Averroes – filosoful andaluzian

Averroes – filosoful andaluzian   Averroes a fost unul din cei mai importanți filosofi arabi ai Evului Mediu. A fost, de asemeni, medic, teolog și expert în jurisprudența islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu.   Numele său original în arabă este ابوالوليد محمد بن احمد بن محمد بن رشد – Abū […]

0Shares

Averroes – filosoful andaluzian

 

filosof musulmanAverroes a fost unul din cei mai importanți filosofi arabi ai Evului Mediu. A fost, de asemeni, medic, teolog și expert în jurisprudența islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu.
 
Numele său original în arabă este ابوالوليد محمد بن احمد بن محمد بن رشد – Abū l-Walīd Muhammad ibn Ahmad ibn Muhammad ibn Rushd; formele Averroes sau Averrhoes sunt latinizări ale numelui Ibn Rushd.
Averroes a beneficiat de educație în orașul natal, unde tatăl și bunicul său au deținut poziția de cadiu (judecător civil), jucând un rol important în istoria politică a Andaluziei. A studiat. într-o bună măsură cu Ibn Tufayl, teologia, jurisprudența, medicina, matematica și filosofia, îndeplinind, la rândul său, funcția de judecător. Comentariile sale la Aristotel i-au adus, între latini, supranumele de „Comentatorul”, așa cum lui Aristotel i se spunea „Filosoful”. Poziția lui în interpretarea textelor lui Aristotel va constitui cauza acelor dezbateri acute în lumea creștină. Averroes urmărea să purifice aristotelismul de influențele platonice și neoplatonice și în acest sens era în mod programatic un aristotelician prin excelență. Cu toate acestea, latinii, care doreau un Aristotel creștin, l-au înțeles în alt mod iar numele său a fost asociat cu erezia. Învățăturile lui Averroes l-au influențat pe un alt mare gânditor andaluz, misticul Ibn ‘Arabi.
Cea mai importantă operă filosofică a sa este Incoerența incoerenței (Tahāfut al-Tahāfut), scrisă în 1180, în care apără filosofia lui Aristotel de afirmațiile lui Al-Ghazali din lucrarea Incoerența filosofilor (Tahāfut al-falasifa).
Source Link

Views: 3

0Shares

Cine a fost Ibn Khaldun?

Cine a fost Ibn Khaldun?   Abdul Rahman Ibn Khaldun a fost un istoric, filozof și politician arab al secolului al XIV-lea născut în Tunisia pe 27 mai 1332 și decedat la Cairo pe 17 martie 1406. A scris cărți, printre care “Muqaddima” (Introducere la istoria universală) și o Autobiografie. Este adesea considerat ca fondatorul […]

0Shares

Cine a fost Ibn Khaldun?

 

Abdul Rahman Ibn Khaldun a fost un istoric, filozof și politician arab al secolului al XIV-lea născut în Tunisia pe 27 mai 1332 și decedat la Cairo pe 17 martie 1406. A scris cărți, printre care “Muqaddima” (Introducere la istoria universală) și o Autobiografie. Este adesea considerat ca fondatorul sociologiei și unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii islamice a Evului Mediu. Ibn Khaldun este considerat cel mai mare istoric musulman premodern, acesta fiind istoric, filozof și om politic maghrebit.

Ibn Khaldun

Ibn Khaldun provine dintr-o familia nobilă, Banu Khaldun (fiii lui Khaldun), care au trăit în regiunea Sevilliei (Andaluzia) timp de mai multe generații. În autobiografia sa, el își prezintă arborele familiei până la epoca profetului Islamului, Muhammad. El arată că provine dintr-un trib de beduini, originari din Yemen, care s-au deplasat înspre Spania la începutul cuceririi musulmane din secolul al VIII-lea. Familia sa numără în Andaluzia mulți înalți funcționari și exercită până la începutul secolului al XIII-lea un rol politic important, fiind una dintre cele trei familii puternice din Sevilia.[2] Familia sa e emigrat în Tunisia, după căderea Seviliei în mainile Reconquistei (1248). În timpul dinastiei tunisiene hafside, familia sa a deținut câteva funcții politice. Totuși, tatăl și bunicul său părăsesc viața politică, urmând a se dedica unui ordin mistic. Și-a pierdut părinții în timpul marii ciume ce a lovit Tunisul în 1348-1349.

