Omul

  Ibram Nuredin   Omul este reprezentantul lui Allah pe pământ, împuternicitul Său (khalifa). El, a fost înzestrat cu putere de cunoaştere şi judecată, a fost dăruit cu capacitatea de gândire şi pricepere, cu abilitatea de a deosebi binele de rău. Omul a primit darul de a discerne şi a diferenţia, ca şi libertatea de […]

0Shares

 

Ibram Nuredin

 

creationOmul este reprezentantul lui Allah pe pământ, împuternicitul Său (khalifa). El, a fost înzestrat cu putere de cunoaştere şi judecată, a fost dăruit cu capacitatea de gândire şi pricepere, cu abilitatea de a deosebi binele de rău.

Omul a primit darul de a discerne şi a diferenţia, ca şi libertatea de a alege pentru sine însuşi. El se bucură de autonomie. Prin libera sa voinţă îşi poate folosi puterea latentă în slujba judecăţii sale. De aceea, el, omul este responsabil pentru ceea ce face pentru îndeplinirea sau nu a calităţii de reprezentant al lui Allah, singurul căruia I se cuvine lauda, adoraţia şi supunerea. Omul răspunde de felul în care îşi administrează calităţile şi puterile ce i-au fost dăruite. Apoi se va întoarce la Allah, care-l va judeca în lumina comportamentului şi realizărilor sale. Allah a dat omului şansa de a-i se face cunoscut Calea Dreaptă şi libertatea de a urma această Cale. Numai urmând Calea omul se va salva în Viaţa de Apoi, va avea pacea şi mulţumirea eternă, el va fi musulman (supus lui Allah). Dacă restul lucrurilor sunt musulmane prin dispoziţie, omul poate deveni musulman doar prin (propria) voinţă.

Adam, primul om, s-a bucurat de lumina Cunoaşterii, a primit de la Domnul său Cunoaşterea, „numele tuturor lucrurilor”. El a fost şi primul Profet: recipientul Călăuzirii Divine. Prin revelaţia adamică a fost făcut cunoscut omenirii codul fundamental al Călăuzirii Divine. Profeţii ce au urmat au împărtăşit acest mesaj al supunerii şi păcii (Islam) faţă de Allah generaţiilor următoare. Numai că unii oameni l-au acceptat şi au devenit purtători ai Luminii şi Adevărului, alţii şi-au trăit viaţa în felul lor, au refuzat calea arătată de profeţi, alţii, în fine, au rămas indiferenţi la lupta dintre credinţa (adevărată, a Islamului) şi necredinţă. Uneori mesajul profeţilor a fost schimbat şi denaturat, s-a amestecat cuvântul Domnului cu cel al omului. Ştiinţa adevărului (al-‘ilm) dăruită de Allah a fost poluată cu tot felul de fantezii, superstiţii şi formulări filosofice. Calea Dreaptă, principiile morale revelate divin şi principiile vieţii colective (Shari’a) au fost abandonate. İstoria omenească este astfel o cronică a rătăcirii omului între lumină şi întuneric. Doar Sfântul Coran s-a păstrat nealterat, nemodificat, neschimbat.

Omul este autonom, nu poate fi obligat, forţat să urmeze calea dreaptă. Dar îşi asumă consecinţele încălcării ei, a refuzului de a-i urma pe mesagerii divini.

Omul a fost creat din grabă, a fost creat slab, a fost făcut nestatornic, cu excepţia celor care fac Rugăciunea. Veştmântul smereniei (taqwa) este cel mai bun.

Păcătoşi sunt cei lacomi, cei care aleargă după mai mult, cei nedrepţi în mărturiile lor, cei care nu împlinesc Rugăciunea, cei care nu păzesc ceea ce li se încredinţează, cei care nu cred, sunt mincinoşi.

Păcate mortale sunt necredinţa (kufr), asocierea (shirk) (4:48, 4:116 17, 6:164-165,46:4-6) şi aroganţa. Duplicitarii, una spun, alta fac, se substituie altora, inclusiv lui Allah. Ceea ce este inadmisibil.

