Recunostinta – una dintre cele mai mari binecuvantari

 

 Ibn Rajab Al-Hanbali

 

recunostintaPrivitor la cel ale carui fapte sunt marete si multe, el trebuie sa se straduiasca sa arate gratitudine pentru ele, pentru ca vointa de a arata gratitudine este una dintre cele mai mari binecuvantari pe care Allah le revarsa asupra robului Sau. Este obligatoriu pentru el sa insoteasca aceste fapte de recunostinta si sa implineasca lipsa etalarii acestora, potrivit gratitudinii.

Wahd ibn al-Ward, atunci cand fu intrebat despre rasplata pentru o anume fapta, spuse: “Nu intreba despre rasplata ei, ci intreaba despre gratitudinea datorata de catre cel care a fost calauzit catre ea.” (1)

Abu Sulayman a spus, “Cum poate o persoana inteligenta sa se uimeasca de faptele sale? Faptele sunt una dintre binecuvantarile lui Allah, ca si faptul ca el este obligat sa arate recunostinta si umilinta. Doar Qadariyyah* sunt cei care se uimesc de faptele lor.” (2) -(*cei care nu cred ca faptele robului sunt create de Allah, Azza wa Jall).

Cât de remarcabile sunt cuvintele lui Abu Bakr al-Nahshali in ziua in care Dawud al-Ta’I muri. Dupa inmormantarea acestuia, ibn al-Sammak (3) se ridica si il lauda pentru faptele sale bune si planse facandu-i pe toti cei prezenti sa planga si sa marturiseasca adevarul spuselor sale… Atunci Abu Bakr al-Nahshali se ridica si spuse: “O Allah, iarta-l si indura-te de el si nu-l lasa faptelor sale!” (4)

Abu Dawud insemna prin autoritatea lui Zayd ibn Thabit (radiAllahu ‘anhu) ca Trimisul lui Allah (salAllaahu alayhi wa sallam) spunea: “Daca Allah ar fi sa pedepseasca locuitorii cerului si locuitorii pamantului, El ar putea face aceasta, fara sa fie in nici un fel nedrept cu ei. Daca ar fi sa se indure de ei, Mila Sa ar fi mai buna pentru ei, decat faptele lor.”(5)

Note explicative:

1 – Abu Nu’aym, vol. 8, p. 155

2 – Ibid, vol. 9, p. 276 #13896

3 – Ibid, vol. 8, p. 223 #11949, insemneaza ca obisnuia sa spuna: “Uimitor este faptul ca ochiul poate gasi placere in somn, cand Ingerul Mortii sta la capataiul omului.”

4 – Ibid, vol. 7, p. 396 #10977

5 – Abu Dawud #4699 si ibn Majah #77. Clasificat sahih de catre ibn Hibban [#727] si Albani, Sahih al-Jami’ #5244

Allah subhanahu wa ta’ala spune (traducerea sensurilor):

Iar daca Allah i-ar pedepsi pe oameni pentru ceea ce au dobandit, n-ar mai lasa pe fata lui [a pamantului] nici o vietate. Insa El ii psuieste pana la un termen hotarat si cand va sosi termenul lor, atunci Allah va fi cu robii Sai Binevazator. (35:45)

 

Ibn Hibban #659 insemneaza prin autoritatea lui Abu Hurayrah ca Trimisul lui Allah  spunea: “Daca Allah ne-ar judeca pe mine si pe Isa pentru pacatele nostre, El ne-ar putea pedepsi fara sa ne nedreptateasca catusi de putin!”
Clasificat sahih de catre ibn Hibban si Albani, Sahih al-Taghrib #2475Source Link

Views: 2

Paradisul – partea a 2-a

 

Allah subhanahu wa ta’ala a promis credincioșilor această răsplată cu Paradisul în multe versete din Coran și a spus că cei care vor izbândi vor fi aceia care vor fi îndepărtați de Foc:

 

„Cel care va fi îndepărtat de Foc şi adus în Rai va fi izbânditor. Viaţa aceasta nu este decât plăcere amăgitoare“ (Coran 3: 185);

„Allah le-a promis dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor Grădini pe sub care curg pâraie, în care vor avea sălaş veşnic şi cămine bune în grădinile Edenului. Însă mulţumirea lui Allah este şi mai mare; aceasta este o izbândă nemărginită.“  (Coran 9: 72).