 
Originea și situarea înaltă a familiei sale i-au permis lui Ibn Khaldun să studieze cu cei mai buni profesori magrebiți ai epocii, primind o educație islamică clasică și studiind Coranul, hadith-urile, sharia și dreptul (fiqh). A studiat în detaliu operele lui Avicenna, Averroes, Razi și Tusi.
 
Și-a început cariera politică la cancelaria liderului tunisian Ibn Tafrakin, la vârsta de 20 ani. Principala sa activitate esra cea de katib, scriitor al documentelor oficiale ale cancelariei. A întreprins, voit sau împins de evoluțiile istorice ale epocii, călătorii în Maroc, Algeria și Egipt, acumulând impresii ce vor sta la baza viitoarei sale opere. Ibn Khaldun a participat activ la istoria politică a Africii de Nord și a Spaniei și l-a cunoscut pe Tamerlan. El aparținea islamului malikit și a murit mare cadiu la Cairo.
Opera și viața lui Ibn Khaldun au fost aduse în atenția publică odată cu crestomațiile de documente ale unor orientaliști francezi, începând cu anul 1697. În anul 1806, Silvestre de Sacy, un lingvist și jurnalist francez preocupat de studii orientale, a publicat o biografie a lui Ibn Khaldun, împreună cu o descriere mai amănunțită a „Prolegomenelor” . Au urmat traduceri integrale în limba franceză, opera istoricului arab fiind studiată de atunci cu mare interes în lumea academică din vest.
Source Link

Views: 15

0Shares

Abd al-Latif, exponent al civilizatiei islamice

Abd al-Latif, exponent al civilizatiei islamice   Abd al-Latif, cunoscut și ca al-Baghdadi, a fost medic, istoric și egiptolog celebru, exponent al civilizației islamice medievale. Abd al-Latif a trait intre anii 1162 si 1231.   Abd al-Latif s-a născut la Bagdad, unde a studiat gramatica și dreptul. În perioada 1189 – 1190, întreprinde o călătorie […]

0Shares

Abd al-Latif, exponent al civilizatiei islamice

 

Abd al-Latif, cunoscut și ca al-Baghdadi, a fost medic, istoric și egiptolog celebru, exponent al civilizației islamice medievale. Abd al-Latif a trait intre anii 1162 si 1231.

 

Abd al-Latif s-a născut la Bagdad, unde a studiat gramatica și dreptul. În perioada 1189 – 1190, întreprinde o călătorie prin Mosul, Damasc și Palestina, Abd Al-Latifunde se întâlnește cu sultanul Saladin. Acolo a cunoscut diverși învățați persani și arabi.
 
Abd al-Latif iși continuă călătoria spre Ierusalim, unde petrece o bună perioadă de timp, menținând legătura cu Saladin.
 
O nouă călătorie spre Damasc îl duce la Cairo, unde rămâne câțiva ani. Studiază Egiptul, mai ales Marele Sfinx de la Giza, pe care îl descrie amănunțit.
 
În 1206, Abd al-Latif revine la Ierusalim, iar în 1208 la Damasc. După alte voiaje prin Alep, Erzincan este găzduit succesiv pe la curțile mai multor demnitari turci.
 
După mai multe călătorii prin Siria, Abd al-Latif se întoarce, prin 1229 (sau 1230, nu se știe sigur), în orașul natal, Bagdad, unde își petrece ultima parte a vieții.
În urma călătoriilor întreprinse în Egipt, Abd al-Latif a scris o carte în două volume, al cărei titlu s-ar traduce Relatări despre Egipt. Este de fapt o lucrare cu specific medical.

În timpul foametei din Egipt din 1200, Abd al-Latif al-Baghdadi are ocazia să observe și să examineze un număr mare de schelete și să efectueze autopsii. Descoperă că teoriile lui Galenus privind formarea mandibulei și osului sacru erau eronate.

Alte cărți de medicină:

  • Mukhtarat fi al-Tibb – o lucrare despre hidroterapie;
  • Al-Tibb min al-Kitab wa-al-Sunna (“Medicină din Cartea și Viața Profetului”) – descrierea practicilor medicale din vremea lui Muhammad.
Source Link

Views: 2

0Shares