Caracteristicile mărfurilor

  CARACTERISTICILE DE BAZĂ ALE MĂRFURILOR DIN PUNCT DE VEDERE ISLAMIC Dan Michi Pentru ca o marfă să poată fi vândută, se cuvine să aibă anumite caracteristici. Tradiția profetică ne pune la dispoziție informații suficiente încât să ne permitem următoarea clasificare a acestor caracteristici. Ulterior, savanții musulmani au detaliat aceste categorii. a) materialul din care […]

 

CARACTERISTICILE DE BAZĂ ALE MĂRFURILOR
DIN PUNCT DE VEDERE ISLAMIC
Dan Michi
Pentru ca o marfă să poată fi vândută, se cuvine să aibă anumite caracteristici. Tradiția profetică ne pune la dispoziție informații suficiente încât să ne permitem următoarea clasificare a acestor caracteristici. Ulterior, savanții musulmani au detaliat aceste categorii.
3.2.2.40-Western-Market_03ba) materialul din care sunt fabricate respectivele mărfuri trebuie să fie unul curat din punctul de vedere al cerințelor religioase, practic din perspectiva sistemului legislativ islamic și, desigur, să aibă un cost corect determinat, care să-l facă vandabil. Mai multe practici profetice ne atenționează asupra interdicției de comercializare a acelor mărfuri a căror natură este nepermisă religios, cum ar fi : câinii (cu excepția celor de vânătoare), băuturile alcoolice, porcii, oasele animalelor care nu sunt sacrificate islamic, idolii etc. Acestea nu aduc niciun beneficiu, fiind respinse de credința musulmanului.
Companioni precum ‘Umar ibn al-Khatab, Abu Huraira, Aișa, ‘Abd Allah ibn ‘Umar au considerat că, pentru a fi pusă în circulație, substanța viitoarei mărfi trebuie să fie curată din perspectiva practicii religioase. Prin urmare, orice materie primă neconformă practicii religioase și legale nu poate fi comercializată, așa fiind alcoolul, oasele animalelor nesacrificate islamic, sângele etc. Și totuși, ‘Umar ibn al-Khatab a permis vânzarea băuturilor alcoolice și a cărnii de porc către populația nemusulmană care locuia în teritoriile islamice (ahl al-zimma), plecând de la premisa că acele mărfuri le aparțineau.
Dintre urmașii companionilor, Muhammed ibn Sirin și Masruq ibn al-Ajda au subliniat că substanța mărfii se cuvine să fie curată din perspectivă teologică, niciun obiect care nu respectă această cerință neputând să fie tranzacționat.
b) acele lucruri care sunt de folos, prin urmare, posedând o anumită valoare intrinsecă pot fi vândute, cum este cazul câinilor de vânătoare. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a permis acest gen de tranzacții.
c) marfa trebuie să fie în proprietatea celui care o vinde, în sensul deplin al acestei calități juridice. Printre arabii din perioada preislamică exista răspândită practica vânzării unor mărfuri care nu se aflau nici de față și nici în proprietatea comercianților. Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) i-a instruit pe oameni să revândă alimentele numai dacă ele se află în proprietatea lor, tranzacție finalizată doar după ce s-a furnizat produsul clientului, respectiv proprietarul a încasat prețul convenit. Aceast tip de act de comerț a fost denumit ulterior istifa sau taqabud. S-a relatat că Profetul a spus : “Acela care vinde alimente să nu o facă până când nu va intra în posesia lor” și “până când nu va accepta [prețul oferit]”.
Și mai știm că Hakim ibn Hizam tocmai cumpărase ceva marfă din al-Jar, o așezare în apropierea Medinei, în vremea califului ‘Umar ibn al-Khatab, intenționând să o revândă. Califul i-a dat ordin să nu vândă nimic până când nu va intra efectiv în posesia respectivelor mărfuri. Zaid ibn Thabit, ‘Abd Allah ibn ‘Umar și ‘Abd Allah ibn ‘Abbas au susținut aceeași linie ca și ‘Umar, subliniind că proprietarul trebuie să fie adevăratul deținător al produselor. În caz contrar, nu are voie să se implice în nicio tranzacție. ‘Abd Allah ibn ‘Abbas a extrapolat practica profetică relatată la orice fel de marfă, căreia ar trebui să i se aplice aceleași reguli ca în cazul prouselor alimentare.

