Pacea asupra voastră!

Pacea asupra voastră! Va salut cu salutul lui Allah,salutul oamenilor din Paradis: As-Salamu alaykum wa rahmatullahi wa barakatuhu! Ma numesc Elena Samuila și am 38 de ani . Am descoperit Islamul prin intermediul soțului meu musulman. Da, stiu, suna atât de cliseistic, insă, așa s-a întâmplat. În urma cu 8 ani l-am întâlnit pe soțul […]

Pacea asupra voastră!

Va salut cu salutul lui Allah,salutul oamenilor din Paradis: As-Salamu alaykum wa rahmatullahi wa barakatuhu!

Ma numesc Elena Samuila și am 38 de ani . Am descoperit Islamul prin intermediul soțului meu musulman. Da, stiu, suna atât de cliseistic, insă, așa s-a întâmplat.

În urma cu 8 ani l-am întâlnit pe soțul meu. Eu eram divorțata, aveam un copil și o experiență nu prea plăcută a casatoriei. El avea pe atunci 30 de ani și era neinsurat și foarte dedicat visului sau de împlinire profesională.

Ajunsesem la camera de garda cu fetița mea intr-o stare alarmantă, cu febra si stare generala foarte proasta. Soțul meu de atunci ma lăsase în acea stare la mama acasă pentru că el avea alte planuri pentru acea seara. Era un tip exțrem de atasat de prietenii lui și, de cele mai multe ori, ei erau prioritatea pentru el și nu noi. Ieșirile cu prietenii erau mult mai dese decât ieșirile cu noi… Eram in prag de divorț, și el vroia acest lucru. Ma instiintase cu o săptămână în urmă despre procedurile care urmeaza.

De la discuția noastră serioasă, fetița noastră avea o stare din ce in ce mai rea… pe zi ce trecea se simțea mai rau. Nu stiu daca era o coincidență sau nu, dar suprapunerea a condus doar la mai multă tensiune. Credeam ca starea fetiței noastre va fi un semn pentru el și ca va fi mai apropiat de ea si mai sensibil fata de întreaga situatie. In acea vuneri, însă, el a ales să nu își strice programul cu prietenii și, pentru a nu deranja, ne-a lăsat la mama mea acasa. Dar, la ora 10 seara am ajuns la spital…febra nu scădea cu nimic. L-am sunat pentru a ii spune asta și mi-a răspuns că nu trebuia sa ma agit atât, ci doar sa cer telefonic sfatul medicului.

În orele în care fetița dormea ma gândeam la tot felul de lucruri, am avut timp să analizez situația noastră foarte în detaliu. Eram extrem de dezamăgită, dar știam că eu trebuie sa fiu puternică pentru fetița mea!

doctor medical medicine health 42273 Pacea asupra voastră!Medicul fiicei mele era un om extraordinar, arab la origine, extrem de devotat carierei sale si respectat printre colegii lui. De o seriozitate impunătoare, când ma vedea dărâmata, nu ezita sa faca câte o glumă sau sa aduca de la tonomat o cafea. Ma impresionase foarte mult comportamentul lui și mi-am permis sa il intreb de ce face aceste lucruri. Mi-a răspuns că așa este firesc și ca suntem cu toții oameni și cu toții putem avea momente sau perioade dificile. Apoi am văzut că nu facem doar cu mine așa, ci cu toti pacientii. Asistentele și celelalte cadre medicale aveau o atitudine de superioritate și aroganță, pe când el se deosebea cu totul de ei!

La 7 luni dupa ce ne-am externat, l-am sunat. Trecusem intre timp de un divort și de o perioadă extrem de dificilă și sensibilă din viața mea. Nu stiu exact care a fost motivul pentru care am sunat, poate doar pentru ca ma făcea sa ma simt mai bine prin compania lui. L-am vizitat la spital, iar mai apoi am fost fericită că am putut sa il ajut cu redactarea unui proiect.

Am devenit prieteni, iar eu ma îndrăgostise atât de tare de el! Eram parca o altă persoană! Radiam de fericire si imi dădea atâta energie pozitivă în viața mea! Am aflat multe lucruri în acea perioadă despre islam. Vedeam în comportamentul lui valori cu care nu eram familiarizat, valori … atât de mărețe, nobile!

Peste un an ne-am și căsătorit. El o iubea foarte mult pe Alexandra, fiica mea, iar ea la fel! Bineinteles ca am locuit toti trei din prima zi a căsniciei noastre si nici nu ne-am gandit vreodata sa fie altfel.

