Supunerea fata de Allah Preainaltul si Trimisul Sau

    Omul, dintre toate creațiile Bunului Allah, este cea mai nobilă, fiind înzestrat din toate punctele de vedere (ex. : inteligență etc.). Lui i s-au pus la dispoziție toate bunătățile, pentru a căror utilizare folosește rațiunea, gândirea proprie. Dar poate să fie la fel un om care își folosește rațiunea cu acela care nu […]

 
 
Omul, dintre toate creațiile Bunului Allah, este cea mai nobilă, fiind înzestrat din toate punctele de vedere (ex. : inteligență etc.). Lui i s-au pus la dispoziție toate bunătățile, pentru a căror utilizare folosește rațiunea, gândirea proprie. Dar poate să fie la fel un om care își folosește rațiunea cu acela care nu o face ? Se aseamănă cel care dispune de capacitatea sa de gândire cu acela care nu chibzuiește ? Cu toate acestea, fiecaruia îi revin sarcini specifice, subscrise scopului unic, acela de a-L adora pe Allah. Porunca de bază este cea de supunere în fața Sa. 
 
Este obligația fiecărui om să-L slujească pe Allah Preaînaltul. Pentru a ne achita într-un mod strălucit de această nobilă sarcină ne-a fost trimis profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), încheietorul șirului tuturor profeților, astfel noi fiind onorați prin apartenența la comunitatea sa (ar. ummah). Prin urmare, ca musulmani, dintre toți oamenii, suntem cei mai fericiți. 
 
Așa cum am citit în Nobilul Coran, „Cei care se supun lui Allah și Trimisului Său, se tem de Allah și sunt cu frică de El, aceia vor fi izbânditori.” (An-Nur 24  : 52).
 
Din acest verset rezultă cu claritate cum fericirea noastră este strâns legată de supunerea față de Allah Preaînaltul și față de profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), de respectarea poruncilor lor.
 
În capitolul Al-Hașr, versetul 7, Allah Preaînaltul ne spune :
 
„Ceea ce vă dăruiește Trimisul primiți, iar cele de la care vă oprește, de la acelea opriți-vă și fiți cu frică de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă !”
 
Iubiți frați musulmani, porunca din Nobilul Coran este aceea de supunere în fața lui Allah Preaînaltul și a profetului Său (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Noi trebuie să facem tot ceea ce ne este poruncit și să ne abținem de la ceea ce ne este oprit, luându-l ca exemplu pe Trimisul lui Allah.
 
Viața sa exemplară reprezintă transpunerea fidelă în practică a poruncilor din Nobilul Coran. Dacă un musulman nu trăiește așa cum i-a fost poruncit de Bunul Allah și de Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), atunci efectele negative ale comportamentului său deviant se vor răsfrânge asupra tuturor musulmanilor. Și, din nefericire, există nenumărate exemple în această direcție. 

Fiecare musulman însă are obligația de a-și folosi rațiunea și de a se căi cu sinceritate pentru faptele sale reprobabile, fără a le repeta. Dacă va proceda astfel, va fi și mai iubit de către Bunul Allah deoarece întoarcerea sa este făcută într-o manieră conștientă. Dacă îi iubim pe Allah Preaînaltul și pe profetul Său (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), atunci și Allah Preaînaltul și profetul Său ne iubesc pe noi. Această condiționalitate reiese cu claritate atât din versetele Nobilului Coran, cât și din relatările profetice. 

 
Să fim cu toții conștienți de obligațiile care ne revin. Dacă vedem pe cineva că face o faptă frumoasă, știm cu toții că avem de câștigat dacă-i urmăm exemplul, însă dacă observăm o faptă rea, suntem datori să-l îndreptăm pe autorul său, fapta respectivă provocându-ne dezgustul. 
 
Supunerea fata de Allah Preainaltul si Trimisul Sau

Supunerea fata de Allah Preainaltul si Trimisul Sau

Mai mult, comportamentul plăcut de Allah Preaînaltul trebuie implementat copiilor noștri încă de la vârsta când sunt mici, cu sufletele curate. Și aceasta pentru a ne asigura un viitor fericit. Dacă nu vom proceda astfel, regretele care vor urma nu au niciun rost. Procedând astfel, ne vom salva, pe de o parte, pe noi înșine, iar pe de altă parte vom pune bazele unui viitor mai bun pentru copiii noștri. 