Allah i-a creat pe oameni bărbaţi şi femei, a făcut somnul lor pentru odihnă, noaptea lor un veşmânt şi ziua lor un interval de timp potrivit pentru a alegere şi pentru a agonisi hrana. Şi a durat Allah deasupra lor şapte ceruri întărite, fără nici un fel de deschizători în ele şi fără ca ele să fie influenţate de trecerea timpului. A făcut în ele Soarele ca o lampă arzătoare, dătătoare de lumină. (Al-Naba’ 78:8-13)

Bazele virtuţii şi ale religiei sunt credinţa, săvârşirea de fapte bune, îndemnul la adevăr, îndemnul la răbdare.  (Sura Al-‘Asr 103:1-3)

Sura Al-Kawthar (Sura Prisosinţei) spune că i s-a dat omului bine din abundenţă: Coranul, înţelepciunea, profeţia, religia adevărată şi buna călăuzire, în care se află fericirea pentru această viaţă şi pentru Viaţa de Apoi.

Iar Sura Al-Ikhlas (Sura Devoţiunii, al credinţei în Allah) vorbeşte de însuşirile lui Allah Preaputernicul şi Preînaltul, Allah Cel Unic, Stăpânul care întruneşte calităţile perfecţiunii, Cel la care se vine întotdeauna pentru adorare, care nu are nevoie de nimeni altcineva, situat deasupra oricăror cusururi, care nu se aseamănă cu nimeni.

Allah nu este făcut din aur, din argint, din smarald sau safir, El este simplu Allah, Cel Unic, Stăpânitor. El nu zămileşte şi nu este născut şi nu are pe nimeni egal! (Al-Ikhlas 112:1-4).

 

 

Source Link

Views: 4

0Shares

Raţionalitate și credinţa în Viaţa de Apoi

Raţionalitate și credinţa în Viaţa de Apoi   S. A. A. Al-Mawdudi În legătură cu viaţa de apoi există următoarele concepţii în lume: 1. Unii oameni susţin că după moarte nu mai rămâne nimic din om şi că după viaţa pământească nu mai există o altă viaţă. După aceşti oameni, credinţa în viaţa de apoi, […]

0Shares

Raţionalitate și credinţa în Viaţa de Apoi

 

