea foarte bine trăirile unui orfan, le arăta afecţiune şi compasiune şi le recomanda şi companionilor săi acelaşi lucru. Doar mângâierea pe cap a orfanilor este un bine şi un vestitor al raiului. Despre acest lucru Profetul a afirmat următoarele: „Cine mângîie cu compasiune capul unui orfan va câştiga atâtea fapte bune cât firele de păr ale orfanului. Eu sunt atât de aproape în rai, de cel care face un bine unui  sărman”. Apoi şi-a strâns degetele şi a arătat semnul prin care indica cât de aproape era de cei care aveau grijă de orfani. Mesagerul lui Allah, prin gestul său, parcă voia să spună că nimeni nu se poate interpune între el şi cel care ocroteşte un sărman, la intrarea în rai. De altfel, profetul i-a recomandat unui companion care i s-a plâns că are un caracter dur,  să hrănească sărmanii, să bucure orfanii şi să îi mângâie pe cap, astfel încât Allah să-l îmbuneze.

Ebu Seleme era unul dintre cei mai de seamă companioni. A căzut martir în timpul unei lupte, lăsând în urmă cinci copii orfani. Profetul Muhammed s-a căsătorit cu soţia acestuia, doar pentru a nu-i lăsa pe cei cinci copii fără protecţie şi pentru a nu-i priva de dragostea paternă.

Dragostea profetului faţă de copii

Copiii ne sunt încredinţaţi de către Allah. Datoria noastră este să acordăm importanţa cuvenită a ceea ce ni s-a încredinţat. De altfel, PreaÎnaltul Allah ne porunceşte următoarele: “Ei, voi credincioşilor. Protejati-vă pe voi şi pe copiii voştri de focurile iadului, ale cărei vreascuri sunt oamenii şi pietrele. (Sura Tahrim, 66/6). Părinţii trebuie să-şi privească copiii precum un amanet al lui Allah. În ziua de apoi, părinţii vor fi traşi la răspundere dacă nu-şi îndeplinesc responsabilitatea aşa cum trebuie.

sursa: publicația  Zaman

Source Link

Views: 5

0Shares

FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH – 2

  Cunoaşterea virtuţilor – conform învăţăturilor Islamului – îi impune de la sine omului să acţioneze în conformitate cu acestea, în vreme ce separarea platonică între bine şi rău, fără a îndemna la sporirea binelui şi la ştergerea răului, este prin ea însăşi o nelegiuire. Virtuţile morale în Islam trăiesc şi mor odată cu strădania […]

0Shares

Cunoaşterea virtuţilor – conform învăţăturilor Islamului – îi impune de la sine omului să acţioneze în conformitate cu acestea, în vreme ce separarea platonică între bine şi rău, fără a îndemna la sporirea binelui şi la ştergerea răului, este prin ea însăşi o nelegiuire. Virtuţile morale în Islam trăiesc şi mor odată cu strădania omenirii de a le face să izbândească pe pământ“.

Un aspect care trebuie discutat este asocierea faptei cu încrederea în Allah, între strădania de a aduce ceea ce este folositor şi de a preveni răul, între credinţă şi predestinare. Pe de o parte, Islamul îndeamnă la fapta religioasă şi lumească şi, mai mult decât atât, consideră fapta asociată cu intenţia bună – oricum ar fi ea denumită – drept adorare a lui Allah. Fapta pe care oamenii obişnuiesc să o califice drept lumească poate să fie o îndatorire individuală sau o îndatorire colectivă a cărei abandonare conduce la păcat. Musulmanul este chemat să se călăuzească după principiile faptei bune şi să fie prudent să nu săvârşească fapte rele. Respectarea acestui principiu variază între obligaţia legală şi considerarea de a fi agreabil din punct de vedere legal; cu cât răul este mai mare şi probabilitatea producerii lui este mai ridicată, judecarea este mai apropiată de necesitate şi, dimpotrivă, cu cât răul este mai neînsemnat şi probabilitatea producerii lui este mai redusă, cu atât judecarea este mai apropiată de agreabil.

