May 2022 - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Cartea animalelor si primul zoolog

Cartea animalelor si primul zoolog Al-Jahiz/Al-Ğahiz a rămas în istorie drept cel mai mare prozator pe care l-a dat literatura arabă clasică. S-a născut la Basra dintr-o familie săracă, iar bunicul lui era sclav negru. A avut ocazia să-i cunoască pe beduinii care veneau la târgul din apropiere de Basra, Mirbad care-i vorbeau în limba […]

0Shares

Cartea animalelor si primul zoolog

Al-Jahiz/Al-Ğahiz a rămas în istorie drept cel mai mare prozator pe care l-a dat literatura arabă clasică. S-a născut la Basra dintr-o familie săracă, iar bunicul lui era sclav negru. A avut ocazia să-i cunoască pe beduinii care veneau la târgul din apropiere de Basra, Mirbad care-i vorbeau în limba lor pură despre tradițiile lor. A cunoscut însă și învățați care studiaseră această limbă și tradițiile. A mai cunoscut centrele de cultură ale Imperiului Arab, printre care și Damasc, iar la vârsta de cinzeci de ani s-a mutat la Bagdad, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Aici a fost căutat de oameni din toate colțurile Imperiului Arabo – Islamic, care auziseră de el și îi citiseră cărțile. Citea cu mare pasiune tot ce-i cădea în mână și astfel a ajuns să cunoască în traducere cărți indiene, grecești și persane. Era o epocă în care se traducea mult, iar al-Jahiz lăuda traducătorii și cărțile care s-au arătat demne de a fi traduse în cartea sa Kitab al-hayawan (Cartea Animalelor, sau in alta traducere posibila, Cartea despre animal).

Această carte n-a beneficiat decât de traduceri parțiale; fragmente au apărut și în română. Lucrarea e o adevărată enciclopedie a culturii arabe din secolul lui al-Ğahiz și din cele care l-au precedat. În ea este vorba despre oameni, animale, politică, filozofie, teologie și lupta dintre diversele orientări, beduini și arabi în general. Cartea conține teologie și folclor dar e considerată și primul tratat arab de zoologie. Cartea, în care autorul pornește de la Aristotel, cuprinde în stadiu embrionar teoria evoluției, a adaptării și psihologiei animalelor. Al-Ğahiz știa să obțină amoniac din resturi de animale prin distilare uscată. Este evidentă influența lui asupra unor zoologi ulteriori precum persanul arabofon al-Qazwini și egipteanul al-Damiri.

Distilarea este procesul de trecere a unui amestec lichid în stare de vapori prin fierbere urmată de condensarea vaporilor obținuți.

Distilarea este un procedeu fizic de purificare, care se produce în 2 etape:

etapa I: trecerea din stare lichidă în stare gazoasă;

etapa II: trecerea din stare gazoasă în stare lichidă.

Distilarea este folosită în special pentru a separa un component lichid dintr-un amestec de lichide cu puncte de fierbere diferite.

Alături de acestea, ne-au mai parvenit de la marele scriitor Al-Jahiz, un număr mare de „epistole” (rasa’il), un fel de eseuri.

Source Link

0Shares

Doctorul secolului X

0Shares

Doctorul secolului X Abu’l-Qasim al-Zahrawi, din Spania islamică, a fost foarte frustrat de statutul artei în chirurgie la acea vreme. Pentru a avansa în știința chirurgiei, el a scris o carte care descria procedurile chirurgicale și a ilustrat detaliat instrumentele chirurgicale necesare – multe dintre ele au fost concepute de el – împreună cu observațiile și comentariile bazate pe experiența lui. Lui Al-Zahrawi îi datorăm faptul că, chirurgia a fost integrată în medicina științifică în loc să fie lăsată ca o practică a celor care pun ventuze și a bărbierilor.^[1] ^[2]