Qatada ibn Di’ama, Muhammed ibn Sirin și Sa’id ibn al-Musayyab, asemeni companionilor, au continuat să respingă contractele încheiate înainte ce bunurile să intre efectiv în posesia cumpărătorului. Cu toate acestea, Qatada ibn Di’ama a fost și deschis, considerând că nu este niciun păcat dacă un bun este comercializat  înainte, cu condiția ca vânzătorul să fi fost împuternicit să procedeze astfel. Mergând mai departe, Muhammed ibn Sirin nu a îngăduit nicio tranzacție în care bunurile urmau să fie livrate până într-un an, dacă nu era stabilită o dată certă a acestei livrări. Cu alte cuvinte, o asemenea înțelegere este încheiată înainte ca bunurile să fi intrat în posesia vânzătorului. Urmașii acestora au nuanțat reglementarea acestei chestiuni. Conform lui Ta’us și Qatada, dacă bunurile erau deteriorate înainte să fie plătite, se considera că îi aparțineau vânzătorului. Dar dacă erau stricate după promisiunea cumpărătorului de a le cumpăra, atunci ele îi erau ca și vândute, vânzătorului revenindu-i sarcina înlocuirii acestora. Aceste opinii le aparțin lui Ta’us, Qatada, Ibrahim al-Nakha’i, Muhammed ibn Sirin și al-Hassan al-Basri. Mai mult, conform lui Muhammed ibn Sirin, dacă oricare dintre părțile contractuale s-au angajat să înlocuiască bunurile deteriorate, atunci sarcina îi revine celui care s-a obligat.

sursa: economie-islamica.blogspot.com
Source Link

Views: 5

Blândețea față de copii și respectul față de bătrâni

  Anas ibn Malik (Allah să fie mulțumit de el!) a spus: „Un batran a venit sa il vada pe profetul Muhammad dar oamenilor le-a luat mult timp sa il lase sa treaca. Profetul a spus atunci: <<Nu face parte din comunitatea noastra cel ce nu se arata bland cu copiii si nu il onoreaza […]

Anas ibn Malik (Allah să fie mulțumit de el!) a spus: „Un batran a venit sa il vada pe profetul Muhammad dar oamenilor le-a luat mult timp sa il lase sa treaca. Profetul a spus atunci: <<Nu face parte din comunitatea noastra cel ce nu se arata bland cu copiii si nu il onoreaza pe cel in varsta>>”. (At Tirmidhi).

În acest hadith, Profetul ii dezaproba pe oamenii din comunitate care au inima de piatra, cărora nu le este mila de copii si care nu ii cinstesc pe oamenii mai in varsta decât ei. Caci un astfel de comportament nu este conform tradiției Profetului, a caii drepte si a moralei si comunitatii sale.
Spunand „Nu face parte dintre noi acela”, profetul nu intelege sa-l excluda pe cel ce se poarta in felul acesta din comunitatea musulmană, ci aceasta expresie are ca scop aratarea gravitatii acestui comportament.

Pentru o bună dezvoltare a sa, copilul are nevoie ca ceilalti sa fie binevoitori cu el. Caci a-l neglija, a fi dur cu el si a-l priva de iubirea de care are atata nevoie pot sa il conduca pe drumul ratacirii.

Este de remarcat faptul ca neacordarea unei bune educatii, abandonarea intr-o oarecare masura a copilului, este din partea parintilor un comportament gresit fata de recomandarile profetului. De asemenea, este inuman sa-i dai copilului sarcini insuportabile pentru el sau sa il corectezi cu asprime. Cu cat ii arati mai multa bunavointa, grija, blandete, cu atat mai mult contribui la transformarea lui intr-o bună persoană.

Trimisul lui Allah a dezaprobat comportamentul barbatului care are fata de copiii sai un comportament rigid. Aceasta idee se desprinde din urmatorul hadith relatat de Abu Hurairah: „Profetul si-a imbratisat odata nepotul, Al-Hassan Ibn ‘Ali, in prezenta lui Al-Aqra’ Ibn Habis care i-a spus: <<Am 12 copii si nu i-am imbratisat niciodata>>. Trimisul l-a privit si i-a spus: <<Cel care nu este indurator cu ceilalti, Allah nu va fi indurator cu el>>.

