Musulmanii trebuie să stea departe de suspiciuni şi calomnii

  O altă chestiune importantă pe care musulmanii încearcă să o evite o reprezintă declaraţiile referitoare la subiectele de care suntem informaţi şi care se bazează pe presupuneri. Într-un verset din Coran: Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat! (Al-Israa’  17:36), […]

 

O altă chestiune importantă pe care musulmanii încearcă să o evite o reprezintă declaraţiile referitoare la subiectele de care suntem informaţi şi care se bazează pe presupuneri. Într-un verset din Coran:

Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat! (Al-Israa’  17:36),

Allah ne indică că acest lucru va deveni o povară grea. În alt verset, Allah spune că marea majoritate a oamenilor de pe pământ nu urmează altceva decât presupunerea, bănuiala şi îi avertizează pe drept-credincioşi după cum urmează:

De te-ai supune celor mai mulţi de pe pământ, ei te-ar abate de la calea lui Allah, căci ei nu urmează decât bănuielile lor şi ei nu fac decât să născocească minciuni. (Al-An’am 6:116).

Mulţi şi-au bazat afirmaţiile pe bănuieli şi presupuneri. A devenit atât de acceptabil, încât uneori oamenii îmbrăţişează simple teorii de parcă ar fi fapte şi îşi trăiesc viaţa conform acestora. De exemplu, ei poate au presupus ceva greşit despre o persoană care a devenit bogată într-un timp scurt, formându-şi o părere proastă despre el şi spunând: „Cine ştie prin ce mijloace a obţinut banii?!” sau „Este evident că nu putea obţine aceste bunuri cu salariul său…”. Totuşi situaţia reală poate fi cu mult diferită de ceea ce ei au presupus. Poate persoana respectivă s-a îmbogăţit în urma unei moşteniri sau datorită unei tranzacţii de afaceri. Când sunt confruntaţi cu o situaţie care trezeşte curiozitatea şi pe care nu o pot înţelege sau care este neclară, oamenii nu trebuie niciodată să apeleze la bănuieli, fără a avea informaţii sau dovezi, deoarece asemenea speculaţii nesusţinute nu sunt utile în determinarea adevărului. În acest verset din Coran, Allah ne spune că oamenii nu vor descoperi adevărul dacă se vor baza pe bănuieli şi presupuneri:

Aşadar, îndepărtează-te de acela care se întoarce de la îndemnarea Noastră şi care nu voieşte decât viaţa pământească! (An-Najm 53:29).

Drept-credinciosul vorbeşte ţinând cont de acest fapt pe care îl cunoaşte din Coran. Când sunt confruntaţi cu o situaţie încurcată, credincioşii nu îşi formează păreri ce nu sunt bazate pe cunoaştere şi documentare. Nici nu întreabă persoana în cauză, nici nu caută să obţină informaţii despre acest subiect prin investigaţii şi nici nu trag concluzii pe baza informaţiilor obţinute.

Unul dintre exemplele oferite în această privinţă în Coran face referire la oamenii care au speculat o situaţie, punând la îndoială conduita soţiei Profetului nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), fără a deţine însă vreo dovadă. Cunoscând acest lucru, când aud presupunerile unui credincios, ei spun: „Aceasta este o minciună…” sau „Nu se cuvine să vorbim despre aceasta! Mărire Ţie! Aceasta este o mare clevetire!”. Allah îi avertizează pe cei bănuitori:

Cei care au venit cu minciuna sunt un grup dintre voi. Nu o socotiţi a fi un rău pentru voi, ci mai degrabă ea este un bine pentru voi! Fiecare om dintre ei are păcatul ce şi l-a agonisit, iar aceluia căruia îi revine cea mai mare parte din ea va avea parte de mare pedeapsă. De ce, atunci când aţi auzit-o [această calomnie], nu au avut credincioşii şi credincioasele o bănuială bună în sinea lor şi de ce nu au zis: «Aceasta este o minciună învederată?» De ce nu au adus ei întru aceasta patru martori? Iar dacă nu au adus ei martori, înseamnă că aceştia sunt la Allah mincinoşi. Şi de n-ar fi graţia lui Allah asupra voastră şi îndurarea Lui, atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi, v-ar fi ajuns pe voi o pedeapsă mare pentru ceea ce aţi vorbit voi, căci l-aţi rostit cu limbile voastre şi aţi spus cu gurile voastre lucrul despre care nu aveţi nicio ştiinţă şi l-aţi ţinut drept [lucru] uşor, când – de fapt – el este la Allah [un lucru] greu. Şi de ce, când aţi auzit-o, n-aţi zis voi: «Nu se cuvine să vorbim despre aceasta! Mărire Ţie! Aceasta este o mare clevetire!» Allah vă îndeamnă să nu vă mai întoarceţi la una ca asta niciodată, dacă sunteţi drept-credincioşi. Şi Allah vă desluşeşte vouă versetele, iar Allah este Bineştiutor şi Înţelept.(An-Nur 24:11-18).

Unii oameni consideră discuţiile bazate pe bănuieli ca fiind triviale şi inofensive, dar în aceste versete Allah ne semnalează că în faţa Lui acestea reprezintă o crimă imensă.

În legătură cu acest subiect, un alt exemplu oferit în Coran este cel al Mariei (Pacea fie asupra sa!). Conform celor afirmate în Coran, Maria (Pacea fie asupra sa!) a fost pe nedrept acuzată; ea era însărcinată cu Iisus (Pacea fie asupra sa!), fără să fi fost atinsă de niciun bărbat, ci doar datorită faptului că Allah a spus „Fii!” şi a fost:

Apoi [ea] a venit cu el la neamul ei, purtându-l [în braţe]. Şi i-au zis ei: «O, Maria, tu ai făcut un lucru îngrozitor! O, soră a lui Aaron, tatăl tău nu a fost un om [făcător] de rău, iar mama ta nu a fost o târfă!» (Maryam 19:27-28);

Şi din pricina necredinţei lor şi a clevetirilor grele pe seama Mariei…(An-Nisaa’ 4:156).

De fapt, aşa cum scrie în Coran în versetul:

[Adu-ţi aminte] când îngerii au zis: «O, Maria! Allah te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor!» (Aal ’Imran 3:42),

Allah a ales-o peste alţii şi ea era cunoscută ca fiind o persoană devotată lui Allah.

Allah explică netemeinicia calomniilor oamenilor în versetul:

Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui ’Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie. (Aal ’Imran 3:42);

Maria (Pacea fie asupra sa!), datorită purităţii sale, a fost o credincioasă exemplară.

 

Source Link

Views: 3

Credinţa în destin – un principiu de bază al credinţei islamice

‘Umar Suleyman Al-Ashqar Credinţa în destin este unul dintre principiile de bază ale credinţei, fără de care aceasta este incompletă. Imamul Muslim a consemnat un hadis relatat de ′Umar ibn Al-Khattaab (Allah să fie mulţumit de el), că îngerul Gabriel l-a întrebat pe Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre credinţă, iar […]

‘Umar Suleyman Al-Ashqar

Credinţa în destin este unul dintre principiile de bază ale credinţei, fără de care aceasta este incompletă. Imamul Muslim a consemnat un hadis relatat de ′Umar ibn Al-Khattaab (Allah să fie mulţumit de el), că îngerul Gabriel l-a întrebat pe Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre credinţă, iar acesta i-a răspuns: „Această credinţă înseamnă să crezi în Allah, în îngerii Săi, în cărţile Sale, în Trimişii Săi şi să crezi în destinul divin (qadar) cu binele şi cu răul său.” El, (adică Gabriel) a zis: „Ai grăit adevarul.”

