O, fii ai lui Adam! Puneţi-vă veşmintele voastre la toate locurile de rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care întrec măsura! / Spune: «Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire?». Spune: «Ele […]
0Shares
O, fii ai lui Adam! Puneţi-vă veşmintele voastre la toate locurile de rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care întrec măsura! / Spune: «Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire?». Spune: «Ele sunt pentru aceia care cred, în viaţa lumeascăşi numai pentru ei în Ziua Învierii. Astfel facem Noi versetele Noastre limpezi pentru nişte oameni care pricep» (Surat Al-A`raf 7:31-32).
Există numeroase versete coranice şi tradiţii autentice vestite (hadith-uri) referitoare la acest subiect, printre care şi tradiţia următoare: „Domnul tău are un drept la tine, sufletul tău are un drept la tine, neamul tău are un drept la tine şi dă fiecăruia dreptul său!“. Unul dintre companionii Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) i-a spus lui: „Petrec nopţile în rugăciuni“. Un altul i-a spus: „Postesc tot timpul“. Iar un al treilea a zis: „Eu stau departe de femei şi nu mă căsătoresc“. Atunci Trimisul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) le-a zis lor: „Jur pe Allah că eu sunt mai cu teamăşi mai cu frică de Allah, dar eu postesc şi mănânc, împlinesc rugăciunile şi dorm şi mă însoţesc cu femeile. Acela care fuge de rânduiala mea nu este cu mine“. Când i s-a spus Trimisului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) că Abd Allah ben Amr posteşte ziua şi stă de veghe noaptea, el a zis: „Nu face lucrul acesta! Posteşte şi mănâncă, dormi şi stai de veghe! Trupul tău are un drept de la tine, ochiul tău are un drept de la tine, soaţa ta are un drept de la tine şi gâtul tău are un drept de la tine“. Şi a mai zis Trimisul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!): „Cu fiecare slăvire (tasbiha) a lui Allah se face o pomană (sadaqa), cu fiecare preamărire (takbira) a lui Allah se face o pomană, cu fiecare laudă (tahmida) se face o pomană, cu fiecare rostire a expresiei «La ilaha illa Allah» / «Nu există altă divinitate în afară de Allah» se face o pomană, fiecare poruncire a unei fapte bune este pomană, cu fiecare oprire de la lucrurile reprobabile faceţi pomanăşi împreunarea cu soţiile voastre este pomană“. Atunci l-au întrebat: „O, Trimis al lui Allah! Şi, dacă unul dintre noi răspunde poftei sale, are pentru aceasta o răsplată?“. El le-a răspuns: „Aşa după cum dacă ea ar fi plasată între lucrurile oprite (haram), este socotită păcat, tot la fel dacă ea este plasată între lucrurile îngăduite (halal), există pentru ea o răsplată“. „Nu există monahism în Islam“. „Îmi sunt dragi din lumea voastră femeile şi parfumul şi mi-am făcut o bucurie din rugăciune“.
Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) s-a născut în anul 570, într-o familie nobilă din Mekka şi a fost descendentul profetului Avraam / Ibrahim (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!). Rămas fără tată încă de dinainte de naşterea sa şi fără mamă de la vârsta […]
0Shares
Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) s-a născut în anul 570, într-o familie nobilă din Mekka şi a fost descendentul profetului Avraam / Ibrahim (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!). Rămas fără tată încă de dinainte de naşterea sa şi fără mamă de la vârsta de şase ani, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a fost un tânăr cinstit care a lucrat ca păstor, apoi şi-a ajutat unchiul în afaceri, iar la vârsta adolescenţei a respins practicile imorale şi lipsite de logică ale poporului său, precum şi idolatria în care ei erau cufundaţi.
A fost supranumit Al-Amiin − Cel demn de încredere, cel cinstit.
La vârsta de 25 de ani s-a ocupat de afacerile unei văduve bogate, în vârstă de 40 de ani, pe nume Khadijah; impresionată de onestitatea şi caracterul lui, ea i-a propus să se căsătorească şi el a acceptat. În ciuda diferenţei de vârstă, au avut o căsătorie fericită şi au fost binecuvântaţi cu şase copii. A fost un tată şi un soţ iubitor şi grijuliu, iar familia sa i-a fost devotată, în pofida sărăciei benevole; el şi-a pus în practică întotdeauna propriul sfat – „Cel mai bun dintre voi este cel care e cel mai bun cu propria sa familie.”
