Category: Principiile credinței

O parte din predica de adio a Profetului Muhammad

O parte din predica de adio a Profetului Muhammad   Rugându-se şi mulţumindu-I lui Allah, profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a spus la Arafah: „O, oameni! Ascultaţi-mi cu atenţie cuvintele, pentru că nu ştiu dacă vă voi mai întâlni într-o asemenea ocazie. O, oameni! Aşa cum priviţi această […]

0Shares

O parte din predica de adio a Profetului Muhammad

 

hazrat muhammad last khutba 1 O parte din predica de adio a Profetului MuhammadRugându-se şi mulţumindu-I lui Allah, profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a spus la Arafah:

„O, oameni! Ascultaţi-mi cu atenţie cuvintele, pentru că nu ştiu dacă vă voi mai întâlni într-o asemenea ocazie.

O, oameni! Aşa cum priviţi această lună, această zi, acest oraş ca fiind sacre, astfel priviţi viaţa şi proprietatea fiecărui musulman − ca o îndatorire sacră! Amintiţi-vă că veţi apărea într-adevăr în faţa lui Allah şi veţi răspunde pentru faptele voastre!

Înapoiaţi lucrurile păstrate ca zălog (amanet) proprietarilor de drept!

O, oameni! Soţiile voastre au anumite drepturi asupra voastră şi voi aveţi anumite drepturi asupra lor. Purtaţi-vă bine şi fiţi buni cu ele, căci ele sunt tovarăşele şi ajutoarele voastre! Rămâneţi fideli credinţei voastre şi nu vă însoţiţi cu şeitan!

O, oameni! Urmaţi-mă cu umilinţă, adoraţi-L pe Allah, împliniţi cele cinci rugăciuni zilnice, postiţi în luna Ramadan, daţi milostenie cu generozitate, iar dacă este posibil, duceţi-vă la Mekka! Toţi sunteţi fraţi între voi şi sunteţi egali. Niciunul nu e mai presus de celălalt decât prin devotamentul faţă de Allah şi prin fapte bune. Şi nu fiţi nedrepţi!

O, oameni! După mine nu va mai veni niciun profet şi nicio nouă religie nu se va mai naşte. Las în urma mea două lucruri: Coranul şi Sunna. Urmaţi-le şi nu vă veţi pierde drumul cel drept. Feriţi-vă de Satana şi protejaţi-vă religia! Transmiteţi cuvintele mele şi altora, pentru ca aceia la rândul lor să le transmită mai departe.

Allah, îmi eşti Martor că, iată, am împlinit mesajul Tău!”

Când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a terminat, următoarea revelaţie i-a venit:

„În ziua aceasta am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi!” (Al-Ma’idah 5: 3).

    Abu Musa (Allah să fie mulţumit de el!) relatează că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a zis: „Călăuzirea şi cunoaşterea cu care Allah m-a înzestrat se aseamănă cu o ploaie torenţială care a căzut peste o bucată de pământ. Partea fertilă a pământului absoarbe apa şi face să crească din abundenţă iarba şi plantele. O altă parte, care este goală (pe dinăuntru), reţine apa şi prin aceasta Allah îngăduie oamenilor să tragă foloase. Ei beau apă, adapă animalele şi sădesc seminţe. Dar ploaia cade şi pe o porţiune de teren uscat care nici nu reţine apa, nici nu îngăduie vegetaţiei să crească. Tot aşa se poate asemăna omul care înţelege religia lui Allah şi trage foloase din învăţătura cu care m-a trimis Allah, care învaţă şi le arată şi altora, precum şi omul care nici nu-şi ridică capul în această direcţie, nici nu acceptă călăuzirea lui Allah cu care am fost trimis.”

    „Ceea ce vă dăruieşte Trimisul primiţi, iar cele de la care vă opreşte, de la acelea opriţi-vă!” (Al-Hashr 59: 7);

    „Spune: «Dacă Îl iubiţi pe Allah, urmaţi-mă şi Allah vă va iubi şi vă va ierta păcatele voastre! Allah este Iertător şi Îndurător!»” (Aal `Imran 3: 31).

Source Link

Views: 2

0Shares

REVELAŢIA SI TIMPURILE SALE

  Stim că trimişii transmit vorbele, poruncile şi prohibiţiile lui Allah, precum şi celelalte lucruri pe care El îi însărcinează să le comunice. Dar care este mijlocul pe care Allah l-a ales pentru a le transmite lor toate acestea? Aceasta este revelaţia (wahi). Iar wahi în limba arabă înseamnă transmiterea unui mesaj în taină şi […]

0Shares

art mic REVELAŢIA SI TIMPURILE SALE

 

Stim că trimişii transmit vorbele, poruncile şi prohibiţiile lui Allah, precum şi celelalte lucruri pe care El îi însărcinează să le comunice. Dar care este mijlocul pe care Allah l-a ales pentru a le transmite lor toate acestea? Aceasta este revelaţia (wahi). Iar wahi în limba arabă înseamnă transmiterea unui mesaj în taină şi repede. De aceea, sunt numite prin cuvântul wahi: gestul, semnul făcut în grabă, vorba rostită în şoaptă, scrierea, transmiterea unui sens în sufletul cuiva, inspiraţia – fie prin instinct, fie prin lumina divină şi viziunea bună, limpede. Toate aceste fenomene sunt denumite în limba arabă prin termenul wahi. Întâlnim cuvântul wahi, folosit de Allah cu sensul lui lingvistic, ca în următoarele situaţii.