Am aflat așadar mai întâi despre etica si comportamentul unui credincios și am văzut acest lucru cu ochii mei. Acum avem impreuna un baietel, însă înainte de căsătorie soțul meu a ținut foarte mult ca relatia noastra sa ramana curata. Este un om extraordinar prin care eu am inceput sa descopăr ce este Islamul de fapt. Nu a făcut niciodată diferența între Alexandra si băiețelul nostru! Ii iubeste enorm și mi-a povestit că îngrijirea, educarea si creșterea unui copil este unul dintre cele mai nojile lucruri cate exista. De aceea el este dedicat atât de mult copiilor, familiei.

Ii multumesc lui Allah ca mi-a deschis inima catre islam si ca m-a calauzit…ca a scos în calea mea un om atât de extraordinar de la care sa pot admira caracterul unui adevărat musulman.

Source Link

Views: 3

La Allah ne este intoarcerea…

M. Nicolae   In urma cu cativa ani am intalnit o doamna musulmana care m-a convins, mai intai prin ceea ce scria, ca Islamul nu este asa cum il intelesesem eu. Ca este cu mult mai complex si ca mistica joaca un rol important in formarea individului. O lunga perioada mi-a trecut prin a citi […]

M. Nicolae

 

In urma cu cativa ani am intalnit o doamna musulmana care m-a convins, mai intai prin ceea ce scria, ca Islamul nu este asa cum il intelesesem eu. Ca este cu mult mai complex si ca mistica joaca un rol important in formarea individului. O lunga perioada mi-a trecut prin a citi si a sorbi (de fapt) fiecare litera pe care ea o tasta… Simteam parca vibratiile scrierilor ei, a fiecarei postari lamuritoare cu care venea. Erau zile si nopti in care abia reuseam sa adorm din cauza faptului ca asteptam cu atat de mare interes ceea ce scria ea sau altii pe care ii urmaream la acea vreme. Am avut sa o cunosc (locuim in acelasi orasel) …aveam atat de multe emotii, insa ea sigur ca nu a stiut toate aceste trairi ale mele. Era persoana care ma convinsese de veridicitatea mesajului islamic, de importanta rugaciunii, a credintei, a moscheii, de universalitatea mesajului islamic…

Dupa o perioada am intalnit o persoana din anturajul ei care mi-a spus ca cea pe care eu o urmaream cu atat de multa admiratie, s-a imbolnavit grav si ca asteapta sa fie operata. Mai multe persoane se implicau acum intr-o campanie de strangere de fonduri pentru salvarea ei. Printre musulmani se pornise o solidarizare fara precedent parca, fiecare venea cu ceea ce putea…am vazut persoane care au donat banutii stransi cu mare greutate pentru proiectele lor de familie. Am trait intens acele momente, in rugaciune si credinta, mereu incercand sa mai aflu cate ceva despre starea doamnei. Rugaciunile noastre au fost rasplatite dupa mai multe zile cu vestea insanatosirii ei. Doamna era din ce in ce mai bine.

A trebuit sa plec din tara o perioada si m-am intors dupa doi ani de la aceste evenimente. Intre timp, m-am casatorit si am primit-o in dar de la Dumnezeu pe fiica mea, o binecuvantare atat de mare pentru noi doi! Avusesem o perioada cu foarte multe greutati, in care taria mi-am gasit-o in Dumnezeu, in dua-urile pe care le faceam, in profunzimea rugaciunilor mele. Reluam in minte toate scrierile si toate predicile auzite de mine care vorbeau despre rasplata lui Allah, despre confruntarea greutatilor, despre viata primilor musulmani incercati cu probleme similare. E adevarat, a fost o perioada grea, dar o experienta de credinta atat de profunda si de frumoasa in acelasi timp! Traisem doi ani si jumatate incercati greu, dar cu Dumnezeu foarte aproape!

