Author: Vlad Stoica

MUHAMMAD ASAD

Muhammad Asad (născut cu numele de Leopold Weiss) (1900–1992), a fost un evreu austriac care s-a convertit la Islam, jurnalist al secolului XX, voiajor, scriitor, critic social, lingvist, reformator, gânditor, diplomat, teoretician politic, traducător și savant. Asad este unul dintre cei mai influenți musulmani europeni ai secolului XX.

Muhammad Asad, nascut pe data de 2 iulie 1900, în oraşul Lvov din Estul Galiciei, din partea estica a Ucrainei de azi, aflată pe atunci sub stăpânirea Austro-Ungariei, a fost fiul mijlociu al unei familii de evrei cu trei copii.

Bunicul său din partea tatalui, Czemowitz, era expert în matematică şi fizică , dar aplecat spre astronomie si maestru in şah. În ciuda împotrivirii familiei, tatăl său a vrut să studieze ştiinţe. Dar din cauza posibilităţilor materiale limitate a studiat dreptul, devenind avocat, stabilindu-se in Lvov după căsătorie. Muhammad Asad, a trait aici viata de oras si viata de sat pe proprietatea bunicului din partea mamei, petrecand o copilărie fericită.

În incercarea de a uşura suferinţa neefectuarii studiului în domeniul ştiinţei, tatăl său colecţiona publicaţii ştiinţifice si isi dorea ca fiul său să realizeze ceea ce el nu a putut face. Din păcate, Muhammad Asad se plictisea de matematică şi ştiinţele exacte; bucurandu-se nelimitat de lectura romanelor istorice interesante ale lui Sienkiewicz, fantezii de Jules Verne, romanele americane de Fenimore Cooper şi Karl May şi de poeziile lui Rilke Jomes. Conform tradiţiei familiei, a urmat la domiciliu lectii de religie iudaică de la profesori speciali. La 13 ani era capabil sa citeasca in ebraica si vorbeasca fluent. Citea in ebraica Tora, Misnei, Gemara şi Talmudul. Spre sfârşitul anului 1914 a fugit de acasă din Vienna, părăsind școala și înrolându-se în armata austriacă cu un alt nume, bazându-se pe statura lui impunătoare, chiar dacă nu se încadra la vârsta necesară. Însă familia lui l-a găsit şi l-a adus înapoi. Patru ani mai târziu, revoluţia a izbucnit, Imperiul austriac s-a prăbuşit şi războiul s-a încheiat.

După război a studiat doi ani la la Universitatea din Vienna istoria artei şi filosofia. Dar instabilitatea orientarii sale, auto-depreciativ fiind, hotăreşte să nu mai participe la cursurile de la universitate şi decide să devină jurnalist. Fiind în dezacord cu tatăl său, la un an după moartea mamei sale, în 1920, părăseşte Vienna şi ajunge la Praga, după care la Berlin. A călătorit și a făcut parte din diferite cercuri literare și de arte în calitate de asistent regizor de film, fiind şi scenarist.

În toamna anului 1921, a început să lucreze ca asistent la corespondenţa agenţiei serviciului de comunicații din cadrul „United Telegraph”. După un timp, reuşeşte să facă un interviu cu Madame Gorki care venise din Berlin să colecteze în secret ajutoare pentru cei nevoiași din Rusia, reuşid sa-l publice; devine reporter adevărat.

În 1922, primeşte o invitaţie la Ierusalim de la unchiul său pe linie maternă, psihiatrul Dorian, și decide pe moment plecarea și părăsește agenţia, călătorind pe mare până în Alexandria şi de acolo cu trenul către Ierusalim. Acolo discută cu liderul sionist Chaim Weizmann şi se opune ideologiei sioniste. Considera idealurile sioniste imorale şi nefondate. A plecat la Amman, unde l-a întâlnit pe filosoful şi consilierul Amir Abdul Rahman Tawfiq. Intentionând să plece spre Istanbul, pierde toate actele oficiale, astfel că pleacă la Damasc pe jos. În călătoriile spre Berlin, o intalneste pe cea care avea sa-i devina sotie în viitor, o femeie intuitivă: pictorita, văduva Elsa. În acelaşi timp, prima carte de impresii de călătorie a lui fusese publicată sub numele „Unromantisches Morgenland”.

