MILOSTENIA

MILOSTENIA O GARANŢIE PENTRU SUCCESUL ÎN LUME ŞI SALVAREA ÎN VIAŢA DE APOI Muhammad Al-Ghazali Iubirea de bunăstare şi lăcomia în a dobândi ţine de firea omenească. Pentru aceasta, omul călătoreşte distanţe lungi şi îndură tot felul de necazuri. Egoismul şi tendinţa de a da întâietate propriilor avantaje în detrimentul tuturor celorlalte lucruri, se nasc […]

MILOSTENIA

O GARANŢIE PENTRU SUCCESUL ÎN LUME ŞI SALVAREA ÎN VIAŢA DE APOI

Muhammad Al-Ghazali

ma 00 MILOSTENIA

Iubirea de bunăstare şi lăcomia în a dobândi ţine de firea omenească. Pentru aceasta, omul călătoreşte distanţe lungi şi îndură tot felul de necazuri. Egoismul şi tendinţa de a da întâietate propriilor avantaje în detrimentul tuturor celorlalte lucruri, se nasc în om încă din prima zi. El gândeşte mai mult la el însuşi şi îi pasă puţin de ceilalţi.

Şi dacă i se oferă toată averea de pe pământ şi chiar dacă dobândeşte comorile de binecuvântări ale Domnului său, el nu va fi pregătit să cheltuiască din ele de bunăvoie şi manifestările diferite ale egoismului îi vor lega mâinile.

Spune: „Dacă voi aţi avea visteriile îndurării Domnului meu, voi le-aţi păstra de frică să nu le cheltuiţi, căci omul este zgârcit!” [Al-Israa’ 17:100]

Islamul a considerat această mentalitate ca fiind foarte ieftină şi meschină şi aceasta trebuie combătută vehement şi tratată cu atenţie. Islamul a afirmat foarte clar că doar acel om care îndepărtează motivaţiile obtuzităţii şi avariţiei şi nutreşte milostenie şi generozitate, poate avea succes în a dobândi răsplata atât în lumea aceasta, cât şi în cea ce va veni:

Deci, fiţi cu frică de Allah atâta cât puteţi, ascultaţi, fiţi supuşi şi dăruiţi spre binele sufletelor voastre! Iar aceia ale căror suflete vor fi ferite de zgârcenie, aceia sunt cei care vor izbândi. [At-Taghabun 64:16]

Grămezile de aur şi argint din care nu sunt satisfăcute drepturile celor săraci şi nevoiaşi, devin cauza pedepsei proprietarului lor şi a nenorocirilor acestuia în lumea aceasta şi în cea de apoi. Asemenea avere este precum un şarpe ce se ascunde în gaura lui, pândindu-i pe oameni ca să-i muşte. Islamul a explicat că această bogăţie se va transforma în şerpi vii în Ziua Judecăţii, care îi vor ataca şi muşca pe stăpânii lor.

„Bogătaşul ce nu a plătit drepturile celorlalţi din averea sa, îşi va vedea averile transformate în şerpi în Ziua Judecăţii, care îl vor vâna cu gurile deschise, apoi o voce se va auzi: „Stăpâniţi-vă averea pe care aţi ascuns-o, căci Mie nu-mi pasă de ea.” Când va vedea că nu are scăpare, îşi va băga mâna în gura lor şi aceştia îl vor muşca la fel ca şi taurul care mănâncă iarbă.” (consemnat de Bukhari)

Islamul explică omului că dragostea sa pentru avere îl conduce spre distrugere, iar dacă ar analiza realitatea impusă de bogăţie şi consecinţele acesteia, şi-ar da seama că milostenia este mai bună decât egoismul şi darul este mai nobil decât zgârcenia.

Este ciudat că ceea ce lasă omul pentru alţii exprimă duritatea în aceasta. Dacă nu-şi va folosi averea pentru a-şi îmbunătăţi propria condiţie economică şi pentru fericire în Viaţa de Apoi, atunci din ce altceva să încerce să tragă foloase?

