Îl adorăm pe Allah

  Muhammad Ali Al-Hashimi   Musulmanul crede cu adevărat că unicul său scop în viață este să îl adore pe Domnul său: Eu nu i-am creat pe djinni și oameni decât pentru ca ei să Mă adore. [Coran 51:56] Adorarea și slăvirea lui Allah se pot înfăptui prin fiecare faptă bună ce are ca scop […]

0Shares

Muhammad Ali Al-Hashimi

Musulmanul crede cu adevărat că unicul său scop în viață este să îl adore pe Domnul său:

Eu nu i-am creat pe djinni și oameni decât pentru ca ei să Mă adore. [Coran 51:56]

Adorarea și slăvirea lui Allah se pot înfăptui prin fiecare faptă bună ce are ca scop formarea unei civilizații care să răspândească Cuvântul lui Allah pe pământ și care să trăiască așa cum se spune în învățăturile și poruncile Sale. Gândul că este un slujitor al lui Allah este adânc înrădăcinat în inima musulmanului și acesta este punctul de plecare pentru toate faptele sale, prin care încearcă să câștige mulțumirea lui Allah.

Astfel fiecare faptă pe care un musulman o săvârșește poate fi considerată un act de slăvire întocmai ca și ritualurile religiei lui, atâta timp cât intenția sa este să împlinească acele fapte pentru Allah.

Cel mai important act de slăvire pe care îl pot împlini musulmanii este să facă tot posibilul pentru a propovădui religia lui Allah pe pământ și pentru a urma modul de viață pe care El l-a hotărât, așa încât islamul să cârmuiască atât viața individului și a familiei, cât și a comunității și a națiunii.

Adevăratul musulman simte că lipsește ceva din slăvirea lui dacă nu încearcă să ducă la bun sfârșit scopul pentru care Allah a creat djinni și oamenii, adică să ajute la răspândirea supremației lui Allah pe pământ, singurul mod în care omenirea poate cu adevărat să-L slăvească pe Allah:

Eu nu i-am creat pe djinni și oameni decât pentru ca ei să Mă adore. [Coran 51:56]

Aceasta este singura modalitate prin care adevăratul sens al cuvintelor „La ilaha ill-Allah, Muhammedun Rasulullah! [Nu există altă divinitate în afară de Allah și Muhammed este Trimisul lui Allah!]” va fi împlinit în timpul vieții noastre pământești.

Înțelegând foarte bine acest lucru, musulmanul nu poate fi decât un om cu o misiune în viață, o misiune care are ca scop stabilirea Legii lui Allah Unicul pe pământ, în toate aspectele vieții.

Credința lui nu poate fi desăvârșită, decât dacă încearcă din răsputeri să împlinească această responsabilitate. Această misiune îl face pe musulman să simtă că aparține cu adevărat islamului și că acesta este singurul lucru care îl va face să intre în rândurile drept-credincioșilor musulmani și care va da un sens vieții lui, căci rolul de propovăduitor al islamului pe pământ este un rol pe care Allah l-a preferat înaintea multora din creația Sa:

Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam și i-am purtat pe ei pe uscat și pe mare și le-am dat lor ca hrană felurite bunătăți și i-am ales pe ei înaintea multor altora din cei pe care i-am creat.

[Coran 17:70]

Nu este de mirare că adevăratul musulman îmbrățișează bucuros această misiune și își dedică cu înflăcărare toate mijloacele – timpul, energia și averea – pentru a o împlini. Aceasta este o trăsătură de seamă a vieții lui, pentru că îl îndreptățește să se apropie și mai mult de Allah. Fără această misiune, viața lui nu are niciun sens și nu există nicio garanție că va câștiga mulțumirea lui Allah, decât în cazul în care își dedică toate eforturile pentru a o îndeplini. Încercarea de a stabili legea lui Allah pe pământ este cea mai înaltă formă de slăvire pe care o poate împlini un musulman, deoarece aceasta îl aduce mai aproape de Allah și îi asigură mijloace de a câștiga mulțumirea Sa. Așadar musulmanul încearcă fără întrerupere să facă acest scop să devină realitate. El nu depune un alt jurământ, nu duce o altă flamură în afară de cea islamică și urmează numai învățăturile acestei religii.