Spre sfârşitul iernii din 1926, părăseşte Heratul trecând prin Merv, Samarkand, Bukhara, Taşkent ajungând la Moscova, iar apoi revenind în Europa. Reușește în acest timp să o convingă pe Elsa să accepte cererea lui în căsătorie. Părăseşte Monitorul şi semnează contracte cu alte publicații, rămânând stabilit pentru un timp la Berlin. În tot acest timp el continuă seria de conferinte la Academia de Geopolitică.

În acel an, in timp ce călătoreau intr-o zi cu metroul , a observat ca toti oamenii fără excepţie, aveau chipurile incordate intr-o durere adâncă şi ascunsă. Cutremurat, îi spune acest lucru Elsei care stătea lângă el. Elsa răspunde uimită de acest peisaj: „Arată de parcă s-ar afla într-un iad … Mă întreb dacă ei sunt conştienţi de acest lucru…” Mă întreb dacă ei sunt conştienţi de acest lucru”. Asad a dedus că această stare are legătură cu agonia după bunăstare a oamenilor fără credinţă. Când s-a întors acasă a văzut traducerea Coranului rămasă deschisă pe masă. Privirea i s-a oprit la capitolul At-Takathur. S-a gândit că acele versete reprezintă un ecou al celor întâmplate în metrou, şi s-a gândit astfel: „… în toate perioadele oamenii au cunoscut poftele şi lăcomia, dar nicioadată acestea nu au fost atât de intense precum sunt azi… atât de intense încât îi determină să îşi dea viaţa… Demonul s-a agăţat de gâtul populaţiei… a înfipt biciul în centrul inimii lor gonindu-i spre obiective înşelătoare, privindu-i badjocoritor de departe. Nu conteaza cât de înţelept este omul secolului XX, omul nu poate percepe aceasta cursa dureroasă. Niciun alt limbaj nu ar putea avea un stil atât de clar de expunere a lucrurilor. Este vocea Coranului, mai puternică decât vocea lui Muhammad care reuşeşte să ajungă la urechea omului mereu … ”

La scurt timp după această întâmplare, Asad anunţă împreună cu Elsa că au devenit musulmani. Astfel se adeverise visul pe care l-a avut la 19 ani… În acest vis al său, Asad se afla într-un metrou, după aceea el ieșind la suprafaţă văzuse o cămilă care parcă îl aştepta împreună cu călăreţul ei care avea chipul acoperit şi o haină cu mânecă scurtă. El în vis s-a urcat pe cocoaşa cămilei, pornind într-o călătorie care parcă durase mai mult decât ore, zile sau luni, ieşind parcă din noţiunea timpului. A văzut o lumină albă, orbitoare, foarte sclipitoare dar care nu ardea. Iar o voce armoniasă de nedescris îi spunea: „Aici este extremitatea Vestică”…”. Ani mai târziu visul acela al său a fost interpretat astfel: cel care călărea  cămila era profetul Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), iar lumina spre care ajunsese şi acea voce îl vesteau că viaţa lui din Vest va lua sfârşit.

„Deseori mi se adresează următoarea întrebare: De ce te-ai convertit la Islam și ce te-a atras la aceasta religie în mod deosebit?. Trebuie să recunosc că nu pot să dau un răspuns tranșant. Nu pot spune că m-a atras o anumită învățătură a sa, ci, mai degrabă, faptul că Islamul reprezintă un edificiu complet, minunat, compact, clădit pe învățături morale, pe lângă cele referitoare la viața practică. Nu pot să spun astăzi care dintre laturile lui m-au atras mai mult. Islamul, in opinia mea, este un edificiu perfect întocmit și fiecare dintre părțile sale a fost astfel orânduită încât toate să se completeze reciproc, neexistând nimic de prisos; din toate acestea a rezultat o armonie perfectă, solidă. Mai degrabă, înclin să cred că am fost impresionat cel mai puternic de ansamblul învățăturilor și indatoririlor „așezate la locurile cele mai potrivite”. M-am străduit să învăț tot ceea ce am putut din Islam. Am studiat Coranul cel Sfant și Traditia (Hadith) Trimisului (Allah să-l binecuvanteze și să-l miluiască!). Am studiat limba Islamului și multe lucrări scrise despre această religie sau ca reacție împotriva ei. Am petrecut peste cinci ani în Hejaz și Nejd cea mai mare parte din aceasta perioadă pentru a mă familiariza cu mediul inițial al religiei la care a chemat Profetul arab. Având în vedere că Hejazul este locul de întâlnire al musulmanilor din toate țările lumii, am putut să fac comparație între diversele puncte de vedere religioase și sociale din lumea musulmană actuală. Aceste studii și comparații mi-au creat convingerea ferma că Islamul, prin dimensiunea sa spirituală și socială, continuă să fie în pofida obstacolelor pe care le-a generat înapoierea musulmanilor „cea mai puernică forță marcată de ardoare pe care a cunoscut-o omenirea”.

