Medicina profetica

Medicina profetica    Unii oameni îngrijorați de pericolul religios văzut în știința greacă, ca o amenințare la adresa Islamului, au stabilit „medicina profetică”, bazată pe spusele lui Muhammed (saws) și a învățăturilor medicale arabești autohtone. Însă, tradiția galenică a devenit principala sursă de învățare a medicinii din care făceau parte marii scriitori arabi și musulmani: […]

0Shares

Medicina profetica 

 

Medicina profeticaUnii oameni îngrijorați de pericolul religios văzut în știința greacă, ca o amenințare la adresa Islamului, au stabilit „medicina profetică”, bazată pe spusele lui Muhammed (saws) și a învățăturilor medicale arabești autohtone. Însă, tradiția galenică a devenit principala sursă de învățare a medicinii din care făceau parte marii scriitori arabi și musulmani: Abu Bakr Muhammad ibn Zakarya Al-Razi (865-925), Ali ibn Al-Abbas al-Majusi (sec. X) și peste ei toți, Abu Ali Al-Husayn ibn Abdallah Ibn Sina (Avicenna, d. 1037). Acești savanți și practicanți și-au scris marea parte a muncii lor în limba arabă, însa fiind originari din Persia, și putem deduce din numele lui Al-Majusi că provenea dintr-o familie de zoroaștri. În timpul secolului XI un centru medical important s-a dezvoltat în Qayrouan, Tunisia de azi, și de aici un anume Constantin Africanul a călătorit în apropiere de Sicilia și Salerno în Sudul Italiei în ultima parte a secolului XI și a introdus medicina arabă în Occident pentru prima dată. În Salerno exista deja o școală de medicină, unde câteva texte medicale grecești, majoritatea de practică, erau cunoscute, fiind traduse în latină. Constantin a suplimentat și într-o mare măsură a înlocuit aceste texte cu traducerea lui a cărților medicale cuprinzătoare ale lui Al-Majusi și multe alte texte ale doctorilor din Qayrouan, Ishaq Isra’ili, Ishaq ibn Imran și Ibn Al-Jazzar. În acest context, o programă scurtă cu cinci texte din medicină a fost alcătuită, sub numele de Articella, care se baza pe traduceri din limba arabă și greacă și includea texte pe determinarea condițiilor medicale prin examinarea urinei și, respectiv simțirea pulsului. Opera lui Constantin era în schimb completată de activitatea lui Gerard din Cremona în Toledo la mijlocul secolului XII, care a tradus din limba arabă o mulțime de texte ale lui Galen din programa alexandriană, ca și lucrări substanțiale ale lui Al-Razi, Al-Zahrawi și Ibn Al-Wafid. Cea mai importantă contribuție a lui a fost însă traducerea lucrării lui Avicenna „Canonul Medicinii”, care a devenit principala carte pentru educația medicală din universitățile occidentale până în secolul XVII.

 

Source Link

Views: 2

0Shares

10 invenții pe care musulmanii le-au dăruit lumii

10 invenții, pe care musulmanii le-au dăruit lumii: de la stilouri și până la aparatele foto Din păcate, în prezent oamenii au multe prejudecăți despre musulmani. Ei sunt priviți ca niște teroriști capabili doar de distrucții inutile. Însă nu trebuie să-i punem pe toți în aceeași oală și să ne creăm o părere despre milioane […]

0Shares

10 invenții, pe care musulmanii le-au dăruit lumii:

de la stilouri și până la aparatele foto

Din păcate, în prezent oamenii au multe prejudecăți despre musulmani. Ei sunt priviți ca niște teroriști capabili doar de distrucții inutile. Însă nu trebuie să-i punem pe toți în aceeași oală și să ne creăm o părere despre milioane de oameni, bazându-ne doar pe faptele inadecvate ale unui grup de fanatici. De fapt, există o mulțime de invenții importante, pe care reprezentanții islamului le-au dăruit lumii.

