Compasiune si mila

  Adnan Oktar   În contextul atmosferei tensionate, generate de atacurile teroriste, este de înţeles de ce jihad-ul este considerat drept unul dintre stâlpii de bază ai Islamului.   Oricum, este departe de adevăr. Islamul nu s-a consacrat şi nici nu s-a dedicat războiului, iar printre cei cinci stâlpi de bază ai credinţei nu-l regăsim […]

0Shares

 

Adnan Oktar

 

În contextul atmosferei tensionate, generate de atacurile teroriste, este de înţeles de ce jihad-ul este considerat drept unul dintre stâlpii de bază ai Islamului.

 

Oricum, este departe de adevăr. Islamul nu s-a consacrat şi nici nu s-a dedicat războiului, iar printre cei cinci stâlpi de bază ai credinţei nu-l regăsim pe acela al războiului.

 

Dimpotrivă, Coranul pune accent pe compasiune, bunăvoinţă, dreptate şi înţelepciune.

 

Mila şi compasiunea sunt temele centrale in Islam, aşa cum ar  trebui să fie de la sine înţeles dat fiind că fiecare capitol din Coran începe cu:

 

„În numele lui Allah, Cel mai Milostiv, Îndurător!”.

 

Într-o relatare, profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spune:

 

„Celui care este milostiv i se arată milă din partea Milostivului (Allah). Arătaţi milă celor de pe pământ şi veţi avea milă din partea Celui din Ceruri (Allah)!”.

 

În Coran aflăm că profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost trimis lumii ca o mare binecuvântare (Coran 21:107), ceea ce el însuşi a mărturisit atunci când a refuzat să blesteme un trib războinic:

 

„Nu am fost trimis să blestem; am fost trimis ca binecuvântare pentru voi”.

 

compassionÎntr-adevăr, în centrul Islamului se află compasiunea şi milostenia. Relatarea profetică de mai sus a constituit una dintre primele tradiţii, tocmai pentru că ea prezenta două aspecte esenţiale în Islam: mila şi compasiunea. Învăţaţii musulmani au spus că, în orice situaţie, musulmanul trebuie să dea dovadă de înţelepciune, dreptate şi milă – orice alt lucru lipsit de unul dintre aceste trei principii nu aparţine legii islamice.

 

Un musulman nu poate fi considerat a fi milostiv în timp ce în jurul lui există suferinţă şi nedreptate. Din acest motiv, Islamul le cere credincioşilor să fie preocupaţi, să aibă grijă de  cei din jur, aceasta fiind o componentă integrală a credinţei.

 

Preocuparea pentru aproapele tău (indiferent dacă este musulman sau nu) este atât de importantă, încât profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obişnuia să spună că, dacă o persoană rămâne înfometată într-o anumită zonă, niciun înger nu va coborî în acel ţinut până când omul respectiv nu este hrănit.

 

 

 

_________________________

sursa: Asociatia Musulmanilor din Romania

Source Link

Views: 4

0Shares

Occidentul si Islamul – partea 1

    M. ‘Imarah   Europocentrismul, care i-a dat Occidentului impresia că el reprezintă începutul civilizaţiei – care ar fi inceput cu grecii şi romanii – şi că el ar reprezenta şi sfârşitul istoriei, a determinat cultura occidentală să tăgăduiască diversitatea lumii şi existenţa unor civilizaţii numeroase, distincte şi independente. Acest europocentrism a pretins că […]

0Shares

 

 

M. ‘Imarah

 

Europocentrismul, care i-a dat Occidentului impresia că el reprezintă începutul civilizaţiei – care ar fi inceput cu grecii şi romanii – şi că el ar reprezenta şi sfârşitul istoriei, a determinat cultura occidentală să tăgăduiască diversitatea lumii şi existenţa unor civilizaţii numeroase, distincte şi independente.

Acest europocentrism a pretins că civilizaţia occidentală ar fi civilizaţia universală, că ştiinţa şi civilizaţia ar fi început cu grecii şi ar fi luat sfârşit cu renaşterea occidentală modernă, că acele contribuţii pe care le-au adus ceilalţi – şi îndeosebi  musulmanii – nu ar fi decât asemenea “contribuţiei” unui  mesager poştal care a transportat tezaurul grecilor în Europa în perioada Renaşterii şi a Iluminismului.

Din cauza acestei tendinţe europocentriste, colonialismul occidental – care extermina structurile de civilizaţie şi de cultură ale popoarelor şi ale naţiunilor care au avut de suferit de pe urma lui – vrea să-şi aroge rolul de stăpân al “mesajului  civilizator şi al realizării progresului”. El este cel mai puternic, iar cel mai puternic este întotdeauna mai bun şi mai demn de  supravieţuire, conform teoriei şi filozofiei legii luptei pentru  supravieţuire pe care Darwin (1809-1882) a aplicat-o în lumea  fiinţelor vii. În conformitate cu această tendinţă centralistă, cel mai puternic îl doboară pe cel slab, civilizaţia puternică  invadatoare elimină structurile moştenite ale civilizaţiei invadate – tezaurul celuilalt – şi transformă lumea – prin colonizare şi mai nou prin globalizare – într-un singur tipar de civilizaţie, cultură şi valori.