Raiul reprezintă bucuria şi plăcerea perfectă; nimic nu îi lipseşte şi nimic nu îi poate deranja puritatea. Ceea ce Allah subhanahu wa ta’ala şi Trimisul Său   ne-au spus despre el ne uimeşte într-un mod plăcut, căci minţile noastre nu sunt capabile să înţeleagă măreţia acestor binecuvântări. În acest sens, deținem un hadis qudsi foarte frumos și profund – cuvintele lui Allah relatate de Trimis :

“Am pregătit pentru supuşii Mei dreptcredincioşi ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi ceea ce nimănui nu i-a trecut prin minte.” Apoi Profetul Muhammed ﷺ a spus: „Recitaţi dacă doriţi: «Dar niciun suflet nu ştie ce-i este ascuns ca bucurie, drept răsplată pentru ceea ce au săvârşit.» ”  (Coran 32: 17)

Allah subhanahu wa ta’ala ne-a transmis, de asemenea, prin intermediul Profetului Muhammed că Raiul a fost făcut în aşa fel încât nici el, nici locuitorii săi să nu dispară.

Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul Muhammed   a spus:

 

“Oricine intră în Rai este binecuvântat cu o viaţă fericită − niciodată nu se va simţi rău, hainele sale nu se vor învechi şi tinereţea sa nu va dispărea“.

 

Ascultaţi chemarea divină care va fi adresată oamenilor Raiului, după ce aceştia vor intra: „Vă garantez că veţi fi mereu sănătoşi şi nu vă veţi îmbolnăvi niciodată; veţi trăi şi nu veţi muri niciodată; veţi fi tineri şi nu veţi îmbătrâni niciodată; veţi fi voioşi şi nu vă veţi întrista niciodată“.

 

În acelaşi fel, Allah subhanahu wa ta’ala  spune în Coran:

 

Şi Noi vom îndepărta din piepturile lor toată pizma şi pe sub ei vor curge pâraie şi vor zice ei: «Laudă lui Allah care ne-a călăuzit spre acestea! Şi noi nu am fi fost îndreptaţi pe calea cea bună, dacăAllah nu ne-ar fi călăuzit. Trimişii Domnului nostru au venit cu Adevărul!». Şi către ei se va striga: «Acesta este Raiul [pentru voi]! Aţi

fost făcuţi sălăşluitori ai lui pentru ceea ce aţi făptuit.»“ (Coran 7: 43).

 

blured Paradisul - partea a 2-aCompanionii profetului Muhammed ﷺ , veneau la acesta și îl rugau să le vorbească despre Paradis și focurile Iadului, atunci când simțeau că nivelul credinței lor scădea, iar profetul Muhammed le vorbea atât de frumos despre Paradis, încât aceștia și toți care îl ascultau, reveneau pe drumul cel bun și le spuneau celorlalți că Trimisul lui Allah subhanahu wa ta’ala le povestea atât de frumos despre Paradis, încât părea că Paradisul stă în fața lor aievea. Vom reda în continuare doar câteva dintre numeroasele  versete și relatări autentice prin care profetul Muhammed descria Paradisul și îi încânta pe companioni și pe toți ceilalți care îl ascultau:

Şi ce minunată va fi locuinţa celor evlavioşi! Grădinile Edenului, în ele vor intra, iar pe sub ele vor curge râuri. În ele vor avea ceea ce vor voi. Astfel îi răsplăteşte Allah pe cei evlavioşi!“    (Coran 16: 30-31).