Cuvântul „acţiune“ şi derivatele sale se repetă în Coran de trei sute şaizeci şi şapte de ori, iar cuvântul faptă şi derivatele sale se repetă de o sută opt ori. De asemenea, acţiunea este exprimată de mai multe ori şi prin cuvintele: câştig, venire, strădanie, trudă, căutare. Aceste cuvinte se repetă prin poruncirea acţiunii, îndemnarea la ea sau recunoaşterea faptului că răsplata este după faptă, în versetele:

Şi spune: «Lucraţi!» (Surat At-Tawbah 9:105)

Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce este în putinţa lui. El are ca răsplată ceea ce şi-a agonisit (din faptele bune) şi ca pedeapsă ceea ce a dobândit (din faptele rele) (Surat Al-Baqarah 2:286)

Ci caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică! Şi nu uita partea ta din această viaţă! (Surat Al-Qasas 28:77)

Că niciun suflet nu va purta povara altuia / Şi că omul nu va dobândi decât rodul celor pe care le-a agonisit / Şi că agoniseala lui se va vedea / Iar apoi va primi pentru ea răsplata cuvenită? (Surat An-Najm 53:38-41)

Apoi, după ce Rugăciunea a fost împlinită, răspândiţi-vă pe pământ şi căutaţi harul lui Allah şi pomeniţi-L mult pe Allah, pentru ca voi să izbândiţi. (Surat Al-Jumu`ah 62:10)

El este Cel care v-a supus vouă pământul. Deci străbateţi întinderile sale şi mâncaţi din înzestrarea lui! (Al-Mulk 67:15).

De asemenea, există numeroase tradiţii şi date în biografia Trimisului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) şi în biografiile companionilor săi. Tradiţia (hadis) care porunceşte împlinirea bună a faptei „Allah voieşte ca robul Său, atunci când împlineşte o faptă, să o împlinească bine“ este repetată în cel puţin două ocazii, dintre care una are o semnificaţie deosebită. În timp ce era înmormântat Ibrahim, fiul Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!), groparul a zidit cărămizile gropii şi a astupat rosturile dintre ele, dar a omis să astupe unul din rosturi şi atunci Profetul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) i-a atras atenţia asupra acestui lucru şi după aceea a adăugat: „Lucrul acesta nu provoacă nici daune, nu aduce nici folos, însă Allah voieşte ca robul Său, atunci când împlineşte o faptă, să o împlinească bine.” Aceasta înseamnă că împlinirea unei fapte cu atenţie şi grijă este necesară, chiar şi în cazul lucrurilor neînsemnate, căci în felul acesta omul se obişnuieşte să fie meticulos şi îi va fi uşor să se comporte astfel în toate situaţiile.

Source Link

Views: 2

0Shares

Mari matematicieni ai lumii – 3

Mari matematicieni ai lumii – 3 Thâbit  ibn  Qurrah (836-901)   Pe numele sau întreg Al – Sabi Thabit ibn Qurra al- Harrani a fost un celebru învăţat al vremurilor Islamului de Aur, născut în Harran (Turcia de astăzi), provenind dintr-o familie membră a unei secte, aşa numită a sabienilor – de unde şi particula […]

0Shares

Mari matematicieni ai lumii – 3

Thâbit  ibn  Qurrah (836-901)

 

180px-20010219-001-01Pe numele sau întreg Al – Sabi Thabit ibn Qurra al- Harrani a fost un celebru învăţat al vremurilor Islamului de Aur, născut în Harran (Turcia de astăzi), provenind dintr-o familie membră a unei secte, aşa numită a sabienilor – de unde şi particula Al – Sabi din numele său, membrii acesteia fiind „închinători” la stele. Aceasta şi explică de ce membrii acestei secte care adorau stelele aveau motivaţia studierii acestora precum şi a fenomenelor astronomice. În plus erau buni vorbitori de limbă greacă. Thabit provenea dintr-o familie de vază şi în acelaşi timp bogată a comunităţii şi a primit o educaţie aleasă. Un Mecena al timpului,  Muhhamad ibn Musa ibn Shakir, vizitând Harranul a aflat despre uluitoarele cunoştinţe de limbă greacă ale tânărului Thâbit, şi remarcând-u-i şi abilităţile de raţionament l-a invitat la Bagdad pentru a studia matematica. Aici el a dobândit vaste cunoştinţe de matematică dar şi de medicină (mai toţi înţelepţii acelei vremi erau medici deosebiţi) şi astronomie.

