Originea acestor invenţii şi a multor altora se regăseşte într-o lucrare interesantă, intitulată “1001 de Invenţii”.
Celebra lucrare se află actualmente expusă la Muzeul de Ştiinţă din Londra şi îşi propune să aducă în atenţia publicului din toată lumea contribuţiile culturilor non occidentale la civilizaţia din zilele noastre. Iată câteva dintre acestea, dintre cele mai importante, care au fost prezentate la televiziunea americană CNN şi care ar putea să vă surprindă.
Chirurgia
În jurul anului 1000, celebrul medic Al Zahrawi publica o Enciclopedie a Chirurgiei, de 1.500 de pagini ilustrate, care a fost folosită şi în Europa ca un fel de manual de referinţă pentru lumea medicală a următorilor 500 de ani. Tot lui îi aparţine şi “catgutul”, acel fir obţinut din intestin de animale – Zahrawi l-a produs din intestin de pisică – cu care se cos ţesuturile după anumite intervenţii chirurgicale, iar firul se resoarbe astfel. De asemenea, Zahrawi esste recunoscut ca fiind primul care a executat o operaţie “cezariană” şi care a creat primul forceps.
Cafeaua
Licoarea care ne trezeşte în fiecare dimineaţă, ne ţine companie acasă, în vizită, la birou şi la … un pahar de vorbă a fost “brevetată” în Yemen, în jurul secolului al IX-lea. La începuturile ei, cafeaua îi ajuta pe “Sufi” să stea treji la rugăciunea de noapte . Ulterior, cafeaua yemenită a ajuns la Cairo, adusă de un grup de studenţi, iar apoi a cucerit toată regiunea. În secolul al XIII-lea, a ajuns în Turcia, iar în secolul al XVI-lea a ajns în europa, adusă în Italia de un comerciant.
Maşina zburătoare
Abbas bin Firnas a fost prima persoană care a încercat să construiască o maşină zburătoare. În secolul al IX-lea, el a desenat planurile unui aparat cu aripi – un fel de costum mai degrabă, care semăna cu o pasăre. Astfel echipat, a încercat să zboare cu invenţia lui. A făcut faimoasa încercare la Cordoba, în Spania, dar Firmas s-a menţinut în aer doar câteva momente, apoi a căzut şi a fost rănit la spate. Cu toate acestea, costumul lui l-a inspirat pe faimosul artist şi inventator italian, Leonardo Da Vinci, cu sute de ani mai târziu.
Universităţi
În 859, tânăra prinţesă Fatima al-Firhi a fondat prima Universitate de studii, în Maroc, în Fez. Ea şi sora ei Miriam au fondat şi o moschee adiacentă, complexul devenind ulterior Moscheea al-Qarawiyyn şi Universitate. Aceasta încă funcţionează şi este menită să fie model şi sursă de inspiraţie pentru toate femeile musulmane din lume.
Algebră
Cuvântul “algebra” provine de la titlul unui celebru tratat al unui faimos matematician persan din secolul IX, “Kitab al-Jabr Wa l-Mugabala”, în traducere aproximativă, “Cartea Argumentării și echilibrării.” Construită pe rădăcinile sistemelor grecești și hinduse, noua ordine algebrică a fost un sistem de unificare a numerelor raționale, iraționale și mărimilor geometrice. Același matematician, Al-Khwarizmi, a fost, de asemenea, primul care a introdus conceptul ridicării numerelor la putere.
Optică
Multe dintre cele mai importante progrese în studiul opticii vin din lumea musulmană. În jurul anului 1000 Bin al-Haitham a demonstrat că oamenii văd obiecte în care lumina se reflectă, iar apoi razele de lumină reflectate ajung la ochii lor. Această teorie, le răstoarnă pe acelea ale lui Euclid și Ptolemeu, potrivit cărora lumina ar fi emisă de ochiul uman. Acest mare fizician musulman a descoperit, de asemenea, fenomenul de Cameră Obscură, care explică modul în care ochiul vede imagini datorită conexiunii dintre nervul optic și creier.