 
Să ne rugăm Bunului Allah pentru luminarea minților, să primi Adevărul revelat în Nobilul Coran și să-l urmăm pas cu pas pe iubitul nostru profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!). 
 
 
sursa: islamromania.ro

 

Source Link

Views: 3

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ – 4

  Muhammad Asad continua: Dar, într-adevăr, cea de a doua este singura posibilitate de a înţelege raţional întreaga viaţă ca o unitate în esenţă şi în forţa ei dinamică, ca un ansamblu echilibrat şi armonios. Termenul «armonios», care este total greşit folosit, este foarte important în demersul nostru, deoarece el implică o orientare paralelă în […]

 

Muhammad Asad continua:

omayaziDar, într-adevăr, cea de a doua este singura posibilitate de a înţelege raţional întreaga viaţă ca o unitate în esenţă şi în forţa ei dinamică, ca un ansamblu echilibrat şi armonios. Termenul «armonios», care este total greşit folosit, este foarte important în demersul nostru, deoarece el implică o orientare paralelă în om. Omul credincios ştie că tot ceea ce i se petrece nu poate să fie întâmplător, lipsit de sens; el ştie că el însuşi este parte din această rânduială universală. În felul acesta i-a fost dat omului să rezolve divergenţa amară dintre esenţa umană şi lumea adevărată, alcătuită din realităţi şi aspecte care poartă numele de natură. Omul, cu toată structura complexă a sufletului său şi cu toate dorinţele, temerile şi îndoielile din gândirea lui, se vede în faţa unei lumi naturale, în care se amestecă mila şi cruzimea, primejdia cu siguranţa, într-un mod ciudat, imposibil de explicat, de parcă în aparenţă ar acţiona contrazicând construcţia gândirii umane şi metodele sale. Filozofia raţionalistă pură şi ştiinţele empirice nu au reuşit să rezolve această contradicţie. Aici intervine religia şi, în lumina viziunii religioase şi a experimentului, constatăm că esenţa umană şi natura mută deposedată în aparenţa sa de orice responsabilitate se întâlnesc într-un raport de armonie spirituală. Conştiinţa spirituală a omului şi natura care îl înconjoară şi îl umple «nu sunt, deşi diferite, decât două aspecte complementare ale voinţei creatoare singulare. Binele general pe care religia îl dăruieşte omului pe această cale este o confirmare a faptului că omul continuă şi va continua să fie o parte predestinată în mişcarea veşnică a creaţiei; el este o parte limitată dintr-un sistem nelimitat al acestui aparat universal. Apoi, importanţa umană a acestei înţelegeri, dominată de sentimentul profund de linişte şi pace, constă în acel echilibru dintre dorinţă şi teamă – echilibru care îl deosebeşte pe omul cu adevărat credincios de ignorant“.

„În Coran există numeroase versete sfinte de genul «Poate că voi o să pricepeţi»; «Poate că voi o să ştiţi»; ,«Şi spune: „Doamne, sporeşte-mi ştiinţa mea!“». Iar printre tradiţiile nobile găsim: «Aceluia care urmează o cale căutând prin ea ştiinţa, Allah îi va uşura prin ea o cale către Paradis»; «Superioritatea celui ştiutor faţă de adorator este asemănătoare cu superioritatea lunii în noaptea cu lună plină asupra celorlalţi aştri».

Nu este necesar să aducem citate din versetele Sfântului Coran şi din tradiţiile Trimisului în legătură cu atitudinea Islamului faţă de ştiinţă. Istoria cunoaşte – deasupra oricărei îndoieli – că nu există nicio altă religie care să fi îndemnat la progresul ştiinţific aşa cum a făcut-o Islamul şi că încurajarea de care s-au bucurat ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică din partea religiei islamice a condus la acea producţie culturală strălucită din zilele Omeiazilor şi Abbasizilor şi din zilele  ocupaţiei arabe în Spania. Islamul nu a reprezentat niciodată un obstacol în calea progresului şi ştiinţei şi nu există nicio altă religie care să fi mers mai departe decât Islamul în privinţa afirmării prevalenţei raţiunii – implicit şi a ştiinţei – deasupra tuturor aspectelor vieţii. Dacă ne vom călăuzi după stâlpii acestei religii, nu vom putea abandona învăţământul modern din viaţa noastră. “

Source Link

Views: 3

Ce sunt Coranul, Hadisul sacru și hadisul profetic?