Nobilul Profet Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a dezvăluit această realitate când a zis:

„Cine este acela dintre noi căruia îi place averea moştenitorului său mai mult decât averea sa proprie?”. Însoţitorii săi au răspuns: „O, Trimis al lui Allah! Ne iubim propria noastră bogăţie.” Profetul a zis atunci: „Averea fiecăruia dintre noi este ceea ce a trimis Allah, iar averea moştenitorului este ceea ce lasă în urma sa fiecare dintre voi.” (consemnat de Bukhari)

În ciuda acestui lucru, când Profetul a declarat că va strânge dania, el a tratat cu îngăduinţă şi blândeţe lăcomia oamenilor de a agonisi bani. El a spus: „În curând vor veni la voi cei care strâng dania. Când vor veni, să-i întâmpinaţi cum se cuvine. Daţi-le libertatea să adune orice doresc. Dacă procedează cinstit, îşi vor face un bine. Şi dacă sunt nedrepţi, păcatul va fi al lor. Să le daţi satisfacţie, fiindcă plata daniei va fi deplină prin mulţuirea lor şi ei se vor ruga pentru voi.” (consemnat de Abu Daud)

Dacă un om reuşeşte să îndepărteze piedicile pe care zgârcenia şi obtuzitatea le presară în calea sentimentelor oneste, el câştigă mai mult în ochii islamului. În mod obişnuit, omul are speranţe legate de viaţă şi legătura sa cu aceasta este puternică şi fermă, dacă el este sănătos şi plin de energie şi priveşte viitorul cu curaj. Într-un astfel de moment, omul işi cheltuieşte banii cu chibzuinţă şi se gândeşte tot timpul să-şi sporească averea, astfel încât să-şi asigure viitorul său şi al copiilor săi. Dacă în aceste condiţii, omul are toţi factorii sub control şi îşi ţine palmele întinse şi cheltuie banii cu bunăvoinţă şi generozitate, dacă nu se va îngrijora nici de sărăcie şi nevoie şi nici nu-i va fi teamă de distrugere, atunci un astfel de om face o faptă de mare bine.

Un om a mers la Profet şi l-a întrebat: „O, Trimis al lui Allah! Care este milostenia ce dobândeşte cea mai bună răsplată?” Profetul a zis: „Să faceţi milostenii şi dacă sunteţi sănătoşi şi aveţi nevoie de bani, şi dacă v-aţi teme că veţi sărăci, pentru că aveţi speranţă de a vă îmbogăţi şi elibera de nevoi. Să nu se întâmple să amânaţi să faceţi milostenie atâta, acestui om, şi atâta, celuilalt.” (Bukhari)

Dacă daţi milosteniile mărturisit, binefaceri sunt ele, dar dacă nu le faceţi cunoscute şi le daţi săracilor, atunci ele vor fi încă mai bune pentru voi şi vă vor ispăşi pentru o parte din păcatele voastre, căci Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi. [Al-Baqarah 2:271]

Dacă Îi veţi face lui Allah un împrumut frumos, El vi-l va da înapoi înmulţit şi vă va ierta pe voi, căci Allah este Mulţumitor [şi] Blând. / El este Ştiutorul celor nevăzute şi al celor văzute, Cel Puternic [şi] Înţelept. [At-Taghabun 64:17, 18]

Când omul comite un păcat şi îşi dă seama că s-a îndepărtat de Stăpânul său, atunci lucrul care-i aduce înapoi curăţenia, lumina şi îi oferă adăpost sub bunăvoinţa şi plăcerea Domnului său, este să-şi cheltuie mult preţuita sa avere şi proprietate în cauza lui Allah şi să bucure inimile săracilor şi nevoiaşilor cu ajutorul ei, încercând astfel să-şi câştige locul înaintea Celui Mult Milostiv.

Abu Zar a relatat că Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a spus:

„Într-o mânăstire era un credincos din neamul lui Israel care-L slăvea pe Allah şi se închina Lui de şaizeci de ani. Într-o zi a plouat şi tot locul s-a înverzit. Când a văzut acest lucru din mănăstirea lui de pe deal, a simţit că trebuie să coboare să aducă laude lui Allah şi să dobândească mai multă credinţă. Avea cu el una sau două bucăţi de pâine. Între timp, a întâlnit o femeie, a vorbit cu ea, femeia s-a bucurat de asemenea, apoi, deodată, s-a împreunat cu femeia şi după aceea l-a copleşit somnul. Mai târziu s-a dus la un lac să se îmbăieze şi la el a venit un cerşetor să-i ceară pomană. Călugărul i-a dat cele două bucăţi de pâine şi apoi a murit subit. Cei şaizeci de ani de credinţă au cântărit în balanţă cu fapta impreunarii nepermise şi greutatea păcatului a fost mai mare. Apoi în balanţa credinţei sale au fost puse cele două bucăţi de pâine şi credinţa sa a cântărit mai greu, el dobândind astfel salvarea.” (Ibn Habban)