Dar să trăim pe scurt, împreună cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!), evenimentele prin care a trecut de la naşterea şi până la moartea sa, să urmărim aspectele importante din viaţa acestui profet demn de cinste.
Profetul se năştea, luni 12 Rabi-ul Awwal, 571. Tatăl lui murise cu două luni înaintea naşterii sale.
− Imediat după naşterea sa, plină de miracole, a fost trimis să-şi petreacă copilăria (aşa cum era tradiţia tuturor quraişiţilor), departe de viaţa de la Mekka, undeva prin satele din jurul oraşul, pentru a profita de aerul curat, mediul sănătos şi, nu în ultimul rând, de elocvenţa şi retorica arabilor beduini. Arabii beduini erau buni vorbitori şi cunoscători de limbă arabă.
− La 6 ani rămâne orfan de mama sa, Amina, şi astfel trece în custodia bunicului său. Allah a ales pentru Trimisul Său cel mai bun educator, cel mai bun îndrumător; Allah a ales ca El însuşi să-l educe pe alesul Său.
− La 8 ani, bunicul său, Abdul Muttalib, părăseşte această lume, dar nu înainte de a-i asigura nepotului său un adăpost. Unchiul său îl primeşte în casa sa deja plină de copii. Aici el se bucură de o primire pe cinste; i se permite să se aşeze în locul unchiului său, loc unde nu aveau voie să se aşeze proprii săi fii.
− La această vârstă fragedă conştientizează situaţia dificilă în care se afla unchiul său şi decide să-l ajute. Hotărăşte să participe şi el alături de unchiul său la potolirea foamei unui număr mare de membrii ai familiei; astfel începe viaţa lui de păstor.
− La 12 ani, unchiul său îl ghidează către viaţa de comerciant, luându-l ca însoţitor; el începe o nouă viaţă şi face astfel primul pas în prima călătorie de afaceri.
− Cu toate că nu a continuat practica de comerciant, renumele său de om cinstit, onest şi demn de încredere a determinat-o pe bogata văduvă Khadijah să-l angajeze ca responsabil de caravana sa; astfel, la vârsta de 24 ani, începe a doua călătorie de afaceri în Siria, pentru Khadijah.
− La numai un an după această călătorie, frumoasa şi bogata văduvă Khadijah devine soţia lui. La 25 de ani se căsătoreşte, aşadar, cu o văduvă mai mare ca el cu 15 ani şi împreună au 6 copii: Qasim, Abdullah, Zainab, Ruqiyyah, Umm Kulthum, Fatimah. La 40 de ani obişnuia să se izoleze în peşterile din Mekka unde medita asupra creaţiei universului. În timpul unei astfel de meditaţii, îngerul Gavriil îl vizitează prin porunca lui Allah şi îi transmite prima revelaţie. Astfel, în anul 610, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) devine profet. Prima revelaţie divină a răsunat în sufletul acestui nobil Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) de-a lungul vieţii sale; prima întâlnire cu îngerul Gavriil avea să ţină vie în memoria sa cuvintele lui Allah:
„Citeşte! În numele Domnului tău care a creat, care l-a creat pe om din sânge închegat! Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil, este Cel care l-a învăţat cu tocul [de scris], l-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut!”
− În primii trei ani de profeţie mesajul său era răspândit pe străzile şi potecile din Mekka pe ascuns, pentru ca spre sfârşitul celui de-al treilea an al profeţiei să aibă loc chemarea deschisă la Islam, pe muntele Safa.
− Urmează ani grei, plini de chin, durere şi omoruri. Ostilitatea necredincioşilor mekkani devine insuportabilă pentru acel grup mic şi neajutorat de musulmani. Astfel încât cei neajutoraţi şi slabi, la sfatul şi îndrumarea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!), caută adăpost la regele Etiopiei, un rege care „nu nedreptăţeşte pe nimeni”, aşa cum le vestise Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!).
− Anul al VI-lea este caracterizat de acceptarea Islamului de către Hamza şi Omar, un an în care mulţi dintre musulmanii sărmani s-au bucurat de lumina zilei şi mulţi dintre cei slabi au găsit adăpost. Politeiştii, ori de câte ori încercau să-i asuprească pe cei slabi, se ciocneau de doi munţi: Omar şi Hamza.
