Year: 2023

Lipsa formelor intermediare – 1

 

Dacă la fiecare moment de pe parcursul evoluţiei treptate au existat numeroase forme intermediare vii, care au trăit pe pământ cel puţin în câteva generaţii, după care au murit, ar trebui ca fosilele acestora să le găsim astăzi în stratele pământului, şi aceasta nu doar pentru o specie, ci pentru toate speciile, din moment ce afirmăm că toate speciile au evoluat – vezi figura de mai sus. Însă, ceea ce găsim astăzi în stratele geologice sunt fosile ale unor specii distincte, aflate de mare depărtare una de alta, care nu mai există în ziua de azi, dar despre care evoluţioniştii încearcă să afirme că ar fi evoluat unele din altele.

Darwin a fost conştient de la început de problema lipsei fosilelor, dar şi-a mărturisit credinţa că acestea vor fi găsite în cele din urmă. Această descoperire încă se lasă aşteptată. De exemplu, dacă în stratul geologic A găsim fosile din specia X şi în stratul C găsim fosile din specia Z, care se trage (indirect) din specia X, ar trebui ca în stratul B, care corespunde perioadei intermediare, să găsim fosile dintr-o ipotetică specie Y intermediară. Însă, acolo nu găsim aceste fosile intermediare, ci tot fosile de tip X sau Z şi fosile de alte specii, fără legătură, de tip V, W etc. Mai mult, arheologii au descoperit că în perioada Cambrian apar brusc, ca din nimic, o mulţime de specii, în cadrul unui fenomen numit astăzi „explozia din Cambrian”.

Mai mult, „dovezile” descoperite au şi ele probleme. Vom discuta mai jos principalele „dovezi” referitoare la evoluţia omului.

  • Lucy

darwinDe departe cea mai importantă „dovadă” a teoriei evoluţiei omului este Lucy, o fosilă descoperită în Etiopia în 1974. Fosila reprezintă 40% din scheletul unei primate cu mers biped. Evoluţioniştii au comparat mărimea craniului lui Lucy cu mărimea craniului unei maimuţe şi al unui om modern şi au constatat că Lucy se află la mijloc, de unde au conchis că Lucy era o primată evoluată – mers biped şi craniu evoluat de la maimuţă către om. Ulterior, spre sfârşitul anului 2008, cercetătorii şi-au dat seama că Lucy nu era femelă, ci mascul.

Problema cu Lucy şi implicit cu deducţiile evoluţioniştilor este aceea că din craniul lui Lucy s-a găsit o parte atât de mică, încât mărimea calculată de evoluţionişti este foarte discutabilă. Mai mult, analiza degetelor ei arată fără echivoc că Lucy trăia în copaci, lucru recunoscut şi de unii evoluţionişti. Alţi evoluţionişti, însă, sunt de părere că Lucy nu a fost nicidecum o maimuţă evoluată, ci o varietate de primată mare africană care a dispărut ulterior ca specie. Această supoziţie este întărită şi de faptul că în aceeaşi regiune şi numai în acea regiune s-au găsit şi alte urme fosile din ceea ce evoluţioniştii numesc Australopithecus afarensis (specia lui Lucy).

De asemenea, în regiune şi datate ca aparţinând perioadei lui Lucy s-au găsit urme umane. Având în vedere că evoluţioniştii deja deciseseră că Lucy şi oamenii nu au coexistat, concluzia a fost că Lucy însăşi a creat acele urme umane!

– finalul părții întâi –

Source Link

Views: 2

0Shares

Fosilele index și teoria uniformității – 3

 

 

William_Smith_(geologist)Contemporan cu Cuvier a trait un obscur geodez din Anglia numit William Smith, poreclit de prietenii sai Smith “Strate”. Ambii s-au nascut in acelasi an, 1769, care a fost si anul de nastere al lui Wellington, Napoleon, Humboldt si o serie de alte personalitati. Umbland prin tinuturile de la tara, el prezentase o metoda usoara de a identifica si urmari rocile de la un afloriment la altul, cu ajutorul fosilelor pe care le contineau. El a fost atat de lipsit de cultura generala, incat probabil nici nu a auzit de marele Cuvier, iar celalalt, fara indoială, nu a auzit niciodata de geodezul englez.

Smith nu era preocupat de speculatiile geologice ale vremii sale si nu cunostea destula mineralogie pentru a identifica rocile prin mineralele lor index, dupa schema lui Werner, care era in voga pe atunci. Dar regula lui stangace cu privire la ceea ce numim acum fosile index dadea un rezultat satisfacator si, intrucat avea nevoie de harti pentru munca lui pe teren, a inceput sa le faca pentru partea centrala a Angliei, bazandu-se pe cunoasterea pe care o avea despre fosile. Cand a observat ca prietenii lui erau interesati sa aiba astfel de harţi, le-a dezvoltat pentru a include toata Anglia.

Timp de mai multe secole, englezii au fost mult interesati de minerale si de minerit, dar in vremea despre care se vorbeste aici, epoca lui Napoleon, oamenii lor de stiinta erau inca impiedicati de patriotism să adopte repede teoriile cu privire la fosile care porneau din Franta. Totusi, cand aceleasi idei au fost sustinute de unul de-al lor, n-au mai intarziat sa le adopte si, inainte de a muri, Smith s-a vazut aclamat ca “parintele geologiei engleze”.

Tranzitia de la mineralele index la fosilele index a fost lenta. Deoarece teoria foilor de ceapa era comuna ambelor sisteme, fundalul intelectual in ambele cazuri era acelasi, si cele doua metode de a identifica si clarifica depozitele stratificate au fost folosite simultan timp de o jumatate de secol. Continutul mineral, culoarea si alte metode de identificare de bun simt sunt, desigur, inca intrebuintate pe o scara locala in toate partile lumii, insa nu sunt de nici un posibil folos dincolo de un ocean, sau chiar in cele doua parti ale unui lant muntos.