Şi vor găsi fructe dintre cele pe care şi le aleg. Şi carne de pasăre pe care o poftesc“ (Coran 56: 20-21);

„…se va afla tot ceea ce poftesc sufletele şi place ochilor“ (Coran 43: 71);

„Râuri cu apă care nu este stricată şi râuri cu lapte al cărui gust nu se strică…“ (Coran 47: 15).

Şi ei vor avea în ele soţii curate şi în ele vecinic vor fi sălăşluitori“  (Coran 2: 25).

Şi nu vor auzi în ele nici vorbe deşarte, nici învinuiri de păcat, ci numai cuvântul «Pace! Pace!»  (Coran 56: 25-26).

 

Bukhari şi Muslim au relatat de la Abu Musa al-Aş’ari (Allah să fie mulţumit de el!) că Profetul Muhammed   a spus: „Credinciosul va avea în Rai un cort dintr-o singură perlă scobită… şi două grădini de argint, vasele lor şi tot ce se află în ele“.

 

De asemenea, Bukhari şi Muslim au relatat de la Abu Sa’id al-Khudri (Allah să fie mulţumit de el!): „Trimisul lui Allah ,ﷺ ,a spus: «În Ziua Judecăţii, pământul va fi precum o franzelă pe care Allah o va întoarce în mâinile Sale, aşa cum oricare dintre voi ar face pâine în timpul unei călătorii, pentru a o oferi ca hrană oamenilor din Rai». Un evreu a venit şi a spus: «Cel Milostiv să te binecuvânteze, Abu’l-Qaasim! Să vă spun de hrana (nuzul) ce va fi oferită oamenilor din Rai în Ziua Judecăţii?». Profetul a spus: «Desigur». Evreul a spus că pământul va fi o singură franzelă, aşa cum Profetul a spus.

Profetul s-a uitat la noi şi a zâmbit atât de larg, încât măselele i se vedeau, apoi a spus: «Să vă spun de hrana lor? Balam şi nun (un peşte mare)». Ei au întrebat: «Ce este asta?». El a spus: «Un taur şi un nun; şaptezeci de mii de oameni vor mânca din lobul mare al ficatului lor»“.

Muslim a relatat de la Anas că Profetul Muhammed a  a spus: „Pe Cel care are în mâinile Sale sufletul meu, dacă aţi fi văzut ceea ce eu am văzut, aţi râde puţin şi aţi plânge mult. Ei au spus: «Ce ai văzut, o, Trimis al lui Allah?». El a spus: «Am văzut Raiul şi Iadul»“.

 

În conformitate cu Al-Muwatta (a Imamului Maalik) şi As-Sunan (a lui Abu Daud), Ka’b ibn Maalik (Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Într-adevăr sufletul credinciosului este o pasăre agăţată de pomii Paradisului, până ce Allah îl întoarce în corpul său în Ziua Învierii»“.

 

Ne rugăm la Allah subhanahu wa ta’ala să scoată din inimile noastre dragostea pentru această lume și plăcerile ei trecătoare, și să pună în inima noastră dragoste pentru Viața de Apoi, care este eternă și incomparabil mai bună și mai  frumoasă, așa cum stă scris în versetele coranice și relatările profetului Muhammed :

Plăcerea acestei lumi este mică, iar Lumea de Apoi este mai bună pentru cei care se tem [de Allah].“ (Coran 4: 77).

 

Profetul a comparat natura inferioară şi efemeră a plăcerilor acestei vieţi cu desfătările Raiului: „Pe Allah, această lume, în comparaţie cu Lumea de Apoi, este ca

şi cum ai băga un deget“ – şi a arătat cu degetul arătător − „în mare: să vezi câtă apă poţi lua.”

Un deget înmuiat într-un ocean nu poate lua nici măcar o picătură; atât de puţin valorează această lume în comparaţie cu Lumea de Apoi.