În anul 1927, a fost corespondent al unor ziare din Zurich, Koln şi Amsterdam pe teme legate de conflictul din Orientul Mijlociu.

În ianuarie 1927, Asad a ieşit încă o dată la drum, dar de data aceasta împreună cu Elsa şi fiul lor de şase ani. Aşa cum simţise încă din acea zi, aceea fusese o călătorie fără întoarcere. Au mers pe mare la Jeddah iar de acolo au mers în pelerinaj la Mecca. La nouă zile după sosirea în Mecca, Elsa a murit de o boală necunoscută şi a fost înmormântata în cimitirul din orașul sfânt. În acelaşi an, el l-a întâlnit pe regele Abdul Aziz. După un timp l-a chemat alături de el pe celebrul ghid Zaid bin Ğanim. În acest timp, s-a recăsătorit şi s-a stabilit în Medina, începând să studieze istoria şi știința interpretării Coranului. Dar niciodată nu a stat acasa mult timp, a călătorit împreună cu Zaid în multe excursii prin Arabia Saudită în care a scris impresii politice şi sociale. L-a cunoscut pe Sheikh Sunusi. A ieşit la drum pentru a participa la războiul de independenţă al Libiei, însă nu a putut să ajungă la Omar al-Muhtar. Anul 1932 a fost ultimul petrecut de el în peninsula arabică.

Între anii 1937-1938, a fost redactor al revistei „Cultură Islamică” din Hyderabad. În 1942, tatăl şi sora lui au murit în lagărele de concentrare din Europa.

A plecat spre Pakistan, unde i-a întâlnit pe Jinnah şi pe İqbal. În 1949 Asad a fost numit Președinte al Departamentului pentru Orientul Mijlociu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Pakistan, iar în 1952 a fost numit Ministru Plenipotențiar al Republicii Pakistan în cadrul Națiunilor Unite în New York. Piața de la intrarea spre Oficiul Națiunilor Unite din Vienna a fost numită în onoarea sa Muhammad Asad Platz și a fst prima piață din Austria numită după un musulman.

Muhammad Asad a captat atenţia prietenilor şi cunoscuţilor americani şi europeni prin povestea lui impresionantă de acceptare a islamului. La început, l-au considerat pe Asad ca fiind un reprezentant occidental al Orientului ales cu un scop special. Insă când prietenii occidenali au observat că s-a alăturat activităţilor ONU, nu doar functional, ci şi emoţional şi inelectual obiectivelor politice şi culturale ale lumii islamice, au rămas confuzi. Cei care doreau să cunoască istoria şi experienţele lui din trecut i-au cerut sa scrie o carte. Ca urmare a cerinţelor iubitorilor lui a apărut în 1954 „Drumul spre Mecca” memoriu, şi jurnal de călătorii.

În 1960, la Institutul de Relaţii Internaţinale din Londra, a susţinut o conferinţă despre principiile care stau la baza fundaţiei stabilirii unui stat Islamic. In 1980, a fost publicată interpretarea Coranului scrisă de el, care se remarcă prin stil și retorică.

După 5 ani petrecuți în Elveţia până în anul 1983, trăieşte până în 1992 în Spania şi Portugalia.