Astăzi vrem să ne amintim despre 10 lucruri din viața noastră cotidiană, care au apărut datorită musulmanilor.

Cafeaua

Băutura, fără de care mulți oameni nu-și imaginează dimineața, a fost dăruit lumii de către arabi. Conform legendei, Khalid, primul descoperitor al cafelei, a observat cum caprele, pe care le păștea, deveneau mult mai energice după ce mâncau frunzele și boabele arborelui de cafea.

1 10 invenții pe care musulmanii le-au dăruit lumii

Aparatele foto și camerele video

Aparatele foto și camerele video actuale au apărut datorită descoperirii, pe care a făcut-o matematicianul musulman Ibn al-Haytham. El a observat că lumina, care pătrunde prin mici orificii, poate proiecta imagini. Ibn al-Haytham și-a descris observațiile în 7 cărți științifice despre optică și a lăsat ca moștenire „camera obscura” — prototipul aparatelor foto contemporane.

2 10 invenții pe care musulmanii le-au dăruit lumii

Parașutele

Prototipul parașutelor moderne a fost inventat de astronomul Abbas ibn Firnas. Descoperirea sa a fost întâmplătoare. Inițial acest om de știință dorea să construiască niște aripi, ca să poată zbura. Sărind împreună cu aripile sale de pe o moschee, Abbas ibn Firnas așa și nu a reușit să zboare, însă construcția sa a încetinit mult căderea și el nu a avut de suferit.

3 10 invenții pe care musulmanii le-au dăruit lumii

Săpunul și șamponul

Din cauza climatului fierbinte al țărilor arabe, locuitorii ei sunt nevoiți să acorde mai multă atenție igienei. Una dintre cerințele islamului este spălarea zilnică. Săpunul există încă de pe timpul egiptenilor, babilonienilor și romanilor antici, însă musulmanii l-au îmbunătățit semnificativ, adăugând uleiuri aromatice în compoziția lui.

4 10 invenții pe care musulmanii le-au dăruit lumii

Instrumentele chirurgicale

Intervențiile chirurgicale au fost inventate cu mult timp înainte de apariția islamului. Însă nu putem ignora contribuția științifică a medicului arab Abul Qasim Al-Zahrawi. El a inventat instrumente speciale pentru investigarea uretrei, extracția corpurilor străine din esofag și examinarea urechii — toate acestea, cu mici modificări, au ajuns până în prezent.

5 10 invenții pe care musulmanii le-au dăruit lumii

Vaccinurile

Musulmanii au fost primii utilizatori ai vaccinurilor. Vaccinul anti-variolă a apărut în Turcia cu 50 ani mai devreme decât în Europa.

6 10 invenții pe care musulmanii le-au dăruit lumii

Morile de vânt

Încă în secolul VII arabii au învățat să utilizeze energia vântului. Morile de vânt erau folosite la măcinarea cerealelor și pentru obținerea apei din fântânile adânci.

7 10 invenții pe care musulmanii le-au dăruit lumii

Arborele cotit

Detaliul, fără care nu ne putem imagina motorul unui automobil, a fost inventat de al-Jazari, un om de știință arab. De asemenea, acestui inginer și matematician genial îi aparțin o mulțime de alte invenții, mai ales din sfera irigațiilor: pompele cu supapă, stațiile de pompare, clepsidra, fântânile arteziene și chiar și tonomatele muzicale…

8 10 invenții pe care musulmanii le-au dăruit lumii

Stiloul

Prototipul stiloului modern a fost creat încă în anul 953. Sultanul dorea o peniță, care să nu murdărească mâinile în timpul scrisului. Mica bilă, care este inclusă în stilourile moderne, era pur și simplu imposibil de confecționat în acea perioadă. Însă principiul de funcționare a stiloului antic coincide cu cel al analogilor contemporani.

9 10 invenții pe care musulmanii le-au dăruit lumii

Covoarele

Musulmanii considerau că covoarele sunt o parte esențială din Rai. Încă din antichitate, tehnica, prin care erau create aceste obiecte, era la cel mai înalt nivel. Anume din acest motiv covoarele persiene au devenit cunoscute în întreaga lume.