Rolul pe care milostenia şi generozitatea îl deţin în salvarea sufletului poate fi aflat din exemplul minunat pe care Allah l-a învăţat pe Profet, pentru ca acesta să-l încredinţeze adepţilor săi:

„Vă poruncesc să faceţi milostenie. Exemplul său este asemănător cu acela al unui om care a fost prins de duşmanii săi, care i-au legat mâinile la gât şi l-au târât cu intenţia de a-i tăia capul. Brusc, el întrevede posibilitatea de a-şi salva viaţa, oferind bani. Atunci a început să dea lucrurile de valoare – mai mici sau mai mari – pe care le avea, până când a fost eliberat.” (consemnat de Hakim)

Zakat (dania), milostenia şi alte fapte generoase au o mare importanţă în viaţa aceasta şi în Viaţa de Apoi. Pe această bază, relaţia unui musulman cu religia sa ori devine puternică, ori slăbeşte. Nu este nimic mai frustrant decât zgârcenia în a plăti drepturile altora. Şi nimic nu contribuie mai mult la dobândirea gloriei şi succesului, decât încrederea în harul lui Allah şi milostenia şi generozitatea omului.

Trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Faptele de credinţă şi dreptatea salvează omul de consecinţe negative şi de fapte rele. Milostenia răcoreşte mânia lui Allah, iar bunătatea arătată rudelor prelungeşte viaţa omului.” (consemnat de At-Tabarani)

Într-o altă relatare se spune: „Curăţaţi-vă plătind dania (zakat) din averea voastră. Ajutaţi-i pe cei bolnavi cu milostenii şi luptaţi cu valurile de greutăţi, rugându-vă lui Allah cu blândeţe şi umilinţă.” (consemnat de Abu Daud)

Cea mai grea lovitură dată Satanei, metoda cea mai reuşită de a-i dejuca planurile şi cel mai puternic scut împotriva înşelăciunilor lui este ca omul să facă milostenii din averea sa şi să-şi cheltuiască banii în cauza lui Allah. Din acest motiv, Şeitan îl împinge pe om la slăbiciune şi obtuzitate şi încearcă să-l împiedice în problemele lumii materiale:

Şeitan vă ameninţă cu sărăcia şi vă porunceşte lucruri urâte, în vreme ce Allah vă făgăduieşte iertare şi har, căci Allah este Cel cu Har Nemărginit, Atoateştiutor. [Al-Baqarah 2:268]

Într-un hadis se menţionează: „Când un om se hotărăşte să dea ceva de pomană, un grup de şaptezeci de diavoli se atârnă de el şi încearcă să-l facă să renunţe.” (consemnat de Imam Ahmad)

Când un om îşi împarte salariul său alocat pentru diferite cheltuieli, el alocă cea mai mare parte a banilor pentru acele lucruri care sunt consumabile. El le consideră datorii de la care nu are scăpare. Islamul a explicat că omul poate considera cheltuielile pentru hrană şi medicamente ca pe nişte investiţii în produse degradabile, însă averea pe care o cheltuieşte în cauza lui Allah, este o investiţie ce nu piere niciodată.

A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!) relatează că ei au tăiat o capră şi Profetul a întrebat: „Câtă carne a rămas?” Ei au răspuns: „N-a mai rămas nimic în afară de o bucată de spată.” Profetul a spus: „A rămas tot în afară de bucata de spată.” (consemnat de Tirmizi)

Această relatare este în concordanţă cu aceste cuvinte ale lui Allah:

Ceea ce aveţi voi se termină, pe când ceea ce se află la Allah va rămâne mereu. [An-Nahl 16:96]

Într-un Hadis Qudsi se spune: „O, fiu al lui Adam! Cheltuieşte-ţi comorile pentru cauza lui Allah. Cu Mine averea voastră nu va fi arsă, scufundată sau furată. Şi în schimbul ei, Eu vă voi da orice aveţi nevoie.” (Beihaqi)