sursa: islam.ro

Source Link

Views: 0

0Shares

Domnul lumilor – partea 9

      Robul are nevoie de Allah Preainaltul in fiecare clipa a vietii sale pentru a-l ajuta sa ramana ferm pe calea cea dreapta si pentru a-l face mai puternic si perseverent pe aceasta cale si robul nu are nici o putere de a-si face siesi rau sau bine, decat cu permisiunea lui Allah. […]

0Shares

Robul are nevoie de Allah Preainaltul in fiecare clipa a vietii sale pentru a-l ajuta sa ramana ferm pe calea cea dreapta si pentru a-l face mai puternic si perseverent pe aceasta cale si robul nu are nici o putere de a-si face siesi rau sau bine, decat cu permisiunea lui Allah. De aceea, Allah l-a indrumat pe supusul Sau sa Il invoce in mod constant, pentru a-i asigura ajutorul Sau cu fermitate si success, pentru ca un om fericit este cu adevarat numai acela pe care Allah l-a ghidat sa Ii ceara indrumarea Sa, si acesta pentru ca fiecare este neincetat intr-o nevoie stringenta de a fi ajutat de Allah. Si a spus Allah:

“O voi, cei credinciosi! Credeti in Allah, si in Trimisul Sau, si in Carte (Coran) care a fost coborata Trimisului Sau, si in Scripturile pe care Le-a coborat celor de dinaintea (lui)”, poruncindu-le dreptcredinciosilor sa creada, si aceasta porunca nu este de prisos atata vreme cat dezirabila este fermitatea si continuitatea actelor de adorare care sa il ajute pe credincios sa ramana pe calea cea deapta, corecta.

De asemenea, Allah a poruncit robilor Sai credinciosi sa se roage spunand:
Doamne! Nu duce în rãtãcire inimile noastre, dupã ce Tu ne-ai cãlãuzit
si dã-ne nouã îndurarea Ta, cãci Tu esti Cel Darnic [Al-Wahhab]!
(3:8)
Si aceasta este inca un indiciu pentru faptul ca ”pe drumul drept Tu fi-ne calauzitor” inseamna de fapt – “fa-ne pe noi fermi pe calea cea dreapta si nu ne lasa sa deviem de la ea.”

“Drumul celor cu care fost-ai Tu dãruitor” defineste calea, ia cei cu care Allah a fost daruitor sunt tocmai cei pe care Preainaltul i-a mentionat in Surat An-Nisa’, cand spune:

Cei care se supun lui Allah si Trimisului, aceia vor fi împreunã cu cei pe care i-a binecuvântat Allah cu harul Sãu, ca si profetii, adevãratii evlaviosi, martirii si cei piosi.Si ce buni tovarãsi vor fi acestia)! . Acest har este de la Allah si Allah este de ajuns ca Atoatestiutor [‘Alim]!
„Nu al celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici al rãtãcitilor” inseamna calauzeste-ne pe noi pe calea corecta, calea celor asupra carora ai pogorat mila Ta, pentru ca acestia sunt oamenii indrumati, sinceri si supusi lui Allah si trimisilor Sai. Ei sunt oamenii care respecta poruncile lui Allah si se feresc sa comita ceea ce El a interzis si care in acelasi timp se roaga sa fie ajutati sa nu ajunga pe calea celor pe care Allah s-a maniat, adica al celor care desi stiu adevarul au deviat de la acesta, si de asemenea, se roga sa fie indepartati de calea celor care au fost deviati, care au pierdut adevarata stiinta si au devenit astfel rataciti, incapabili intru a gasi adevarata cale. Si Allah ne-a instiintat cum ca aceste doua cai  sunt amandoua gresite, iar calea credinciosilor unica este cea dreapta si ea este cunoasterea adevarului si practicarea lui.

Concluzionand, asadar, Surat Al-Fatiha contine sapte versete ce cuprind lauda si multumirea aduse lui Allah, glorificarea si elogierea  Lui prin mentionarea celor mai frumoase nume ale Sale si a celor mai inalte atribute. Este amintita, de asemenea cealalta lume – Ziua de Apoi si il indeamna pe supus sa se roage numai lui Allah, sa-L invoce si sa il elogieze declarand ca toata puterea si forta vin numai de la El.