− Între anii VII-IX ai profeţiei, mekkanii necredincioşi pun boicot economic musulmanilor. Durerea musulmanilor devine insuportabilă; odată cu ei suferă şi rudele lor necredincioase care, dominate de sentimentul legăturii de sânge, nu s-au lepădat de neamurile lor care erau acum musulmanii.
− Anul al X-lea este numit şi anul tristeţii sau durerii: în acest an se sting din viaţă cei doi stâlpi pe care se sprijinea Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) − Abu Talib, unchiul său, şi Hadigea, soţia sa. Tot în acest an, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) caută o alinare pentru durerea suferită şi face o călătorie la Taif, unde încearcă să găsească noi susţinători, noi adepţi care să-i deschidă larg braţele, însă încercarea sa este mai grea: în loc de adăpost şi ospitalitate el este batjocorit şi alungat. La întoarcere, când toate porţile lumeşti se închideau în faţa sa, Allah îi deschide lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) porţile cerului. Din această călătorie nocturnă, ’Isra’, şi din ascensiunea / Miraj spre ceruri, Profetul aduce credincioşilor mai multe daruri divine.
− Anul al XI-lea: o delegaţie formată din doisprezece bărbaţi din Medina se întâlneşte cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) la Mekka, în timpul pelerinajului, şi astfel are loc primul legământ de la Akabeh (anul 621).
− În cel de al XII-lea an al profeţiei, o altă delegaţie mai mare (şaptezeci de bărbaţi şi două femei) se întâlneşte cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!); ei depun al doilea legământ de la Aqabah. Astfel, Medina îşi deschidea porţile slujitorilor lui Allah.
− În cel de al XIII-lea an are loc emigrarea musulmanilor spre Medina, conform înţelegerii lor de la Aqabah. După ce majoritatea musulmanilor, toţi musulmani slabi şi neajutoraţi, au emigrat către Medina, era rândul „căpitanului” să părăsească Mekka. După o călătorie lungă şi plină de greutăţi, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) ajunge la Medina, unde întemeiază primul stat islamic, construieşte moscheea, deschide o nouă piaţă comercială şi semnează primul tratat de colaborare cu evreii.
− În cel de al doilea an după hijrah: musulmanii nu au avut parte de linişte nici aici; un grup de 3000 de necredincioşi mekkani asaltau oraşul Medina pentru a extirpa enclava musulmană. Bătălia de la Badr era inevitabilă, dar, cu ajutorul lui Allah, musulmanii au ieşit învingători.
− În cel de al treilea an după hijrah: o altă oaste păgână, mult mai numeroasă, înainta către Medina. Musulmanii, la rândul lor, pentru a diminua pagubele acestui război nedorit, au ieşit în afara oraşului ca să întâmpine duşmanul. Războiul se derula în favoarea musulmanilor, dar nerespectarea poruncii Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) de către detaşamentul care avea datoria de a păzi spatele armatei a schimbat deznodământul luptei în favoarea necredincioşilor; războiul de la Uhud înceta cu promisiunea de revenire a mekkanilor.
− În anul al V-lea după hijrah: necredincioşii din Mekka au revenit cu o armată numeroasă pentru a continua fapta neterminată de la Uhud. Neînţelegerile dintre ei, precum şi sprijinul lui Allah (vremea nefavorabilă, ploaia şi vântul puternic) i-a determinat pe necredincioşi să se retragă disperaţi.
Au urmat ani grei şi plini de confruntări; atacurile şi asalturile veneau ca un val greu de oprit, însă musulmanii, încrezători în puterea lui Allah, reuşeau de fiecare dată să respingă armatele. După ani grei de confruntări şi pierderi, musulmanii intrau cuceritori în Mekka. Cu toate acestea, porunca Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a fost una plină de milostenie, reprezentând un exemplu dăinuitor:„Plecaţi în linişte! Voi sunteţi liberi!”.
După trudă şi osteneală, voinţă şi cucerire, patimă şi răbdare, durere şi suferinţă, atunci când statul era întemeiat, legislaţia divină era bine stabilită, oamenii Îl adorau pe Allah, era timpul ca Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) să înapoieze amanetul, era timpul ca trupul bătrân şi ostenit de răbdare şi trudă al Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) să elibereze sufletul către primul său Stăpân − era timpul să se întoarcă la Allah. Moartea profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a petrecut pe 12 Rabi-ul Awwal, anul 11 după hijrah / 632.