La intoarcerea in tara, am cautat sa ma reconectez scrierilor si noutatilor cu privire la ea. Am gasit o persoana cu totul schimbata. Citeam pe internet postari ale ei foarte uracioase, foarte rautacioase… din perspectiva ei, acum cei care alegeau sa creada in cele la care ea chema mai inainte, acum erau descrisi drept prea traditionalisti. Orice perspectiva islamica era catalogata drept „saudita” atat timp cat nu convenea ei. Femeile musulmane care purtau hijab erau ridiculizate de ea si cercul ei de prietene. Public. Pe internet, dar public. La fel facea si cu toti acei oameni care pusesera mana de la mana pentru ea, care se rugasera pentru ea zi si noapte. A fost un soc pentru mine, recunosc. Desigur ca nu mi-a afectat cu nimic credinta, insa m-a dezgustat profund atitudinea ei fata de oameni cu convingeri similare alor mele. Niciodata nu am avut vreo indoiala cu privire la actele de violenta produse in numele Islamului. Sunt cea mai mare pata pe obrazul musulmanilor, desi, e evident, ca cea mai mare parte a musulmanilor (care nu gandeste astfel) se simte neputincioasa cu privire la ele. Acum aceasta doamna vrea sa reduca toate parerile islamice contrare celor detinute de ea la a le prezenta drept radicale sau traditionaliste.

Allah pic La Allah ne este intoarcerea…Desi, ma doare sa o vad astfel pe doamna in cauza, ma gandesc ca Allah este Cel care da oamenilor calauzire, intelepciune, Care ii ajuta pe oameni sa inteleaga adevarul, sa fie devotati mesajului Sau sau nu. Simt regret pentru aceasta doamna care m-a ajutat sa inteleg Islamul la inceput, dar constientizez ca fiecare are un rol la un moment dat anume in viata celorlalti. Rolul ei si-l implinise atunci, insa daca incercarile prin care a trecut dupa, au determinat-o sa se indeparteze si nu au apropiat-o, acest lucru ma face sa privesc doar cu detasare si sa imi intaresc in suflet credinta ca Dumnezeu ne-a transmis mesajul Sau, dar ca fiecare este liber sa creada sau nu… de multe ori oamenii cad prada mai mult experientelor personale de viata sau familie, si nu reduc doar la Dumnezeu manifestarea credintei lor. Exista o dua care imi place foarte mult: „Rabbana la tuzigh qulubana ba’da idh hadaytana wa hab lana milladunka rahmah, innaka antal Wahhab”. Amin.

Si, intr-un final, la Allah ne este intoarcerea!

Source Link

Views: 6

Sunt o noua musulmana

Salam alaykum, Sunt o nouă musulmana, chiar noua, având în vedere că m-am convertit la Islam acum două luni. Timp de câțiva ani am fost atrasă de partea mistică a Islamului… Primisem în dar de ziua mea un volum de traduceri din Rumi, iar acestea au fost pentru mine prima incursiune într-un univers absolut necunoscut […]

Salam alaykum,

Sunt o nouă musulmana, chiar noua, având în vedere că m-am convertit la Islam acum două luni.

Timp de câțiva ani am fost atrasă de partea mistică a Islamului… Primisem în dar de ziua mea un volum de traduceri din Rumi, iar acestea au fost pentru mine prima incursiune într-un univers absolut necunoscut pana atunci. O serie de înțelegeri noi, de trăiri și simțiri.. .o avalanșă contemplativă care ma coplesea si ma înălța intr-o alta dimensiune.

Am început să citesc din ce in ce mai mult și și să descopăr din ce in ce mai multe, dar sa imi dau seama totusi cat de putine.

Misticism in Islam Oriens Sunt o noua musulmanaAcum două luni, după ce am citit lucrări variate despre Islam și despre ce înseamnă să fii musulman, am hotarat sa formalizez simtirile mele intr-un final.

Deja gândeam ca o musulmana, simțeam ca o musulmana si ma comportam in linii mari ca o musulmana. Însă am vrut sa și cunosc comunitatea, sa vorbesc cu un imam si sa obtin o îndrumare profesionala.

Inițial am dat peste un imam care a fost foarte rezervat in relatia cu mine, spunandu-mi ca dumnealui nu își dorește probleme cu nimeni (din cauza convertirii mele) și ca sa caut un alt imam dispus să mă primească și pe mine la lecțiile lui și să îmi explice mai multe lucruri. Oricum, tot raul spre bine, căci intr-adevar acest nou imam era mai tanar, mai mult dispus să mă asculte, sa ma sfatuiasca, să îmi recomande tot felul de autori care s-au dovedit a fi ceea ce imi lipsea mie. Toate acestea conteaza mult pentru mine, mai ales cand vad unii ca mine destul de confuzi si pierduti parca intr-un univers in care cunosc prea putine.

Source Link

Views: 2