De asemenea, aceasta nobila sura cheama la sinceritatea in adorare numai a lui Allah, acceptandu-L numai pe el ca Unica Divinitatea crezand in absolutul, perfectiunea si unicitatea Sa, Cel lipsit de nevoia de avea orice asociat, Cel fara de rival si fara de egal.

Surat Al-Fatihah indeamna  dreptcredinciosii spre a-L invoca pe Allah cerandu-i indreptarea si indrumarea catre calea cea dreapta, care nu este alta decat religia cea adevarata si pentru a-i ajuta sa ramana pe aceasta cale toata viata, cat si in a-i ajuta sa treaca cu succes peste Sirat (podul peste iad pe care toti cei ce vor ajunge in rai trebuie sa-l treaca) in Ziua Judecatii, ziua in care dreptcredinciosii vor fi indreptati inspre gradinile confortabile ale Paradisului  in compania profetilor,  a celor plini de adevar, a martirilor pe calea lui Allah si a celor drepti, fie ca Allah Preainaltul sa ne faca dintre acestia, amin!

Aceasta sura indeamna, de asemenea, la facerea cat mai multor fapte bune si avertizeaza asupra urmarii cailor catre devieri, astfel incat omul sa se poata insoti cu cei dreptcredinciosii in ziua judecatii si sa nu sfarseasca in compania celor pacatosi printre care si cei asupra carora a coborat mania lui Allah si cei rataciti.
Asadar, sa ne pastram consecventi in cererea calauzirii pe calea cea dreapta pentru ca aceasta calauzire nu vine decat si numai de la Allah Preaslavitul si Preainaltul, asa cum gasim expus si in Cuvantul lui Allah:

Cel pe care îl cãlãuzeste Allah este bine cãlãuzit, iar aceluia pe care El îl duce în rãtãcire tu nu-i vei gãsi nici un ocrotitor cãlãuzitor. (18:17)
Si, de asemenea:
Aceia pe care Allah îi duce în rãtãcire nu au ocârmuitor, iar El îi lasã sã rãtãceascã în nelegiuirea lor. (7:186)

Vom incheia, cu voia lui Allah, calatoria noastra prin lumea minunatelor sensuri si semnificatiei ale uneia dintre cele mai marete sure ale Nobilului Coran  cu cele care au fost spuse de catre invatatii in islam cu privire la rostirea „Amin!” la sfarsitul recitarii Surat Al-Fatihah.

A fost consemnat astfel cum ca este recomandat sa spunem „amin” dupa ce am recitat Surat Al-Fatiha, ceea ce inseamna “ O, Allah, accepta ruga noastra.” Evidenta care sustine ca a spune „amin” este recomandat este continuta in aceea ca a fost consemnat cum ca trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a fost auzit recitand “Drumul celor cu care fost-ai Tu dãruitor, nu al celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici al rãtãcitilor” si a spus apoi „Amin” alungind litera „ya” in pronuntia cuvantului si radicand putin vocea, astfel incat cei care se aflau in prima linie a celor ce faceau rugaciunea in spatele sau (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) sa il poata auzi.
De asemenea, trebuie ca cei care fac rugaciunea in grup sa rosteasca „amin” dupa imam, conform hadisului in care profetul Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: “Cand Imamul spune „amin”, spuneti „amin” deoarece cine spune „amin” spune impreuna cu ingerii si (astfel) toate pacatele sale de mai inainte ii vor fi iertate.”
De asemenea, a fost consemnat de Muslim cum ca trimisul lui Allah(Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus : “Cand Imamul (conducatorul rugaciunii) spune „ua la-d-daallin” spune „amin” si Allah iti va raspunde rugii.”

De asemenea, Imam Ahmad a notat ca sotia profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) – A’isha (Allah sa fie multumit de ea!) a spus ca atunci cand cineva aducea vorba despre evreii in prezenta profetului (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) acesta spunea: “ Nu ne vor invidia (ei) pentru nimic mai mult decat (invidia lor) pentru ziua de vineri catre care am fost calauziti, in acelasi timp in care si ei au fost calauziti catre ea, si pentru Qibla spre care am fost indreptati, in timp ce si ei au fost indepartati catre ea, si pentru „Amin” in spatele imamului.”
Intr-o alta relatare, profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) ar fi spus: “ Evreii nu v-au invidiat niciodata mai mult decat pentru „salam” si „amin”.”