Munca lui Al-Zahrawi a avut o influență marcantă în apariția științei medicale în Europa Medievală și Europa modernă timpurie, unde autorul era cunoscut drept Abulcasis sau Albucasis. Însă, timp de secole calitatea traducerilor din arabă în latină și a ilustrațiilor prevăzute au fost mai mult decât nesatisfăcătoare. De exemplu, tratatul lui Al-Zahrawi conținea o ilustrație a unui specul vaginal și 2 tipuri de forceps pentru extragerea unui fetus mort. Speculul era acționat de un mecanism cu șurub și avea cuțite funcționale. Comentariul pozei din limba arabă ne informează că partea care arată ca o suliță suspendată în spatele părții drepte a speculului este un instrument separat, adică un scalpel cu două tăișuri (prin urmare nefiind legat de specul). O copie latinească din sec. XIV a cărții lui Al-Zahrawi, însă, dovedește că ilustratorul occidental era complet nefamiliar cu speculul și principiile sale mecanice. El l-a desenat cu susul în jos, cu lamele fiind descrise în mod eronat ca o bară decorativă. Paleta de forma cifrei 6 din josul ilustrației, care era de fapt șurubul, nu avea nici o funcție mecanică. Dispozitivul în formă de lanternă suspendat prezintă în mod eronat scalpelul, care acum a fost integrat în specul.^[3] ^[4]Asemenea denaturări arată că, în sec XIV, Occidentul a avut mult de învățat de la musulmani.

În introducerea cărții sale, Al-Zahrawi a punctat faptul că o bună practică în chirurgie necesită o cunoaștere bună a anatomiei.^[5] El și-a accentuat de asemenea, convingerile lui religioase ca un credincios musulman. Al-Zahrawi, ca și mulți dintre colegii lui, au considerat studiul anatomiei nu doar un lucru indispensabil pentru avansarea lor profesională, ci și ca un mijloc de a înțelege înțelepciunea divină a modelării omului și, în special, perfecțiunea ființei umane, creația supremă a Divinității.^[6] Acest mod de gândire a fost cel mai bine exprimat de medicul și filosoful secolului XII din Spania islamică, Ibn Rushd, cunoscut sub numele latinesc de Averroes. Acesta a afirmat: „Celui care este implicat în știința anatomiei, îi va spori credința în Dumnezeu”.^[7] Însă, studiul anatomic al corpului uman era problematic, deoarece necesita disecția. Un număr de învățați – mai ales cei religioși – s-au opus practicii, deoarece acest lucru implica mutilarea celei mai nobile creații a Divinității. Pe de altă parte, textele medicale – în special cele din sec. XII, XIII – fac frecvent referire la disecție, atât animală cât și umană, și includ descrieri detaliate a practicilor folosite.

Punctul important aici este că disecția corpului uman pare să fi fost un subiect controversat, însă cei implicați în dezbatere nu au simțit nevoia de a-și ascunde părerile lor. Acesta este doar un exemplu a minții deschise a intelectualilor din vremurile islamice timpurii. Receptivitatea la noile idei au inclus și moștenirea lumii preislamice, cum au fost scrierile lui Galen, care au intrat în sfera Islamului din secolul XIX prin traduceri sistematice în limba arabă. În același mod în care moștenirea anticilor era studiată cu un respect deosebit, oamenii de știință, în special evrei și creștini, au jucat un rol important în comunitatea științifică. Atmosfera deschisă, adogmatică a fost cea care a încurajat oamenii să se implice în dezbateri, să împărtășească idei și să caute mai multă știință prin întrebări și examinarea dovezilor.

[1] Hamarneh, S., „Ilustrații și farmacie în tratatul chirurgical al lui Al-Zahrawi din secolul X”. United States National Museum Bulletin vol. 228, 1963, pp. 81-94.

[2] Ullmann, M., Medicina islamică. Edinburgh: University Press; 1997. pag. 44.