S. A. A. Al-Mawdudi
life_after_death_3În legătură cu viaţa de apoi există următoarele concepţii în lume:
1. Unii oameni susţin că după moarte nu mai rămâne nimic din om şi că după viaţa pământească nu mai există o altă viaţă. După aceşti oameni, credinţa în viaţa de apoi, n-are nicio legătură cu realitatea. Ei afirmă că aşa ceva nu este posibil şi că o asemenea concepţie este antiştiinţifică.
Această concepţie aparţine ateilor, care susţin că se bazează pe o abordare ştiinţifică a problemei şi că această concepţie a lor este susţinută şi de ştiinţele occidentale.
2. Alţii, pentru a justifica faptele lor, pe acest pământ, susţin că oamenii, după moarte, se nasc din nou. Dacă cineva a dus o viaţă nedemnă, a doua oară se naşte cu înfăţişare de animal sau plantă, sau cu înfăţişare de om rău, de om nedemn. Această concepţie apare în unele credinţe orientale.
3. Există o altă concepţie care este concepţia conform căreia se spune că morţii ar învia la sfârşitul lumii şi că toţi oamenii vor fi prezentaţi la judecata de apoi, adică la judecata divină unde se hotărăşte soarta lor: raiul şi fericire sau iadul şi osânda veşnică. Acum să analizăm fiecare concepţie în parte.
Cei din prima categorie care au, spun ei, de partea lor autoritatea şi sprijinul ştiinţei, suţin că nu există o altă viaţa după moarte. Ei susţin că nu au întâlnit pe nimeni care să fi revenit la viaţă, după moarte, ca oricine să vadă că oamenii după moarte se transformă în praf şi pulbere şi de aceea moartea constitue sfârşitul vieţii, neexistând nicio formă de viaţă după moarte. Să fim atenţi puţin la logica acestora. Ceea ce susţin ei are într-adevăr o bază raţională? În această situaţie când n-au întâlnit niciun caz de revenire la viaţă, ei logic ar trebui să spună că nu ştiu ce se întâmplă cu omul după moarte. În loc de această atitudine loială şi corectă, ei susţin sus şi tare că după moarte nu există nicio formă de viaţă şi când spun acest lucru ei nu uită să amintească că această afirmaţie a lor are o bază ştiinţifică. În realitate, toate aceste afirmaţii ale lor sunt pure speculaţii.
În această problemă ştiinţa nu poate să ne dea un răspuns afirmativ sau negativ, din contră, ne atrage atenţia că afirmaţiile legate de inexistenţa unei alte vieţi după moarte, sunt nefondate. Această atitudine a lor nu se poate asemui cu cea a unuia care, dacă nu a văzut niciodată vreun avion în viaţa lui, susţine că nu poate exista un asemenea aparat zburător făcut de mâna omului. Dacă un om sau chiar mai mulţi oameni n-au văzut cu ochii lor ceva, asta nu înseamnă că acel ceva nu există în realitate.
A doua concepţie susţine că oamenii se nasc şi mor de mai multe ori. Dacă în prima generaţie a trăit o viaţă nedemnă, atunci a doua oară se naşte animal, iar dacă în prima generaţie a trăit ca un animal, datorită bunei comportări, a doua oară se naşte om. Şi tot aşa viaţa şi moartea intră într-un cerc vicios, care nu poate să aibă nicio fundamentare raţională.
Acum să analizăm a treia concepţie. Prima argumentare de la care pleacă această concepţie este următoarea: Într-o bună zi această lume va avea un sfărşit. Allah va distruge acest univers şi în locul lui va crea un sistem superior.
Acest argument este corect fără posibilitatea de a fi contestat într-un fel. Cu cât ne concentrăm gândirea asupra esenţei acestui univers, cu atât ne dăm seama că el nu este dat o dată pentru totdeauna. Această concluzie se degajă din cel adevăr că resursele sale de energie nu sunt nelimitate. Este aproape cert că acestea se vor epuiza într-o zi. Tocmai de aceea oamenii de ştiinţă acceptă ipoteza că la un moment dat soarele se va răci şi îşi va pierde toată energia, că aştrii se vor ciocni între ei şi că toate sistemele universului se vor transforma într-un haos general.
Admiţând distrugerea completă a universului, trebuie să admitem implicit că va intra într-o altă etapă de evoluţie, superioară.
A doua argumentare a acestei concepţii este următoarea: Omul va căpăta din nou viaţă. Oare acest lucru este imposibil? Să zicem că acest lucru n-ar fi posibil, atunci cum de a fost posibilă actuala viaţă a omului? Este fără îndoială că Allah, care a creat omul pe lumea aceasta, va proceda la fel şi pe lumea cealaltă. Acest lucru nu este doar o probabilitate, ci o certitudine.
A treia argumentare: Toate faptele oamenilor sunt înregistrate cu precizie, fiind mai apoi prezentate lui Allah, în ziua judecăţii de apoi.
Autenticitatea acestui argument este confirmată chiar de ştiinţa însăşi. Mai mult se consideră că sunetul determină apariţia unor unde uşoare în aer şi că apoi dispare cu totul. În momentul actual se ştie că sunetul lasă nişte amprente asupra obiectelor cu care vine în contract şi că datorită acestor amprente acest sunet poate fi reconstituit. Discurile de gramofon sunt făcute conform acestui principiu.
Al patrulea argument se bazează pe faptul că în ziua judecăţii de apoi Allah va cere socoteală oamenilor pentru faptele lor din timpul vieţii, hotărând raiul şi fericirea pentru cei cu credinţă şi cei buni şi osânda veşnică pentru cei necredincioşi şi răi.
Oare în această idee există ceva care să vină în contradicţie cu logica? Deseori ne este dat să vedem că cineva, deşi făptuieşte numai fapte bune, totuşi nu beneficiază de pe urma acestei comportări a sa, dar, în acelaşi timp, ne este dat deseori să ne întâlnim cu oameni care, deşi câştigă enorm datorită comportării lor nedemne şi mârşave, nu sunt pedepsiţi de nimeni. Observând la tot pasul o asemenea nedreptate, involuntar ne gândim că odată şi odată primul va fi recompensat pentru faptele sale bune, iar cel de-al doilea va fi pedepsit aspru pentru faptele sale rele. La această judecată de apoi vor fi dezvăluite toate păcatele, fără excepţie, chiar şi acele păcate săvârşite cu gândul. În urma acestei judecăţi de apoi va fi hotărâtă soarta oamenilor în funcţie de comportamentul practic şi mental pe care l-au avut în trecerea lor pe pământ. În lumea de apoi, spre deosebire de lumea aceasta, lumea pământeană, nu există anomalii de felul celor existente pe pământ când un om de o valoare deosebită să fie în slujba unui prost sau un om cu o integritate morală aparte să fie batjocorit de unul lipsit de orice scrupule.
Ultimul argument al acestei concepţii este legat de probabilitatea existenţei raiului şi iadului.
Din moment ce Allah a putut să creeze soarele, luna, stelele şi pământul, atunci de ce n-ar fi putut crea raiul şi iadul?! Când toţi morţii vor învia la sfârşitul lumii şi vor răspunde, înaintea lui Allah pentru faptele bune şi rele pe care le-au făptuit în funcţie de gravitatea lor, Atotputernicul va hotărâ pentru unii recompensa, iar pentru alţii osânda şi de asemenea va stabili şi locul unde vor sta cei buni, cei fără păcate, adică raiul şi locul unde îşi vor ispăşii osânda veşnică cei răi, cei păcătoşi, adică iadul.
După analiza tuturor acestestor aspecte ale acestei chestiuni, credem că nimeni cu o gândire raţională şi nimeni de bună credinţă, nu va putea să nu admită , să creadă în existenţa unei vieţi după moarte. Mai mult, oamenii cred în viaţa de apoi, şi pentru că profetul Muhammed îi învaţă că nu trebuie să se îndoiască de existenţa ei şi că această credinţă este numai şi numai pentru binele nostru.
Principiile enumerate mai sus constituie cele cinci dogme fundamentale ale Islamului. Esenţa lor este concentrată într-o mică propoziţie numită Al-Kalimatul Tayyiba (Cuvinte de împăcare). Când un credincios pronunţă cuvintele La ilahe illAllah( Nu există alt Allah înafara lui Allah) înseamnă că el nu recunoaşte nicio altă divinitate înafară de Allah. Şi dacă la aceste cuvinte adaugă şi cuvintele Muhammed un –rasulullah ( Muhammed este trimisul şi profetul lui Allah), înseamnă că el atestă şi acceptă faptul că Muhammed este trimisul lui Allah. Deci, alături de recunoaşterea ca profet a lui Muhammed, un musulman crede în Allah şi arată supunere devotată faţă de voia Lui, crede în toate cărţile sfinte vestite de Dumnezeu, în îngerii Lui şi în viaţa de apoi. Deasemenea, un bun musulman trebuie să respecte căile şi mijloacele de manifestare a credinţei şi a supunerii noastre faţă de Allah, definite şi cerute de profetul Muhammed. Aceasta este singura cale de mântuire şi izbăvire…