Totusi, oamenii au considerat ca pot sa clasifice rocile intregii lumi cu ajutorul fosilelor pe care le contin. Aceasta este mai departe aceeasi teorie a foilor de ceapa, desi cu referire la fosile in loc de minerale, si cuprinde in sine aceleasi pretentii de cunoastere supranaturala a trecutului, cand numai cateva forme specifice de viata predominau pe intreaga fata a globului pentru a fi urmate de o alta era, cand o noua grupa de plante si animale au fost universale. Aceasta este o metoda ipotetica sau de conjunctura, fara nici o asemanare cu stiintele inductive, ca astronomia, fizica si chimia.

Cititorul trebuie sa tina minte ca aceasta teorie geologica a multor catastrofe mondiale succesive era in realitate o contrafacere a schemei creatiunii, pretinzand ca arata prin asa-zise realitati stiintifice diferitele stadii prin care globul a fost pregatit ca locuinta pentru neamul omenesc. Aranjamentul diferitelor feluri de fosile in serii succesive, mai intai o era a nevertebratelor, apoi o era a pestilor, apoi una a reptilelor, urmata de o era a mamiferelor si, in cele din urma, era actuala sau a omului, a fost fara incetare prezentat ca fiind o expansiune a zilelor succesive ale creatiunii.

Source Link

Views: 1

0Shares

Evoluția nu a avut loc niciodată – 2

 

 

La fel, nu există nici un indiciu despre modul în care organisme unicelulare din lumea primordială ar fi putut evolua în vastul şir de nevertebrate complexe multi-celulare ale perioadei cambriene. Chiar şi evoluţionistul dogmatic Gould admite că: “Explozia cambriană a fost cel mai remarcabil şi enigmatic eveniment din istoria vieţii.” 

La fel de enigmatic este felul cum o oarecare creatură nevertebrată din oceanul străvechi, cu toate părţile importante pe dinafară, a reuşit să evolueze în prima vertebrată – adică primul peşte – care are toate părţile importante în interior. “Totuşi trecerea de la nevertebrate la primii peşti cu coloană vertebrală este încă învăluită în mister, lăsînd loc multor teorii.”

Niles_index_700Astfel de „pete albe” există din abundenţă. Un foarte înverşunat oponent al ştiinţei creaţiei, paleontologul Niles Eldredge, a recunoscut că dacă există, dovezi de tranziţii evolutive în arhiva fosiliferă, acestea sunt foarte şubrede. În rest, lucrurile rămîn la fel. “Este un adevăr simplu şi de neînlăturat faptul că practic toţi membrii unei populaţii rămîn în principiu stabili, cu fluctuaţii minore, pe întreaga lor durata…”

Atunci cum ajung evoluţioniştii la arborii lor evolutivi, de la fosile de organisme care nu s-au schimbat pe perioada duratei lor? “Descoperirile fosile pot încurca tentativele de a construi simpli arbori evolutivi – fosile din perioade cheie sunt deseori nu intermediare, ci mai degrabă forme care nu definesc trăsături ale mai multor grupuri diferite… în general, se pare că grupurile majore nu sunt aşezate într-o manieră liniară simplă sau progresivă – noile trăsături sunt deseori “tăiate şi lipite” pe diferite grupuri în timpuri diferite.”

În ce priveşte formele intermediare maimuţă/om, acelaşi lucru este valabil, deşi antropologii le-au căutat cu înfrigurare timp de mulţi ani. Multe forme au fost propuse, dar toate au fost respinse pe rînd.  “Tot ceea ce ne pot arăta paleoantropologii după mai bine de 100 de ani de investigaţii sunt rămăşiţe de la mai puţin de 2000 dintre înaintaşii noştri. Ei au folosit acest amestec de mandibule, oase şi cranii fosilizate, împreună cu dovezi moleculare de la specii „în viaţă”, pentru a pune cap la cap o linie descendentă de oameni care merge înapoi de la 5 – 8 milioane de ani pînă la momentul în care oamenii şi cimpanzeii ar fi derivat dintr-un strămoş comun.”

Antropologii au suplimentat extrem de fragmentarele lor probe fosile cu probe ADN şi alte tipuri de probe genetice de la animale actuale, pentru a încerca a pune la punct un scenariu evolutiv care să se potrivească. Dar aceste probe genetice în realitate nu ajută nici ele prea mult, pentru că ele contrazic dovezile fosile. “Efectul general este că filogenetica moleculară nu este în nici un fel atît de cinstită şi limpede pe cît credeau pionierii ei… Dinamica bizantină a schimbării genomului are multe alte consecinţe pentru filogenetica moleculară, inclusiv faptul că gene diferite dezvăluie lucruri diferite.”

Recapitulînd datele genetice ale oamenilor, alt autor concluzionează, mai degrabă pesimist: “Chiar şi în cazul datelor secvenţei de ADN, nu avem acces direct la procesele evoluţiei, aşa încît reconstrucţia obiectivă a trecutului dispărut poate fi realizază numai prin imaginaţia creativă.”

Din moment ce nu există vreo dovadă cu adevărat ştiinţifică a faptului că evoluţia are loc în prezent sau a avut vreodată loc în trecut, este rezonabil să concluzionăm că evoluţia nu este un fapt aparţinător ştiinţei, aşa cum pretind mulţi. De fapt, nici măcar nu este ştiinţă, ci un sistem arbitrar bazat pe credinţa în naturalismul universal.

 

Source Link

Views: 1

0Shares