Ce sunt Coranul, Hadisul sacru și hadisul profetic?   Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici […]

Ce sunt Coranul, Hadisul sacru și hadisul profetic?

 

fatiha Ce sunt Coranul, Hadisul sacru și hadisul profetic?Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici Muhammad să intervină în ele.

Hadisul sacru reprezintă cuvântul lui Allah numai ca sens. Allah Preaslăvitul îi dă lui Gavriil ideea hadis-ului sacru, iar Gavriil alege cuvintele cu care exprimă acest sens trimis de Allah Preaslăvitul, iar profetul Muhammad îl ia de la Gavriil şi-l transmite oamenilor.

Hadisul profetic reprezintă tot cuvântul lui Allah, al cărui sens îl trimite lui Gavriil, iar  Gavriil, la rândul său, îl transmite profetului Muhammad, pentru ca el să-l îmbrace în veşmânt sonor. Cu alte cuvinte, profetul alege vorbele prin care exprimă sensul respectiv, în stilul său propriu.

Deci este vorba de trei metode diferite de a da veşmânt sonor cuvântului lui Allah.

 

 

Dintre conceptele coranice putem aminti aici unul central. Dumnezeu care este prezentat prin „cele mai frumoase nume” (al-‘asma’ al-husna) ale sale sau „cele nouăzeci și nouă de nume”, ce reprezintă chintesența credinței islamice. Aceste calificative repetate la sfârșitul versetului, puse în valoare astfel prin rimă și prin ritm, ajung să se încrusteze în memorie. Se poate deduce că un spirit impregnat de Coran va fi, în mod firesc, dispus să și-l reprezinte pe Dumnezeu pornind de la calificativele sale; pentru un musulman lista numelor divine este ca un rezumat al Coranului, ca un memento. Islamul, ca religie teocentrică, are drept crez afirmarea Dumnezeului unic – așa cum aratămărturia de credință „nu există [dumne]zeu în afara lui Dumnezeu!” -, revelat profetului Muhammad. Problema esențială, pornind de aici, este de a ști cine este acest Dumnezeu, iar răspunsul cel mai la îndemână se află în atributele coranice prin care se dezvăluie oamenilor, cum ar fi: Unul, Supremul(Coranul: XXXIX, 5), Viul (Coranul: II, 256), Stăpânul întregii făpturi (Coranul: I,2), Milostivul (Coranul: I,3), Atotputernicul (Coranul: XXIX, 43), Cel care aude și cunoaște totul (Coranul: V,77), Înțeleptul (Coranul: XXXIV, 2), Iertătorul (Coranul: XXXIV, 3), Binefăcătorul (Coranul: XXVII, 41), Iubitorul (Coranul: XI, 91), Creatorul (Coranul: LIX, 25), Înaltul, Marele (Coranul: II ,256), Sfântul (Coranul: X, 69), Gloriosul (Coranul: XXXI, 13) etc. Pe lângă aceste epitete, în Coran există dese definiri ale divinății:
Spune: “Unul este Dumnezeu. Dumnezeu!.. Absolutul! El nu naște și nu se naște, și nimeni nu-I este asemenea” (Coranul, CXII).  
Dumnezeu este lumina cerurilor și a pământului! Lumina Sa este asemnea unei firide unde se află o lampă. Lampa se află într-o sticlă, iar sticla este asemenea unei stele strălucitoare. Ea este aprinsă de la un copac binecuvântat: măslinul care nu este nici de la Răsărit și nici de la Asfințit și al cărui ulei aproape că luminează fără ca focul să-l atingă. Lumină asupra luminii! Dumnezeucălăuzește către lumina Sa pe cine voiește. Dumnezeu dă oamenilor pilde. Dumnezeu este Atotcunoscător (Coranul, XXIV, 35).
Dumnezeu! Nu este [dumne]zeu afară de El, Viul, Veșnicul! Nici picoteala, nici somnul nu-L prind vreodată! Ale Lui sunt cele dinceruri și de pe pământ. Cine-ar putea mijloci la El, fără îngăduința Sa? El cunoaște cele dinaintea lor și cele de după ei, iar ei nu cuprind din știința Sa decât ceea ce El voiește. Tronul Său este mai întins decât cerurile și pământul a căror păzire nu-I este Lui povară, căci El este Înaltul, Marele (Coranul, II, 255).
Source Link

Views: 4