Allah Preaputernicul şi Preaînaltul a grăit:

“şi [iată ce] le-a revelat Domnul tău albinelor: “Faceţi-vă case în munţi, în pomi şi în ceea ce ei făuresc!” (16 : 68). şi a mai grăit Allah Preaînaltul: “şeitanii îi vor ispiti pe aliaţii lor să se certe cu voi. De le veţi da ascultare, veţi fi şi voi politeişti” (Al-An`am 6 : 121).

În sens juridic şi religios, însă, prin wahi se are în vedere transmiterea de către Allah a unor cuvinte sau a unui sens unuia dintre trimişii sau profeţii Săi, astfel încât profetul sau trimisul să dobândească informaţia exactă şi pe care i-o transmite Allah.

În felul acesta, wahi, ca termen de legislaţie religioasă, include câteva elemente:
– primul element: constă în transmiterea (unui mesaj) de către Allah Atoateştiutorul;
– al doilea element: profetul sau trimisul primeşte această ştiinţă divină, concentrându-şi gândurile şi sentimentele asupra informaţiei care i se transmite, fără ca voinţa şi opţiunea sa să poată interveni în conţinutul a ceea ce i se transmite sau în rostirea a ceea ce i se transmite, dacă ceea ce i se revelează este rostit;
– al treilea element: cuvintele sau sensul, care se transmit prin revelaţie ocupă în sufletul profetului sau trimisului poziţia de ştiinţă adevărată şi exactă primită de la Allah, fără ca în sufletul său să existe vreun fel de ezitare sau îndoială în această privinţă;
– al patrulea element: fenomenul revelaţiei este o lege divină graţie căreia toţi profeţii şi trimişii receptează informaţia care li se transmite.

Să citim vorbele lui Allah Preaînaltul care se adresează lui Muhammad:

“Noi ţi-am revelat ţie după cum am revelat şi lui Noe şi profeţilor de după el, precum Le-am revelat şi lui Avraam, Ismail, Isaac, Iacob şi seminţiilor şi lui Isus, Iov şi lui Iona, Aaron şi lui Solomon, şi i-am dat lui David psalmii.” (An-Nisaa’ 4 : 163).

Sau să citim descrierea rostirii Coranului de către profetul Muhammad:

“Nu rosteşte nimic după pofta lui! / El [Coranul] nu este decât o revelaţie trimisă” (An-Najm 53 : 3-4).

Și a grăit Allah Preaînaltul, înfăţişând lipsirea voinţei Profetului sau a opţiunii sale de conţinut sau de rostire a ceea ce i se transmite lui prin revelaţie:

«şi când li se citesc lor versetele Noastre desluşite, zic aceia care nu nădăjduiesc în întâlnirea cu Noi: “Adu un alt Coran decât acesta!” sau “Schimbă-l!”. Spune: “Nu am eu căderea să-l schimb cu de la mine putere! Eu nu fac decât să urmez ceea ce îmi este revelat. Eu mă tem, dacă mă răzvrătesc împotriva Stăpânului meu, de osânda unei Zile cumplite!”» (Yunus 10 : 15).

Și a mai grăit Allah, înfăţişând revelaţia trimisă de El îngerilor:

«[Aduceţi-vă aminte] când Domnul tău le-a revelat îngerilor: “Eu sunt cu voi! Întăriţi-i, aşadar, pe cei care cred! Eu voi arunca spaimă în inimile celor care nu cred!”» (Al-Anfal 8 : 12).

Și a grăit Allah în legătură cu arhanghelul Gavriil – pacea asupra lui! – :

“şi i-a revelat Robului Său ceea ce i-a fost revelat” (An-Najm 53 : 10),

adică Allah i-a revelat robului Său Gavriil – îngerul cel credincios al revelaţiei – aceeaşi revelaţie pe care Gavriil a transmis-o lui Muhammad.

În aceste texte din Coranul cel glorios şi în altele, Coranul face următoarele precizări:
1. Allah este cel care revelează;
2. oamenii cărora li se transmite revelaţia sunt aleşi pentru profeţie;
3. modalitatea de informare divină a îngerilor sau a oamenilor este revelaţia;
4. fenomenul revelaţiei este simţit ca atare de către toţi profeţii şi trimişii şi că prin intermediul ei primesc mesajele divine, fără ca Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – să fie nou în această privinţă;
5. ceea ce se transmite pot fi cuvinte rostite sau scrise sau sensuri care pot fi exprimate în cuvinte de către profet şi că voinţa celui ales pentru a i se transmite revelaţia nu se poate ingera în conţinutul sau rostirea revelaţiei care i se transmite.