10 10 invenții pe care musulmanii le-au dăruit lumii

După cum vezi, nu trebuie să judecăm oamenii fără să-i cunoaștem. Musulmanii au contribuit la progresul științific și, datorită lor, astăzi putem folosi multe dintre obiectele, cu care ne-am obișnuit. Uimește-ți prietenii. Povestește-le despre aceste invenții și descoperiri.

 

Autor text: Perfect Media

Source Link

Views: 9

0Shares

Inventii musulmane care au schimbat lumea

Invenţii musulmane care au schimbat lumea: De la forceps, la periuţa de dinţi şi algebră  Autor: Sânziana Stancu De la prima Universitate, de la operaţii chirurgicale, la cafeaua noastră de zi cu zi şi chiar la periuţa de dinţi, o  serie de invenţii surprinzătoare aparţinând lumii musulmane stau la baza civilizaţiei din ziua de astăzi. […]

0Shares

Invenţii musulmane care au schimbat lumea:

De la forceps, la periuţa de dinţi şi algebră 


Autor: Sânziana Stancu

De la prima Universitate, de la operaţii chirurgicale, la cafeaua noastră de zi cu zi şi chiar la periuţa de dinţi, o  serie de invenţii surprinzătoare aparţinând lumii musulmane stau la baza civilizaţiei din ziua de astăzi.

  • inventii 06974900 Inventii musulmane care au schimbat lumea
Originea acestor invenţii şi a multor altora se regăseşte într-o lucrare interesantă, intitulată “1001 de Invenţii”.

Celebra lucrare se află actualmente expusă la Muzeul de Ştiinţă din Londra şi îşi propune să aducă în atenţia publicului din toată lumea  contribuţiile culturilor non occidentale la civilizaţia din zilele noastre. Iată câteva dintre acestea, dintre cele mai importante, care au fost prezentate la televiziunea americană CNN şi care ar putea să vă surprindă.

Chirurgia

forceps 54685300 Inventii musulmane care au schimbat lumea

În jurul anului 1000, celebrul medic Al Zahrawi publica o Enciclopedie a Chirurgiei, de 1.500 de pagini ilustrate, care a fost folosită şi în Europa ca un fel de manual de referinţă pentru lumea medicală a următorilor 500 de ani. Tot lui îi aparţine şi “catgutul”, acel fir obţinut din intestin de animale – Zahrawi l-a produs din intestin de pisică – cu care se cos ţesuturile după anumite intervenţii chirurgicale, iar firul se resoarbe astfel. De asemenea, Zahrawi esste recunoscut ca fiind primul care a executat o operaţie “cezariană” şi care a creat primul forceps.

Cafeaua

obicei oriental 18907100 Inventii musulmane care au schimbat lumea

Licoarea care ne trezeşte în fiecare dimineaţă, ne ţine companie acasă, în vizită, la birou şi la … un pahar de vorbă a fost “brevetată” în Yemen, în jurul secolului al IX-lea. La începuturile ei, cafeaua îi ajuta pe “Sufi” să stea treji la rugăciunea de noapte . Ulterior, cafeaua yemenită a ajuns la Cairo, adusă de un grup de studenţi, iar apoi a cucerit toată regiunea. În secolul al XIII-lea, a ajuns în Turcia, iar în secolul al XVI-lea a ajns în europa, adusă în Italia de un comerciant.

Maşina zburătoare

Abbas bin Firnas a fost prima persoană care a încercat să construiască o maşină zburătoare. În secolul al IX-lea, el a desenat planurile unui aparat cu aripi – un fel de costum mai degrabă, care semăna cu o pasăre. Astfel echipat, a încercat să zboare cu invenţia lui. A făcut faimoasa încercare la Cordoba, în Spania, dar Firmas s-a menţinut în aer doar câteva momente, apoi a căzut şi a fost rănit la spate. Cu toate acestea, costumul lui l-a inspirat pe faimosul artist şi inventator italian, Leonardo Da Vinci, cu sute de ani mai târziu.

