Category: Nestemate ale Islamului

Michel Soulard

Un studiu original al dl Michel Soulard, membru al “Pharmaciens sans Frontières Union France”, personalitate marcanta care in 2003 a vizitat Romania

In Occidentul nostru francofon, a face un studiu despre Al-Birûni este un fel de prinsoare. Deosebit de Louis Massignon, autorii care s-au interesat de Al-Birûni sunt mai ales germani, englezi sau rusi. Numeroase tari au vrut sa si-l insuseasca si au sarbatorit un mileniu de la nasterea sa, la date diferite: URSS, Iran, Afganistan; dar Pakistanul a dat cea mai mare stralucire acestui Milenar in 1973. Ce va fi la un mileniu de la moartea sa in 2011, adica peste 9 ani, in timpurile tulburi pe care le traim actual in aceasta parte a Orientului?

Viata lui Al-Birûni, intr-adevar, s-a desfasurat in acea parte a Orientului delimitata de Lacul Aral, Marea Caspica, Platoul Iranului, Indus si Himalaya. Abu-L-Rayan Muhamad Ibn Ahmaed, Al-Birûni, s-a nascut in 973 la Kath in Delta raului Amu-Daria, aproape de Lacul Aral, la limitele dintre Imperiul Persan (Iran) in Khawarezm, astazi Republica Uzbekistan, regiune cunoscuta din Evul Mediu sub numele de Hanatul de Kiva. El s-ar fi nascut intr-un cartier din Kath (“Birun” in persana), de unde si numele de Al-Birûni.
A fost un spirit universal al carui geniu a imbratisat toate stiintele si a participat activ la stralucirea Lumii Islamice din vremea sa. In contrast cu epoca aceea, marea teama a anului 1000 facea ravagii in Lumea Occidentala. In Franta, Hugo Capet va fi rege, in Rusia, Vladimir cel Mare va primi botezul in 988 si va impune poporului sau crestinismul bizantin. In Africa de Nord si in Egipt domnea dinanstia Fatimizilor (venita din Kairouan, in actuala Tunisia) care isi va intinde dominatia peste Mecca, Medina si Yemen. Egiptul cunostea atunci o mare prosperitate. Abasizii si vasalii lor domneau in Orientul Mijlociu.
Toti musulmanii din Evul Mediu, de orice origine ar fi fost ei, impartaseau convingerea ca apartineau unei civilizatii puternice si clare care reflecta vointa Creatorului. Al-Birûni a dat expresia, poate, cea mai perceptibilila. El scria: “Religia noastra si Imperiul nostru sunt arabe si gemene, una care protejeaza puterea lui Dumnezeu si alta mana Cerului. De cate ori triburile supuse nu s-au inteles intre ele in intentia de a da statului un caracter nearab! Dar niciodata ele nu au putut sa-si atinga scopurile lor”. Al-Birûni vedea in araba, limba religiei si a stiintei, factorul esential de coeziune a Lumii Arabe si el exprima in acesti termeni respectul sau pentru ea: “Eu prefer sa fiu blamat in araba decat sa fiu laudat in persana” (1).

Al-Birûni (973-1051) a petrecut primii 25 de ani din viata in patria sa unde a primit formatia sa stiintifica pe langa maestri ca Abu Nasr Mansur Ben Ali Irak Djilani matematicianul, a inceput sa publice cateva lucrari si a intrat in corespondenta cu Avicena (Ibn Sina 980-1037) , elev al sau, mai mic decat el cu 7 ani (2).
Datorita lui Al-Birûni ne-au parvenit numeroase opere ale antichitatii grecesti si din primul secol al erei noastre, cum ar fi “De Materia Medica” de Dioscoride. El a fost un savant totodata botanist, farmacolog, fizician, mineralog, astronom, geograf, istoric si chiar poet. Pentru el “Universul si istoria lui sunt un obiect stiintific de observatie fara ca pentru atat sa faca sa uite valorile umaniste”. Opera sa constituie unul dintre monumentele istoriei, ideilor si doctrinelor Lumii Arabe.

Cativa autori nu ezita sa spuna ca sfarsitul secolului al X-lea si prima jumatate a secolului XI-lea pot fi numite “Secolul lui Al-Birûni” cum se vorbeste de “Secolul lui Ludovic al XIV-lea” sau “Secolul Luminilor”. Aceasta a fost varsta de aur a stiintei islamice. In cartea sa “Medici si Medicina islamica”, Sleim Amar vorbeste de Al-Birûni ca “genial contemporan al lui Avicena”, prodigiosul savant enciclopedist pe care profesorul german Edward Sachen (1845-1930) il va considera drept “cea mai mare inteligenta pe care istoria a cunoscut-o vreodata” si care totusi va deveni “Maitre Aliboron” al Fabulelor lui Jean de la Fontaine (3). Dar pentru ce Maistrul Aliboron? Iata ceea ce a spus despre asta Mohamed Souissi: “Mesajul lui Al-Birûni nu a fost inteles.