Această moştenire deformată şi duşmănoasă de care este împresurată cultura Occidentului, în diversele sale domenii, faţă de Islam, de locurile sale sfinte, de naţiunea lui şi de civilizaţia lui i-a garantat Occidentului “liniştea conştiinţei” – sau moartea ei! – în timp ce a practicat această agresiune împotriva celuilalt – în speţă “celuilalt musulman”. Aceasta moştenire  continuă să fie activă în mass-media şi în învăţământul  occidental, în cercurile ideologice, ştiinţifice şi la factorii de decizie, până în momentul de faţă!

În cultura populară occidentală, masele învaţă din epopeea lui Ronald (circa 1000 d.Chr.) că musulmanii îi adoră pe Triada Apollin, Tervagant şi Muhammed şi că musulmanii respecta ziua de vineri pentru că ea este ziua zeiţei iubirii -Venus, în vreme ce creştinii respectă ziua de duminică pentru că ea este ziua Domnului!

Această imagine care s-a raspândit în cultura populară europeană a jucat rolul său în sporirea urii oamenilor de rând în timpul campaniilor cruciate împotriva Islamului, a comunitătii sale, a lumii şi civilizaţiei sale. Această epopee a lui Roland vorbeşte despre musulmani spunând oamenilor: ”Priviţi la acest popor blestemat! El este un popor necredincios, care nu are nici o legatură cu Dumnezeu şi numele lui va fi şters de pe faţa pământului plin de viaţă pentru că el se închina la idoli! El nu poate avea parte de izbăvire. El a fost condamnat. Să începem aşadar executarea sentinţei, în numele lui Dumnezeu!”. Apoi au  urmat cruciadele, după citirea acestui episod din epopeea lui Roland.

DanteBookPoetul italian Dante (1295-1321) – care reprezintă o mare autoritate în cultura occidental – îi plasează pe Trimisul Islamului Allah şi pe Ali ben Abi Talib în cea de-a doua groapă din cel de al optulea cerc al Infernului, fiindcă ei  – în opinia lui iluministă! – fac parte din adepţii gâlcevei şi făţărniciei şi ale căror trupuri au fost tăiate în bucăţi în Infernul “Divinei comedii”.

Pentru scriitorul german Goethe (1749-1832), Muhammad  “i-a învăluit pe arabi într-un veşmânt religios trist şi a ştiut cum să ascundă de ei speranţa în orice progres adevărat”.

 

va urma…

 

 

Source Link

Views: 1

0Shares

Islamul si Occidentul – partea a 2-a

    M. ‘Imarah   Observăm prelungiri ale acestei deformări a imaginii celuilalt (musulman), de care este plină cultura laică occidentală – prin chemarea la contestarea şi la eliminarea lui. Observăm  similitudini dintre atitudinea culturii laice şi cea a culturii teologice – din civilizaţia europeană – precum viziunea occidentală  contemporană predominantă asupra Islamului, asupra comunitaţii […]

0Shares

 

 

M. ‘Imarah

 

Observăm prelungiri ale acestei deformări a imaginii celuilalt (musulman), de care este plină cultura laică occidentală – prin chemarea la contestarea şi la eliminarea lui. Observăm  similitudini dintre atitudinea culturii laice şi cea a culturii teologice – din civilizaţia europeană – precum viziunea occidentală  contemporană predominantă asupra Islamului, asupra comunitaţii , lumii şi civilizaţiei lui, viziune care influenţează  asupra factorilor de decizie din occident, aliat cu cel sionist împotriva renaşterii Orientului musulman, a dreptului la autodeterminare al popoarelor musulmane şi al Islamului – model de civilizaţie din lumea musulmană.

Fostul preşedinte american Richard Nixon – unul dintre mai-marii strategi – afirmă, referindu-se la imaginea Islamului şi a musulmanilor în mentalitatea americană contemporană:

220px-Richard_Nixon“Mulţi americani au ajuns să vadă în toţi musulmanii nişte inamici. Mulţi americani îşi închipuie că musulmanii sunt nişte popoare necivilizate, sângeroase şi neraţionale şi că motivul  interesului nostru faţă de ei se datorează faptului că o parte dintre liderii lor domină – întâmplător -unele locuri în care se află două treimi din petrolul existent în lume…”  Nu există o imagine mai urâtă decât aceasta despre lumea islamică, în mintea şi în constiinţa cetaţeanului american, nici chiar atunci când este vorba de China comunistă.