Muhammad Asad (un mare gânditor care a ales să se convertească la Islam) vorbeşte de experienţa trăită atunci când a citit Coranul: ,,M-a surprins la început interesul Coranului cel Sfânt nu numai faţă de aspectele spirituale, ci şi faţă de aspectele complementare ale trupului şi spiritului. Islamul a subliniat acest lucru. Nu există […]
0Shares
Muhammad Asad (un mare gânditor care a ales să se convertească la Islam) vorbeşte de experienţa trăită atunci când a citit Coranul: ,,M-a surprins la început interesul Coranului cel Sfânt nu numai faţă de aspectele spirituale, ci şi faţă de aspectele complementare ale trupului şi spiritului. Islamul a subliniat acest lucru. Nu există niciun aspect al vieţii pe care să-l fi socotit marginal, ci toate aspectele vieţii omeneşti se află în centrul atenţiei religiei. Coranul cel Sfânt nu i-a lăsat pe musulmani să uite că viaţa pământeană nu este decât o etapă pe drumul către accederea la o existenţă superioară şi veşnică şi căţelul final are un caracter spiritual, după cum consideră că nu este nimic rău în prosperitatea materială, dacă se ştie că ea nu este un scop în sine. Metoda Islamului în abordarea problemelor spiritului este mult mai profundă decât aceea pe care am întâlnit-o în Tora. Aceasta pe lângă faptul că nu a fost destinat unor oameni în defavoarea altora. Metoda lui în privinţa problemei trupului este total opusă metodei Evangheliei: este o metodă pozitivă care nu ignoră trupul. Trupul şi sufletul alcătuiesc împreună omul, asemenea a doi gemeni nedespărţiţi“.
Când s-a întors în Europa şi a discutat cu prietenii săi problema Islamului, Asad şi-a dat seama că ei toţi – atât cei care respingeau religia, cât şi aceia care o acceptau – înclinau fără un motiv anume să adopte concepţia occidentală comună prin care se apreciază că Islamul acordă atenţie aspectelor lumeşti şi nu se limitează doar la aspectele spirituale, lucru pe care omul se aşteaptă să-l găsească în orice religie. El afirma: ,,Am fost efectiv surprins când am descoperit că tocmai acest aspect al Islamului m-a atras din prima clipă, adică faptul că el nu separă existenţa materială de existenţa spirituală a omului şi promovează cauzalitatea raţională ca o cale a credinţei. Şi acesta este tocmai aspectul faţă de care au obiecţii gânditorii europeni care adoptă cauzalitatea raţională ca metodă de viaţăşi nu renunţă la această metodă raţionalistă decât atunci când vine vorba de Islam. Nu am găsit nicio deosebire între minoritatea care se preocupă de religie şi majoritatea care socoteşte că religia se numără printre concepţiile depăşite, şterse de timp. În timp, mi-am dat seama de eroarea metodei fiecăreia dintre ele. Am înţeles că aceia care au fost crescuţi în spiritul ideilor creştine din Europa au adoptat concepţia dominantăşi că, având în vedere perioada îndelungată în care Europa i-a obişnuit cu modelul gândirii creştine, au învăţat chiar şi cei nereligioşi să privească orice altă religie prin prisma creştinăşi să considere că religia este bună dacă îi dai o tentă confuză, supranaturală, care pare ascunsăşi uitată, deasupra capacităţii raţiunii umane de a o înţelege; de aceea, din punctul lor de vedere, Islamul nu răspundea acestor cerinţe“.