Source Link

Views: 3

0Shares

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ – 3

    Probabil că cele mai importante motive ale atitudinii total antireligioase ale acestei civilizaţii, atât în ceea ce priveşte conceptele, cât şi metodele ei, se datorează moştenirii de către Europa a civilizaţiei romane, cu orientarea sa total materialistă raportat la viaţa umană şi la propria sa valoare, cu revolta naturii umane împotriva dispreţului creştinismului […]

0Shares

 

 

Probabil că cele mai importante motive ale atitudinii total antireligioase ale acestei civilizaţii, atât în ceea ce priveşte conceptele, cât şi metodele ei, se datorează moştenirii de către Europa a civilizaţiei romane, cu orientarea sa total materialistă raportat la viaţa umană şi la propria sa valoare, cu revolta naturii umane împotriva dispreţului creştinismului faţă de această lume şi împotriva reţinerii dorinţelor fireşti şi eforturilor legitime ale omului. Această revoltă a atins un astfel de succes încât a constrâns sectele şi bisericile creştine să adapteze treptat unele dogme la condiţiile sociale şi raţionale schimbătoare din Europa. În felul acesta, creştinismul, în loc să influenţeze viaţa socială a adepţilor săi şi să o schimbe – aşa cum cere prima îndatorire religioasă – a păstrat tăcerea în legătură cu ceea ce a impus cutuma şi s-a transformat într-un paravan pentru proiectele politice. Creştinismul are astăzi – după părerea marii majorităţi – doar un sens formal, aşa cum a fost şi situaţia zeilor romani, cărora nu li se îngăduia şi de la care nici nu se aştepta să aibă vreo influenţă reală asupra societăţii.        Fără îndoială că există în Occident numeroşi indivizi care simt şi gândesc într-o manieră religioasă şi depun eforturi disperate pentru a pune convingerile lor în acord cu spiritul civilizaţiei lor, dar aceştia sunt doar excepţii. Europeanul obişnuit cunoaşte o singură religie pozitivă: adorarea progresului material; adică acea convingere că viaţa nu are niciun alt ţel în afară de a deveni din ce în ce mai uşoară, sau, aşa cum se afirmă printr-o expresie uzuală ,,liberă de nedreptatea naturii“. Templele acestei religii sunt marile uzine, cinematografele, laboratoarele chimice, sălile de dans sau centralele electrice…, iar preoţii acestei religii sunt inginerii, stelele de cinema, conducătorii industriei şi eroii aviatori… Consecinţa inevitabilă în această situaţie este efortul de a dobândi putere şi plăcere, iar acest lucru creează grupări adverse, înarmate până în dinţi, hotărâte să se elimine una pe alta, atunci când interesele lor ajung să se ciocnească.

    rationalitate      În plan social, rezultatul acestei situaţii constă în crearea unui model uman a cărui filozofie morală se limitează la problemele avantajului practic şi pentru care progresul material reprezintă cel mai înalt criteriu al deosebirii dintre bine şi rău. În momentul de faţă, în schimbarea fundamentală de care depinde viaţa socială din Occident găsim acea filozofie morală clădită pe avantaj, devenind din ce în ce mai influentă, iar toate virtuţile considerate până astăzi strict morale – cum ar fi iubirea paternă şi castitatea – îşi pierd cu repeziciune valoarea, deoarece nu oferă societăţii un avantaj material concret“.

,,Ceea ce numim orientare religioasă în om este rezultatul firesc al situaţiei sale raţionale şi biologice. Omul nu poate descoperi enigmele vieţii, nici secretul naşterii şi morţii, nici secretul infinitului şi veşniciei. Gândirea sa se ciocneşte de nişte ziduri de nepătruns, dar omul poate cel puţin să facă două lucruri. Primul dintre acestea este evitarea oricărei încercări de a înţelege viaţa în ansamblul său şi, în acest caz, se bazează doar pe dovezile vieţii aparente şi limitează orice concluzie la propriul său cadru şi, în felul acesta, devine apt de a înţelege nişte frânturi dispersate din viaţă, al căror număr şi a căror claritate sporesc mai repede sau mai încet în funcţie de sporirea cunoaşterii naturii de către om. Dar această înţelegere se limitează în orice caz la nişte fărâme dintr-un ansamblu a cărui înţelegere continuă să rămână deasupra capacităţii raţiunii umane. Aceasta este calea pe care o urmează ştiinţele naturale.

          Cea de a doua opţiune, care poate să existe alături de varianta ştiinţifică, este calea religiei (credinţa). Ea îl călăuzeşte pe om de cele mai multe ori pe calea variantei afective a explicării complete a vieţii, construite în cea mai mare parte a sa pe ipoteza existenţei unei puteri creatoare care orânduieşte această lume după o poruncă predestinată, dar cunoaşterea ei este peste puterea de înţelegere a omului. Această opinie nu-l obligă pe om să se abţină de la căutarea adevărurilor vieţii şi a componentelor lor, atunci când acestea se descoperă  privirii, căci nu există o contradicţie între opinia aparent «ştiinţifică» şi opinia afectivă, «credinţa».

Source Link

Views: 1

0Shares