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 2

0Shares

EXEMPLUL DESAVARSIT AL PROFETULUI

EXEMPLUL DESAVARSIT AL PROFETULUI Simple invataturi si porunci de permis si interzis nu reprezinta fundatia bunului caracter in societate, pentru ca aceste lucruri singure nu sint suficiente ca sa dezvolte aceste calitati in firea omului. Un invatator poate simplist sa porunceasca a se face asta si a nu se face cealalta, iar societatea devine moralista. […]

0Shares

EXEMPLUL DESAVARSIT AL PROFETULUI

Mohammed Islam Prophet by LIFE VOICE 690x431 EXEMPLUL DESAVARSIT AL PROFETULUISimple invataturi si porunci de permis si interzis nu reprezinta fundatia bunului caracter in societate, pentru ca aceste lucruri singure nu sint suficiente ca sa dezvolte aceste calitati in firea omului. Un invatator poate simplist sa porunceasca a se face asta si a nu se face cealalta, iar societatea devine moralista.

Invataturile de succes ale bunei purtari au nevoie de lung timp de implementare si atentie in aplicare. Invatarea nu poate avea succes daca exemplul pentru societate nu este unul de incredere, pentru ca o persoana cu caracter moral prost nu are cum sa lase o impresie buna in jurul sau.

Cea mai buna invatare este din partea acelui om a carui personalitate, si deci moralitate creaza admiratie printre cei din jur. Vor simti dorinta sa-l ovationeze pentru noblețea caracterului si vor simti o dorinta puternica de a-i urma exemplul de viata. Lumea ar simti instantaneu dorinta de a-i urma pasii.
Pentru a sadi si dezvolta semintele bunului comportament printre companioni, liderul trebuie sa aiba un caracter mai nobil si calitati mai bune decit acestia. Profetul insusi era cel mai bun exemplu de caracter bun, pentru a fi un bun model pentru urmasii sai. Inainte de a-i sfatui sa adopte un stil de viata moral, el planta semintele moralitatii printre companioni prin exemplul propriului sau comportament.

