Australopithecus: o specie de maimuţe

Australopithecus: o specie de maimuţe   Prima categorie, genul Australopithecus înseamnă „maimuţa din sud“, aşa cum am spus anterior. Se presupune că aceste creaturi au apărut mai întâi în Africa, în urmă cu circa 4 milioane de ani şi au trăit până acum 1 milion de ani. În rândul australopithecinelor există mai multe specii. Evoluţioniştii […]

Australopithecus: o specie de maimuţe

 
Prima categorie, genul Australopithecus înseamnă „maimuţa din sud“, aşa cum am spus anterior. Se presupune că aceste creaturi au apărut mai întâi în Africa, în urmă cu circa 4 milioane de ani şi au trăit până acum 1 milion de ani. În rândul australopithecinelor există mai multe specii. Evoluţioniştii presupun că cea mai veche specie de Australopithecus ar fi Australopithecus afarensis. După aceasta urmează Australopithecus africanus şi apoi Australopithecus robustus, care are oase ceva mai mari. În ceea ce priveşte Australopithecus boisei, unii cercetători o acceptă ca fiind o altă specie, iar alţii ca fiind o subspecie al lui Australopithecus robustus.
 
Toate speciile din genul Australopithecus sunt maimuţe dispărute, care se aseamănă cu maimuţele din zilele noastre. Capacitatea craniilor lor este la fel sau mai mică decât cele ale cimpanzeilor de astăzi. Ele aveau părţi alungite la nivelul mâinilor şi picioarelor cu care obişnuiau să se urce în copaci, exact ca cimpanzeii din zilele noastre, iar picioarele lor erau alcătuite în aşa fel încât să poată să apuce şi să se susţină pe ramuri. Aveau o înălţime mică (maxim 130 cm) şi, exact ca şi cimpanzeii de astăzi, masculul Australopithecus era mai mare decât femela. Multe alte caracteristici – cum ar fi detalii ale craniului, apropierea poziţiei ochilor, molarii de formă ascuţită, structura mandibulei, mâinile lungi şi picioarele scurte – constituie dovezi clare că aceste creaturi nu erau deloc diferite de maimuţele din zilele noastre.
australopithecus Australopithecus: o specie de maimuţe
Cu toate acestea, evoluţioniştii susţin că, deşi australopithecinele posedă anatomia maimuţelor, totuşi, spre deosebire de maimuţe, ele aveau mersul vertical, asemeni oamenilor.
Afirmaţia că australopithecinele aveau mersul vertical a fost susţinută decenii întregi de paleoantropologi precum Richard Leakey şi Donald C. Johanson. Dar mulţi oameni de ştiinţă care au efectuat studii îndelungate asupra structurii scheletului australopithecinelor, au dovedit invaliditatea acestui argument. Cercetări extinse realizate asupra diferitelor specimene de Australopithecus de către doi anatomişti de renume mondial din Anglia şi SUA, Lord Solly Zuckerman şi prof. Charles Oxnard au demonstrat că aceste creaturi nu au mers deloc asemenea oamenilor. După ce a studiat oasele acestor fosile de-a lungul a 15 ani, mulţumită permisiunii guvernului britanic, lordul Zuckerman şi echipa sa formată din cinci specialişti au ajuns la concluzia că australopithecinele erau doar nişte maimuţe obişnuite care nu au fost deloc bipede, deşi Zuckerman era şi el un adept al evoluţionismului. În mod corespunzător, Charles E. Oxnard, care este un alt evoluţionist faimos pentru cercetările sale asupra acestui subiect, a comparat structura scheletului australopithecinelor cu cel al urangutanilor din zilele noastre.
 