Muzică
Muzicienii musulmani au avut impact puternic asupra Europei. Între mulţimea de instrumentelor muzicale care au ajuns pe Bătrânul Continent, trecând prin Orientul Mijlociu, se regăsesc lăuta şi “rahabul” care ar fi un fel de strămos al viorii. De asemenea, notele muzicale pe care le cunoaştem astăzi ar deriva din alfabetul arab.
Periuţa de dinţi
Profetul Mahomed a fost cel care a popularizat folosirea primei periuţe de dinţi, în jurul anului 600. Folosind o crenguţă de copac Meswak, el îşi curăţa astfel dinţii şi îşi împrospăta respiraţia. Meswak-ul se găseşte acum în compoziţia unor paste de dinţi moderne.
Manivela
Multe dintre elementele de bază ale automaticii moderne au fost experimentate şi provin din lumea musulmană, inclusiv sistemul revoluționar bielă-manivelă. Prin conversia mișcării de rotație în mișcare liniară, manivela permite ridicarea de obiecte grele, cu relativă ușurință. Tehnologia a fost descoperită de Al-Jazari, în secolul al XII-lea, şi s-a răspândit pe tot globul, fiind utilizată la multe sisteme, de la cele ale bicicletei, până la motorul cu ardere internă.
Spitale
Spitalele din ziua de astăzi, provin din secolul al IX-lea, din Egipt. Primul centru medical de acest fel a fost a fost Spitalul Ahmad bin Tulun Ahmad, fondat în 872, în Cairo. Spitalul Tulun oferea asistenţă medicală gratuită pentru oricine avea nevoie – o politică bazată pe tradiția musulmană de a avea grijă de toți cei care sunt bolnavi. După modelul celui din Cairo s-au făcut spitale în întreaga lume musulmană.
Unii oameni îngrijorați de pericolul religios văzut în știința greacă, ca o amenințare la adresa Islamului, au stabilit „medicina profetică”, bazată pe spusele lui Muhammed (saws) și a învățăturilor medicale arabești autohtone. Însă, tradiția galenică a devenit principala sursă de învățare a medicinii din care făceau parte marii scriitori arabi și musulmani: Abu Bakr Muhammad ibn Zakarya Al-Razi (865-925), Ali ibn Al-Abbas al-Majusi (sec. X) și peste ei toți, Abu Ali Al-Husayn ibn Abdallah Ibn Sina (Avicenna, d. 1037). Acești savanți și practicanți și-au scris marea parte a muncii lor în limba arabă, însa fiind originari din Persia, și putem deduce din numele lui Al-Majusi că provenea dintr-o familie de zoroaștri. În timpul secolului XI un centru medical important s-a dezvoltat în Qayrouan, Tunisia de azi, și de aici un anume Constantin Africanul a călătorit în apropiere de Sicilia și Salerno în Sudul Italiei în ultima parte a secolului XI și a introdus medicina arabă în Occident pentru prima dată. În Salerno exista deja o școală de medicină, unde câteva texte medicale grecești, majoritatea de practică, erau cunoscute, fiind traduse în latină. Constantin a suplimentat și într-o mare măsură a înlocuit aceste texte cu traducerea lui a cărților medicale cuprinzătoare ale lui Al-Majusi și multe alte texte ale doctorilor din Qayrouan, Ishaq Isra’ili, Ishaq ibn Imran și Ibn Al-Jazzar. În acest context, o programă scurtă cu cinci texte din medicină a fost alcătuită, sub numele de Articella, care se baza pe traduceri din limba arabă și greacă și includea texte pe determinarea condițiilor medicale prin examinarea urinei și, respectiv simțirea pulsului. Opera lui Constantin era în schimb completată de activitatea lui Gerard din Cremona în Toledo la mijlocul secolului XII, care a tradus din limba arabă o mulțime de texte ale lui Galen din programa alexandriană, ca și lucrări substanțiale ale lui Al-Razi, Al-Zahrawi și Ibn Al-Wafid. Cea mai importantă contribuție a lui a fost însă traducerea lucrării lui Avicenna „Canonul Medicinii”, care a devenit principala carte pentru educația medicală din universitățile occidentale până în secolul XVII.