Ideea modului în care Islamul răspunde nevoilor spiritului şi trupului în acelaşi timp a continuat să devină din ce în ce mai clară în mintea lui Muhammad Asad şi, după convertirea sa la Islam, înregistra următoarele observaţii: ,,După cum afirmam mai înainte, ideea islamică de adorare nu include doar rugăciunile, ci cuprinde efectiv întreaga noastră viaţă. Ţelul ei este reunirea esenţei noastre spirituale şi materiale într-un întreg. În acest scop a fost necesar ca eforturile noastre să fie orientate în mod clar spre lichidarea factorilor care acţionează în viaţa noastră, fără ca noi să ne dăm seama şi fără a se supune dominaţiei noastre, în măsura în care acest lucru stă în puterea oamenilor“. „Islamul nu-l călăuzeşte pe om numai spre ideea că viaţa în esenţa ei este o unitate, pentru că ea izvorăşte din unitatea divină, dar îl călăuzeşte şi pe calea practică prin care fiecare individ reuşeşte în cadrul vieţii sale religioase să reunească gândul şi fapta atât la nivelul existenţei sale, cât şi în conştiinţa sa; pentru a atinge acest ţel înalt în viaţă, omul nu a fost constrâns în Islam să refuze viaţa din această lume. Nu este nevoie de un ascetism prin care omul să deschidă o poartă secretă către purificarea spirituală. Acesta este un lucru total străin Islamului. Islamul nu este nicio dogmă mistică, nicio filozofie, ci este un mod de viaţă sau o cale de a trăi conform rânduielilor naturii pe care Allah le-a stabilit pentru făpturile Sale, iar scopul Său suprem este realizarea armoniei depline dintre latura spiritualăşi materială în viaţa omului. Se constată că aceste două laturi se armonizează cu învăţăturile Islamului prin faptul că ele neagă contradicţia fundamentală dintre viaţa trupeascăşi cea morală, iar nedespărţirea lor efectivă reprezintă un lucru confirmat de Islam, care vede în aceasta esenţa naturală a vieţii“.
,,Printre cele mai importante trăsături care deosebesc Islamul de alte sisteme se numără armonia totală dintre latura moralăşi cea materială în viaţa umană“.
,,Dintre toate religiile, constatăm că numai Islamul îi permite omului să se bucure la maximum de viaţa sa în această lume, fără să-şi piardă orientarea sa spirituală nicio singură clipă şi prin aceasta se deosebeşte mult de punctul de vedere creştin. Omul, în concepţia dogmei creştine, se împiedică de păcatul moştenit, săvârşit Adam şi Eva, şi din această cauză întreaga viaţă este considerată (în concepţia dogmei, cel puţin) o vale întunecoasă a tristeţilor. Acesta este tărâmul pe care se înfruntă două forţe: răul reprezentat de Satana şi binele reprezentat de Isus Christos. Satana încearcă prin experimente trupeşti să bareze calea sufletului spre lumina veşnică. Sufletul este stăpânit de Christos, în vreme ce trupul este tărâmul jocurilor Satanei. Acest lucru poate fi exprimat altfel şi prin expresia: lumea materială este în esenţa ei satanică, în vreme ce lumea spirituală este divină şi bună; tot ceea ce sălăşluieşte în firea umană din materie, adică trupul – aşa după cum preferă să-l numească telogia creştină – este un rezultat nemijlocit al păcatului săvârşit de Adam, atunci când a ascultat sfatul prinţului infernului, întunericului şi materiei, adică al Diavolului. De aceea a fost inevitabil pentru ei, dacă voiau izbăvirea, să-şi îndrepte inima de la lumea carnală către această lume spirituală, în care suntem absolviţi de păcat prin sacrificiul lui Isus Christos.
În Islam – în schimb – noi nu ştim nimic despre un păcat originar moştenit. De aceea, nu există o iertare generală pentru om, ci iertarea şi mânia sunt două lucruri personale. Fiecare musulman este dependent de ceea ce a dobândit şi el poartă în suflet toate premisele posibilităţii de izbăvire spirituală sau de eşec spiritual. Coranul afirmă despre sufletul omenesc că «el are ceea ce a dobândit şi are împotriva lui ceea ce a dobândit» şi că «omul nu are decât ceea ce a dobândit». Dar. aşa cum Islamul nu este de partea Creştinismului în ceea ce afirmă despre partea întunecoasă a vieţii, tot el ne învaţă, în acelaşi timp, să nu acordăm vieţii o importanţă exagerată, asemănătoare cu aceea pe care o acordă civilizaţia occidentală actuală. Occidentul modern – lăsând la o parte creştinismul – adoră viaţa în acelaşi mod în care nesăţiosul adoră mâncarea; el o devorează, dar nu o respectă. În schimb, Islamul priveşte la viaţă cu linişte şi cu echilibru. El nu adoră viaţa, ci o consideră o trecere înspre o existenţă superioară. Însă, deşi reprezintă o etapă de tranziţie necesară, omul nu trebuie să dispreţuiască viaţa din această lume şi nici să nu desconsidere vreun aspect din drepturile ei. Trecerea noastră prin această lume este un lucru necesar şi o parte pozitivă din orânduiala lui Allah. De aceea, viaţa omului a avut o valoare foarte mare. Dar nu trebuie să uităm că ea are doar valoarea unui mijloc care te ajută să-ţi atingi scopul. Islamul preferă în această situaţie o cale de mijloc şi de aceea Coranul cel Sfânt ne învaţă să ne rugăm zicând: «Doamne, dă-mi în această lume o faptă bună şi în Lumea de Apoi o faptă bun㻓.