Faptul că Australopithecus nu poate fi considerat strămoşul omului este de asemenea acceptat de către sursele evoluţioniste. Cunoscuta revistă franţuzească Science et vie a pus acest subiect pe coperta numărului ei din mai 1999. Articolul expunea povestea Lucy, cel mai cunoscut specimen fosil al lui Australopithecus afarensis, sub titlul „Adieu Lucy“(Adio Lucy), şi vorbea despre necesitatea îndepărtării lui Australopithecus din arborele genealogic al familiei umane. Articolul, ce se baza pe descoperirea unui nou Australopithecus, având numărul de cod St W573, susţinea:
 
„O nouă teorie afirmă că genul Australopithecus nu se află la rădăcina rasei umane… Rezultatele obţinute de la singura femelă a cărei examinare este autorizată, St W573, sunt diferite faţă de teoriile obişnuite privind strămoşii omului: ele distrug arborele genealogic al hominizilor. Primatele mari, comsiderate a fi strămoşii omului, au fost înlăturate din ecuaţia acestui arbore genealogic… Australopithecus şi speciile Homo (umane) nu fac parte din aceeaşi ramură. Strămoşii direcţi ai omului încă mai aşteaptă să fie descoperiţi.“
Source Link

Views: 2

Pericolul darwinist

Oricine doreşte pace şi linişte ar trebui să observe pericolul darwinist     Atunci când luptăm împotriva unei probleme , trebuie să eliminăm sursa problemei pentru ca rezultatele combaterii noastre să fie cu adevărat eficiente. De exemplu, oricât de mult am încerca să curăţăm în jurul unui gunoi, gunoiul va continua să emane mirosul urât. […]

Oricine doreşte pace şi linişte ar trebui

să observe pericolul darwinist

 

 

Atunci când luptăm împotriva unei probleme , trebuie să eliminăm sursa problemei pentru ca rezultatele combaterii noastre să fie cu adevărat eficiente. De exemplu, oricât de mult am încerca să curăţăm în jurul unui gunoi, gunoiul va continua să emane mirosul urât. Toate măsurile de curăţenie luate fără să eliminăm sursa gunoiului vor fi de scurtă durată. Rezolvarea definitivă este eliminare definitivă a sursei de gunoi.

Nu este o soluţie inteligentă să creşti şerpi veninoşi şi să îi laşi liberi, iar apoi când observi că ei încep să omoare oameni, să începi să cauţi soluţii şi să îi omori pe fiecare în parte. În acest caz soluţia este să nu se mai crească şerpi veninoşi. Deci, şi în cazul terorismului, soluţia de durată nu este căutarea fiecărui terorist  şi distrugerea lor. Pentru a scăpa lumea de teroare trebuie depistată sursa şi îndepărtarea ei. Sursele principale ale terorismului sunt ideologiile deviate şi educaţia populaţiei în acest sens.

Azi în aproape toate ţările , darvinismul este predat în şcoli de parcă ar fi fost un adevăr ştiinţific. Tinerii nu sunt

school

învăţaţi că sunt creaţi de Allah, că Allah le-a oferit lor un suflet, o minte şi o conştiinţă, că după ce vor muri vor fi traşi la răspundere, iar în funcţie de această vor fi răsplătiţi în Rai sau vor fi pedepsiţi în Iad. Ei învaţă că au luat naştere prin pură întâmplare, că strămoşii lor sunt animale, că nu au nici o responsabilitate faţă de cineva, că sunt nişte vieţuitoare libere  şi că numai prin luptă şi conflict pot rămâne în viaţă. După ce toată perioada şcolară copilului i s-au insuflat toate aceste lucruri devine în timp duşmanul omului, fiind de acum uşor pentru el să ucidă. Aceşti tineri sunt foarte uşor de convins să săvârşească fapte ce contravin conştiinţei lor. Comunismul, fascismul, naţionalismul, grupurile teroriste, toate sunt rezultatul acestei educaţii.

O altă parte a acestei “educaţii” este arătarea religiei şi a credinţei ca aparţinând oamenilor înnapoiaţi. Cei educaţi sunt cei care cred în darvinism şi materialism, religia rămănând a oamenilor needucaţi. Astfel pătrunderea în religie a ereziilor este mult mai usor.