Există multe texte care vorbesc despre destinul de la Allah sau porunca credinţei în destin. Aceste texte includ şi următoarele versete:

Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. (Al-Qamar 54: 49)

…Porunca lui Allah este o hotărâre hărăzită. (Al-Ahzab 33: 38)

…Însă Allah a voit să împlinească un lucru ce trebuia împlinit… (Al-Anfal 8: 42)

…Şi a creat toate lucrurile şi le-a orânduit cu bună rânduială. (Al-Furqan 25: 2)

Laudă numele Domnului tău Cel Preaînalt. Care a creat şi a plămădit. Şi care a orânduit şi a călăuzit, care a făcut să se ivească păşunea. (Al-A`la 87: 1-4)

Imamul Muslim a consemnat în culegerea Sahih de la Taawoos: „I-am cunoscut pe unii dintre companionii Trimisului lui Allah care au spus că totul se întâmplă prin destin. El a spus ‘L-am auzit pe ′Abdullah ibn ′Umar zicând: «Totul se întâmplă prin destin, chiar şi ingeniozitatea şi neajutorarea sau neajutorarea şi ingeniozitatea»”

În culegerea Sahih a Imamului Muslim este consemnat un hadis relatat de Abu Hurayrah: „Politeiştii din Quraysh au venit şi au discutat cu Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre destin, apoi următoarele cuvinte au fost revelate:

În Ziua aceea vor fi târâţi în Foc cu feţele lor în jos [şi li se va zice]: “Gustaţi voi atingerea Iadului!” Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. (Al-Qamar 54: 48-49)

Există multe texte asemănătoare. Textele ce vorbesc despre cunoaşterea, puterea, voinţa şi creaţia lui Allah, de asemenea fac referire şi la porunca Sa. Credinţa în destin include de asemenea şi credinţa în cunoşterea, voinţa şi creaţia lui Allah, după cum vom vedea mai jos.

Din punct de vedere lingvistic – după cum a declarat Raaghib al-Asfahaani, conform relatării de la Ibn Hajar al-′Asqalaani – cuvântul destin implică abilitate sau putere şi obiectul acelei abilităţi, care există în cunoşterea lui Allah.

Allah Preaînaltul are putere absolută (qudrah), iar puterea Sa nu lipseşte sub nici o formă. Printre Numele Sale – mărit şi preamărit fie El – se află şi numele Al-Qaadir (Cel Abil), Al-Qadiir (Atotputernicul) şi Al-Muqtadir (Omnipotentul, Care poate să facă orice). Puterea (Qudrah) este unul din Atributele Sale.

Al-Qaadir este participiul activ al verbului qadara yaqdiru. Al-Qadiir este o forma mai intensivă, însemnând Cel Care face ce vrea în conformitate cu înţelepciunea Sa, nici mai mult nici mai puţin. Astfel, nimeni nu este demn de acest nume cu excepţia lui Allah, fie El preamărit şi slăvit. Allah Preaînaltul spune:

Ba da, El este cu putere peste toate. (Al-Ahqaf 46: 33)

Al-Muqtadir este participiul activ al verbului aqtadara şi este mai puternic semnificativ decât Qadeer. Spre exemplu, Allah spune:

Într-un loc al adevărului, lângă un Stăpânitor Atotputernic. (Al-Qamar 54: 55)

Imam Ahmad (Allah să aibă milă de el) a fost întrebat despre destin. Acesta a spus: „Destinul este puterea lui Allah”.

Aceia care neagă destinul, neagă monoteismul pentru că negând destinul, ei afirmă că acela care a creat binele este diferit de cel care a creat răul. Cei din comunitatea musulmană care cred acest lucru spun că păcatele nu se întâmplă prin Voia lui Allah şi mai spun că Allah nici nu are cunoştinţă despre aceste păcate. Ei afirmă că toate faptele oamenilor se realizează fără puterea sau creaţia Sa. Astfel, ei neagă faptul că Allah are putere absolută şi voinţă supremă. Ibn ′Abbaas a spus: „Destinul reprezintă esenţa monoteismului. Cine îl venerează numai pe Allah Atotputernicul şi crede în destin, acela îşi întăreşte credinţa monoteistă, iar acela care îl venerează numai pe Allah dar nu crede în destin, acela îşi distruge noţiunea de monoteism cu necredinţa sa.”

