Category: Nestemate ale Islamului

Lumea în concepţia islamică -2

 

Fiecăruia dintre voi Noi i-am dat o lege şi o rânduială. Dacă ar fi voit Allah, v-ar fi făcut o singură comunitate, dar El voieşte să vă încerce în ceea ce v-a dat. Deci, întreceţi-vă în împlinirea de fapte bune, căci la Allah este întoarcerea voastră, a tuturor, şi El vă va înştiinţa despre cele asupra cărora aţi avut păreri diferite! (Al-Ma’idah 5:48)

Şi dacă Domnul tău ar fi voit, i-ar fi făcut pe toţi oamenii o singură comunitate. Dar ei nu încetează să fie în neînţelegere. (Hud 11:118)

Râvna voastră este felurită. (Al-Layl 92:4)

Fiecare are o direcţie spre care se îndreaptă. Voi însă râvniţi spre cele mai bune. Oriunde v-aţi afla, Allah vă va aduce pe voi toţi la judecată, căci Allah este peste toate cu putere. (Al-Baqarah 2:148)

Comentatorii au explicat cele două versete din sura Hud, afirmând că “oamenii sunt diferiţi”, întrucât diversitatea şi diferenţele sunt motive şi înţelepciuni ale făpturilor şi aceasta pentru a exista concurenţă pe calea evlaviei, reformei şi a faptelor bune. De aceea, în viziunea islamică asupra viitorului – până când Allah va lăsa moştenire pământul cu cei care se află pe el – vor exista secte, rânduieli şi religii numeroase, iar victoria Islamului asupra celorlalte religii va fi o victorie a “soluţiilor” islamice şi nu moştenirea de către Islam a celorlalte rânduieli şi religii.

Această imagine islamică asupra existenţei, cu lumile sale diferite, bazate pe diversitate, multitudine, diferenţe, recunoaştere reciprocă şi convieţuire, nu s-a limitat la atitudinea “teoretică” de recunoaştere forţată a celuilalt, ci această imagine atinge ca civilizaţie şi progres, cel mai înalt grad al justiţiei şi al echităţii în relaţia cu celălalt, indiferent de culoarea lui.

În vreme ce religia evreilor se limitează doar la iudaism, contestându-i pe toţi ceilalţi şi învinuindu-i de necredinţă, creştinismul procedează în mod similar cu toţi ceilalţi:

Iar când li s-a zis: “Credeţi în ceea ce a trimis Allah!”, Ei au răspuns: “Noi credem în ceea ce ne-a fost trimis!”. Şi ei se leapădă de ceea ce a venit mai apoi – şi care este Adevărul ce întăreşte ceea ce au ei!” (Al-Baqarah 2:91)

Au zis iudeii: “Creştinii nu au nici un temei!” Şi, totuşi, ei citesc Scriptura. Şi, asemenea vorbelor lor, au zis şi cei care nu au ştiinţă. (Al-Baqarah 2:113)

În vreme ce ceilalţi se contestă unul pe celălalt, numai Islamul şi musulmanii recunosc toate rânduielile şi confesiunile, toate profeţiile şi mesajele, celelalte cărţi, paginile şi tablele care au constituit revelaţia divină pentru toţi profeţii şi trimişii. Pe lângă această recunoaştere, există sacralitatea, sanctificarea, protejarea şi preamărirea tuturor trimişilor şi a tuturor mesajelor:

Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, asemenea şi dreptcredincioşii. Fiecare dintre ei a crezut în Allah, în îngerii Lui, în scripturile Lui şi în trimişii Lui. Ei zic: “Noi nu facem nici o deosebire între vreunul dintre trimişii Săi şi ceilalţi. (Al-Baqarah 2:285)

Numai Coranul afirmă că el a venit ca o adeverire a tuturor revelaţiilor lui Allah trimise profeţilor şi este singurul care menţionează, în mod direct, în cuvinte, aceste cărţi divine: foile lui Avraam, Tora şi tablele lui Moise, Psalmii lui David şi Evanghelia lui Isus:

Dar celor temeinici în ştiinţă dintre ei şi dreptcredincioşilor care cred în ce ţi s-a trimis ţie şi în ceea ce s-a trimis înainte de tine, precum şi acelora care împlinesc Rugăciunea, plătesc Dania şi cred în Allah şi în Ziua de Apoi, acestora le vom dărui Noi răsplată nemăsurată/ Noi ţi-am trimis ţie revelaţia aşa cum le-am trimis şi lui Noe şi profeţilor de după el. Le-am trimis şi lui Avraam, Ismail, Isaac, Iacob şi seminţiilor, lui Isus, Iov, Iona, Aaron şi Solomon, şi i-am dat Noi Psalmii lui David/ Poveştile câtorva trimişi ţi le-am spus Noi mai înainte, iar poveştile altor trimişi nu ţi le-am spus, iar lui Moise i-a vorbit Allah Însuşi, cu glas tare,/ Trimişi – vestitori şi prevenitori – pentru ca oamenii să nu mai aibă nici un fel de temei faţă de Allah, după ce au venit cei trimişi. Iar Allah este Puternic şi Înţelept. (An-Nisaa’ 4:162-165)

Aceasta se află încă şi în foile cele vechi,/ În foile lui Avraam şi ale lui Moise. (Al-A’la 87:18-19)

“Legea credinţei” fiecărei confesiuni, în afară de Islam, nu este completă dacă nu-i tăgăduieşte şi nu-i acuză de necredinţă pe ceilalţi, în vreme ce credinţa islamică nu ar fi completă dacă membrii ei nu ar crede în toate profeţiile, mesajele, cărţile şi rânduielile acestor profeţii. Credinţa islamică nu ar fi deplină dacă nu le-ar da aderenţilor la celelalte confesiuni posibilitatea de a-şi practica dogmele care contravin Islamului, ba chiar tăgăduiesc Islamul! Islamul este singura credinţă în care recunoaşterea celuilalt nu se limitează doar la acela care recunoaşte Islamul ca religie, însă nu-l recunoaşte pe profetul Islamului ca trimis, nu recunoaşte Islamul ca revelaţie divină.

Islamul este singura religie care-l recunoaşte pe celălalt, chiar dacă acesta îl contestă şi îl tăgăduieşte!

Aceia care vor să compare imaginea altuia în dogma islamică cu imaginea lui în celelalte culturi n-au decât să o facă şi vor vedea diferenţa clară între cea islamică şi celelalte.

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2