,,Adorarea lui Allah, în sensul cel mai larg, înseamnă în Islam viaţa umană. Numai această perspectivă ne oferă posibilitatea atingerii de către om a perfecţiunii umane în cadrul vieţii sale individuale din această lume. Şi dintre toate sistemele religioase doar Islamul declară că perfecţiunea individuală umană este posibilă în această viaţă. Islamul nu amână această perfecţiune până la anihilarea poftelor «trupeşti», precum în Creştinism, şi nici nu promite o serie succesivă de transformări ale sufletului, ca în hinduism, şi nici nu este de acord cu budismul care afirmă că perfecţiunea şi izbăvirea nu vor avea loc decât prin detaşarea sufletului şi separarea sa de relaţiile senzoriale pe care le are cu lumea. Dimpotrivă, Islamul afirmă că omul poate să atingă perfecţiunea în viaţa sa individuală din această lume tocmai prin valorificarea completă a posibilităţilor lumeşti din viaţa sa“.
________________
Sursa: Islamul și toleranța, autor Ahmad Al-Hasin, Editura Islamul Azi
Manage cookie consents/Administrează consimțămintele pentru cookie-uri.
To provide the best experience, we use technologies such as cookies to store and/or access device information. Consent to these technologies allows us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not giving your consent or withdrawing your consent may negatively affect certain functionalities and features.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale/Functional
Always active
Technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by a subscriber or user or for the sole purpose of executing the transmission of a communication over an electronic communications network. Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici/Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Technical storage or access is necessary to create user profiles to which we send advertising or to track the user on a website or across multiple websites for similar marketing purposes. . Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Există numeroase versete coranice şi tradiţii autentice vestite (hadith-uri) referitoare la acest subiect, printre care şi tradiţia următoare: „Domnul tău are un drept la tine, sufletul tău are un drept la tine, neamul tău are un drept la tine şi dă fiecăruia dreptul său!“. Unul dintre companionii Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) i-a spus lui: „Petrec nopţile în rugăciuni“. Un altul i-a spus: „Postesc tot timpul“. Iar un al treilea a zis: „Eu stau departe de femei şi nu mă căsătoresc“. Atunci Trimisul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) le-a zis lor: „Jur pe Allah că eu sunt mai cu teamă şi mai cu frică de Allah, dar eu postesc şi mănânc, împlinesc rugăciunile şi dorm şi mă însoţesc cu femeile. Acela care fuge de rânduiala mea nu este cu mine“. Când i s-a spus Trimisului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) că Abd Allah ben Amr posteşte ziua şi stă de veghe noaptea, el a zis: „Nu face lucrul acesta! Posteşte şi mănâncă, dormi şi stai de veghe! Trupul tău are un drept de la tine, ochiul tău are un drept de la tine, soaţa ta are un drept de la tine şi gâtul tău are un drept de la tine“. Şi a mai zis Trimisul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!): „Cu fiecare slăvire (tasbiha) a lui Allah se face o pomană (sadaqa), cu fiecare preamărire (takbira) a lui Allah se face o pomană, cu fiecare laudă (tahmida) se face o pomană, cu fiecare rostire a expresiei «La ilaha illa Allah» / «Nu există altă divinitate în afară de Allah» se face o pomană, fiecare poruncire a unei fapte bune este pomană, cu fiecare oprire de la lucrurile reprobabile faceţi pomană şi împreunarea cu soţiile voastre este pomană“. Atunci l-au întrebat: „O, Trimis al lui Allah! Şi, dacă unul dintre noi răspunde poftei sale, are pentru aceasta o răsplată?“. El le-a răspuns: „Aşa după cum dacă ea ar fi plasată între lucrurile oprite (haram), este socotită păcat, tot la fel dacă ea este plasată între lucrurile îngăduite (halal), există pentru ea o răsplată“. „Nu există monahism în Islam“. „Îmi sunt dragi din lumea voastră femeile şi parfumul şi mi-am făcut o bucurie din rugăciune“.