Acestea sunt cateva dintre semnificatiile prezentate in interpretarea Surat al-Fatihah. Fie ca, cu voia lui Allah, cunoasterea semnificatiilor acestei minunate si marete sure sa ne ajute intru a fi mult mai piosi si mai apropiati in rugaciunile noastre de Unicul nostru Domn si Stapanitor – Allah, obtinand astfel o rasplata cat mai are pentru actele noastre de adorare, amin.

Il rugam pe Allah Preaslavitul si Preainaltul sa ne sporeasca pe noi in stiinta si in credinta si sa ne faca noua pasii stabili pe calea ce dreapta si sa ne departeze de tot ce e rau, si sa ne dea numai binele, atat in aceasta viata, cat si in viata de apoi.

De asemenea, Il rugam pe Domnul nostru, Unic Stapanitorul, sa ne binecuvanteze pre noi, cat si pe cei dragi noua, cu o viata lunga ca un prilej de a face cat mai multe fapte bune si sa ne binecuvanteze, dupa o viata lunga, in momentul mortii noastre cu marturisirea de credinta, si sa faca mormintele noastre o gradina dintre gradinile Paradisului, si sa ne rasplateasca cu Raiul fara a fi socotiti si cu compania profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!)) in cea mai inalta treapta a Paradisului si cu bucuria de a privi la minunata fata a lui Allah preaslavitul si Preainaltul in paradis, amin.

sursa: cineesteallah.blogspot.com

Source Link

Views: 1

0Shares

Evlavia – partea 1

    -TAKWA este un concept central care traversează toate surele din Coran, în special acele versete care tratează comportamentul individului şi relaţiile sociale. Nişte echivalente ale cuvântului TAKWA ar fi prietenie, grija pentru păstrarea codului moral, atitudinea de a se teme de Allah. Dar toate aceste traduceri redau doar parţial adevăratul înţeles al conceptului […]

0Shares

-TAKWA este un concept central care traversează toate surele din Coran, în special acele versete care tratează comportamentul individului şi relaţiile sociale. Nişte echivalente ale cuvântului TAKWA ar fi prietenie, grija pentru păstrarea codului moral, atitudinea de a se teme de Allah. Dar toate aceste traduceri redau doar parţial adevăratul înţeles al conceptului TAKWA. Aş vrea să definesc Takwa ca o atitudine care combină elementele de frică faţă de Allah, cu grija sau teama de a-L mînia şi, mai ales (deasupra tuturor acestora), conştiinţa permanentă a existenţei lui Allah.

– Aţi putea să ne explicaţi care sunt elementele acestui concept?

De exemplu, ce înseamnă “teama de Allah”? Oare Allah ne sperie?

– În concepţia islamică, atunci cînd folosim cuvîntul “teama” în legătură cu TAKWA, nu înseamnă că suntem speriaţi, pentru că nu am putea fi speriaţi, având totodată un sentiment de dragoste şi respect. Oamenii pot să se sperie de un monstru, dar nu pot să-l iubească sau nu pot să aibă nici un fel de afinitate faţă de acest monstru. Acesta nu este felul de frică despre care vorbim noi. Teama de Allah include frica de a fi pedepsit în Ziua Judecăţii de Apoi. Cu siguranţă aceasta face parte din frica de Allah şi nu este nimic rău în aceasta. Este o parte a responsabilităţii umane şi fară această responsabilitate orice persoană ar putea face orice ar dori. Această frică de Allah, include, de asemenea, frica de a pierde acele binecuvântări, acele daruri pe care ni le-a dat Allah. Faptul de a fi privat de binecuvântările lui Allah, atunci când acţionezi contra voinţei Lui, îl face pe individ să urmeze calea stabilită. Dar, pe lângă aceasta, mai există şi un alt înţeles al fricii de Allah, care este complet diferit de aceste prime două înţelesuri. Este o frică superioară, mult mai nobilă decât primele două tipuri. Să dăm un exemplu.