Un om care crede în Allah şi are frică de El nu va atenta niciodată la viaţa sau la bunul altcuiva. El ştie că pentru fiecare suflet chinuit , el va da socoteală şi că pentru fiecare faptă interzisă va fi pedepsit crunt în Iad.

Soluţia acestei probleme este încetarea educaţiei copiilor noştri după modelul darvinist şi materialist, ci să le insuflăm frica de Allah, să îi îndrumăm să acţioneze conform conştiinţei lor. Vom obţine ca rezultat al aplicării acestor norme o societate asemeni celei desrise în Coranul cel Sfânt:

“Allah porunceşte dreptatea, plinirea faptei bune şi dărnicia faţă de rude şi El opreşte de la desfrâu, fapte urâte şi nelegiuire. El vă îndeamnă pentru ca voi să vă aduceţi aminte. ”    (16: 90)

 

sursa: AMR

Source Link

Views: 3

Ota Benga: africanul din cuşcă

Ota Benga: africanul din cuşcă   După ce Darwin a mers mai departe cu presupunerile sale în cartea „Originea omului“(The Descent of Man), spunând că omul ar fi evoluat din fiinţe cu aparenţa maimuţelor, el a început să caute fosile pentru a-şi susţine această afirmaţie. Cu toate acestea, unii evoluţionişti au crezul că creaturile „jumătate […]

Ota Benga: africanul din cuşcă

 
300px Louisiana Purchase pygmies Ota Benga: africanul din cuşcăDupă ce Darwin a mers mai departe cu presupunerile sale în cartea „Originea omului“(The Descent of Man), spunând că omul ar fi evoluat din fiinţe cu aparenţa maimuţelor, el a început să caute fosile pentru a-şi susţine această afirmaţie. Cu toate acestea, unii evoluţionişti au crezul că creaturile „jumătate om-jumătate maimuţă“ ar putea fi găsite nu numai în arhivele fosilifere, dar şi în viaţă, în diferite părţi ale lumii. La începuturile secolului al XX-lea, aceste preocupări pentru „verigi tranziţionale în viaţă“ au dus la incidente nefericite, unul dintre cele mai pline de cruzime fiind povestea unui pigmeu pe nume Ota Benga.
 
Ota Benga a fost capturat în anul 1904, în Congo, de către un cercetător evoluţionist. În limba sa nativă, numele său însemna „prieten“. El avea o soţie şi doi copii. Pus în lanţuri şi închis într-o cuşcă, asemeni unui animal, el a fost dus în SUA, acolo unde oamenii de ştiinţă evoluţionişti l-au expus în faţa publicului, în St. Louis World Fair, împreună cu alte specii de maimuţe, şi l-au prezentat drept „cea mai apropiată verigă tranziţională de om“. Doi ani mai târziu, ei l-au dus la Grădina Zoologică din Bronx, în New York, iar acolo ei l-au expus sub numele de „străvechiul strămoş al omului“, împreună cu câţiva cimpanzei, o gorilă numită Dinah şi un orangutan numit Dohung. Dr. William T. Hornaday, directorul evoluţionist al grădinii zoologice a ţinut multe discursuri despre cât de mândru era să aibă această excepţională „formă tranziţională“ în grădina sa zoologică, ţinându-l pe Ota Benga în cuşcă şi tratându-l ca pe un animal obişnuit. Incapabil să mai suporte tratamentul la care era supus, în final, Ota Benga s-a sinucis.
 
Omul din Piltdown, Omul din Nebraska, Ota Benga… Aceste scandaluri demonstrează faptul că oamenii de ştiinţă evoluţionişti nu au ezitat să folosească orice fel de metode neştiinţifice pentru a-şi dovedi teoriile. Având acest lucru în minte, atunci când ne uităm la aşa-numitul mit al „evoluţiei umane“, ne confruntăm cu o situaţie similară. Şi aici există poveşti fictive şi o armată de voluntari gata să încerce orice pentru a confirma această poveste.
Source Link

Views: 2