Altfel spus, acela nu merita ca Allah sa fie bland cu el, mai ales daca omul nu manifesta intelegere si indurare cu ceilalti, inclusiv cu copiii sai. Purtarea in cel mai bun mod fata de orfani face parte din acest comportamanet ingaduitor datorat celorlalti. Allah spune in Sfantul Coran:

Cat despre orfan,pe el nu-l oprima! (Ad-Duha 93:9).

Tot despre acest subiect,profetul Muhammad a spus: „Cel ce are grija de un orfan (din familia sa sau nu),voi fi cu el in paradis precum aceste doua degete”,unindu-si doua degete. (Bukhari).

De asemenea, in hadithul mentionat la inceput, Profetul atrage atentia si asupra celor mai in varsta decat noi, a batranilor care merita sa fie respectati. Nerespecatarea acestui drept este un semn al lipsei de politete ce ar putea duce la nerespecatrea drepturilor omului. Caci generatia tinerilor are o datorie fata de cei in varsta, si anume aceea de a-i respecta.

Trimisul lui Allah (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Nu exista tanar care sa il respecte pe un batran datorita varstei sale inaintate fara ca Allah sa nu il faca sa fie respectat la batranete, de cineva pentru acelasi motiv”. (At Tirmidhi).

Respectul datorat batranului consta in ascultarea acestuia cu atentie, mai ales atunci cand ne sunt date sfaturi, in indeplinirea necesitatilor acestuia, in a nu vorbi in acelasi timp cu un batran si nici a merge in fata lui si in adresarea de vorbe respectuoase.

In acest fel, islamul are o mare consideratie atat pentru copii, cat si pentru batrani. Islamul ne indruma pe calea cea dreapta,urmarind crearea unei societati stabile, virtuoase si solidara in care sunt respectate drepturile tuturor cetatenilor, indiferent de varsta acestora.

___

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 4

Musulmanii trebuie să stea departe de suspiciuni şi calomnii

  O altă chestiune importantă pe care musulmanii încearcă să o evite o reprezintă declaraţiile referitoare la subiectele de care suntem informaţi şi care se bazează pe presupuneri. Într-un verset din Coran: Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat! (Al-Israa’  17:36), […]

 

O altă chestiune importantă pe care musulmanii încearcă să o evite o reprezintă declaraţiile referitoare la subiectele de care suntem informaţi şi care se bazează pe presupuneri. Într-un verset din Coran:

Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat! (Al-Israa’  17:36),

Allah ne indică că acest lucru va deveni o povară grea. În alt verset, Allah spune că marea majoritate a oamenilor de pe pământ nu urmează altceva decât presupunerea, bănuiala şi îi avertizează pe drept-credincioşi după cum urmează:

De te-ai supune celor mai mulţi de pe pământ, ei te-ar abate de la calea lui Allah, căci ei nu urmează decât bănuielile lor şi ei nu fac decât să născocească minciuni. (Al-An’am 6:116).

Mulţi şi-au bazat afirmaţiile pe bănuieli şi presupuneri. A devenit atât de acceptabil, încât uneori oamenii îmbrăţişează simple teorii de parcă ar fi fapte şi îşi trăiesc viaţa conform acestora. De exemplu, ei poate au presupus ceva greşit despre o persoană care a devenit bogată într-un timp scurt, formându-şi o părere proastă despre el şi spunând: „Cine ştie prin ce mijloace a obţinut banii?!” sau „Este evident că nu putea obţine aceste bunuri cu salariul său…”. Totuşi situaţia reală poate fi cu mult diferită de ceea ce ei au presupus. Poate persoana respectivă s-a îmbogăţit în urma unei moşteniri sau datorită unei tranzacţii de afaceri. Când sunt confruntaţi cu o situaţie care trezeşte curiozitatea şi pe care nu o pot înţelege sau care este neclară, oamenii nu trebuie niciodată să apeleze la bănuieli, fără a avea informaţii sau dovezi, deoarece asemenea speculaţii nesusţinute nu sunt utile în determinarea adevărului. În acest verset din Coran, Allah ne spune că oamenii nu vor descoperi adevărul dacă se vor baza pe bănuieli şi presupuneri:

Aşadar, îndepărtează-te de acela care se întoarce de la îndemnarea Noastră şi care nu voieşte decât viaţa pământească! (An-Najm 53:29).