 

O, voi cei care credeţi! Ce-i cu voi? Când vi s-a zis: «Purcedeţi pe calea lui Allah!», voi v-aţi lăsat grei pe pământ. Oare v-a plăcut vouă viaţa lumească mai mult decât Viaţa de Apoi? Plăcerea acestei vieţi nu va fi decât puţină în Lumea de Apoi!“ (Coran 9: 38).

 

Predicator – iman Adam Oun

Traducere din limba arabă – profesor Demirel Gemaledin – Director la Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 1

În cautarea identității islamice – partea 2

În cautarea identității islamice – partea 2

 

Noi suntem cei care au rămas în urmă în credința și evlavia noastră, în apropierea de Creatorul nostru. Oare nu ne-a învățat Trimisul lui Allah ﷺ , să iubim credința,  pe Allah subhanahu wa ta’ala și pe Trimisul Său ﷺ ?

Ar trebui să depunem efort pentru a ne îndepărta de această boală ce și-a făcut loc în inimile noastre prin slăbiciunea noastră.

Întreg globul pământesc a devenit precum un sat mic în care mass-media pătrunde rapid și împrăștie doar lucruri denigratoare la adresa islamului, făcând  aceste nedreptăți să pară lucruri de onoare, pe când islamul nu lasă loc de compromisuri în credință.

Să privim puțin în trecut și să observăm marea civilizație ale cărei baze s-au stabilit  în Andaluzia și de unde, mai apoi, a început Renașterea urmată de liniștea sufletească a unei civilizații care a scos la iveală știința,  dezvoltarea științei și valențele islamului.

Profetul Muhammed ﷺ era devotat islamului și din punct de vedere al credinței, dar și al comportamentului, și aceasta va rămâne singura modalitate prin care noi putem lua aminte.

Nu există cineva pe acest pământ, dintre oameni, care să nu aibă greșeli sau care să nu fi făcut lucruri urâte.

Urmările acestor filosofii eronate asupra islamului au dus la un dezechilibru în mintea și sufletul nostru, determinîndu-ne să ne îndoim, într-un fel sau altul, sau să fim confuzi în ceea ce privește propria noastră religie.

Cine sunt musulmanii zilelor noastre? Musulmanul european, musulmanul cel bun, musulmanul credincios pe care îl cunoaștem deja, acel musulman care spune “elhamdullillah” că a descoperit islamul din cărțile savanților, și nu din comportamentul musulmanilor.

Ce înseamnă apartenența mea la islam?

Primul lucru, și cel mai important, este acela că trebuie să luăm aminte și să fim mândri de această credință.

Fiecare dintre noi trebuie să arătăm cu mândrie, dar nu ostentativ, această religie.

Allah subhanahu wa ta’ala îi laudă pe cei care trăiesc islamul și pun în practică în viața cotidiană această credință, și spune despre aceștia că, atunci când erau chemați la Allah, sau Cuvântul lui Allah era pus ca judecată, ei spuneau “Ne supunem!”.

Aceste cuvinte trebuie să oglindească credința noastră și comportamentul nostru; o dată ce ai devenit musulman, lucrurile de care te apropii și pe care vrei să  le faci, să fie dintre cele poruncite și permise de Allah subhanahu wa ta’ala,  iar lucrurile de care trebuie să te îndepărtezi și pe care nu ar trebui să le faci, să fie dintre cele interzise de Allah PreaÎnaltul.

Apartenența noastră la islam înseamnă căutarea și aflarea adevărului, înseamnă să luăm aminte la acest univers și la faptul cum acesta a fost creat, să luăm aminte și să conștientizăm că această viață nu este decât una trecătoare, să conștientizăm ce înseamnă credința și ce înseamnă islamul.

Atât timp cât nu ne vom îndepărta de “Jahiliah” actuală,  nu vom putea trăi islamul cu adevărat. Așa s-a întâmplat și în era preislamică, de exemplu în vremea lui Omar, care a spus că primul lucru pe care ar trebui să îl facă musulmanii pentru a își putea apăra și păstra identitatea și apartenența la islam, este îndepărtarea de era preislamică. Jahiliah nu a existat doar în trecut, Jahiliah a existat în orice timp și perioadă din istorie  și există și în zilele noastre.