Unii observatori avertizează că Islamul va deveni o putere geopolitică extremistă şi că, datorită creşterii demografice  şi posibilitaţilor materiale de care dispun, musulmanii vor  reprezenta un mare pericol, iar Occidentul va fi nevoit să se alieze  cu Moscova pentru a face faţă acestui pericol. Islamul şi Occidentul sunt opuse unul altuia , iar optica Islamului asupra lumii îl împarte în două secţiuni ”casa păcii” şi “casa războiului” şi este nevoie ca prima să o domine pe cea de a doua. Musulmanii îşi unesc rândurile pentru a declanşa o revoluţie împotriva Occidenului şi , de aceea, Occidentul trebuie  să se alieze cu Uniunea Sovietică pentru a contracara acest pericol printr-o singură politică”.

Dacă Nixon mărturiseşte că Islamul şi musulmanii au cea mai proastă imagine în cultura majorităţii americanilor, fapt care-i  determină să îndemne la o alianţă între adversari, adică întregul Occident, împotriva “celuilalt” (musulman), căderea comunismului, a partidelor, guvernelor sale şi a lagărului său a sporit ura Occidentului împotriva acestui alt – musulman. Revista  americană “Newseek” l-a întrebat pe preşedintele Consiliului  Ministerial European, cunoscutul politicianul italian Gianni  Demichelis: “- Care sunt motivele menţinerii alianţei NATO după  încetarea confruntării între Occidentul liberal şi fostul lagăr  socialist?” Preşedintele Consiliului Ministerial European a răspuns: “Este adevărat că această confruntare cu comunismul nu mai există, dar există o altă confruntare care s-ar putea să-i ia locul: aceea dintre lumea occidentală şi lumea islamică.” Corespundentul revistei “Newseek” l-a întrebat în continuare: “Şi cum ar fi putea fi evitată această potenţială confruntare ?” Gianni Demichelis nu a ezitat să declare că această condiţie ar fi generalizarea modelului cultural occidental şi acceptarea lui de către musulmani, adică “anularea celuilalt musulman”, afirmând: “Trebuie ca Europa să-şi rezolve problemele, pentru ca  modelul occidental, să devină mai atractiv şi mai acceptabil pentru ceilalţi din diverse colţuri ale lumii. Dacă vom eşua în  generalizarea acestui model occidental, lumea va deveni un loc extrem de primejdios”.

Cerinţa occidentală este “desfiinţarea celuilalt, a civilizaţiei Islamice”, prin mijloace paşnice , prin acceptarea de către musulmani a modelului de civilizaţie occidentală, sau pe calea războiului , prin intermediul maşinariei nord-atlantice de război , dacă ei nu vor renunţa la modelul propriu de civilizaţie!

Revista “International Affairs”, editată de Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale din cadrul Universităţii Britanice din Cambridge, prezintă, la rândul său, explicaţia culturală care a determinat multe instituţii ale proiectului occidental să declare că Islamul este inamicul care a luat locul “imperiului comunist al răului”. Esenţa motivelor acestor declaraţii este refuzul Islamului  şi al lumii sale de a renunţa la modelul propriu de civilizaţie şi de cultură şi incapacitatea Islamului de a se dizolva în modelul laic  occidental!

“Din acest motiv ,dintre culturile situate în Sud , Islamul a devenit ţinta directă a noii campanii occidentale.”

Mulţi au simţit nevoia să descopere o nouă ameninţare care să ţină locul ameninţării sovietice şi Islamul a fost cel mai la îndemână pentru acest scop.

Numeroşi europeni se întreabă dacă este cu putinţă să determine Islamul să accepte normele societăţii laice, aşa cum s-a întâmplat cu Creştinismul după lupte îndelungate şi dureroase, sau dacă trăinicia sa politică şi socială îl determină să respingă acceptarea principiului creştin – occidental care face distincţie între ceea ce este pentru Dumnezeu şi ceea ce este pentru Cezar şi care îngăduie aderenţilor săi să devină cetăţeni  supuşi legii în modul în care se bizuie pe el într-o societate laică.

Teoria sociologilor conform căreia societatea industrială şi ştiinţifică modernă subminează credinţa religioasă este în general valabilă. Influenţa politică şi socială a religiei s-a diminuat practic în toate societăţile, în grade diferite şi în forme diferite, însă lumea islamică este o excepţie uimitoare în această privinţa, căci în lumea Islamului nu s-a produs nici o laicizare. Dominaţia Islamului asupra celor care cred în el este puternică. Într-un fel ea este mai puternică decât era cu o sută de ani în urmă. Islamul rezistă laicizării, iar lucrul şi mai surprinzător este că acest fapt este valabil pentru o serie de regimuri politice diferite , adică atât pentru regimurile radicale (revoluţionare) cât şi pentru regimurile tradiţionale, dar şi pentru regimurile situate între acestea două.

Existenţa unor tradiţii locale ale Islamului a permis lumii musulmane să evite dificultatea cu care s-au confruntat alte societaţi “subdezvoltate”, în care Occidentul a provocat tulburări şi umilinţă, dificultatea rezultând din considerarea Occidentului a fi ideal şi din imitarea lui. Islamul a dispus de premisele necesare reformei proprii , în numele credinţei locale aceasta fiind explicaţia fundamentală a rezistenţei sale în faţa curentului de laicizare.

 

 

va urma

Source Link

Views: 1

0Shares