Drept-credinciosul vorbeşte ţinând cont de acest fapt pe care îl cunoaşte din Coran. Când sunt confruntaţi cu o situaţie încurcată, credincioşii nu îşi formează păreri ce nu sunt bazate pe cunoaştere şi documentare. Nici nu întreabă persoana în cauză, nici nu caută să obţină informaţii despre acest subiect prin investigaţii şi nici nu trag concluzii pe baza informaţiilor obţinute.

Unul dintre exemplele oferite în această privinţă în Coran face referire la oamenii care au speculat o situaţie, punând la îndoială conduita soţiei Profetului nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), fără a deţine însă vreo dovadă. Cunoscând acest lucru, când aud presupunerile unui credincios, ei spun: „Aceasta este o minciună…” sau „Nu se cuvine să vorbim despre aceasta! Mărire Ţie! Aceasta este o mare clevetire!”. Allah îi avertizează pe cei bănuitori:

Cei care au venit cu minciuna sunt un grup dintre voi. Nu o socotiţi a fi un rău pentru voi, ci mai degrabă ea este un bine pentru voi! Fiecare om dintre ei are păcatul ce şi l-a agonisit, iar aceluia căruia îi revine cea mai mare parte din ea va avea parte de mare pedeapsă. De ce, atunci când aţi auzit-o [această calomnie], nu au avut credincioşii şi credincioasele o bănuială bună în sinea lor şi de ce nu au zis: «Aceasta este o minciună învederată?» De ce nu au adus ei întru aceasta patru martori? Iar dacă nu au adus ei martori, înseamnă că aceştia sunt la Allah mincinoşi. Şi de n-ar fi graţia lui Allah asupra voastră şi îndurarea Lui, atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi, v-ar fi ajuns pe voi o pedeapsă mare pentru ceea ce aţi vorbit voi, căci l-aţi rostit cu limbile voastre şi aţi spus cu gurile voastre lucrul despre care nu aveţi nicio ştiinţă şi l-aţi ţinut drept [lucru] uşor, când – de fapt – el este la Allah [un lucru] greu. Şi de ce, când aţi auzit-o, n-aţi zis voi: «Nu se cuvine să vorbim despre aceasta! Mărire Ţie! Aceasta este o mare clevetire!» Allah vă îndeamnă să nu vă mai întoarceţi la una ca asta niciodată, dacă sunteţi drept-credincioşi. Şi Allah vă desluşeşte vouă versetele, iar Allah este Bineştiutor şi Înţelept.(An-Nur 24:11-18).

Unii oameni consideră discuţiile bazate pe bănuieli ca fiind triviale şi inofensive, dar în aceste versete Allah ne semnalează că în faţa Lui acestea reprezintă o crimă imensă.

În legătură cu acest subiect, un alt exemplu oferit în Coran este cel al Mariei (Pacea fie asupra sa!). Conform celor afirmate în Coran, Maria (Pacea fie asupra sa!) a fost pe nedrept acuzată; ea era însărcinată cu Iisus (Pacea fie asupra sa!), fără să fi fost atinsă de niciun bărbat, ci doar datorită faptului că Allah a spus „Fii!” şi a fost:

Apoi [ea] a venit cu el la neamul ei, purtându-l [în braţe]. Şi i-au zis ei: «O, Maria, tu ai făcut un lucru îngrozitor! O, soră a lui Aaron, tatăl tău nu a fost un om [făcător] de rău, iar mama ta nu a fost o târfă!» (Maryam 19:27-28);

Şi din pricina necredinţei lor şi a clevetirilor grele pe seama Mariei…(An-Nisaa’ 4:156).

De fapt, aşa cum scrie în Coran în versetul:

[Adu-ţi aminte] când îngerii au zis: «O, Maria! Allah te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor!» (Aal ’Imran 3:42),

Allah a ales-o peste alţii şi ea era cunoscută ca fiind o persoană devotată lui Allah.

Allah explică netemeinicia calomniilor oamenilor în versetul:

Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui ’Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie. (Aal ’Imran 3:42);

Maria (Pacea fie asupra sa!), datorită purităţii sale, a fost o credincioasă exemplară.

 

Source Link

Views: 3