Dacă doi oameni se iubesc cu adevărat şi cu sinceritate, fiecare din cei doi va încerca să facă tot ce-i stă în puteri pentru a-l mulţumi pe celălalt, să evite orice acţiune care ar putea periclita dragostea lor, sau care nu i-ar plăcea celuilalt. În acest caz, oamenii devin foarte grijuli şi le este frică să nu facă ceva neplăcut personei iubite. Dacă aplicăm aceste criterii relaţiilor umane, atunci este mult mai potrivit pentru noi, care suntem credincioşi cu adevărat, să ne fie cu adevărat teamă să facem ceva care nu-I place lui Allah. Pentru că aceasta ar însemna un act de nerecunoştinţă, un act care ar demonstra că am uitat ceea ce Allah ne-a dăruit. Lui Allah îi datorăm viaţa noastră, tot ce avem sub stăpânirea noastră şi mai presus de orice, îndrumarea pe care ne-a acordat-o, posibilitatea de a-L cunoaşte, de a-L adora şi de a avea acest sentiment de pace interioară în relaţia cu El. Astfel, acest gen de teamă nu se bazează pe frica de răzbunare a lui Allah sau pe conceptul că Allah este cel care ne aplică pedepse, ci pe teama de a nu face ceva ce nu-I place lui Allah.

– Mulţumesc. Când ne dădeaţi această definiţie, aţi folosit expresia: “A păzi mereu conştiinţa existenţei lui Allah”. Puteţi să ne explicaţi ce sugerează aceasta?

– Încerc să explic aceasta referindu-mă la o declaraţie a lui Omar ben al-Khattab, cel de-al doilea calif al lui Muhammed (Binecuvântarea lui Allah fie asupra lui). Este vorba de o comparaţie pe care acesta a făcut-o între TAKWA şi grija pe care o persoană care merge pe o cale îngustă, cu tot felul de capcane, bestii, care încearcă să-l apuce. În arabă, îmbrăcămintea este aici asemănată cu caracterul individului care încearcă să-şi apere caracterul moral dăruit de Allah, de orice abateri, tentaţii care-l înconjoară zi de zi. Este o cale delicată cea pe care omul trebuie să meargă, o cale împresurată cu diferite ispite ca: lăcomia, dorinţa de a face bani prin orice mijloc, implicarea intr-o relaţie ilicită, mândria, vanitatea. Persoana care practică TAKWA este acea persoană care trebuie să evite orice lucru care ar putea să-l nemulţumească pe Allah. Deci există condiţii pe care omul le îndeplineşte atunci când are conştiinţa existenţei lui Allah. După propria mea opinie, consider că conştiinţa existenţei lui Allah şi conştienţa măreţiei Lui sunt nucleul conceptului de TAKWA. Acest nucleu conţine conştiinţa individului de existenţa lui Allah, sentimentul că Allah este cu tine, că Te urmăreşte cu privirea Sa, Te aude ce spui, că este prezent mereu la ceea ce faci. Acest sentiment dă naştere dorinţei de a urma calea lui Allah, trezeşte o senzaţie de stânjeneală, ruşine, când face ceva greşit, nepermis în prezenţa lui Allah şi această prezenţă există mereu! Această idee poate fi exemplificată prin următoarea istorioară, care i s-a întâmplat lui Omar, cel de-al doilea calif al profetului nostru Muhammed, Binecuvântarea lui Allah fie asupra lui. Pentru a umple un vas cu lapte, mama unei fetiţe amesteca laptele cu apă.

Fetiţa ei a vazut-o o dată făcând acest lucru şi i-a spus: “Mamă, nu face acest lucru, nu înşela oamenii!”. Maică-sa i-a răspuns atunci: “Suntem la noi acasă.. Omar, conducătorul, nu este aici”.

Tuturor le era frică de Omar, fiindcă era foarte drept. Deci mama ei îi răspunse: “Omar nu ne vede”. Şi atunci fetiţa i-a răspuns: “Da, mamă, Omar nu este aici, dar Allah este aici. Allah este mereu cu noi”. Cu cât este mai înalt gândul conştiinţei existenţei lui Allah, cu atât mergem mai des la locul de adorare al Său, nu doar o dată sau de două ori pe săptămână, ci încercăm să fim conştienţi de prezenţa lui Allah în toate demersurile şi acţiunile noastre, ştiind că Allah este tot timpul cu noi. De aceea, Islamul nu separă activităţile laice de cele religioase. În orice fel de activitate trebuie să ne conducem în conformitate cu sentimentul existenţei lui Allah.

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1

0Shares