Aşa de exemplu a studiat aritmetica lui Nicomacus, geometria lui Euclid,  şi cea a lui Menelaus, dar a rămas celebru în special pentru traducerea operei lui Ptolemeu „Almageste”
Matematica şi-a însuşit-o citind lucrările în limba greacă ale lui Arhimede, Euclid, Appolonius, Ptolemeu, Pitagora. Fără contribuţia arabă aceste opere fundamentale ale ştiinţei s-ar fi pierdut deoarece nu s-au păstrat lucrările originale ci doar traducerile în arabă ale acestora. Deosebit este faptul că lucrările fiind  traduse de specialişti  nu sunt simple reproduceri ale textelor originale ci sunt adnotate, explicate, exemplificate. Mai mult, el are contribuţii personale extrem de importante. Şi fiul şi nepotul său au fost buni cunoscători ai matematicii însă nu au ajuns la valoarea sa.
Thâbit Ben Q’ra s-a ocupat de studiul conicelor lui Appolonius, sfera lui Eutocius, precum şi alte numeroase lucrări greceşti de astronomie şi geometrie.
Ca astronom el a observat şi studiat un număr de 1022 de stele pentru care a stabilit coordonatele eliptice şi pe care le-a clasificat după magnitudine, constelaţii, etc.
O preocupare meritorie a lui Thâbit a constituit-o studiul numerelor, mai ales a numerelor perfecte şi a numerelor prietene. Numerele perfecte sunt numere egale cu suma divizorilor lor proprii, iar numerele prietene sunt perechi de numere cu proprietatea că unul este egal cu suma divizorilor celuilalt. El a enunţat următoarea afirmaţie: dacă a,b,csunt numere prime de forma
 fig. 2
 atunci numerele
 fig. 3
sunt numere prietene.
Aşa este cazul numerelor 220 şi 284. Mulţimea divizorilor lui 220 este
 fig. 4
(excludem numărul însuşi) iar cea a lui 284 este
 fig. 5
Avem că:
                  fig. 6                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           Se vede însă că aceste condiţii sunt suficiente dar nu şi necesare. Aşa de exemplu numerele 1184 şi 1210, sunt numere prietene căci:
 fig.7
 dar nu se respectă cerinţa formei numerelor.
Iată şi alte perechi de numere prietene:
 fig. 8
Numerele de forma
 fig. 9
 se numesc  „numere Thâbit”.
Calculatoarele din zilele noastre au enumerat o sumedenie de astfel de numere obţinute pentru
 fig.10
Pentru valorile lui n din această mulţime numerele a scrise în baza 2, au o formă particulară deosebită verificată pentru enorm de multe numere.
fig. 11
            O altă procupare a lui Thâbit ibn Qurra, geometria plană, l-a determinat să găsească noi demonstraţii pentru teorema lui Pitagora.
Iată una dintre acestea. Se construiesc pe laturile triunghiului dreptunghic  ABC, pătratele AHMC, AGEB, BCLD (de aceeaşi parte a lui BC. Notăm cu F intersecţia prelungirilor laturilor HM şi DL. Este uşor de verificat că triunghiurile următoare sunt egale:
 fig.12
Pe de o parte avem că
 fig.13
iar pe de alta
 fig. 14
Le egalăm şi găsim
fig. 15,
 care este teorema lui Pitagora pentru triunghiul ABC.
 fig.16 Thabit ben Q'ra teor pitagora 2
Fin cunoscător al geometriei, Thâbit ibn Qurra a găsit o construcţie ingenioasă pentru heptagonul regulat înscris în cerc, ceea ce nu este la îndemâna oricui.
Aţi văzut insigna din pieptul vreunui şerif din filmele western. O insignă originală  este un poligon regulat stelat cu şapte vârfuri. Sigur că este acum uşor de construit folosind un raportor (deşi împărţirea la 7 presupune o oarece aproximare). Idealul este să construieşti folosind doar un compas şi o riglă negradată, ceea ce Thâbit ibn Qurra a reuşit.
sursa: simina-harmonie.blogspot.com
Source Link

Views: 9

0Shares