La data de 20 februarie 1992 în oraşul andaluzian Mijas – Granada obţine Mila lui Allah prin sfârşitul vieţii sale, martore a credinţei lui, fiind îngropat într-un cimitir musulman.

 

Publicaţii

Asad a scris mai multe cărţi. Autobiografia sa, Drumul către Mecca este o relatare a călătoriilor sale în Orientul Mijlociu şi a convertirii sale, precum şi a gândurilor lui asupra mişcării sioniste în creştere. De asemenea el a scris şi Mesajul Coranului, o traducere şi interpretare a versetelor Cărţii Sfinte a musulmanilor pe baza propriilor lui cunoştinte de limba araba clasică şi autoritatea comentariilor clasice. El a scris, de asemenea, şi o traducere însoțită de comentarii a culegerii Sahih Bukhari, una din cele mai importante colecţii de hadith. În plus, el a scris Această Lege a Noastră unde însumează propriile viziuni despre legea islamică şi respinge decisiv noţiunea de taqlid, sau jurisprundenţă strictă care a fost acceptată ca doctrină de mulți musulmani. El face de asemenea o pledoarie pentru raţionalism şi pluralitate în legea islamică, pe care o vede ca adevărata moştenire a salaf sau primelor generaţii de musulmani. În cartea sa, Islamul la Răscruce de Drumuri, el subliniează punctul său de vedere cum că lumea musulmană trebuie să aleagă între propriile sale valori şi moralitate sau să le accepte pe cele ale Vestului, caz în care, ea va rămâne mereu în urma Vestului care a avut timp să se adapteze la aceste valori şi moravuri, şi ar sfârşi prin a-şi compromite propria religie şi cultură. Există unele referinţe ludic criptice în legătura cu Muhammad Asad în recentul bestseller Orientalistul de Tom Reiss (editura Random House, 2005), şi altele în traducerile în engleză ale lui Sebald.

Lista publicaţiilor lui Muhammad Asad

Cărţi:

• 1. Ierusalim în 1923: Impresiile unui tânăr european (1923)
• 2. Sufletul Islamului (1934)
• 3. Conceptul de religie în Occident şi în Islam (1934)
• 4. Sufletul Occidentului (1934)
• 5. Sahih Bukhāri (1935)
• 6. Către o reînviere a gândirii (1937)
• 7. Sahih al-Bukhāri (1938)
• 8. Sahih Bukhāri (1938)
• 9. Sahih Bukhāri (1938)
• 10. Ce Arafat? (1946)
• 11. Liniile Generale ale unei Probleme ( 1946)
• 12. Este Religia un Lucru de Domeniul Trecutului? (1946)
• 13. Această Lege a Noastră ( 1946, 1947)
• 14. Clădire sau Distrugere? (1947)
• 15. Afacerea Imitaţiei (1947)
• 16. Ce vrem să spunem prin Pakistan? ( 1947)
• 17. Note şi Comentarii (1947)
• 18. Către o Constituţie Islamică (1947)
• 19. Note şi Comentarii (1947)
• 20. Chem Toţi Musulmanii (1947)
• 21. Arafat—Jurnal Trimestrial de Reconstrucţie Islamică (1948)
• 22. Reconstrucţie Islamică (1948)
• 23. Realizarea Constituţiei Islamice (1948)
• 24. Întâlnirea Islamului cu Vestul (1959)
• 25. Islamul şi Spiritul Timpurilor Noastre (1960)
• 26. Principiile de Stat şi Guvern în Islam (1961)
• 27. Islamul şi Politica (1963)
• 28. Ierusalim: Oraşul Deschis (1970)
• 29. Hijrah – Înţeles şi Semnificaţie (1979)
• 30. Mesajul Coranului (1980)
• 31. Mesajul Coranului (1980)
• 32. Principiile de Stat şi Guvern în Islam (1980)
• 33. Sahih al-Bukhāri (1981)
• 34. O Viziune a Ierusalimului (1982)
• 35. Ierusalim: un oraş pentru toţi oamenii(1982)
• 36. Un trib care şi-a păstrat numele (1985)

Jurnal:

• Arafat: O Critică Lunară a Gândirii Musulmane (1946–47)

 

______________

islamulazi.ro

Source Link

Views: 1