Savanţii musulmani au afirmat în unanimitate că este obligatoriu să crezi în destin. Nu există nici un savant al şcolii Ahl as-Sunnah, purtătorii de lumină şi călăuzire prin întuneric, care să nu susţină afirmaţia de mai sus. În comentariul său despre hadisurile ce vorbesc despre destin, în Sahih Muslim, An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: „În toate aceste hadisuri există dovezi clare care susţin punctul de vedere al şcolii Ahl as-Sunnah privind credinţa în destin şi faptul că toate evenimentele, bune sau rele, benefice sau dăunătoare se întâmplă prin voinţa şi porunca lui Allah Preaînaltul.”

Ibn Hajar (Allah să aibă milă de el) a spus: „Opinia tuturor predecesorilor pioşi este că toate lucrurile se întâmplă prin porunca lui Allah, după cum El spune:

Şi nu sunt lucruri ale căror hambare să nu se afle la Noi şi pe care Noi să nu le trimitem cu măsură anumită. (Al-Hijr 15: 21)

________

Credința în Predestinare, Umar Suleyman Al-Ashqar, Editura Islamul Azi, București, 2010

Source Link

Views: 6

PĂZITORII IADULUI

Omar Suleyman Al-Ashqar   Cei ce stau deasupra Iadului sunt îngeri puternici şi severi care niciodată nu ies din cuvântul lui Allah Preaînaltul care i-a creat. Ei transmit tot ceea ce El le porunceşte, aşa cum Allah spune: O, voi cei care credeţi! Păziţi-vă pe voi înşivă şi familiile voastre de un Foc ale cărui […]

Omar Suleyman Al-Ashqar

Cei ce stau deasupra Iadului sunt îngeri puternici şi severi care niciodată nu ies din cuvântul lui Allah Preaînaltul care i-a creat. Ei transmit tot ceea ce El le porunceşte, aşa cum Allah spune:

O, voi cei care credeţi! Păziţi-vă pe voi înşivă şi familiile voastre de un Foc ale cărui vreascuri sunt oamenii şi pietrele şi peste care sunt îngeri neînduplecaţi şi aspri, care nu se răzvrătesc împotriva lui Allah în ceea ce le porunceşte şi care fac ceea ce li se porunceşte. (Coran 66: 6).

Ei sunt în număr de 19, aşa cum Allah spune:

Îl voi face să ardă în focul Iadului?! Şi de unde să ştii ce este focul Iadului? El nu lasă şi nu cruţă, Arzând şi înnegrind pielea şi peste el veghează nouăsprezece! (Coran 74: 26-30).

Acest număr i-a captivat pe necredincioşi (kuffaar), care au crezut că pot să treacă cu uşurinţă peste un număr atât de mic, dar nu şi-au dat seama că unul dintre aceşti îngeri are puterea să se confrunte singur cu întreaga omenire. Din acest motiv, Allah spune în următorul verset:

Şi nu am pus Noi ca păzitori peste Foc decât îngeri şi nu am stabilit numărul lor decât ca încercare pentru cei care nu cred… (Coran 74: 31).

Ibn Rajab afirmă: „Ceea ce se ştie şi este clar atât pentru generaţiile mai vechi, cât şi pentru cele mai noi (As-Salaf wal-Khalaf) este că încercarea a venit când numărul îngerilor a fost revelat şi necredincioşii au crezut că era posibil să îi ucidă. Credeau că o să poată să lupte cu ei şi să le facă faţă. Ei nu au ştiut că omenirea toată nu poate să facă faţă nici măcar unuia dintre ei“.

Aceşti îngeri sunt aceia pe care Allah i-a numit păzitorii Iadului:

Şi cei care se vor afla în Foc vor zice către păzitorii Gheenei: «Rugaţi-vă Domnului vostru ca să ne uşureze nouă chinul [măcar] pentru o zi!» (Coran 40: 49).

Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 3