[3] Jones, P. M., Miniaturi medicale medievale. Londra: Biblioteca britanică, în asociație cu Institutul Wellcome pentru Istoria Medicinii, 1984, pp. 27-29.

[4] [8] Savage-Smith, E. „Europa și Islamul” Loudon I, Western medicine. Oxford și New York: Oxford University Press, 1997, pp. 40-53.

[5] Al-Zahrawi, Spink, M. S., și Lewis, G. L., editori și traducători. Albucasis on surgery and instruments. (publicații ale Institului Wellcome al Istoriei Medicinii). Londra: Institulul Wellcome al Istoriei Medicinii, 1973, pp. 2-5.

[6] Nasr, SH. Islamic science. An illustrated study. Westerham, Kent (UK): World of Islam Festival Publishing Company, 1976, p. 162.

[7] Ibn Abi Usaybi’a,. Müller A, editor. Uyun al-anba’ fi tabaqat al-atibba. Cairo și Königsberg: Selbstverlag, 1882-84, vol. 2, p. 77, rândurile 13-14.

Source Link

0Shares

Medicina profetica

Medicina profetica Unii oameni îngrijorați de pericolul religios văzut în știința greacă, ca o amenințare la adresa Islamului, au stabilit „medicina profetică”, bazată pe spusele lui Muhammed (saws) și a învățăturilor medicale arabești autohtone. Însă, tradiția galenică a devenit principala sursă de învățare a medicinii din care făceau parte marii scriitori arabi și musulmani: […]

0Shares

Medicina profetica

Unii oameni îngrijorați de pericolul religios văzut în știința greacă, ca o amenințare la adresa Islamului, au stabilit „medicina profetică”, bazată pe spusele lui Muhammed (saws) și a învățăturilor medicale arabești autohtone. Însă, tradiția galenică a devenit principala sursă de învățare a medicinii din care făceau parte marii scriitori arabi și musulmani: Abu Bakr Muhammad ibn Zakarya Al-Razi (865-925), Ali ibn Al-Abbas al-Majusi (sec. X) și peste ei toți, Abu Ali Al-Husayn ibn Abdallah Ibn Sina (Avicenna, d. 1037). Acești savanți și practicanți și-au scris marea parte a muncii lor în limba arabă, însa fiind originari din Persia, și putem deduce din numele lui Al-Majusi că provenea dintr-o familie de zoroaștri. În timpul secolului XI un centru medical important s-a dezvoltat în Qayrouan, Tunisia de azi, și de aici un anume Constantin Africanul a călătorit în apropiere de Sicilia și Salerno în Sudul Italiei în ultima parte a secolului XI și a introdus medicina arabă în Occident pentru prima dată. În Salerno exista deja o școală de medicină, unde câteva texte medicale grecești, majoritatea de practică, erau cunoscute, fiind traduse în latină. Constantin a suplimentat și într-o mare măsură a înlocuit aceste texte cu traducerea lui a cărților medicale cuprinzătoare ale lui Al-Majusi și multe alte texte ale doctorilor din Qayrouan, Ishaq Isra’ili, Ishaq ibn Imran și Ibn Al-Jazzar. În acest context, o programă scurtă cu cinci texte din medicină a fost alcătuită, sub numele de Articella, care se baza pe traduceri din limba arabă și greacă și includea texte pe determinarea condițiilor medicale prin examinarea urinei și, respectiv simțirea pulsului. Opera lui Constantin era în schimb completată de activitatea lui Gerard din Cremona în Toledo la mijlocul secolului XII, care a tradus din limba arabă o mulțime de texte ale lui Galen din programa alexandriană, ca și lucrări substanțiale ale lui Al-Razi, Al-Zahrawi și Ibn Al-Wafid. Cea mai importantă contribuție a lui a fost însă traducerea lucrării lui Avicenna „Canonul Medicinii”, care a devenit principala carte pentru educația medicală din universitățile occidentale până în secolul XVII.

Source Link

0Shares