 

____

Sursa: Caracterul musulmanului, Muhammad Al-Ghazali, Editura Femeia Musulmană, 2010

 

Source Link

Views: 1

Vorbeşte cu încredere în Allah

Vorbeşte cu încredere în Allah Vorbeşte într-o manieră care să demonstreze că ai încredere în Allah   Atunci când se află în situaţii grele şi are nevoie de ajutor sau doreşte să obţină ceva, ignorantul caută soluţii acolo unde consideră că se află sursa puterii în această lume. Unii speră să primească ajutor de la […]

Vorbeşte cu încredere în Allah

Vorbeşte într-o manieră care să demonstreze că ai încredere în Allah

 

Atunci când se află în situaţii grele şi are nevoie de ajutor sau doreşte să obţină ceva, ignorantul caută soluţii acolo unde consideră că se află sursa puterii în această lume. Unii speră să primească ajutor de la prieteni influenţi, alţii de la cei cu avere, reputaţie sau autoritate, uitând că toţi aceştia sunt şi ei creaţi şi se află sub controlul lui Allah. În realitate există o singură putere − Allah − care poate cauza bine sau rău unei persoane. Musulmanii cunosc acest fapt. Din acest motiv, ei întotdeauna aşteaptă ajutor şi susţinere de la Allah, urmărind să Îi obţină mulţumirea. Chiar dacă se află în dificultate, dacă au nevoi sau probleme, ştiu că numai Allah este Cel care le poate alina suferinţele şi că numai Allah îi poate ajuta. De aceea credincioşii se încurajează reciproc să se întoarcă la Allah şi să îşi pună speranţa în El, atunci când sunt în dificultate. Coranul spune:

Dacă Allah vă face să izbândiţi, nimeni nu vă va putea birui, dar de vă va părăsi pe voi, cine este acela care ar putea să vă ajute după El? În Allah trebuie să se încreadă drept-credincioşii! (Aal ’Imran 3:160).

În plus, credincioşii se exprimă întotdeauna conştienţi fiind că Allah este permanent lângă ei şi că fără permisiunea Sa nimeni şi nimic nu le poate face vreun rău:

Allah îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El. (Al-Hajj 22:40).

Chiar şi în momentele în care viaţa le este pusă în pericol, ei cred că există binecuvântare în ceea ce trăiesc, arătând aceasta şi altora, aşa cum profetul Iacob (Pacea fie asupra sa!) a spus, conform Coranului:

Eu în El mă încred şi în El să se încreadă aceia care se încred! (Yusuf 12:67).

Nu vor vorbi precum cei cuprinşi de teamă, panică şi deznădejde, ci vor rămâne calmi şi îşi vor alege cu măsură cuvintele. Pierderea speranţei este specifică celor care nu reuşesc să înţeleagă subtilităţile credinţei. Deoarece sunt conştienţi că totul se întâmplă cu voia lui Allah şi în concordanţă cu voia şi înţelepciunea Sa, credincioşii nu îşi vor face griji în astfel de momente dificile. Allah va face tot ce este mai bine pentru ei. Ni se spune în următorul verset din Coran că Allah cu siguranţă îi ajută pe cei care Îi oferă Lui ajutor:

O, voi cei care credeţi! Aduceţi-vă aminte de binefacerile lui Allah asupra voastră! În ziua când unii oameni au voit să întindă mâinile lor spre voi [pentru a vă ataca], El a oprit mâinile lor de la voi. Fiţi cu frică de Allah! În Allah trebuie să se încreadă drept-credincioşii! (Al-Ma’idah 5:11).

În Coran există mai multe exemple referitoare la discursul credincioşilor. De exemplu, atunci când neamul Israelului se afla între mare şi armata faraonului, în timp ce unii au căzut în disperare, teamă, pierzându-şi până şi credinţa, spunând „Suntem condamnaţi”, cuvintele profetului Moise (Pacea fie asupra sa!) au fost: „Niciodată. Allah este cu noi !”. În Coran ni se spune cum limbajul profetului Moise (Pacea fie asupra sa!) reflecta credinţa pe care o avea în Allah:

Şi la răsăritul soarelui au pornit în urma lor. Şi când cele două cete s-au văzut una pe alta, au zis însoţitorii lui Moise: «Suntem ajunşi!» Dar el a zis: «În niciun caz! Domnul meu este cu mine şi El mă va călăuzi!» (Ash-Shu’araa’ 26:60-62).