Abdullah ibn Amar a spus : « Trimisul lui Allah nu era nici fara maniere, nici nepoliticos. Obisnuia sa spuna ca cei mai buni dintre voi sint aceia cu cel mai bun caracter” (Bukhari)

Anas a spus : « L-am slujit pe Profet vreme de zece ani. Niciodata nu a zis « Of » (ca expresie a nemultumirii), nici nu m-a intrebat de ce am facut sau nu am facut un anume lucru” (Muslim)

Tot el a mai spus : « Mama mea obisnuia sa-l tina pe Profet de mina si sa-l duca pe unde voia ea. Daca cineva venea sa-i stringa mina, Profetul niciodata nu-si retragea mina din mina celuilalt pina cind acesta nu si-o retragea pe a lui, si niciodata nu-si indeparta privirea de la cel cu care vorbea pina cind acesta nu o indeparta. Si in intilniri nu statea niciodata in asa fel incit genunchii lui sa iasa in evidenta fata de cei ai companionilor » (Tirmidhi)

Aișah a spus : « Daca existau doua optiuni, Profetul o alegea pe cea mai usoara, cu conditia ca ea sa nu implice vreun pacat. Daca implica pacat, atunci el fugea cel mai departe de ea. Profetul nu s-a razbunat pe nimeni pe considerente personale. Insa daca era stirnita minia lui Allah, atunci si minia lui era stirnita. Trimisul lui Allah nu a batut pe nimeni cu mâinile lui : nici pe sotiile sale, nici pe servitori. Insa da, se lupta in razboaie in cauza lui Allah » (Muslim)

Anas a relatat : « Mergeam odata cu Profetul. Corpul ii era infasurat intr-o mantie groasă. Un arab a tras atit de tare de mantie, incit i-am putut vedea o parte a umarului si am fost ingrijorat de taria cu care acela a tras de ea. Arabul a spus : « O, Muhammad, da-mi partea mea din ceea ce Allah ti-a dat tie ». Profetul s-a intors catre el si a ris si a dat ordin ca sa-i fie facuta o donatie » (Bukhari)

Aishah a relatat ca Trimuisul lui Allah a spus : « Allah are inima buna. Ii plac cei cu inima buna. Iar rasplata ce o da pentru inima buna, El nu o da pentru o inima impietrita, nu, asemenea rasplata El nu da pentru nimic” (Muslim)

Intr-o alta relatare se spune : « Bunatatea in orice lucru il face pe acesta frumos. Si din orice lucru se ia bunatatea, el va deveni urit ».

Jarir a relatat ca Profetul a spus: “Rasplata pe care Allah o da pentru bunatatea inimii El nu o da pentru nesabuiti, iar cind Allah ia un supus printre cei aleși de EL, ii da bunatate. Acele familii unde nu e bunatate sint saracite de orice virtute. » (Tabarani)

Abdullah bin Harith a relatat ca nu a vazut pe nimeni care sa zimbeasca mai mult decit Trimisul lui Allah (Tirmidhi).

Aișah (radiyallahu anha) a fost intrebata ce facea Profetul acasa ? Ea a raspuns : « Ii servea pe cei de acasa, iar cind intra timpul de rugaciune facea ablutiune si mergea la rugaciune » (Muslim)

Anas a relatat : « Trimisul lui Allah avea cele mai bune maniere dintre toti oamenii. Aveam un frate adoptiv, al carui nume era Abu Umair. Avea o vrabiuta bolnava, pe care o chema Naghiyr. Trimisul lui Allah se juca cu el si il intreba « O, Abu Umair, ce s-a intimplat cu Naghiyr a ta ? » (Bukhari)

Dintre trasaturile Profetului, una era extreme de cunoscuta : aceea ca era un mare filantrop. Nu era niciodata zgircit. Era mereu curajos. Niciodata nu a intors spatele Adevarului. Era drept si inimos. In deciziile pe care le-a luat niciodata nu a comis excese sau nedreptati. Toata viata lui a fost sincer si de incredere.

 

Source Link

Views: 2

0Shares