Ce înseamnă să fi musulman?

  • A fi musulman înseamnă să fiu dintre cei stabili – să nu mă influențeze absolut nicio formă sau curent modernist care m-ar putea determina să renunț la principiile mele.

Conștiința și identitatea islamică înseamnă să rămâi neînduplecat în fața acestor provocări și drept în fața principiilor, civilizației, educației, modernității.

  • A fi musulman înseamnă să fiu treaz, viu, convins că musulmanul trebuie să împlinească această credință.

Allah subhanahu wa ta’ala a trimis această religie ca un ultim mesaj universal pentru întreaga omenire.

  • A fi musulman înseamnă a fi un exemplu viu al Tradiției Profetului Muhammed ﷺ care a spus că viitorul va fi al nostru și al celor care vor urma după acest adevăr, după această credință.

Această lumină a adevărului se va împrăștia și va cuprinde inimile tuturor oamenilor, în ciuda faptului că astăzi mulți dintre aceștia urăsc islamul și musulmanii, motivul fiind chiar noi, așa cum am spus anterior. Însă,  dacă noi vom prezenta acest islam așa cum trebuie prin comportamentul nostru, prin faptele și vorbele noastre, toată lumea se va minuna și va vedea că islamul nu poate să aducă și nici să provoace vreun rău nimănui pe acest pământ.

descărcare 2 În cautarea identității islamice - partea 2Islamul nu este un ucigaș care vrea să curgă sângele pe acest pământ, dimpotrivă,  islamul interzice vărsarea de sânge nevinovat și poruncește protejarea sufletului, care este cel mai neprețuit și demn lucru în fața lui Allah subhanahu wa ta’ala.

Islamul este adevăr întru totul,  islamul este dreptate întru totul.

Trebuie să fim convinși din adâncul inimii și al rațiunii noastre, că trebuie să împlinim această credință pentru astăzi, pentru mâine, pentru viitor, fiindcă ne vom întoarce la Allah pentru a da socoteală,  iar aceasta va fi cea mai grea întrebare.

Allah ne interzice să fim nedrepți cu oamenii  pe pământ,  indiferent de naționalitate sau religie.

Nu se cuvine ca un dreptcredincios și nici o dreptcredincioasă să mai aleagă, dacă Allah și Trimisul Său au hotărât în privința lor un lucru. Iar acela care se răzvrătește împotriva lui Allah și  a Trimisului Său se află  în rătăcire învederată.”

Păstrarea identității islamice ne va ajuta să rămânem drepți, în picioare, indiferent în ce loc de pe pământ vom trăi, iar reușita constă în apropierea de Allah subhanahu wa ta’ala.

Niciodată nu-i vom putea mulțumi pe oameni, indiferent ce haină vom îmbrăca sau ce haină vom da jos în fața lor.

Ați auzit probabil de Nixon, fostul președinte al Statelor Unite. La un moment dat, acesta a spus: “Noi îi vedem pe musulmani ca fiind o singură bucată din două (uniți).  Ei sunt foarte credincioși și se țin strâns de credința și valorile lor.”

Allah subhanahu wa ta’ala a spus în Sfântul Coran: “Dacă ei vin în fața voastră (cei care vor răul islamului doar pentru foloase lumești) să vă întoarcă de la credința voastră, să nu îi urmați!”

Onoarea,  cinstea, adevărul nostru este alături de islam,  alături de Allah PreaÎnaltul și de Trimisul Său ﷺ, și oricât de mult ne-am dori alte lucruri care să ne ofere această cinste și onoare,  nu le vom găsi nicăieri în afară islamului.

 

 

Transcrierea predicii de vineri (11.oct.2019) de către doamna Camelia Hejou 

Predicator – imam Adnan Oun

Traducere din limba arabă – profesor Demirel Gemaledin – Director Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 1