Confruntat cu această problemă, profetul Moise (Pacea fie asupra sa!) s-a bazat şi a depins numai de Allah, invitându-i şi pe cei din jur să facă la fel. Allah i-a spus profetului Moise (Pacea fie asupra sa!) să lovească marea cu toiagul său şi astfel marea s-a despărţit în două părţi, creând un pod sigur pentru neamul lui Israel. Însă faraonul şi armata sa au fost cu toţii înecaţi. Acest episod este un exemplu referitor la ajutorul pe care Allah îl oferă celor care Îi cer protecţia, bazându-se numai pe El. La fel ca în cazul profetului Moise (Pacea fie asupra sa!), din fiecare cuvânt al credincioşilor se poate observa că aceştia nu se tem decât de Allah, având încredere deplină în El. Într-un verset din Coran ni se spune că oamenii credincioşi, ameninţaţi fiind − „oamenii s-au adunat impotriva ta, aşa că teme-te!” –, şi-au exprimat credinţa în Allah spunând:

Allah ne este nouă suficient şi Cel mai bun ocrotitor;

Acelora cărora lumea le-a spus: «Oamenii s-au adunat împotriva voastră, deci temeţi-vă de ei!», credinţa le-a sporit şi au zis ei: «Ne este de ajuns [ajutorul lui] Allah şi El este Cel mai bun ocrotitor al nostru!» (Aal ’Imran 3:173).

 

__________

femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 2

Privirea si privitul

  Toata slava fie lui Allah Atotputernicul, Cel care ne-a oferit binecuvantarea inestimabila a vederii si ne-a poruncit sa ramanem in limitele pe care El le-a stabilit. Allah Preainaltul a spus: Spune:”Priviti la cele care sunt in ceruri si pre pamant!” Insa nici semnele si nici prevenitorii nu sunt de ajuns pentru un neam [al […]

 

Toata slava fie lui Allah Atotputernicul, Cel care ne-a oferit binecuvantarea inestimabila a vederii si ne-a poruncit sa ramanem in limitele pe care El le-a stabilit. Allah Preainaltul a spus:

Spune:”Priviti la cele care sunt in ceruri si pre pamant!” Insa nici semnele si nici prevenitorii nu sunt de ajuns pentru un neam [al celor] care nu cred! (Yunus 10:101)

Din moment ce vederea este considerata cea mai usoara cale de acces catre inima si cheia pentru coplesirea inimii, Allah Preainaltul a spus:

Spune dreptcredinciosilor sa-si plece privirile lor si sa-si pazeasca pudoarea lor! Aceasta este mai curat pentru ei. Allah, doara, este Binestiutor a ceea ce fac ei.Si spune dreptcredincioaselor sa-si plece privirile lor si sa-si pazeasca pudoarea lor si sa nu-si arate gatelile lor, afara de ceea ce este pe dinafara, si sa-si coboare valurile peste piepturile lor!… (An-Nur 24:30-31)

Porunca divina se aplica atat barbatilor cat si femeilor in egala masura. Versetul indica ca prima privire fiind neintentionata nu este cea care trebuie controlata. Cu toate acestea, daca o persoana in mod intentionat priveste ceva nepermis , atunci privirea sa trebuie departata caci Allah a spus:

Deci fiti cu frica de Allah atata cat puteti, ascultati, fiti supusi si daruiti spre binele sufletelor voastre! Iar aceia ale caror suflete vor fi ferite de zgarcenie, aceia sunt cei care vor izbandi. (At-Taghabun 64:16)

Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) a spus: “Prima privire nu trebuie urmata de a doua, prima este pentru tine in timp ce a doua nu.”
Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) a spus: “Evitati sa stati pe strazi”. Ei (companionii) au spus:” O, Trimis lui Allah noi nu ne putem lipsi de aceste adunari caci ele sunt locurile unde discutam.” Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) a spus: “Daca insistati sa aveti aceste intalniri atunci dati strazilor drepturilesale.” Ei au intrebat:”Care este dreptul drumului, o, Trimis a lui Allah?” Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) a spus: “Plecarea privirii, sa fiti inofensivi, sa raspundeti la salut, sa chemati la fapte bune si sa intreziceti faptele rele.”
Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) de asemenea a poruncit sotiilor sale sa isi plece privirile de la barbati chiar daca acestia sunt orbi. Nabhan, sclava lui Umm Salamah, a relatat ca Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) i-a spua la Umm Salamah si Maimunah atunci cand Ibn Umm Maktum a intrat in prezenta lor: “Ascundeti-va de el.” Ele au spus:”O , Trimis a lui Allah, dar el este orb si nu ne poate vedea.” In acest moment Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) a spus: “Dar si voi sunteti oarbe, nu il puteti vedea?”
Plecarea privirii este considerata o milostenie mareata de la Allah Preainaltul si nu o restrictie asupra libertatii omului si nici o interzicere de la aprecierea fericirii precum unii oameni sustin. Este o legificare provenita de la Allah Preainaltul pentru ca virtutea si pacea sociala sa domine. Astfel, daca o persoana are o conduita precum Allah a poruncit, acesta va avea parte de fericire in aceasta viata precum si in Viata de apoi. Cel care nu se poate bucura de binecuvantarea vazului in aceasta lume, va primi rasplata mare de la Allah in viata de apoi. In aceasta privinta, Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) a spus ca Allah a spus: “Daca privez pe supusul Meu de doua lucruri dragi (ochii) si el ramane rabdator,ca rasplata pentru el ii voi permite sa intre in Paradis.” Iar daca cineva abuzeaza de privirea sa si ii permite sa o foloseasca in scopuri interzise atunci vazul sau va fi ca un blestem pentru el. Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) a spus:
“Allah a prescris pentru fiul lui Allah inevitabila parte de adulter fie ca este constient sau nu de acest lucru. Adulterul ochiului este privitul (la ceva interzis), cel al limbii este rostitul ( a ceva interzis) cel al urechii este ascultarea si a limbii este vorbitul, a mainii este lovitul, a picioarelor este pasitul (spre ceva interzis) si dorintele proprii interioare (adulterul) iar partile intime le transforma in realitate sau se abtin sa se supuna tentatiei.”
Allah de asemenea a spus:

El [Allah] cunoaste hainia din ochi si ceea ce ascund piepturile. (Ghafir 40:19)

Toate acestea sunt avertizari de la Allah Preainaltul si Trimisul sau pentru plecarea privirii caci privitul este mesagerul adulterului si adulterul este un pacat grav despre care Allah spune:

Si nu va apropiati de preacurvie, caci ea este o josnicie! Si rau drum este ea! (Al-Israa’ 17:32)

Din acest motiv, porunca plecarii privirii initieaza modestia si din acest motiv, Isus (pacea fie asupra sa) a  spus:
“Aveti grija cu privirea, caci planteaza dorinte in inima si este o tentatia puternica.”

privirea
Dawud (pacea fie asupra sa) de asemenea a spus: “O, fiule!Urmeaza leul caci leul nu urmeaza o femeie.”
Yahya (pacea fie asupra sa) a fost intrebat ce anume initeaza adulterul si a raspuns: “Privitul si aspiratia.”
Adulterul a fost interzis in toate revelatiile divine dar legislatia islamic, a avertizat impotriva a ceea ce initieaza, de exemplul privitul si intalnirile private caci Allah Preainaltul cunoaste natura umana si de aceea legislatia islamica este cea mai precauta impotriva caderii in asemenea pacat.
Cu toate astea, islamul nu interzice privitul la sexul opus dar are restrictii stricte. Datorita importantei deosebite a acestui subiect, nu este permis ca o femeie sa descrie sotului ei alta femeie din moment ce procesul de descriere si imaginatie este similar cu privitul. Ibn Sirin a spus: “Cand vad o femeie in visul meu si imi dau seama ca nu este permis sa o privesc, imi intorc privirea.”
Legislatia islamica este mai complexa in ceea ce priveste protejarea credinciosului, viu sau mort, impotriva expunerii organelor sale genitale chiar daca cel care priveste este de acelasi sex.
In aceasta privinta, Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) a spus: “Un barbat nu trebuie sa vada partile private ale altui barbat si o femeie nu trebuie sa vada partile private ale altei femei.”

 

Sursa: islaminromania.wordpress.com

Source Link

Views: 1