Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Credinţa în profeţii lui Allah

  A. A. Mawdudi   Profeţii au fost numiţi din rândul mai multor neamuri şi în general ei au propovăduit aceeaşi religie pe care a propovăduit-o şi profetul Muhammed. Din acest punct de vedere toţi profeţii sunt egali între ei. Cineva care acceptă pe unul dintre ei, implicit trebuie să-i accepte şi pe ceilalţi, iar […]

 

A. A. Mawdudi

 
muhammad-prophet-calligraphyProfeţii au fost numiţi din rândul mai multor neamuri şi în general ei au propovăduit aceeaşi religie pe care a propovăduit-o şi profetul Muhammed. Din acest punct de vedere toţi profeţii sunt egali între ei. Cineva care acceptă pe unul dintre ei, implicit trebuie să-i accepte şi pe ceilalţi, iar cine reneagă pe unul dintre ei, trebuie să renege şi pe ceilalţi în bloc. Motivul acestei situaţii este destul de simplu. Să ne închipuim că zece persoane fac împreună o declaraţie. Dacă accepţi că unul dintre ei spune adevărul, atunci înseamnă că accepţi şi faptul că şi ceilalţi spun adevărul. Iar dacă refuzaţi pe unul dintre ei, înseamnă că îi refuzaţi şi pe ceilalţi în bloc.

Tocmai de aceea în Islam este necesar să credem în toţi profeţii. Este kafir (necredincios) cel care nu recunoaşte unul din profeţi, deşi pe ceilalţi îi recunoaşte şi crede în ei. După tradiţie se afirmă că ar fi existat de-a lungul timpurilor 124.000 de profeţi. Dacă am lua în calcul numărul neamurilor şi popoarelor care au perindat pe pământ de-a lungul istoriei umane, de când s-a întemeiat lumea această cifră n-ar fi exagerată. Dintre aceştia noi trebuie să credem în cei care sunt menţionaţi în Coran, credincioşii sunt îndemnaţi să ştie că şi aceia au fost trimişii lui Allah, pentru a lumina calea oamenilor. De aceea noi credem în toţi profeţii care au apărut în India, China, Iran, Egipt, Africa, Europa şi în multe alte zone şi ţări. Dar din cauză că numele lor nu sunt menţionate în Coran, noi nu avem cunoştinţe privind identitatea lor. Şi nici în ceea ce priveşte personalităţile aparţinând altor religii nu ni s-a permis să vorbim cu dispreţ despre ei. Este posibil ca unii dintre aceştia să fi fost chiar profeţii lui Allah.
Acest lucru nu este permis şi pentru simplu motiv că învăţăturile unora dintre aceştia, aşa cum este cazul profeţilor Moise şi Isus, au fost denaturate, după moartea lor chiar de proprii lor adepţi. De aceea părerile noastre ostle nu vor fi exprimate în niciun caz în legătură cu aceştia ci, mai degrabă, în ce stare a ajuns religia după moartea lor. Noi musulmanii preferăm să tăcem, decăt să comitem un sacrilegiu, criticând vreun profet al lui Allah.
Trebuie să ştim bine faptul că nu există nicio deosebire între ceilalţi trimişi ai lui Allah pe pământ şi profetul Muhammed. Ni s-a poruncit să credem în toţi profeţii, fără niciun fel de discriminare. Cu toate acestea între profetul Muhammed şi ceilalţi profeţi există trei deosebiri:
1. Dacă ceilalţi profeţi au fost destinaţi unor anume popoare şi pentru o anumită perioadă de timp, profetul Muhammed a fost trimis întregii omeniri şi pentru toate timpurile.
2. Învăţăturile celorlalţi profeţi ori nu s-au păstrat deloc, ori s-au păstrat parţial şi cu multe modificări şi denaturări. De aceea este foarte dificil să se stabilească astăzi cu precizie, esenţa învăţăturii acesor profeţi. În contrast, se cunoaşte până în cele mai mici amănunte învăţătura lui Muhammed, biogafia şi predicile lui, modul de viaţă, trăsăturile lui morale, obiceiurile şi virtuţile lui. Pe scurt, întreaga lui viaţă. De aceea profetul Muhammed este singurul profet din şirul lung al profeţilor, pe urmele căruia se poate merge fără frica de a rătăci şi în cea mai mare siguranţă.
3. Învăţăturile trimise cu ceilalţi profeţi nu erau atotcuprinzătoare. Fiecare nou profet a preluat învăţătura predecesorului său, a completat-o şi a actualizat-o. Tocmai prin acest fenomen se explică de ce învăţăturile profeţilor erau sortite uitării. Nu se mai simţea nevoia păstrării unei învăţături care fusese înlocuită cu alta care corespundea mai bine mersului socităţii în etapa respectivă.
În cele din urmă, cea mai perfectă învăţătură a fost transmisă omenirii prin intermediul profetului Muhammed şi toate celelalte învăţături anterioare au fost anulate de la sine. Într-adevăr, n-ar fi avut niciun sens ca oamenii să urmeze o învăţătură cu multe imperfecţiuni, în situaţia existenţei unei învăţături, unei doctrine perfecte. Cine îl urmează pe profetul Muhammed implicit înseamnă că îi urmează şi pe toţi ceilalţi profeţi. Pentru că tot ce există bun şi durabil în învăţăturile acestora, se regăseşte concentrat în învăţătura lui Muhammed.
De aceea un credincios care preferă să urmeze învăţătura unui alt profet riscă să nu găsească toate preceptele şi dogmele necesare lui la acesta. Dar învăţătura lui Muhammed este perfectă şi numai ea poate să satisfacă complet cerinţele acestuia.
Tocmai de aceea credincioşii au datoria sfântă de a-l urma pe Muhammed şi învăţătura sa. Un bun musulman trebuie să creadă, fără şovăire, în Muhammed şi să fie pătruns de faptul că:
a) Muhammed este profetul adevărat, de netăgăduit al lui Allah!
b) Învăţătura, credinţa adusă de el este perfectă şi este la adăpost de orice fel de lacune sau erori.
c) Muhammed este ultimul profet al lui Allah, după el nu v-a mai veni altul până la sfârşitul lumii şi nu va exista o altă persoană pe pământ care să se bucure de credinţa semenilor săi.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 2

LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH

LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH Mărturisirea de credință cuprinde două concepte: negarea și afirmarea. 1. Mărturisirea credinței neagă atributele divinității ale oricărui altcuiva în afară de Allah Preaînaltul. Oricine altcineva în afara de Allah, cum ar fi îngerii, profeții, restul omenirii, idolii, regimurile politice, nu sunt divinități și nu merită să fie adorați. […]

LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH

Mărturisirea de credință cuprinde două concepte: negarea și afirmarea.
1. Mărturisirea credinței neagă atributele divinității ale oricărui altcuiva în afară de Allah Preaînaltul. Oricine altcineva în afara de Allah, cum ar fi îngerii, profeții, restul omenirii, idolii, regimurile politice, nu sunt divinități și nu merită să fie adorați. Așadar, negarea în acest caz nu este o negare a presupuselor divinități, ci negarea divinității atribuite lor.
2. Mărturisirea de credință afirmă și restrictionează divinitatea numai la Allah. Acest lucru înseamnă ca supusul lui Allah trebuie să creada că El este singura Divinitate adevărata și în consecință să nu dedice niciun act de adorare nimanui în afară de Allah

Întelesul afirmatiei: Muhammah Rasul Allah (Muhammad este Trimisul lui Allah)

Acest lucru înseamnă că nimeni nu are dreptul de a fi urmat, după Allah, decat Profetul Muhammad, căci el este ultimul dintre Trimiși. Asa cum Allah a spus: „Muhammad nu este tatăl niciunuia dintre voi, ci este Trimisul lui Allah și ultimul dintre Profeți și Allah este mereu constient de toate.” (Al-Ahzab 33:40)
„Și orice Profetul Muhammad vă ofera, să luati, și orice vă interzice, să vă abtineti de la el.” (Al-Hashr 59:7)
Și Allah a spus: „Spune (o, Muhammad)(oamenilor) „dacă îl iubiți pe Allah cu adevărat, atunci urmați-mă!” (Aal `Imran 3:31)

Cat despre ceilalți trimiși, afirmatiile lor trebuie acceptate sau respinse, în funcție de caracterul lor conform Islamului sau, respectiv, dacă nu conformă principiilor islamice.

kalimat at tawhid LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH
Conditiile marturisirii de credință

1. Stiinta, ceea ce consta în recunosterea lui Allah ca fiind singurul Dumnezeu adevărat, care trebuie adorat și respingerea oricarei alte divinități în afara de Allah; convingerea că nicio altă divinitate nu ne poate nici ajuta și nici nu ne poate face rău.
2. Certitudinea credinței în Allah, fara ca ea să fie întinata de îndoiala.
3. Acceptarea conditiilor marturisirii de credință.
4. Supunere: să ne supunem acestor conditii pe deplin și de bunavoie, fiind de acord ca Allah este Stapanul nostru și Muhammad este Trimisul Său
5. Sinceritatea: Să fim sinceri cand il adoram pe Allah și să dedicam toate actele de adorare numai Lui.
6. Dragostea pentru Allah, dragostea pentru Trimisul Său, dragostea pentru toti cei supuși lui Allah, ceea ce înseamnă dragoste pentru toti musulmanii.