In Evul Mediu Occidental el a fost contestat; el a aparut dificil, ezoteric. De aici pana la a pretinde ca acest eminent savant nu intrebuinta un limbaj ferm in afara de exprimare obisnuita decat pentru a ascunde vidul continutului nu era decat un pas. De aceea, o deformare a numelui sau adusa intr-o fabula a lui La Fontaine a facut sa fie numita o persoana cu totul inculta si prin urmare un “magar”(4).
Mahomed zice in Coran: “Alah nu a creat boala fara sa-i instituie si un remediu”(5). Al-Birûni a fost si un eminent farmacolog si el ne-a transmis si comentat “Materia Medica” a lui Disocoride.

Dupa numele lui Hipocrat si al lui Galenus nu exista altul mai popular la arabi decat al lui Dioscoride. Cele cinci carti ale lui si “Simplicia” lui Galenus formeaza baza materiei medicale a lor (6). Lucrarea asupra “Drogurilor medicale”, “Kitab al-Saydanah fi al tibb” pe care a scris-o la sfarsitul vietii sale este ultima lucrare pe care ne-a lasat-o Al-Birûni. El a murit probabil dupa 1051 la Ghazni, la sud de Kabul. Cum el a demonstrat in “Kitab al-Saydanah”, Al-Birûni poate fi considerat parintele “Farmaciei Arabe” (7); el a fost fara indoiala primul din Islam care a trasat istoria artei farmaceutice de la origini pana in epoca precrestina.

El l-a definit pe farmacist (Al-Saydaneli) ca pe un profesionist (Al-Muhtarif) care recolteaza drogurile dupa cea mai buna alegere, selectionand cele mai frumoase si cele mai bune varietati de “simplices”. El utilizeaza metodele si tehnicile cele mai abile pentru a forma droguri compuse aceleasi care au fost recoltate si prescrise de primii pionieri ai medicinei (8).

In cartea sa “Farmacia si Medicina de-a lungul anilor”, Hakim Mohamed Said il citeaza pe Dioscoride ca “probabil un contemporan al lui Galenus, care a fost unul dintre primii medici greci si care a fost o autoritate pentru multe secole in materie medicala si farmacie. El a descris cateva mii de droguri cu multe amanunte”.(9) Prin “Tratat de Plante”, Dioscoride are meritul de a fi stabilit una dintre primele clasificari ale drogurilor. Va trebui sa se astepte Carol Linne in Secolul al XVIII-lea pentru a avea o clasificare valabila si astazi. Dioscoride a facut intr-adevar cateva confuzii, dar mai mult in clasificare decat in descrierea drogurilor. In secolul al XIII-lea, botanistul si farmacologul Ibn-Al-Baytar a adus corectii lui Discoride in a sa “Summa Simplices”: “Eu am adaugat, a spus el, la lista <<Simplelor>> stabilita de Dioscoride si Galenus tot ce acestia doi nu au tratat… Eu m-am bazat pe experienta si pe observatie. Eu am citat un mare numar din ele cu numele lor de origine in berbera sau in araba” (10).

Dar primul care a pus putina ordine in clasificarea lui Dioscoride a fost fara indoiala Al-Birûni in al sau “Tratat al drogurilor” sau “Kitab Al Saydanah”. In nomenclatura plantelor pe care o da, el face neincetat referinta la Dioscoride; aproape fiecare capitol, daca nu fiecare paragraf debuteaza cu: “Dioscoride a spus ca…” sau “Dioscoride a scris ca…”. Astfel, privitor la opiu, de exemplu: “Dioscoride a scris ca oamenii inteapa tijele plantei cu un cutit si fac o mica gaura oblica: tot ce curge se culege intr-un recipient”. Al-Birûni comenteaza ca nu este vorba aici de cea mai buna varietate de opiu. Cel mai bun opiu provine dintr-un exudat care se coaguleaza pe loc si care dupa aceea este pus deoparte. Dioscoride scrie mai departe: “Culegatorii de opiu lucreaza cu cea mai mare grija ferind hainele lor deoarece cea mai mica particula de opiu poate sa se lipeasca de ele” (11).