Universităţi

printesa 81776400 Inventii musulmane care au schimbat lumea

În 859, tânăra prinţesă Fatima al-Firhi a fondat prima Universitate de studii, în Maroc, în Fez. Ea şi sora ei Miriam au fondat şi o moschee adiacentă, complexul devenind ulterior Moscheea al-Qarawiyyn şi Universitate. Aceasta încă funcţionează şi este menită să fie model şi sursă de inspiraţie pentru toate femeile musulmane din lume.

Algebră

algebra 53676300 Inventii musulmane care au schimbat lumea

Cuvântul “algebra” provine de la titlul unui celebru tratat al unui faimos matematician persan din secolul IX, “Kitab al-Jabr Wa l-Mugabala”, în traducere aproximativă, “Cartea Argumentării și echilibrării.” Construită pe rădăcinile sistemelor grecești și hinduse, noua ordine algebrică a fost un sistem de unificare a numerelor raționale, iraționale și mărimilor geometrice. Același matematician, Al-Khwarizmi, a fost, de asemenea, primul care a introdus conceptul ridicării numerelor la putere.

Optică

optica 01120000 Inventii musulmane care au schimbat lumea

Multe dintre cele mai importante progrese în studiul opticii vin din lumea musulmană. În jurul anului 1000 Bin al-Haitham a demonstrat că oamenii văd obiecte în care lumina se reflectă, iar apoi razele de lumină reflectate ajung la ochii lor. Această teorie, le răstoarnă pe acelea ale lui Euclid și Ptolemeu, potrivit cărora lumina ar fi emisă de ochiul uman. Acest mare fizician musulman a descoperit, de asemenea, fenomenul de Cameră Obscură, care explică modul în care ochiul vede imagini datorită conexiunii dintre nervul optic și creier.

Muzică

Muzicienii musulmani au avut impact puternic asupra Europei. Între mulţimea de instrumentelor muzicale care au ajuns pe Bătrânul Continent, trecând prin Orientul Mijlociu, se regăsesc  lăuta şi “rahabul” care ar fi  un fel de strămos al viorii. De asemenea, notele muzicale pe care le cunoaştem astăzi ar deriva din alfabetul arab.

Periuţa de dinţi

meswak 23650400 Inventii musulmane care au schimbat lumea

Profetul Mahomed a fost cel care a popularizat folosirea primei periuţe de dinţi, în jurul anului 600. Folosind o crenguţă de copac Meswak, el îşi curăţa astfel dinţii şi îşi împrospăta respiraţia. Meswak-ul se găseşte acum în compoziţia unor paste de dinţi moderne.

Manivela

Multe dintre elementele de bază ale automaticii moderne au fost experimentate şi provin din lumea musulmană, inclusiv sistemul revoluționar bielă-manivelă. Prin conversia mișcării de rotație în mișcare liniară, manivela permite ridicarea de obiecte grele, cu relativă ușurință. Tehnologia a fost descoperită de Al-Jazari, în secolul al XII-lea, şi s-a răspândit pe tot globul, fiind utilizată la multe sisteme, de la cele ale bicicletei, până la motorul cu ardere internă.

Spitale

primul cewntru medcia cairo 38287900 Inventii musulmane care au schimbat lumea

Spitalele din ziua de astăzi, provin din secolul al IX-lea, din Egipt. Primul centru medical de acest fel a fost a fost Spitalul Ahmad bin Tulun Ahmad, fondat în 872, în Cairo. Spitalul Tulun oferea asistenţă medicală gratuită pentru oricine avea nevoie – o politică bazată pe tradiția musulmană de a avea grijă de toți cei care sunt bolnavi. După modelul celui din Cairo s-au făcut spitale în întreaga lume musulmană.

 

Sursa:romaniatv.net

Source Link

Views: 5

0Shares