În cele din urmă trebuie să fim constienti ca Allah trebuie ascultat, urmandu-i poruncile și abtinandu-ne de la cee ce ni s-a interzis. Supunerea fata de Allah trebuie să fie asociata cu iubirea Lui, teama de pedeapsa Sa, speranta la rasplata Sa, cautarea iertarii Lui și adoptarea învătaturilor Profetului Său.

Source Link

Views: 1

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ -2

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ -2   Muhammad Asad a înţeles poziţia cauzalităţii raţionale în Islam, iar după convertirea sa la Islam el a remarcat diferenţa dintre Islam şi cultura occidentală contemporană, în sensul neglijării aspectelor nevăzute ale credinţei de către această civilizaţie. El remarca în acest sens: ,,Evul Mediu a  alterat forţele productive […]

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ -2

 

cauzalitateMuhammad Asad a înţeles poziţia cauzalităţii raţionale în Islam, iar după convertirea sa la Islam el a remarcat diferenţa dintre Islam şi cultura occidentală contemporană, în sensul neglijării aspectelor nevăzute ale credinţei de către această civilizaţie. El remarca în acest sens: ,,Evul Mediu a  alterat forţele productive din Europa, unde lâncezeau ştiinţele şi domneau superstiţiile, iar viaţa socială era atât de  primitivă şi aspră încât este dificil să ne-o imaginăm astăzi. În acea perioadă s-a manifestat pentru prima oară influenţa Islamului în lume, bătând la porţile închise ale civilizaţiei occidentale. În faţa privirilor uluite ale gânditorilor europeni a apărut o civilizaţie nouă – o civilizaţie rafinată, superioară, plină de viaţă şi de valori culturale. Impactul acestei civilizaţii asupra Europei a fost imens. Contactul cu civilizaţia islamică a făcut să apară lumina raţională pe cerul Occidentului, care a fost infuzat cu o viaţă nouă şi cu setea de înălţare. Curentele noi care izvorau în lumea musulmană s-au îndreptat cu hotărâre împotriva dominaţiei bisericii creştine. Această luptă a avut la început un aspect exterior, constând în mişcările de reformă religioasă care au apărut aproape concomitent în diverse ţări europene. Scopul acestora era adaptarea modalităţii creştine de gândire la cerinţele noii vieţi. Acele mişcări au fost raţionale şi înţelepte pe calea asumată şi, dacă ele ar fi avut un succes spiritual adevărat, ar fi reuşit să pună de acord ştiinţa cu gândirea religioasă europeană, dar rezultatele proaste înregistrate de biserică în Evul Mediu deveniseră mai influente şi nu au dispărut prin reforma religioasă,  reformă care n-a întârziat să se transforme într-un conflict politic între popoare, urmărind scopuri lumeşti. În timp, puterea spirituală a gândirii religioase creştine a slăbit încetul cu încetul, până ce în secolul al optsprezecelea s-a pus capăt cu desăvârşire dominaţiei bisericii, datorită revoluţiei care a avut loc în Franţa şi influenţelor acestor revoluţii asupra celorlalte ţări.

          În vremea aceea au apărut şi condiţii favorabile pentru o nouă civilizaţie spirituală, eliberată de dominaţia bisericii. Au apărut într-adevăr, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în decursul secolului al XIX-lea, o serie de personalităţi europene de seamă în domeniul spiritual. Dar această nouă înţelegere a rămas limitată la un număr mic de persoane, în vreme ce marea majoritate a europenilor nu a reuşit să se lase călăuzită uşor în direcţia religioasă corectă, după ce petrecuse o îndelungată perioadă de timp ca prizonieră a unor dogme religioase ce nu aveau nicio legătură cu eforturile fireşti ale omului. Din această cauză, marea majoritate a europenilor a respins aceste dogme şi, împreună cu ele, a respins întreaga religie. Apoi, începutul epocii industriei şi vuietul progresului material uimitor au orientat oamenii către alte interese şi avantaje. Toate acestea au contribuit la crearea unui vid religios în Europa (în urma acestei perioade). În acest vid, civilizaţia occidentală a luat o orientare regretabilă din punctul de vedere al celor care consideră că religia reprezintă cel mai puternic adevăr al vieţii omeneşti.

          Când raţiunea europeană s-a eliberat de prima sa sclavie faţă de biserică, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, s-au depăşit limitele menţionate mai sus şi s-a consolidat treptat decizia de a se opune tuturor formelor autorităţii spirituale asupra omului. Din ascunzişurile acestei temeri şi pentru ca să nu revină acele forţe şi să pătrundă din nou în austeritatea spirituală, Europa s-a ridicat, pretinzându-se lider al tuturor demersurilor teoretice şi practice îndreptate împotriva religiei. Europa s-a întors la moştenirea sa romană …

Source Link

Views: 1